Regulamentul din 15 iulie 2006
al Colegiului Medicilor Dentiști din România
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Membrii consiliilor colegiilor județene, respectiv cei ai Consiliului Colegiului Medicilor Dentiști din Municipiul București, membrii comisiilor de cenzori, precum și reprezentanții în Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor Dentiști din România se aleg prin vot direct, secret și liber exprimat de către membrii fiecărui colegiu întruniți în adunări generale locale pentru alegeri.
Membrii Biroului executiv național al Colegiului Medicilor Dentiști din România și membrii comisiei de cenzori de la nivelul Colegiului Medicilor Dentiști din România se aleg prin vot direct, secret și liber exprimat dintre și de către reprezentanții în Adunarea generală națională întruniți în Adunarea generală națională pentru alegeri.
Articolul 2
În vederea organizării și desfășurării alegerilor se vor organiza comisii electorale la nivel județean, respectiv la nivelul Colegiului Medicilor Dentiști din Municipiul București, precum și o comisie electorală centrală organizată la nivelul Colegiului Medicilor Dentiști din România.
Articolul 3
Membrii Colegiului Medicilor Dentiști din România au dreptul să aleagă și să fie aleși în organele de conducere de la nivelul colegiilor județene și/sau naționale ale Colegiului Medicilor Dentiști din România.
Articolul 4
Dreptul de a alege și de a fi ales la nivel local se poate exercita numai în cadrul colegiului la care este înscris medicul dentist.
Dovada calității de membru al colegiului județean se va face, acolo unde alegătorul nu se regăsește pe lista alegătorilor, cu ultima chitanță a plății cotizației de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România.
Articolul 5
Un membru poate candida local pe două dintre cele 3 liste pentru alegerea ca:
a) membru în consiliul colegiului județean;
b) membru în comisia de cenzori județeană sau a municipiului București;
c) reprezentant în Adunarea generală națională.
Cei care candidează pentru comisia de cenzori nu pot candida și pentru consiliul colegiului.
Depunerea candidaturii pentru alegerea ca membru în comisia de cenzori și în consiliul colegiului județean constituie o incompatibilitate. Comisia electorală județeană va permite înscrierea candidaturii doar pentru una dintre cele două funcții.
Un membru ales ca reprezentant în Adunarea generală națională poate candida pe una dintre cele 5 liste pentru funcțiile din Biroul executiv național: președinte, secretar general, vicepreședinte, trezorier sau membru al comisiei centrale de cenzori.
Articolul 6
Membrii comisiilor electorale nu pot candida la posturile elective din cadrul Colegiului Medicilor Dentiști din România în legislatura pentru care se organizează alegerile și, în acest sens, în momentul acceptării desemnării în aceste funcții ei se vor angaja în scris să nu candideze la o funcție electivă în legislatura pentru care se organizează respectivele alegeri.
Modelul declarației membrilor comisiilor electorale este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul regulament.
Articolul 7
În scopul bunei organizări a alegerilor, la nivelul colegiilor județene, respectiv la nivelul Colegiului Medicilor Dentiști din Municipiul București, se vor organiza și desfășura următoarele activități:
a) colectarea cotizațiilor lunare ale membrilor Colegiului Medicilor Dentiști din România la zi;
b) se vor organiza în aceeași locație și odată cu data alegerilor adunările generale locale, respectiv Adunarea generală națională, pentru prezentarea dării de seamă pentru mandatul anterior.
În cadrul acestor ședințe, membrii din organele de conducere, de la nivel teritorial, respectiv de la nivel central, vor prezenta rapoarte de activitate pentru eliberarea din funcție.
Membrii Colegiului Medicilor Dentiști din România restanțieri la plata cotizației o pot achita la secretariatul consiliului colegiului, inclusiv în ziua alegerilor. Lista adițională rezultată, cu membrii alegători suplimentari, va fi afișată imediat.
Articolul 8
În cuprinsul prezentului regulament electoral, sintagmele de mai jos au următoarele semnificații:
a) comisia electorală județeană - comisia electorală județeană, respectiv comisia electorală a Colegiului Medicilor Dentiști din Municipiul București;
b) consiliul colegiului județean - consiliul colegiului județean, respectiv Consiliul Colegiului Medicilor Dentiști din Municipiul București;
c) colegiul județean - colegiul medicilor dentiști județean, respectiv Colegiul Medicilor Dentiști din Municipiul București.
Articolul 9
Comisiile de cenzori la nivel județean, respectiv central, vor fi formate din 3 membri. În cazul în care nu sunt candidați pentru funcția de cenzor se vor angaja unul sau mai mulți cenzori externi.
Capitolul II Comisiile electorale
Secțiunea 1 Comisia electorală județeană
Articolul 10
În funcție de numărul de membri ai colegiului respectiv, comisia electorală județeană este formată din 3-9 membri.
Unul dintre membrii comisiei electorale județene va fi desemnat de consiliul colegiului județean, respectiv de Consiliul național al Colegiului Medicilor Dentiști din România, pentru Comisia Electorală Centrală. Ceilalți membri ai comisiilor electorale vor fi desemnați, în mod egal, de asociațiile profesionale stomatologice existente la data aprobării prezentului regulament, cu recunoaștere juridică și care sunt reprezentative la nivel național.
Dacă una dintre asociațiile profesionale cu corespondent național nu are structură la nivelul unui județ, atunci jumătate din numărul membrilor sunt propuși de asociația existentă și jumătate plus unu sunt propuși de consiliul colegiului județean. Desemnările se depun în scris la comisia electorală județeană.
Candidaturile membrilor comisiilor electorale se vor aproba de consiliul colegiului județean, respectiv al municipiului București. La nivel național candidații pentru Comisia Electorală Centrală vor fi aprobați de Consiliul național al Colegiului Medicilor Dentiști din România.
Validarea comisiilor electorale județene se va face de Comisia Electorală Centrală.
