Ordin · Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

Ordinul nr. 1647/2006

pentru aprobarea Reglementării Aeronautice Civile Române privind supervizarea și desemnarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană, RACR-SSNA, editia 01/2006

prezumat în vigoare

Data actului
12 septembrie 2006
Emitent
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 864 din 23 octombrie 2006
Citează
13 acte
Structură
9 articole, 13 anexe · 147.200 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

Are ca temei 1

Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,

în scopul asigurării cadrului juridic care să permită exercitarea, încă din perioada de preaderare la Uniunea Europeană, a anumitor atribuții specifice autorității de stat în domeniul aviației civile, care decurg din cadrul de reglementare armonizat pentru crearea Cerului European Unic instituit în Uniunea Europeană, denumit în continuare legislația Cerului Unic,

având în vedere desemnarea Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautica Civilă Română" ca autoritate naționala de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcției de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă la nivel național,

în temeiul prevederilor

art. 4 lit. e) și f) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997

privind Codul Aerian, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004

privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile

art. 12, 61 și 63 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997

privind Codul Aerian, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale

art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 139/2000

privind activitatea de meteorologie, cu modificările și completările ulterioare, ale

art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993

privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, cu modificările ulterioare, și ale

art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 74/1991

privind înființarea Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Reglementarea Aeronautica Civilă Română privind supervizarea și desemnarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană, RACR-SSNA, editia 01/2006, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

(1)

Agenții aeronautici civili români care furnizează servicii de navigație aeriană traficului aerian general au obligația să solicite, până la data de 21 septembrie 2006, emiterea unui certificat în conformitate cu dispozițiile reglementării aprobate prin prezentul ordin, respectând în acest sens procedurile și instrucțiunile de aplicare a RACR-SSNA, editia 01/2006, emise în acest scop de către Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română", denumita în continuare A.A.C.R.

(2)

Autorizațiile emise de A.A.C.R. anterior datei intrării în vigoare a prezentului ordin unor agenți aeronautici civili prevăzuți la alin. (1) rămân valabile până la data de 1 ianuarie 2007 numai cu condiția menținerii îndeplinirii de către deținătorii lor a cerințelor și condițiilor atașate acestor autorizații.

Articolul 3

(1)

Agenții aeronautici civili români care furnizează servicii de navigație aeriană cu precădere sau în exclusivitate altui trafic decât traficul aerian general au obligația să solicite, cel târziu până la data de 31 martie 2007, emiterea unui certificat în conformitate cu dispozițiile reglementării aprobate prin prezentul ordin, respectând în acest sens procedurile și instrucțiunile de aplicare a RACR-SSNA, editia 01/2006, emise în acest scop de către A.A.C.R.

(2)

Autorizațiile emise de A.A.C.R. anterior datei intrării în vigoare a prezentului ordin unor agenți aeronautici civili prevăzuți la alin. (1) rămân valabile până la data de 21 iunie 2007 numai cu condiția menținerii îndeplinirii de către deținătorii lor a cerințelor și condițiilor atașate acestor autorizații.

Articolul 4

(1)

Cu cel puțin 45 de zile calendaristice înaintea datei aderării României la Uniunea Europeană, A.A.C.R. va propune Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului modificarea și completarea anexei la prezentul ordin astfel încât, de la data aderării, reglementarea sa instituie acele norme de aplicare pe teritoriul României a legislației Cerului Unic, care necesita aprobare din partea autorității de stat în domeniul aviației civile.

(2)

Anexele nr. 1-12 la Reglementarea RACR-SSNA, editia 01/2006, își încetează aplicabilitatea la data aderării României la Uniunea Europeană, data la care devin aplicabile în mod direct și obligatoriu prevederile corespunzătoare din legislația Cerului Unic.

(3)

După data aderării României la Uniunea Europeană, în exercitarea atribuțiilor sale specifice de supervizare a furnizorilor de servicii de navigație aeriană, A.A.C.R. poate continua sa utilizeze rezultatele și concluziile proceselor de supervizare desfășurate în perioada de preaderare, potrivit prevederilor prezentului ordin.

Articolul 5

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, A.A.C.R. va asigura separarea, cel puțin la nivel funcțional, dintre direcțiile și compartimentele sale care îndeplinesc atribuții specifice autorității naționale de supervizare și direcțiile și compartimentele care prestează servicii. Separarea se va realiza în conformitate cu prevederile specifice în acest sens ale reglementării aprobate prin prezentul ordin.

