Decretul nr. 405/1949
privind identificarea bunurilor supuse confiscării în baza diferitelor dispozițiuni legale și pentru punerea în circulație a celor necesare circuitului economic Prezidiul Marii Adunări ai Republicii Populare Române
prezumat în vigoare republicat
Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în BULETINUL OFICIAL nr. 35 din 14 aprilie 1950).
În temeiul art. 44, pct. 2 și art. 45 din Constituția Republicii Populare Române,
Vazand hotărîrea Consiliului de Miniștri cu nr. 1.097 din 19 Octombrie 1949,
Emite următorul decret:
Articolul 1
În cazul infracțiunilor ce, potrivit legii, au drept urmare confiscarea în total sau în parte a bunurilor de orice fel, ale infractorului, organele de cercetare vor proceda fără întîrziere la inventarierea acestor bunuri.
Articolul 2
După inventariere, aceleași organe vor lua măsurile cuvenite, după cum urmează:
a) Vor vinde de îndată, dacă va fi necesar, bunurile supuse stricăciunii, la prețul oficial, iar în lipsa, la cel curent, de preferinta întreprinderilor sau organizațiilor economice ale Statului ori cooperativelor sau gospodariilor agricole colective, iar în caz de lipsa ori de refuz a acestora, oricăror altor întreprinderi sau persoane, depunând sumele obținute la C.E.C., pe seama și la dispoziția tribunalului pe lîngă care funcționează șeful parchetului căruia i s-a trimis procesul-verbal de inventariere, potrivit art. 3, și înaintând totodată acestei instanțe recipisa de consemnare, pentru păstrare;
b) Vor preda neîntârziat, sub luare de dovada, instituțiilor sau întreprinderilor comerciale ori industriale ale Statului ori cooperativelor sau gospodariilor agricole colective, bunurile ce se vor constata, în mod neîndoios, ca au fost sustrase, în orice mod, de la acestea;
c) Vor consemna la C.E.C., potrivit punctului a de mai sus, sumele ridicate și vor trimite spre conservare tribunalului valorile aflate;
d) Vor aplica, cu autorizația Parchetului, un sechestru asupra bunurilor nevandute sau nepredate, potrivit punctelor precedente, încunoștiințând despre aceasta, în privinta bunurilor imobile, instanța civilă sau cea de carte funciară, pentru a proceda potrivit legii.
Împotriva sechestrului nu exista nici o cale de atac.
Sechestrul va inceta de drept în cazurile prevăzute de art. 9 și 14 din prezentul decret.
Operațiunile prevăzute la punctele a - d inclusiv, se vor consemna în procesul verbal de inventariere, făcându-se mențiune, pentru bunurile sechestrate dacă au fost lăsate pe loc, sau dacă au fost ridicate și, în acest din urmă caz, arătându-se locul unde au fost depozitate; custodele va semna în toate cazurile de primirea custodiei.
Articolul 3
Un exemplar de pe procesul verbal de inventariere și sechestru va fi înaintat șefului parchetului tribunalului în circumscripția căruia se găsesc situate bunurile inventariate, pentru a proceda potrivit prevederilor art. 5, iar în cazul bunurilor care constituiesc corpuri delicte, un altul va fi afișat la sediul Sfatului Popular comunal respectiv sau al organului care îl înlocuiește, pentru ca cei îndreptățiți a ridica vreo pretentiune asupra bunurilor, să facă intampinarile cuvenite; acestea vor fi comunicate, din oficiu, șefului parchetului căruia i-a fost înaintat procesul verbal de inventariere și sechestru.
Articolul 4
Pentru a stabili care bunuri sînt necesare circuitului economic dintre cele care au fost sechestrate, va funcționa, pe lîngă tribunal, o comisiune formată din șeful Parchetului sau inlocuitorul sau, ca președinte, și din următorii membri:
1. Un reprezentant al Comitetului executiv al Sfatului popular județean respectiv sau al organului care îl înlocuiește.
2. Un reprezentant al Comitetului executiv al Sfatului popular comunal, în comunele de reședința asimilate cu județul, ori al Sfatului popular al Capitalei, în București, sau ale organelor care le înlocuiesc.