Prima ședință de constituire a comisiei electorale județene va avea loc cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a primei săptămâni din calendarul electoral.
Articolul 11
Comisiile electorale județene își vor desfășura activitatea sub supravegherea și coordonarea Comisiei Electorale Centrale, conform prezentului regulament.
Articolul 12
La prima întrunire, comisia electorală județeană își va alege, dintre membrii săi, un președinte și un secretar.
Președintele sau secretarul, în lipsa președintelui, conduce ședințele comisiei electorale județene și este singurul abilitat să facă publice date și informații ce decurg din activitatea comisiilor electorale.
Articolul 13
În termen de 3 zile de la data constituirii lor, comisiile electorale județene vor comunică Comisiei Electorale Centrale componența comisiilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul regulament.
Articolul 14
Ședințele comisiilor electorale județene se desfășoară în prezența a minimum două treimi din numărul membrilor lor, iar deciziile se iau cu majoritate simplă de voturi din numărul membrilor prezenți.
Prezența președintelui sau a secretarului, în lipsa președintelui, este obligatorie în momentul votării deciziilor. La egalitate de voturi, votul președintelui sau al secretarului, în lipsa președintelui, este hotărâtor.
Articolul 15
Comisiile electorale județene și Comisia Electorală Centrală își vor întocmi un registru special pentru întreaga activitate, în care se vor întocmi procesele-verbale și se vor consemna toate aspectele legate de organizarea și desfășurarea alegerilor.
Ședințele comisiei electorale județene vor fi consemnate de către secretarul comisiei în procese-verbale de ședință, care vor fi semnate de președinte, secretar și de ceilalți membri prezenți.
Articolul 16
Deciziile emise de comisiile electorale județene sau orice alt act emanând de la acestea vor fi semnate de către președinte și secretar.
Articolul 17
Comisiile electorale județene vor funcționa la sediile colegiilor județene. Acestea vor pune la dispoziția comisiei electorale județene, pe toată durata funcționării sale, un spațiu corespunzător desfășurării activităților.
Condițiile materiale și financiare necesare funcționării comisiilor și organizării alegerilor sunt asigurate de colegiile județene.
Articolul 18
Pe durata funcționării, comisiile electorale județene vor avea ștampilă proprie, care va fi păstrată de președinte, iar în lipsa acestuia, de către secretar și va avea forma și conținutul menționate în anexa nr. 3 la prezentul regulament.
Articolul 19
Comisiile electorale județene vor informa imediat Comisia Electorală Centrală despre problemele apărute în legătură cu interpretarea și aplicarea prezentului regulament și se vor conforma deciziilor emise de Comisia Electorală Centrală.
Articolul 20
Comisiile electorale județene au următoarele atribuții:
a) pregătesc și organizează din timp și în bune condiții desfășurarea alegerilor la nivel județean, cu un număr suficient de cabine de vot, în funcție de numărul total de membri, astfel încât să se asigure secretizarea votării;
b) realizează listele cu membrii colegiului județean preluate de la consiliile colegiilor județene;
c) afișează listele cu membrii alegători cu drept de vot, cu cotizația la zi, și listele suplimentare, restanțieri care au achitat cotizația;
d) primesc și înregistrează dosarele de candidatură depuse de candidați în mod personal sau prin procură;
e) verifică îndeplinirea condițiilor pentru ca un medic dentist să poată candida, înregistrând candidaturile care îndeplinesc cerințele legale și respingându-le pe cele neconforme;
f) publică, prin afișare la sediul comisiei județene și la locul votării, candidaturile depuse, admise și respinse;
g) comunică Comisiei Electorale Centrale listele finale cu alegătorii și candidații la funcțiile de conducere;
h) soluționează întâmpinările referitoare la propria activitate și contestațiile cu privire la actele și operațiunile sale;
i) tipăresc buletinele de vot, cu sprijinul tehnic și financiar al consiliului colegiului județean;
j) păstrează sub sigiliu buletinele de vot numerotate, ștampilate și semnate fiecare de președintele și secretarul comisiei electorale județene;
k) publică prin mass-media, prin afișare la sediul colegiului județean sau prin orice altă modalitate stabilită de comisia electorală județeană data, locul și programul alegerilor la nivel județean, activitate suportată din fondurile colegiului județean;
l) stabilește și asigură prin închiriere, comodat etc., împreună cu consiliul colegiului județean, sala necesară desfășurării adunării generale de dare de seamă și alegeri locale;
m) conduce lucrările adunărilor generale locale de alegeri și operațiunile de votare, luând toate măsurile pentru asigurarea ordinii în localul în care are loc votarea;
n) numără voturile, stabilește valabilitatea voturilor exprimate, totalizează voturile exprimate și stabilește rezultatele alegerilor;
o) redactează în două exemplare procesele-verbale de desfășurare a alegerilor și procesul-verbal cu rezultatele finale;
p) înaintează Comisiei Electorale Centrale un exemplar al procesului-verbal de desfășurare a alegerilor, al procesului-verbal cu rezultatele finale, însoțite de listele cu candidații aleși. Președintele și secretarul vor semna cele două exemplare ale proceselor-verbale;
q) organizează, dacă în turul întâi nu s-a realizat cvorumul legal de prezență a două treimi din numărul membrilor, noi alegeri în turul al doilea, în cel mult două săptămâni;
r) acreditează, la cerere, observatori ai societății civile, ai asociațiilor profesionale interne și internaționale, reprezentanți ai presei, care doresc să urmărească desfășurarea alegerilor, inclusiv numărarea buletinelor de vot și anunțarea rezultatelor finale;
s) președintele sau secretarul, în lipsa președintelui, comunică la cerere presei orice informație legată de desfășurarea alegerilor;
t) atribuie mandatele celor aleși și validați.
Articolul 21
Rezultatele finale ale alegerilor județene validate de Comisia Electorală Centrală vor fi afișate la sediul comisiilor electorale județene, după care aceasta atribuie mandatele respective.