Articolul 6

Procedurile și instrucțiunile de aplicare a Reglementării Aeronautice Civile Române privind supervizarea și desemnarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană, RACR-SSNA, editia 01/2006, se emit de către A.A.C.R. și se publică de aceasta pe pagina web proprie, www.caa.ro.

Articolul 7

(1)

Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de către A.A.C.R. în ceea ce privește supervizarea agenților aeronautici civili români care furnizează servicii de navigație aeriană, de către Direcția generală aviatie civilă în ceea ce privește desemnarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană, precum și de către agenții aeronautici civili care intra sub incidența dispozițiilor prezentului ordin.

(2)

Direcția generală aviatie civilă din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 9

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga

Ordinul ministrului transporturilor nr. 319/1999

privind definirea și folosirea specificatiilor tehnice compatibile în vederea procurării echipamentelor și sistemelor pentru managementul traficului aerian, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 12 august 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,
Radu Mircea Berceanu
București, 12 septembrie 2006.
Nr. 1.647.

Anexa PREAMBUL

(1) Activitatea aeronautica civilă pe teritoriul și în spațiul aerian național este reglementată prin Codul aerian civil*1), prin actele normative naționale din domeniu, precum și în conformitate cu prevederile Convenției privind aviația civilă internationala, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, ale altor convenții și acorduri internaționale la care România este parte.

_____________

*1)

Ordonanța Guvernului nr. 29/1997

privind Codul aerian, republicată, modificată și completată prin

Legea nr. 399/2005 .

(2) Prezenta reglementare vine în aplicarea Codului aerian civil, fiind complementara

Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1185/03.07.2006

privind desemnarea Regiei Autonome Autoritatea Aeronautica Civilă Română ca autoritate naționala de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcției de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă la nivel național și făcând parte din corpul de reglementări specifice prevăzut de acesta, prin care se adapteaza și se transpun în legislația naționala acele prevederi ale actelor normative comunitare care necesita implementarea și aplicarea încă din perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană.

În acest sens, prezenta reglementare stabilește cerințe și reguli în domeniul spațiului aerian și al serviciilor de navigație aeriană din România, în concordanta cu dispozițiile ordinului menționat, precum și cu acele dispoziții și cerințe stabilite prin cadrul de reglementare armonizat instituit în Uniunea Europeană pentru crearea Cerului European Unic*2) (cadru denumit în continuare legislația Cerului Unic) necesar a fi implementate în România încă din perioada de pre-aderare.

_____________

*2) Regulamentul nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 care stabilește cadrul pentru crearea Cerului European Unic (Regulamentul cadru), Regulamentul nr. 550/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind furnizarea serviciilor de navigație aeriană în Cerul European Unic (Regulamentul furnizarii serviciilor), Regulamentul nr. 551/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind organizarea și utilizarea spațiului aerian în Cerul European Unic (Regulamentul spațiului aerian), Regulamentul nr. 552/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind interoperabilitatea rețelei europene de management al traficului aerian (Regulamentul interoperabilitatii), publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96/31.03.2004 împreună cu regulile de implementare adoptate de Comisia Europeană în baza acestor regulamente, precum Regulamentul Comisiei nr. 2096/2005 din 20 decembrie 2005 care stabilește cerințele comune pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 335/21.12.2005, Regulamentul Comisiei nr. 2150/2005 din 23 decembrie 2005 care stabilește reguli comune pentru utilizarea flexibila a spațiului aerian, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 342/24.12.2005 și Regulamentul Comisiei nr. 730/2006 din 11 mai 2006 privind clasificarea spațiului aerian și accesul zborurilor care operează după reguli de zbor la vedere la un nivel de zbor peste 195, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 128/16.05.2006.

(3) De la data aderării României la Uniunea Europeană, aplicarea regulamentelor adoptate de instituțiile comunitare înainte de această dată, inclusiv legislația Cerului Unic, devine în mod direct obligatorie pentru România. Drept urmare, la data aderării, anumite prevederi specifice ale prezentei reglementări (în principal anexele la reglementare) își încetează aplicabilitatea potrivit precizărilor din ordinul de aprobare, ele fiind la acea data înlocuite prin aplicarea directa și obligatorie a dispozițiilor și cerințelor corespunzătoare stabilite prin regulamentele (EC) în cauza. În același sens, la data aderării rămân în vigoare toate acele dispoziții stabilite prin prezenta reglementare care, prin adaptare corespunzătoare, asigura aplicarea prevederilor regulamentelor Cerului Unic.