3. Un reprezentant al secțiunii financiare de pe lîngă organul puterii locale arătate la pct. 1.4. Un reprezentant al secțiunii comerciale de pe lîngă organul puterii locale arătate la pct. 1.
5. Un reprezentant al secțiunii industriale de pe lîngă același organ, sau câte un reprezentant al Ministerului Industriei, desemnat dintre organele de conducere ale întreprinderilor industriale de Stat din localitate, în al căror obiect de activitate intra bunurile inventariate.
Fiecare membru al comisiunii va avea câte un supleant.
Grefierul parchetului respectiv va fi secretarul comisiunei.
Articolul 5
De îndată ce șeful parchetului va primi procesul-verbal de inventariere și sechestru, prevăzut de art. 1 și 2, va convoca pe membrii comisiunii pentru a stabili dacă, în interesul economiei naționale, bunurile inventariate și sechestrate - în afară celor ce au fost destinate sa servească la săvîrșirea infracțiunii - urmează să între neîntârziat, în parte sau în total, în circuitul economic.
Pe baza încheierii sale, comisiunea va stabili tabelul provizoriu al bunurilor ce urmează a fi redate circuitului economic, bunuri care vor fi precizate și descrise în amănunt.
Articolul 6
După ce comisiunea va întocmi tabelul prevăzut de art. precedent, ea va dispune să fie încunoștiințați, pentru a se prezenta în fața Comisiunii - aducandu-și dovezile în susținerea pretentiunilor lor - toți acei care, potrivit aratarilor cuprinse în procesul verbal de inventariere și sechestru, ori a reclamațiunilor ce au fost înaintate ulterior, ar putea avea pretențiuni asupra bunurilor ce constituiesc corpuri delicte, prevăzute în tabel.
Încunoștiințarea se va face prin intermediul poștei.
Articolul 7
La termenul prevăzut în încunoștiințare, comisiunea va dispune ca bunurile astfel reclamate să fie date sau lăsate în păstrarea celor ce le reclama, pînă la definitivă soluționare de către instanțele competente, a pretentiunilor ridicate de aceștia, dacă din dovezile prezentate reiese, cu destula evidenta, ca bunurile aparțin acestora.
Comisiunea va hotărî chiar în lipsa părții regulat incunostiintata, neputând, în nici un caz, amana soluționarea reclamatiunii.
Articolul 8
Pe baza hotărîrii luate potrivit articolului precedent, comisiunea va stabili tabelul definitiv al bunurilor ce urmează a fi redate circuitului economic.
Acest tabel va fi comunicat, prin îngrijirea șefului parchetului - chiar înainte de a fi intervenit o hotărîre definitivă de condamnare, însă numai după sesizarea instanței cu judecata acțiunii penale - secțiunilor comerciale și industriale de pe lîngă Comitetul executiv al Sfatului popular județean, respectiv comunal, al locului situației bunurilor, sau de pe lîngă organul care înlocuiește aceste comitete.
Articolul 9
Secția comercială, primind tabelul, va proceda la vînzarea bunurilor.
În acest scop ea va înștiința, de îndată, prin adresa, Întreprinderea de Stat pentru de elaborari, antrepozite și colectari (D.A.C.), care va trebui sa răspundă în termen de cinci zile de la primirea înștiințării, arătând ce anume bunuri cumpara.
După trecerea acestui termen și după ce se va cere avizul secțiunii industriale, prevăzută la art. 4, pct. 4, bunurile rămase vor fi vândute întreprinderilor sau organizațiunilor economice ale Statului, ori cooperativelor sau gospodariilor agricole colective, sau, în caz de lipsa ori de refuz a acestora, oricăror alte întreprinderi sau persoane.
Pentru pieile confiscate se va proceda potrivit normelor stabilite, în aceasta materie, prin hotărîrea Consiliului de Miniștri.
Prețul de vânzare al bunurilor va fi prețul oficial, iar în lipsa acestuia, prețul curent.