Comisia electorală județeană înregistrează candidaturile pentru membrii Biroului executiv județean și convoacă în termen de maximum 5 zile prima ședință a consiliului colegiului județean.
Articolul 22
Prima ședință a consiliului colegiului județean, pentru alegerea biroului executiv, este condusă de președintele comisiei electorale județene.
Sub conducerea președintelui comisiei electorale județene se desfășoară prima ședință a acestui organ de conducere, care își alege, prin vot secret cu majoritate simplă, președintele, 2 vicepreședinți, secretarul general și trezorierul.
După prima ședință, activitatea comisiei electorale județene încetează de drept.
Secțiunea 2 Comisia Electorală Centrală
Articolul 23
Comisia Electorală Centrală este formată din 11 membri.
Desemnările se depun în scris la Biroul executiv național conform calendarului electoral stabilit de Consiliul național al Colegiului Medicilor Dentiști din România.
Desemnarea membrilor Comisiei Electorale Centrale se face după cum urmează:
a) 10 membri sunt desemnați în număr egal de asociațiile profesionale stomatologice reprezentative la nivel național, cu recunoaștere juridică, existente la data aprobării prezentului regulament;
b) 1 membru este desemnat de Biroul executiv național.
Consiliul național al Colegiului Medicilor Dentiști din România aprobă componența Comisiei Electorale Centrale.
Prima ședință de constituire a Comisiei Electorale Centrale va avea loc cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a primei săptămâni din calendarul electoral.
Articolul 24
La prima întrunire, Comisia Electorală Centrală își va alege, dintre membrii săi, un președinte și un secretar.
Președintele sau secretarul, în lipsa președintelui, conduce ședințele Comisiei Electorale Centrale și este singurul abilitat să facă publice datele și informațiile decurgând din activitatea Comisiei Electorale Centrale.
Articolul 25
Comisia Electorală Centrală nu este subordonată în nici un fel structurilor care au desemnat membrii săi.
Ea își va desfășura activitatea în mod independent conform prezentului regulament.
Articolul 26
Ședințele Comisiei Electorale Centrale se desfășoară în prezența a două treimi din numărul membrilor săi, iar prezența președintelui și/sau a secretarului este obligatorie.
Deciziile se iau cu majoritate simplă de voturi din numărul membrilor prezenți.
În cazul egalității de voturi, la luarea unei decizii, votul președintelui sau al secretarului, în lipsa președintelui, este decisiv.
Articolul 27
Ședințele Comisiei Electorale Centrale vor fi consemnate de către secretarul comisiei în procese-verbale de ședință, care vor fi semnate de către președinte, secretar și ceilalți membri ai Comisiei Electorale Centrale prezenți.
Articolul 28
Deciziile emise de Comisia Electorală Centrală sau orice alt act emis de aceasta vor fi semnate de către președinte și secretar.
Articolul 29
Pe timpul funcționării, Comisia Electorală Centrală va avea ștampilă proprie ce va fi ținută de către președintele comisiei și va avea forma și conținutul menționate în anexa nr. 4 la prezentul regulament.
Articolul 30
Comisia Electorală Centrală va funcționa la sediul Colegiului Medicilor Dentiști din România din București, str. Costache Marinescu nr. 14, sectorul 1, cod 011 286, telefon/ fax 021/222.56.71, telefon 031-1023-788, e-mail: secretariat@cmdr.ro.
Condițiile materiale și financiare necesare funcționării Comisiei Electorale Centrale vor fi asigurate de Consiliul național al Colegiului Medicilor Dentiști din România. Acesta va asigura Comisiei Electorale Centrale un secretariat tehnic condus de secretarul comisiei.
Biroul executiv național prezintă darea de seamă în cadrul Adunării generale naționale de dare de seamă și alegeri. Din acest moment conducerea Biroului executiv național și a Consiliului național își încetează activitatea, iar Comisia Electorală Centrală își intră în atribuții pentru alegerea organelor de conducere de la nivel național.
Articolul 31
Atribuțiile Comisiei Electorale Centrale sunt:
a) urmărește aplicarea prezentului regulament electoral, pentru buna desfășurare a alegerilor județene și naționale;
b) urmărește și asigură respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale privitoare la alegeri și ale prezentului regulament, pe întreg teritoriul țării;
c) asigură și răspunde de interpretarea uniformă a dispozițiilor legale și a prezentului regulament;
d) emite decizii de îndrumare cu privire la aplicarea regulamentului electoral de organizare a alegerilor județene și naționale;
e) rezolvă întâmpinările și contestațiile cu privire la modul de constituire, componența și activitatea comisiilor electorale județene;
f) primește și soluționează în 3 zile contestațiile înregistrate împotriva deciziilor comisiilor electorale județene;
g) primește și înregistrează listele cu alegători și cele cu candidați trimise de comisiile electorale județene;
h) primește procesele-verbale de desfășurare a alegerilor întocmite de comisiile electorale județene, procesele-verbale conținând rezultatele alegerilor, precum și celelalte documente prevăzute de art. 20 lit. p);
i) validează sau nu alegerile din fiecare județ, respectiv din municipiul București;
j) primește și înregistrează central listele locale cu reprezentanții aleși în Adunarea generală națională;
k) convoacă prin scrisori recomandate, în termen de maximum 30 de zile de la validarea alegerilor județene, reprezentanții pentru ședința Adunării generale naționale de dare de seamă și alegeri;
l) primește, înregistrează și validează dosarele de candidatură pentru membrii Biroului executiv național al Colegiului Medicilor Dentiști din România;
m) publică la Sediul Colegiului Medicilor Dentiști din România și la locația unde au loc alegerile naționale lista cu membrii Adunării generale naționale și a candidaților pentru Biroul executiv național al Colegiului Medicilor Dentiști din România;
n) tipărește buletinele de vot, cu sprijinul tehnic și financiar al Consiliului național al Colegiului Medicilor Dentiști din România;
o) păstrează sub sigiliu buletinele de vot numerotate, ștampilate și semnate fiecare de președintele și secretarul Comisiei Electorale Centrale;
p) stabilește și asigură împreună cu Biroul executiv național al Colegiului Medicilor Dentiști din România sala necesară desfășurării Adunării generale naționale de dare de seamă și alegeri;
q) pregătește și organizează din timp și în bune condiții desfășurarea alegerilor naționale, cu un număr suficient de cabine de vot, în funcție de numărul total de reprezentanți, astfel încât să se asigure secretizarea votării;
r) conduce lucrările Adunării generale naționale de alegeri și operațiunile de votare, luând toate măsurile pentru asigurarea ordinii în localul în care are loc votarea;
s) numără voturile, stabilește valabilitatea voturilor exprimate, totalizează voturile exprimate și stabilește rezultatele alegerilor, anunțându-le pe loc;
t) redactează în două exemplare procesele-verbale de desfășurare a alegerilor și procesul-verbal cu rezultatele finale;
u) primește și soluționează în termen de 3 zile contestațiile înregistrate împotriva activității și deciziilor Comisiei Electorale Centrale.