(4) Având în vedere raporturile juridice instituite prin dispozițiile legislației Cerului Unic și mai ales obligațiile ce revin în Comunitate agenților aeronautici civili din domeniul serviciilor de navigație aeriană, prezenta reglementare stabilește încă din perioada de pre-aderare anumite măsuri și acțiuni pregătitoare adecvate care trebuie întreprinse la nivelul acestor organizații în scopul asigurării în cat mai mare măsura a premizelor pentru conformarea lor, de la data aderării, cu cerințele comune aplicate în Comunitate.

Capitolul 1 PREVEDERI GENERALE

RACR-SSNA.005 Scop și obiective

RACR-SSNA.005 (a) Scop

(1) Scopul prezentei reglementări este de a stabili în România reguli specifice pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană în condiții de siguranță și eficienta, precum și pentru supervizarea și desemnarea agenților aeronautici civili în domeniul spațiului aerian și al serviciilor de navigație aeriană, în conformitate cu prevederile Codului aerian civil*3) și în concordanta cu cadrul de reglementare armonizat instituit în Uniunea Europeană pentru crearea Cerului European Unic*4) (cadru denumit în continuare legislația Cerului Unic).

_____________

*3)

Ordonanța Guvernului nr. 29/1997

privind Codul aerian, republicată, modificată și completată prin

Legea nr. 399/2005 .

*4) Regulamentul nr. 549/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 care stabilește cadrul pentru crearea Cerului European Unic (Regulamentul cadru), Regulamentul nr. 550/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind furnizarea serviciilor de navigație aeriană în Cerul European Unic (Regulamentul furnizarii serviciilor), Regulamentul nr. 551/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind organizarea și utilizarea spațiului aerian în Cerul European Unic (Regulamentul spațiului aerian), Regulamentul nr. 552/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind interoperabilitatea rețelei europene de management al traficului aerian (Regulamentul interoperabilitatii), publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96/31.03.2004 împreună cu regulile de implementare adoptate de Comisia Europeană în baza acestor regulamente, precum Regulamentul Comisiei nr. 2096/2005 din 20 decembrie 2005 care stabilește Cerințele comune pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 335/21.12.2005, Regulamentul Comisiei nr. 2150/2005 din 23 decembrie 2005 care stabilește reguli comune pentru utilizarea flexibila a spațiului aerian, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 342/24.12.2005 și Regulamentul Comisiei nr. 730/2006 din 11 mai 2006 privind clasificarea spațiului aerian și accesul zborurilor care operează după reguli de zbor la vedere la un nivel de zbor peste 195, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 128/16.05.2006.

(2) În acest sens, prezenta reglementare:

i) stabilește cerințe și măsuri de pregătire, implementare și aplicare efectivă, încă din perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană, a anumitor prevederi ale legislației Cerului Unic, ținând cont de obiectivele, condițiile specifice și de termenele instituite în Comunitate prin aceasta legislație, urmărindu-se astfel, printre altele, diminuarea impactului asupra sistemului aviației civile române al reformei Cerului European Unic initiata la nivel comunitar și aflată în evoluție la data aderării,

și

îi) creează anumite elemente de cadru juridic necesare în vederea aplicării directe în România, de la data aderării la Uniunea Europeană, a prevederilor legislației comunitare anterior menționată.

(3) Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezenta reglementare.

RACR-SSNA.005 (b) Obiective

În realizarea scopului precizat la RACR-SSNA.005(a), prezenta reglementare are următoarele obiective:

(1) stabilește sarcini specifice, constând în supervizarea agenților aeronautici civili în domeniul serviciilor de navigație aeriană, ce trebuie îndeplinite de Regia Autonomă Autoritatea Aeronautica Civilă Română (R.A. A.A.C.R.) în exercitarea rolului ce revine unei autorități naționale de supervizare (NSA) în domeniul specific al acestor servicii potrivit atât atribuțiilor și competentelor stabilite prin Codul aerian civil și prin desemnari specifice din partea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului*5), cat și legislației Cerului Unic;

_____________

*5)

Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1185/03.07.2006

privind desemnarea Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautica Civilă Română" ca autoritate naționala de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcției de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă, la nivel național.