Dacă bunurile sînt degradate, sau dezasortate ori dacă și-au pierdut din valoare, prețul de vânzare se va stabili de comisie, în raport cu starea lor.
Articolul 10
Secțiunea comercială care a efectuat vînzarea va depune la CEC, într-un cont special, pe seama și la dispoziția tribunalului pe lîngă parchetul căruia funcționează comisiunea de la care a primit tabelul prevăzut la art. 8, sumele obținute din vînzarea bunurilor, înaintând totodată acestei instanțe recipisa de consemnare, spre păstrare.
De asemeni, ea va trimite toate lucrările, în legătură cu vînzările efectuate, comisiunii de la care a primit tabelul bunurilor; acesta, după ce va verifica efectuarea tuturor vânzărilor, le va inainta Ministerului Comerțului și Alimentației.
Articolul 11
În caz de scoatere de sub urmărire, de încetare ori anulare a urmăririi sau de achitare a inculpatului, sumele consemnate și valorile depuse se vor restitui acestuia cu respectarea dispozițiunilor art. 13. În acest scop, la cerere, parchetul, cabinetul de instrucție sau instanța de judecată, va inainta încheierea respectiva, rămasă definitivă, tribunalului în păstrarea căruia se afla recipisele, care va autoriza eliberarea sumelor consemnate, celui în drept.
Articolul 12
În caz de condamnare definitivă, pe baza comunicărilor făcute de parchetul respectiv, sumele consemnate vor fi vărsate la Stat, de către tribunalul în păstrarea căruia se afla recipisele, cu respectare a dispozițiunilor art. 13.
Articolul 13
Sumele consemnate, provenite din vînzarea bunurilor, precum și valorile conservate ce se vor consta, prin hotărîri definitive, ce aparțin altor persoane decât inculpatului, vor fi eliberate celor în drept, pe baza autorizării tribunalului în păstrarea căruia se afla recipisele de consemnare sau valorile conservate.
Articolul 14
Bunurile definitiv confiscate, rămase în urma aplicării dispozițiunilor art. 2 pct. a, art. 5 și art. 9 - cu excepția celor prevăzute în art. 80 cod penal - vor fi vândute, la prețul oficial sau, în lipsa, la prețul curent, ori vor fi repartizate organelor puterii centrale sau locale de Stat sau întreprinderilor de Stat, cooperativelor ori gospodariilor agricole colective interesate, de către o comisiune formată din câte un reprezentant al Ministerului Finanțelor, Industriei, Agriculturii, Comerțului și Alimentației și al Departamentului Gospodăriei Locale. Comisiunea va funcționa la Ministerul Comerțului și Alimentației.
Vânzarea bunurilor se va face cu formele prevăzute de codul de procedura fiscală, iar sumele rezultate vor fi vărsate la Stat.
Articolul 15
Dispozițiunile prezentului decret sînt aplicabile prin asemănare, și în cazurile de confiscare, ca urmare a retragerii cetateniei române. În acest caz, inventarierea bunurilor va fi efectuată de organele militiei, la cererea Ministerului de Justiție.
Articolul 16
Dispozițiunile prezentului decret sînt aplicabile, în mod corespunzător, și bunurilor care au făcut obiectul unor măsuri de confiscare înainte de intrarea lui în vigoare.
Lucrările în curs, privind bunurile intrand în prevederile
decretului nr. 65 din 22 Februarie 1949 , pentru lichidarea unor bunuri care au făcut obiectul măsurilor de confiscare, prevăzute de Legea nr. 351 din 1945, vor fi predate, de către Comisia Centrala, comisiunilor prevăzute în art. 4 din prezentul decret, iar cele definitive vor fi înaintate Ministerului Comerțului și Alimentației.
Articolul 17
Decretul nr. 65 din 1949 , precum și orice alte dispozițiuni contrare se abroga.
Dat în București la 20 Octombrie 1949.
C.I. PARHON
MARIN FLOREA IONESCU Ministrul justiției Stelian Nitulescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.