Articolul 32
Prima ședință a Biroului executiv național al Colegiului Medicilor Dentiști din România este condusă de președintele Comisiei Electorale Centrale. Aceasta se convoacă pe loc, imediat după alegerea sa, ori în termen de maximum 5 zile de la desfășurarea ședinței Adunării generale naționale de alegeri.
Articolul 33
După alegerea Biroului executiv național al Colegiului Medicilor Dentiști din România Comisia Electorală Centrală își încetează de drept activitatea.
Capitolul III Candidaturile
Articolul 34
Candidaturile se vor depune personal sau prin împuternicit la secretarul comisiei electorale județene/centrale în conformitate cu termenele calendarului electoral.
Secretarul comisiei electorale primește și înregistrează depunerea candidaturii, menționând într-un registru toate actele primite de la candidat, și înaintează candidatura, în termen de cel mult două zile, comisiei electorale județene/centrale.
Articolul 35
Declarația de candidatură, dactilografiată, va fi adresată comisiei electorale și va cuprinde:
a) numele și prenumele, domiciliul, locul de muncă, specialitatea și gradul profesional și, acolo unde este cazul, titlul științific și/sau gradul didactic;
b) mandatul/mandatele pentru care se candidează, respectiv consiliul colegiului județean, comisia de cenzori, Adunarea generală națională;
c) menționarea, pe propria răspundere, dacă a fost sau nu sancționat de Colegiul Medicilor Dentiști din România;
d) CV-ul și programul managerial al candidatului;
e) data și semnătura;
f) elemente de contact (telefon, fax etc.).
Modelul declarației de candidatură este prevăzut în anexa nr. 5 la prezentul regulament.
Articolul 36
În termen de maximum 2 zile de la înregistrarea candidaturilor, comisiile electorale vor aduce la cunoștință candidaților, prin scrisoare recomandată, admiterea candidaturilor sau lipsurile constatate, pentru completarea acestora în timp util de către candidați.
Articolul 37
Completarea declarațiilor de candidatură sau contestațiile împotriva deciziei comisiei electorale județene/centrale de respingere a candidaturii se vor face în termen de maximum două zile de la data comunicării în scris, primită cu scrisoare recomandată de către candidat.
Articolul 38
Comisiile electorale județene vor înainta contestațiile primite către Comisia Electorală Centrală spre soluționare, în termen de cel mult două zile de la data înregistrării.
Comisia Electorală Centrală va soluționa contestațiile în termen de maximum două zile, iar decizia acesteia are caracter definitiv și împreună cu motivarea ei se transmit candidatului și comisiei electorale județene, în termen de maximum două zile, prin scrisoare recomandată.
Articolul 39
După expirarea termenului de depunere a candidaturilor la care se adaugă, dacă este cazul, termenele prevăzute de art. 34-38, comisiile electorale județene încheie un proces-verbal prin care constată rămânerea definitivă a candidaturilor.
Articolul 40
Comisiile electorale județene vor întocmi listele finale cu candidaturi și le vor trimite, împreună cu o copie a procesului-verbal de constatare a rămânerii definitive a candidaturilor, Comisiei Electorale Centrale, cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor.
Listele finale cu candidaturile admise, în ordinea alfabetică, vor fi afișate, prin grija comisiilor electorale județene, respectiv a Comisiei Electorale Centrale, la sediile colegiilor județene, la sediul Colegiului Medicilor Dentiști din România, la sălile unde vor avea loc alegerile județene, la sediile locale/centrale ale asociațiilor profesionale stomatologice reprezentative la nivel național cu recunoaștere juridică.
La nivel județean vor fi realizate 3 liste separate: una pentru candidaturile în consiliul colegiului județean, una pentru candidaturile în comisia de cenzori și una pentru reprezentanții în Adunarea generală națională.
La nivel central vor fi realizate 5 liste separate: una pentru candidaturile la funcția de președinte, una pentru candidaturile la funcția de secretar general, una pentru candidaturile la funcțiile de vicepreședinți, una pentru candidaturile la funcția de trezorier și una pentru candidaturile pentru comisia de cenzori.
Pe listele finale cu candidaturi se vor menționa vizibil locul, data și programul de desfășurare a ședinței Adunării generale locale/naționale pentru alegeri.
Capitolul IV Buletinele de vot
Articolul 41
Comisia Electorală Centrală verifică și aprobă pentru fiecare comisie electorală județeană respectarea modelului buletinelor de vot județene prevăzut în anexele nr. 6-8 la prezentul regulament, expediate prin fax Comisiei Electorale Centrale, înainte de tipărirea tirajului final.