(2) stabilește abordarea prin care R.A. A.A.C.R., în îndeplinirea rolului și a sarcinilor la care face referire alineatul precedent, își exercită atribuțiile în supervizarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană în condițiile specifice ale perioadei de pre-aderare a României la Uniunea Europeană. În acest sens, prezenta reglementare:

i) precizează abordarea prin care se realizează tranzitia de la emiterea de către R.A. A.A.C.R. a unor certificate având valabilitate și recunoaștere exclusiv în România, la emiterea unor certificate în temeiul legislației Cerului Unic, care vor putea beneficia de recunoaștere în statele membre ale Uniunii Europene; și

îi) completează cadrul juridic astfel încât să se asigure ca, după data aderării României la Uniunea Europeană, procesele de supervizare vor fi desfășurate de R.A. A.A.C.R. în conformitate cu legislația Cerului Unic;

(3) stabilește pentru perioada de pre-aderare cerințe specifice și condiții care trebuie îndeplinite și demonstrate de un agent aeronautic civil pentru a obține un certificat de furnizor de servicii de navigație aeriană, în conformitate cu dispozițiile Codului aerian civil și în concordanta cu Cerințele comune instituite prin legislația Cerului Unic pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană în Uniunea Europeană.

În acest sens, prezenta reglementare asigura cadrul juridic pentru aplicarea în România, până la data aderării, a acelorași Cerințe comune pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană stabilite în temeiul Regulamentului furnizarii serviciilor prin Regulamentul Comisiei (EC) nr. 2096/2005 și care, la data aderării, devin aplicabile în mod direct și obligatoriu furnizorilor de servicii de navigație aeriană din România;

(4) stabilește cerințele esențiale ce trebuie îndeplinite de sistemele pentru serviciile de navigație aeriană din România, părțile lor componente și procedurile asociate lor, în conformitate cu cerințele esențiale stabilite prin legislația Cerului Unic, pentru ca aceste sisteme să poată face parte din Rețeaua Europeană de Management al Traficului Aerian (EATMN) în condițiile reglementate prin legislația Cerului Unic.

În acest sens, prezenta reglementare asigura cadrul juridic pentru aplicarea în România, până la data aderării, a acelorași cerințe pentru sisteme, părțile lor componente și procedurile asociate lor cu cerințele esențiale stabilite prin Regulamentul interoperabilitatii și care devin aplicabile furnizorilor de servicii de navigație aeriană din România în mod direct și obligatoriu de la data aderării;

(5) stabilește, în contextul Regulamentului interoperabilitatii, măsuri pregătitoare pentru aplicarea directa a acestuia în România de la data aderării la Uniunea Europeană în ceea ce privește introducerea coordonata și rapida a unor noi concepte de operare sau tehnologii în managementului traficului aerian, agreate și validate în concordanta cu legislația Cerului Unic;

(6) precizează măsuri specifice cu rol de constientizare și pregătire ce trebuie avute în vedere de orice agent aeronautic civil din România furnizor de servicii de navigație aeriană sau care își propune să obțină un certificat pentru furnizarea de asemenea servicii în condițiile legislației Cerului Unic;

(7) stabilește sarcini specifice, constând în desemnarea agenților aeronautici civili în domeniul serviciilor de trafic aerian și al serviciilor meteorologice aeronautice, ce trebuie îndeplinite de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în concordanta cu legislația Cerului Unic, având în vedere atribuțiile și competentele stabilite autorității de stat în domeniul aviației civile prin Codul aerian civil.

RACR-SSNA.010 Domeniul de aplicabilitate

(1) Prezenta reglementare se aplică:

i) oricărui agent aeronautic civil având locul principal de operare și sediul în România și care furnizează sau care își propune sa furnizeze un serviciu de navigație aeriană ce intră în atribuțiile autorității de stat în domeniul aviației civile prin prevederile Codului aerian civil. Reglementarea se aplică atât furnizorilor de servicii de navigație aeriană pentru traficul aerian general, cat și agenților aeronautici civili care, furnizand asemenea servicii cu precădere sau exclusiv altui trafic decât traficului aerian general, intra sub incidența dispozițiilor RACR-SSNA.050 alin. (9).

îi) Regiei Autonome Autoritatea Aeronautica Civilă Română (R.A. AACR), în domeniul sau de competente ca autoritate naționala de supervizare, în ceea ce privește anumite procese de supervizare care trebuie desfășurate în concordanta cu legislația Cerului Unic; în acest sens, oriunde în text este utilizata abrevierea R.A. AACR, aceasta va avea înțelesul anterior precizat;

iii) Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în ceea ce privește desemnarea agenților aeronautici civili în domeniul serviciilor de trafic aerian și al serviciilor meteorologice aeronautice în concordanta cu prevederile legislației Cerului Unic;

iv) persoanelor juridice care intenționează sa desfășoare activități specifice organizațiilor recunoscute*6) și/sau organismelor notificate*7) în contextul aplicării în România a legislației Cerului Unic;

(2) De asemenea, anumite prevederi specifice ale prezentei reglementări*8) se adresează utilizatorilor spațiului aerian și administratorilor aerodromurilor civile în ceea ce privește relații de colaborare care trebuie stabilite cu furnizorii certificati de servicii de navigație aeriană.

_____________

*6) A se vedea secțiunea RACR-SSNA.030.

*7) A se vedea secțiunea RACR-SSNA.130.

*8) A se vedea secțiunea RACR-SSNA.100.

RACR-SSNA.015 Definiții și abrevieri

RACR-SSNA.015 (a) Definiții*9)

_____________

*9) Definițiile de la poz. 1-40 sunt cele prevăzute la Art. 2 din Regulamentul Cadru, iar cele de la poz. 41 - 51 sunt cele prevăzute la Art. 2 din Regulamentul Comisiei nr. 2096/2005.

(1) "serviciu de control al traficului aerian (ATC)" înseamnă un serviciu furnizat cu scopul de:

(i) a preveni coliziunile,

- între aeronave, și

- pe suprafața de manevra, între aeronave și obstacole; și

(îi) a grăbi și menține un flux ordonat de trafic aerian;

(2) "serviciu de control de aerodrom" înseamnă un serviciu ATC pentru traficul de aerodrom;

(3) "serviciu de informare aeronautica" înseamnă un serviciu stabilit în cadrul zonei de acoperire definită care răspunde de furnizarea informațiilor și datelor aeronautice necesare pentru siguranța, regularitatea și eficienta navigației aeriene;

4) "servicii de navigație aeriană" are accepțiunea data de definitia de la

art. I, pct. 4, poziția 3.36 din Legea nr. 399/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 29/1997

privind Codul Aerian;

5) "furnizori de servicii de navigație aeriană" înseamnă orice agent aeronautic civil care furnizează servicii de navigație aeriană;

6) "bloc de spațiu aerian" are accepțiunea data de definitia de la

art. I, pct. 4, poziția 3.14 din Legea nr. 399/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 29/1997

privind Codul Aerian;

7) "managementul spațiului aerian" înseamnă o funcție de planificare având ca prim obiectiv de a spori la maxim utilizarea spațiului aerian disponibil prin utilizarea comuna dinamica în timp și, uneori, prin segregarea spațiului aerian între diversele categorii de utilizatori ai spațiului aerian, în baza unor necesitați pe termen scurt;

8) "utilizatori ai spațiului aerian" înseamnă toate aeronavele operate ca trafic aerian general;

9) "managementul fluxurilor de trafic aerian" înseamnă o funcție stabilită cu obiectivul de a contribui la un flux de trafic aerian sigur, ordonat și rapid, prin asigurarea ca se utilizează la maxim capacitatea disponibilă și ca volumul de trafic este compatibil cu capacitatile declarate de furnizorii de servicii de trafic aerian corespunzatori;

10) "managementul traficului aerian" înseamnă ansamblul funcțiilor de la bordul aeronavelor și de la sol (servicii de trafic aerian, managementul spațiului aerian și managementul fluxurilor de trafic aerian) necesare pentru a asigura miscarea eficienta și în condiții de siguranță a aeronavelor în toate fazele lor de operare;

11) "servicii de trafic aerian" are accepțiunea data de definitia de la

art. I, pct. 4, poziția 3.37 din Legea nr. 399/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 29/1997

privind Codul Aerian;