Numărul de pagini al buletinelor de vot va fi stabilit de către comisia electorală județeană în funcție de numărul total al candidaților.
Buletinele de vot se vor tipări de comisiile electorale județene cu sprijinul material și logistic al colegiilor județene.
Câte un model al buletinelor de vot se va afișa la sediile comisiilor electorale județene cu cel puțin 3 zile înaintea datei votării, după ce a fost vizat și anulat de președintele comisiei electorale județene.
Articolul 42
La nivel județean vor exista 3 modele de buletine de vot în funcție de mandatul pentru care se candidează: membru în consiliul colegiului județean, membru în comisia locală de cenzori ori reprezentant în Adunarea generală națională.
La nivel central vor exista 5 modele de buletine de vot în funcție de mandatul pentru care se candidează: președinte, secretar general, vicepreședinte, trezorier, membru în comisia centrală de cenzori.
În buletinele de vot, candidații vor fi trecuți în ordine alfabetică, menționându-se numele și prenumele.
Articolul 43
Buletinele de vot vor fi tipărite cu cel puțin două zile înaintea datei votării de către comisiile electorale care, după verificarea conformității și a exactității conținutului, le vor păstra sub sigiliu până în ziua votării la sediul comisiei.
Articolul 44
Pe toate buletinele de vot se va menționa perioada mandatului.
Articolul 45
Buletinele de vot se vor asigura în număr suficient, conform listelor, cu un plus de 10% față de numărul alegătorilor.
Buletinele de vot vor fi autentificate de către comisiile electorale județene, respectiv de Comisia Electorală Centrală, prin aplicarea ștampilei proprii, pe toate filele buletinului de vot, în ziua desfășurării adunării generale județene, respectiv a Adunării generale naționale.
Articolul 46
Buletinele neconforme, neexacte, deteriorate sau cele completate greșit de către alegători în timpul votării vor fi anulate prin mențiunea "Anulat" și semnătura președintelui, aplicându-se totodată și ștampila comisiei electorale județene.
Alegătorul care a completat greșit un buletin de vot și solicită un buletin nou va primi un alt buletin de vot numai dacă predă buletinul completat greșit.
Capitolul V Desfășurarea votării
Articolul 47
Adunările generale județene și, respectiv, Adunarea generală națională pentru darea de seamă și pentru alegeri se vor desfășura în aceeași locație, stabilită de comisia electorală cu conducerea colegiului.
Data, locul și programul de desfășurare a adunărilor generale pentru darea de seamă și pentru alegeri vor fi comunicate prin mass-media și prin alte modalități stabilite de comisia electorală, cu cel puțin 7 zile înaintea votării.
În caz de forță majoră așa cum este aceasta definită de lege, președintele comisiei electorale județene, respectiv al Comisiei Electorale Centrale, poate fi înlocuit de secretar.
Articolul 48
Președintele comisiei electorale județene are următoarele atribuții:
a) verifică existența celor 3 tipuri de buletine de vot diferite: pentru alegerea consiliului colegiului județean al medicilor dentiști; pentru alegerea comisiei de cenzori; pentru alegerea reprezentanților în Adunarea generală națională;
b) verifică existența celor 3 urne diferite pentru cele 3 categorii de candidaturi, urne inscripționate corespunzător;
c) asigură, împreună cu membrii comisiei electorale județene, distribuția, colectarea în urne a buletinelor de vot pentru cele 3 categorii de candidaturi și numărarea voturilor;
d) primește și înregistrează contestațiile pe loc, în ziua alegerilor sau în maximum două zile de la încheierea lor;
e) anunță contestatarul despre rezultatul contestației rezolvate local, prin scrisoare recomandată;
f) înaintează eventualele contestații către Comisia Electorală Centrală;
g) primește CV-urile și programele manageriale ale candidaților pentru funcțiile eligibile din biroul executiv județean;
h) păstrează și securizează buletinele de vot.
Președintele comisiei electorale este obligat să ia toate măsurile necesare pentru exprimarea secretă a votului și pentru ca alegerile să se desfășoare în condiții civilizate, inclusiv prin atenționarea sau evacuarea din sală a turbulenților.
Articolul 49
În circumscripțiile electorale cu mai mult de 500 de votanți, în cadrul comisiei electorale se vor alcătui 3 subcomisii de numărare a voturilor, care își vor desemna un președinte, astfel:
a) subcomisia 1: distribuția, colectarea și numărarea în urne a buletinelor de vot pentru candidatura de membru în consiliul colegiului județean/al municipiului București;
b) subcomisia 2: distribuția, colectarea și numărarea în urne a buletinelor de vot pentru candidatura de membru în comisia de cenzori;
c) subcomisia 3: distribuția, colectarea și numărarea în urne a buletinelor de vot pentru candidatura de reprezentant în Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor Dentiști din România.
Articolul 50
Președintele Comisiei Electorale Centrale are următoarele atribuții:
a) verifică existența celor 5 tipuri de buletine de vot diferite: pentru candidaturile la funcția de președinte, pentru candidaturile la funcția de secretar general, pentru candidaturile la funcția de vicepreședinte, pentru candidaturile la funcția de trezorier, pentru candidaturile la comisia de cenzori;
b) verifică existența celor 5 urne diferite pentru cele 5 categorii de candidaturi, urne care au fost inscripționate anterior;
c) asigură, împreună cu membrii Comisiei Electorale Centrale, distribuția și colectarea în urne a buletinelor de vot pentru cele 5 categorii de candidaturi;
d) primește și înregistrează pe loc contestațiile, în ziua alegerilor sau în maximum două zile de la încheierea lor;
e) anunță, prin scrisoare recomandată, contestatarului rezultatul contestației.
Președintele comisiei electorale este obligat să ia toate măsurile necesare pentru exprimarea secretă a votului și pentru ca alegerile să se desfășoare în condiții civilizate, inclusiv prin atenționarea sau evacuarea din sală a turbulenților.
Articolul 51
Numărarea voturilor și anunțarea rezultatelor se fac după închiderea votării în aceeași sală în care a avut loc votarea.
Articolul 52
La sfârșitul zilei de alegeri, președintele și secretarul comisiei electorale județene/naționale, în prezența celorlalți membri ai comisiei, vor întocmi procesul-verbal cu privire la desfășurarea votării din ziua respectivă.
Listele cu alegători, listele cu persoanele alese, precum și ștampila secției de votare vor fi depozitate în condiții de maximă securitate la sediul comisiei electorale județene/centrale.
Toate buletinele de vot valabile, anulate ori nefolosite se sigilează și se păstrează de către comisia electorală la sediul colegiului respectiv până după validarea alegerilor, când se predau pe bază de proces-verbal organelor nou-alese.
În limita posibilităților se poate apela la paza militarizată a locurilor de votare.
Articolul 53
La întregul proces de desfășurare a alegerilor, inclusiv numărarea voturilor și stabilirea clasamentelor, pot participa observatori acreditați de către comisia electorală județeană sau centrală.
Cererile de acreditare ca observatori se depun la comisia electorală județeană sau centrală cu cel puțin 7 zile înaintea alegerilor, iar legitimațiile de observator se eliberează de președintele comisiei cu 3 zile înainte de data alegerilor. Modelul acestora se stabilește de către comisia electorală județeană ori centrală.
Articolul 54
La solicitarea comisiei electorale județene, Comisia Electorală Centrală va desemna un membru al său pentru supravegherea desfășurării alegerilor județene acolo unde există contestații sau probleme.
Acesta nu va avea competența de a lua măsuri cu privire la desfășurarea votării, ci doar de a supraveghea desfășurarea alegerilor. La sfârșitul activității se va întocmi un proces-verbal în care se vor consemna cele constatate și va fi semnat de conducerea comisiei electorale județene.
Articolul 55
În afara membrilor Colegiului Medicilor Dentiști din România, a membrilor comisiei electorale, a observatorilor acreditați, a personalului angajat al Colegiului Medicilor Dentiști din România, nicio altă persoană nu poate participa la ședințele adunărilor de alegeri.
Articolul 56
Fiecare medic dentist cu drept de vot, la intrarea în sala de ședință a adunării generale pentru dare de seamă și pentru alegeri, va fi legitimat de comisia electorală și va semna în lista de prezență.
Medicii dentiști cu drept de vot, membri ai colegiului respectiv, care nu se regăsesc pe listele locale de alegători vor fi înscriși, pe loc, de către președintele comisiei sau de către secretarul acesteia în listele de prezență, menționându-se toate datele de identificare din documentul de identitate.
În Adunarea generală națională de alegeri nu pot fi trimiși înlocuitori în locul reprezentanților aleși.
Articolul 57
Alegătorii votează separat pe fiecare dintre cele 3 tipuri de buletine de vot la nivel local și pe fiecare dintre cele 5 tipuri de buletine de vot centrale, al căror model este prevăzut în anexa nr. 9 la prezentul regulament, în care sunt înscrise candidaturile.
Votarea se va face prin marcarea cu "DA" în dreptul numelor candidaților pentru care se optează și tăierea cu linie continuă peste numărul de ordine și numele candidaților respinși.
Orice altă inscripționare anulează buletinul de vot.
Capitolul VI Constatarea și validarea rezultatelor alegerilor
Articolul 58
După terminarea votării, în prezența celorlalți membri ai comisiei electorale și a celorlalte persoane care au dreptul să asiste la adunarea generală de alegeri, președintele comisiei electorale procedează la anularea prin ruperea colțului sus-dreapta al buletinelor de vot rămase nefolosite sau anulate și numai după aceea procedează la deschiderea urnelor.
Dacă numărul celor prezenți la vot pe lista de prezență este mai mare sau egal cu două treimi din numărul total de alegători, se trece la deschiderea urnelor.
Dacă numărul votanților este mai mic de două treimi se sigilează urnele, iar buletinele de vot nefolosite și anulate prin ruperea colțului sus-dreapta se vor trimite Comisiei Electorale Centrale în termen de 3 zile.
Președinții comisiilor electorale sau membrii desemnați vor citi cu voce tare la deschiderea fiecărui buletin de vot numele și prenumele candidatului pentru care s-a exprimat votul "DA" și va arăta buletinul de vot celorlalți membri ai comisiei, care vor număra și vor consemna în scris voturile pozitive, negative și anulate.
Articolul 59
Sunt anulate buletinele de vot:
a) care nu poartă pe prima față ștampila comisiei electorale județene/centrale;
b) care au altă formă sau model decât cele aprobate de Comisia Electorală Centrală;
c) care nu sunt tipărite, multiplicate sau completate lizibil;
d) care sunt albe, pe care nu s-a exprimat niciun vot;
e) care poartă alte inscripționări decât "DA" și linie continuă peste numărul de ordine și numele candidaților respinși;
f) în care numărul voturilor exprimate cu "DA" este mai mare decât numărul de membri ce trebuie aleși pe fiecare buletin.
Situațiile în care buletinele de vot se anulează se menționează că notă pe formularul de buletin de vot.
Articolul 60
Rezultatele provizorii ale alegerilor se vor consemna în tabele separate.
Articolul 61
După deschiderea urnelor și numărarea voturilor, președintele comisiei electorale încheie câte un proces-verbal, în două exemplare, pentru fiecare dintre cele 3 liste de candidaturi la nivel local, respectiv 5 la nivel central.