12) "serviciu de control regional" înseamnă un serviciu ATC pentru zborurile controlate, într-un bloc de spațiu aerian;

13) "serviciu de control de apropiere" înseamnă un serviciu ATC pentru zborurile controlate care sosesc sau care pleacă;

14) "pachet de servicii" înseamnă doua sau mai multe servicii de navigație aeriană;

15) "certificat" înseamnă un document emis în orice formă care se conformează legislației naționale, care confirma faptul ca un furnizor de servicii de navigație aeriană satisface cerințele pentru a furniza un serviciu specificat;

16) "servicii de comunicații" înseamnă serviciile aeronautice fixe și mobile care permit comunicațiile sol-sol, aer-sol și aer-aer în scopurile ATC;

17) "rețeaua europeană de management al traficului aerian (EATMN)" înseamnă totalitatea sistemelor enumerate în anexa nr. 8 la prezenta reglementare, care permit furnizarea serviciilor de navigație aeriană în Comunitatea Europeană, precum și în România, inclusiv interfetele la granitele cu țările terțe.

18) "concept al operațiunilor" înseamnă criteriile pentru utilizarea operationala a EATMN sau a unei părți a acesteia;

19) "(părți) componente" înseamnă obiecte tangibile, precum echipamentele hardware și părți intangibile, precum aplicatiile software, de care depinde interoperabilitatea EATMN;

20) "EUROCONTROL" este Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene, înființată prin Convenția Internationala din 13 decembrie 1960 privind Colaborarea pentru Siguranța Navigației Aeriene, modificată prin Protocolul din 12 februarie 1981 și revizuită prin Protocolul din 27 iunie 1997, la care România a aderat prin

Legea nr. 97/1999 , privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1999 pentru ratificarea Protocolului armonizand Convenția Internationala privind cooperarea pentru siguranța navigației aeriene EUROCONTROL din 13 decembrie 1960, după efectuarea unor modificări, adoptat la Bruxelles la 27 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din 01.06.1999;

21) "Principiile Eurocontrol pentru stabilirea bazei de cost pentru tarifele percepute pentru mijloacele de ruta și calcularea tarifelor unitare" înseamnă principiile care sunt specificate în documentul nr. 99.60.01/01 din august 1999, emis de EUROCONTROL;

22) "utilizarea flexibila a spațiului aerian" înseamnă conceptul de management al spațiului aerian aplicat în zona Conferintei Europene a Aviației Civile, asa cum se specifică în prima editie din 5 februarie 1996 a "Manualului de Management al Spațiului Aerian pentru aplicarea Conceptului de Utilizare Flexibila a Spațiului Aerian", emis de EUROCONTROL;

23) "regiune de informare a zborurilor" înseamnă un spațiu aerian de dimensiuni definite, în cadrul căruia sunt furnizate servicii de informare a zborurilor și servicii de alarmare;

24) "nivel de zbor" înseamnă o suprafața de presiune atmosferica constanta care este exprimată față de presiunea de referința specificată de 1013 hectopascali și care este separată de alte suprafețe asemănătoare prin intervale de presiune specificate;

25) "bloc funcțional de spațiu aerian" are accepțiunea data de definitia de la

art. I, pct. 4, poziția 3.15 din Legea nr. 399/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 29/1997

privind Codul Aerian;

26) "trafic aerian general" are accepțiunea data de definitia de la

art. I, pct. 4, poziția 3.44 din Legea nr. 399/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 29/1997

privind Codul Aerian;

27) "OACI" înseamnă Organizația Aviației Civile Internaționale, înființată prin Convenția de la Chicago;

28) "interoperabilitate" înseamnă un set de proprietăți functionale, tehnice și operationale necesare în sistemele și părțile componente ale EATMN, precum și de proceduri pentru operarea acestei rețele în scopul de a permite operarea sa sigura, fără discontinuitati și eficienta. Interoperabilitatea se realizează prin asigurarea conformarii sistemelor și a părților componente cu cerințele esențiale.