Procesele-verbale locale, respectiv procesul-verbal central, vor cuprinde:
a) numărul total al membrilor colegiului județean înscriși în listă/al reprezentanților în Adunarea generală națională;
b) numărul membrilor locali/reprezentanților naționali prezenți la votare;
c) numărul total al voturilor valabil exprimate;
d) numărul voturilor anulate;
e) numărul voturilor valabil exprimate, obținute de către fiecare candidat, în condițiile îndeplinirii cvorumului;
f) numărul total al buletinelor de vot tipărite;
g) numărul buletinelor de vot rămase nefolosite;
h) numărul buletinelor de vot anulate;
i) expunerea pe scurt a întâmpinărilor, contestațiilor și a modului de soluționare a acestora.
Procesele-verbale se vor semna de președinte, de secretar și de ceilalți membri prezenți ai comisiei electorale și vor purta ștampila comisiei. Copii de pe procesele-verbale locale vor fi trimise prin scrisori recomandate Comisiei Electorale Centrale.
Articolul 62
Dacă în urma verificării listelor de prezență ale membrilor cu drept de vot se constată că alegerile locale nu sunt valabile datorită neîntrunirii condiției de participare de două treimi din numărul membrilor cu drept de vot, se va preciza acest lucru în procesul-verbal, iar acesta nu va mai avea mențiunile prevăzute în art. 61 alin. (2).
Noile alegeri în turul al doilea se vor organiza conform calendarului electoral, când se organizează o nouă adunare generală locală de alegeri, în aceleași condiții, folosindu-se aceleași liste de alegători și candidați. Legitimațiile de observatori acreditați rămân valabile.
Aceste noi alegeri se consideră valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot.
Decizia de organizare a unor noi alegeri va fi menționată în procesul-verbal.
Articolul 63
În timpul desfășurării adunării generale de alegeri, în timpul deschiderii urnelor și al numărării voturilor se pot face contestații cu privire la desfășurarea acestor operațiuni, de către orice participant prezent în sală conform prevederilor prezentului regulament.
Contestațiile se formulează în scris și se prezintă președintelui comisiei electorale, care le dă număr de înregistrare.
Comisia electorală județeană va stabili contestațiile care se rezolvă la nivel local și care se trimit la Comisia Electorală Centrală. Președintele comisiei electorale județene va hotărî pe loc asupra contestațiilor a căror rezolvare nu suferă amânare și care pot fi rezolvate de comisia electorală județeană.
Articolul 64
După întocmirea proceselor-verbale menționate la art. 61 și primirea rezultatelor eventualelor contestații înaintate la Comisia Electorală Centrală, președintele împreună cu membrii comisiei electorale județene încheie procesul-verbal de stabilire a rezultatelor finale.
Articolul 65
După validarea alegerilor județene/naționale se vor stabili clasamentele în vederea atribuirii mandatelor pentru cele 3 funcții locale, respectiv cele 5 funcții naționale.
Atribuirea mandatelor se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi pozitive obținute. La nivel local se vor atribui mandate până la ocuparea numărului de locuri stabilit prin aplicarea normelor de reprezentativitate prevăzute de lege.
În caz de voturi egale obținute pentru ultimul loc eligibil, departajarea se va face prin aplicarea următoarelor criterii în următoarea ordine: gradul profesional și vechimea în muncă.
La nivel local, următorii 5 candidați nealeși ca membri titulari, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi, devin membri supleanți. În caz de voturi egale obținute se aplică criteriile prevăzute la alin. (3).
Rezultatele se consemnează în procesul-verbal al comisiei electorale.
Articolul 66
În cazul în care una dintre funcțiile titularilor locali devine vacantă pe parcursul mandatului, din motive de forță majoră, unul dintre supleanți va lua locul titularului, în ordinea numărului de voturi obținute.
Articolul 67
Rezultatele finale, validate de Comisia Electorală Centrală, vor fi afișate la sediul colegiilor teritoriale.
Articolul 68
Atribuirea mandatelor locale se va face de către comisia electorală județeană, după validarea alegerilor locale de către Comisia Electorală Centrală.
Articolul 69
După validarea de către Comisia Electorală Centrală a candidaților aleși local și atribuirea mandatelor de membri în consiliul colegiului județean, în termen de maximum 5 zile, președintele comisiei electorale județene convoacă prima ședință a consiliului colegiului județean în care se vor alege membrii biroului executiv.
Birourile executive județene vor desemna un membru al lor pentru Consiliul național, respectiv 3 membri în cazul municipiului București.
Capitolul VII Dispoziții finale
Articolul 70
Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea alegerilor se suportă de colegiul respectiv.
Membrilor comisiilor electorale județene și celor ai Comisiei Electorale Centrale li se acordă o indemnizație stabilită, după caz, de consiliul colegiului local ori de Consiliul național al Colegiului Medicilor Dentiști din România, în cazul Comisiei Electorale Centrale.
Articolul 71
Termenele, pe zile, prevăzute în prezentul regulament se calculează din ziua următoare celei în care încep să curgă și se împlinesc la sfârșitul zilei limită.
Articolul 72
Prevederile prezentului regulament se aplică și în cazul organizării turului al doilea al alegerilor locale, precum și pentru desfășurarea Adunării generale naționale pentru alegeri.
Articolul 73
După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, Colegiul Medicilor Dentiști din România va distribui prezentul regulament în format electronic și tipărit tuturor consiliilor colegiilor județene.
Articolul 74
Prezentul regulament va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 5 DECLARAȚIE
de candidatură Subsemnatul ....................., cu domiciliul în ......................, str. ....................... nr. ......, bl. ......, et. ......., ap. ......, județul/sectorul ................., telefon ..........., mobil ............., având funcția de .............. la ....................., declar că îmi depun candidatura pentru funcția de: a) membru în Consiliul Colegiului Medicilor Dentiști din Județul ............... - DA/NU; b) reprezentant în Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor Dentiști din România .................................. - DA/NU; c) membru al comisiei de cenzori organizate la nivelul Colegiului Medicilor Dentiști din Județul .................................. - DA/NU. Prin prezenta, declar pe propria răspundere că: - am/nu am fost sancționat disciplinar de Colegiul Medicilor Dentiști din România; - am achitat la zi cotizația datorată Colegiului Medicilor Dentiști din România; - îndeplinesc condițiile legale și regulamentare pentru a candida. Data Semnătura .......................... ............................... ANEXA 6 COLEGIUL MEDICILOR DENTIȘTI DIN ROMÂNIA Comisia Electorală a Colegiului Medicilor Dentiști din Județul .............. Ștampila comisiei electorale BULETIN DE VOT pentru alegerea membrilor în Consiliul Colegiului Județean .................................. mandatul .................................. 1. Data alegerilor .................................. 2. Candidați pentru membrii în Consiliul Colegiului Județean ............. al Colegiului Medicilor Dentiști din România 3. Numărul de locuri ...... 4. Votați cu "DA" maximum ........... candidați. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Numele și prenumele Votul exprimat crt. candidaților - DA/NU - ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Votarea se va face prin marcarea cu "DA" în dreptul numelor candidaților pentru care se optează și tăierea cu linie continuă peste întregul nume al candidaților respinși. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Președinte, Secretar, .......................... .......................... NOTĂ: Buletinul de vot se anulează în cazul în care: a) nu poartă pe prima față ștampila comisiei electorale județene; b) are altă formă sau alt model decât cele aprobate de Comisia Electorală Centrală; c) nu este tipărit, multiplicat ori completat lizibil; d) este alb, deoarece pe acesta nu s-a exprimat niciun vot; e) poartă alte inscripționări decât "DA" și tăierea cu linie continuă peste întregul nume al candidaților respinși; f) numărul voturilor exprimate cu "DA" este mai mare decât numărul de membri care trebuie aleși pe fiecare buletin.
Anexa 7 COLEGIUL MEDICILOR DENTIȘTI DIN ROMÂNIA
Comisia Electorală a Colegiului Medicilor Dentiști din Județul .............. Ștampila comisiei electorale BULETIN DE VOT pentru alegerea membrilor în comisia locală de cenzori mandatul .................................. 1. Data alegerilor .................................. 2. Candidații pentru comisia de cenzori .................................. 3. Numărul de locuri ...... 4. Votați cu "DA" maximum ........... candidați. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Numele și prenumele Votul exprimat crt. candidaților - DA/NU - ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Votarea se va face prin marcarea cu "DA" în dreptul numelor candidaților pentru care se optează și tăierea cu linie continuă peste întregul nume al candidaților respinși. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Președinte, Secretar, .......................... ........................ NOTĂ: Buletinul de vot se anulează în cazul în care: a) nu poartă pe prima față ștampila comisiei electorale județene; b) are altă formă sau alt model decât cele aprobate de Comisia Electorală Centrală; c) nu este tipărit, multiplicat ori completat lizibil; d) este alb, deoarece pe acesta nu s-a exprimat niciun vot; e) poartă alte inscripționări decât "DA" și tăierea cu linie continuă peste întregul nume al candidaților respinși; f) numărul voturilor exprimate cu "DA" este mai mare decât numărul de membri care trebuie aleși pe fiecare buletin.
Anexa 8 COLEGIUL MEDICILOR DENTIȘTI DIN ROMÂNIA
Comisia Electorală a Colegiului Medicilor Dentiști din Județul .............. Ștampila comisiei electorale BULETIN DE VOT pentru alegerea reprezentanților în Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor Dentiști din România mandatul .................................. 1. Data alegerilor .................................. 2. Candidați pentru reprezentanți în Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor Dentiști din România 3. Numărul de locuri ...... 4. Votați cu "DA" maximum ........... candidați. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Numele și prenumele Votul exprimat crt. candidaților - DA/NU - ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Votarea se va face prin marcarea cu "DA" în dreptul numelor candidaților pentru care se optează și tăierea cu linie continuă peste întregul nume al candidaților respinși. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Președinte, Secretar, .......................... ........................ NOTĂ: Buletinul de vot se anulează în cazul în care: a) nu poartă pe prima față ștampila comisiei electorale județene; b) are altă formă sau alt model decât cele aprobate de Comisia Electorală Centrală; c) nu este tipărit, multiplicat ori completat lizibil; d) este alb, deoarece pe acesta nu s-a exprimat niciun vot; e) poartă alte inscripționări decât "DA" și tăierea cu linie continuă peste întregul nume al candidaților respinși; f) numărul voturilor exprimate cu "DA" este mai mare decât numărul de membri care trebuie aleși pe fiecare buletin.
Anexa 9 COLEGIUL MEDICILOR DENTIȘTI DIN ROMÂNIA
Comisia Electorală Centrală Ștampila Comisiei Electorale Centrale BULETIN DE VOT pentru alegerea membrilor Biroului executiv național mandatul .................................. 1. ................................... (data alegerilor) 2. .......................................................................... (funcția pentru care se candidează, respectiv președinte, vicepreședinte, trezorier, secretar general, cenzor) 3. ................................... (numărul de locuri) 4. .......................................................... (numărul de candidați care pot fi votați cu "DA") ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Numele și prenumele Votul exprimat crt. candidaților - DA/NU - ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Votarea se va face prin marcarea cu "DA" în dreptul numelor candidaților pentru care se optează și tăierea cu linie continuă peste întregul nume al candidaților respinși. ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Președinte, Secretar, ............................ ............................. NOTĂ: Buletinul de vot se anulează în cazul în care: a) nu poartă pe prima față ștampila comisiei electorale județene; b) are altă formă sau alt model decât cele aprobate de Comisia Electorală Centrală; c) nu este tipărit, multiplicat ori completat lizibil; d) este alb, deoarece pe acesta nu s-a exprimat niciun vot; e) poartă alte inscripționări decât "DA" și tăierea cu linie continuă peste întregul nume al candidaților respinși; f) numărul voturilor exprimate cu "DA" este mai mare decât numărul de membri care trebuie aleși pe fiecare buletin. ----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.