29) "servicii meteorologice" înseamnă acele facilități și servicii care furnizează aeronavelor prognoze meteorologice, rapoarte și observații precum și orice alte informații și date meteorologice furnizate de state pentru utilizare aeronautica;

30) "servicii de navigație" înseamnă acele facilități și servicii care furnizează aeronavelor informații privind poziția și coordonarea în timp;

31) "date operationale" înseamnă informații privind toate fazele zborului, care sunt necesare pentru a lua decizii operationale de către furnizorii serviciilor de navigație aeriană, utilizatorii spațiului aerian, operatorilor aeroportuari și altor actori implicați;

32) "procedura", asa cum este utilizat cuvântul în contextul Regulamentului interoperabilitatii, înseamnă o metoda standard în scopul utilizării tehnice sau operationale a sistemelor, în contextul unor concepte operationale stabilite și validate care necesita implementarea uniformizata în cuprinsul EATMN;

33) "punerea în serviciu" înseamnă prima utilizare operationala după instalarea inițială sau după modernizarea unui sistem;

34) "rețea de rute" înseamnă o rețea de rute specificate în scopul canalizarii fluxului traficului aerian general după cum este necesar pentru furnizarea serviciilor ATC;

35) "ratare" înseamnă itinerariul ales a fi urmat de o aeronava pe durata operarii sale;

36) "operare fără discontinuitati" înseamnă operarea EATMN de o asemenea maniera încât, din perspectiva utilizatorului, aceasta funcționează ca și cum ar fi o entitate unica;

37) "sector" înseamnă o parte dintr-o regiune de control și/sau o regiune de informare a zborurilor/o regiune superioară de informare a zborurilor;

38) "servicii de supraveghere" înseamnă acele facilități și servicii utilizate pentru determinarea pozițiilor respective ale aeronavelor astfel încât să fie posibila eșalonarea lor sigura;

39) "sistem" înseamnă ansamblul de părți componente de la bord și de la sol, precum și de echipamente amplasate în spațiu, care furnizează suport pentru serviciile de navigație aeriană pentru toate fazele zborului;

40) "modernizare" înseamnă orice modificare care schimba caracteristicile operationale ale unui sistem;

41) "lucru aerian" înseamnă o operațiune aeriană în care aeronava este utilizata pentru servicii specializate precum agricultura, construcții, fotografiere, măsurare, observare și patrulare, căutare și salvare sau publicitate aeriană;

42) "transport aerian comercial" înseamnă orice operațiune aeriană care implica transport de pasageri, cargo sau posta efectuate contra cost sau pe baza unei chirii;

43) "sistem funcțional" înseamnă o combinație de sisteme, proceduri și resurse umane organizate pentru a fi realizată o funcție în contextul managementului traficului aerian;

44) "aviatie generală" înseamnă orice operațiune de aviatie civilă alta decât de transport aerian comercial sau de lucru aerian;

45) "pericol (hazard)" înseamnă orice condiție, eveniment sau circumstanță care ar putea induce un accident;

46) "organizație operativă" înseamnă o organizație răspunzătoare pentru furnizarea de servicii tehnice și inginerești de suport al serviciilor de trafic aerian, comunicații, navigație sau supraveghere;

47) "risc" înseamnă combinatia dintre probabilitatea totală sau frecventa de aparitie a unui efect daunator indus de un pericol și severitatea acelui efect;

48) "asigurarea siguranței" înseamnă toate acțiunile planificate și sistematice necesare pentru a se oferi încrederea adecvată ca un produs, un serviciu, o organizație sau un sistem funcțional îndeplinește un nivel acceptabil sau tolerabil de siguranță;

49) "obiectiv de siguranță" înseamnă o declarație calitativa sau cantitativă care defineste frecventa maxima sau probabilitatea de aparitie a unui pericol;

50) "cerința de siguranță" înseamnă o modalitate de reducere a riscurilor, definită din strategia de reducere a riscurilor care realizează un anumit obiectiv de siguranță, incluzând cerințe organizatorice, operationale, procedurale, functionale, de performanță și interoperabilitate sau caracteristici de mediu;

51) "servicii" înseamnă fie un serviciu de navigație aeriană, fie un pachet de servicii de navigație aeriană.

RACR-SSNA.015 (b) Abrevieri

Abrevierile folosite în prezenta reglementare au următoarea semnificație:

MTCT - Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

DGAvC - Direcția Generală Aviatie Civilă

R. A. AACR - Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautica Civilă Română"

ROMATSA - Regia Autonomă Administrația Serviciilor de Trafic Aerian din România

SNA - servicii de navigație aeriană

ATM - managementul traficului aerian

SMS - sistem de management al siguranței

NSA - autoritate naționala de supervizare

EATMN - rețeaua europeană de management al traficului aerian

Capitolul 2 ATRIBUȚII ȘI SARCINI ALE R.A. A.A.C.R. CA AUTORITATE NAȚIONALA DE SUPERVIZARE (NSA) ÎN DOMENIUL SERVICIILOR DE NAVIGAȚIE AERIANĂ

RACR-SSNA.020 Separarea la nivel funcțional

(1) În scopul aplicării dispozițiilor Codului aerian civil referitoare la funcționarea autorității naționale de supervizare separat de agenții aeronautici civili supuși supervizarii și în scopul realizării conformarii cu prevederile Art. 4 al Regulamentului cadru, trebuie ca R.A. AACR sa îndeplinească cel puțin următoarele condiții:

i) relațiile functionale între direcțiile/compartimentele din cadrul R.A. A.A.C.R care prestează servicii de navigație aeriană și direcțiile/compartimentele care îndeplinesc atribuțiile specifice autorității naționale de supervizare trebuie stabilite astfel încât fiecare dintre cele doua entități sa funcționeze independent una față de cealaltă, transparent și coerent la nivelul R.A. AACR, în baza unor mecanisme manageriale și proceduri care trebuie descrise în Manualul de management al instituției;

îi) direcțiile și compartimentele din cadrul R.A. A.A.C.R care prestează servicii de navigație aeriană se subordonează ierarhic direct Directorului general al R.A. A.A.C.R, neavând nici un fel de relații ierarhice cu niciuna dintre direcțiile sau compartimentele care îndeplinesc sau care concura la exercitarea atribuțiilor specifice autorității naționale de supervizare;

iii) se va asigura identificarea în contabilitatea R.A. A.A.C.R a costurilor și veniturilor aferente direcțiilor și compartimentelor din cadrul R.A. A.A.C.R care prestează servicii de navigație aeriană separat de costurile și veniturile aferente exercitării atribuțiilor specifice autorității naționale de supervizare.

(2) R.A. AACR va aplica în acest sens mecanisme de control în alocarea bugetară, contabilitate, precum și prin auditare interna și/sau externa a direcțiilor/compartimentelor în cauza.

RACR-SSNA.025 Prevederi generale referitoare la atribuțiile de supervizare a serviciilor de navigație aeriană

(1) R.A. AACR asigura aplicarea prevederilor prezentei reglementări în ceea ce privește supervizarea furnizarii serviciilor civile de navigație aeriană în spațiul aerian național și pe teritoriul României, în scopul funcționarii sigure și eficiente a acestora.

(2) Supervizarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană se realizează prin supraveghere inițială și emiterea, după caz, a unui certificat, urmată de supravegherea continua a menținerii cerințelor și condițiilor asociate certificatului respectiv, precum și a îndeplinirii obiectivelor și nivelurilor de siguranță potrivit unor reglementări specifice aplicabile.

În acest scop, R.A. AACR organizează inspecții și evaluări corespunzătoare, în vederea verificării conformarii furnizorilor de servicii de navigație aeriană cu cerințele stabilite prin prezenta reglementare, precum și cu orice alte cerințe care devin în mod direct și obligatoriu aplicabile serviciilor de navigație aeriană de la data aderării, decurgând din legislația Cerului Unic.

(3) Activitățile și procesele de evaluare și inspecție la care face referire alin. (2) pot consta, printre altele, din:

i) evaluări de documentații;

îi) vizite de audit, înțelegand prin audit o tehnica de evaluare prin care sunt desfășurate examinari sistematice și independente în cadrul procesului de certificare sau de supraveghere continua ulterioară, cu scopul de a se determina dacă anumite procese și rezultatele lor se conformează cerințelor comune aplicabile și aranjamentelor care sunt necesare pentru a se realiza aceasta conformitate, dacă aceste aranjamente sunt implementate în mod efectiv de agentul aeronautic supus supervizarii, precum și dacă ele sunt corespunzătoare realizării obiectivelor serviciilor pentru care a fost solicitată certificarea sau pentru care se exercită supravegherea continua; și

iii) inspecții, înțelegand prin inspecție o tehnica de evaluare prin care sunt desfășurate examinari sistematice și independente în cadrul procesului de certificare sau de supraveghere continua ulterioară, cu scopul de a se determina dacă anumite aspecte sau părți specifice ale serviciilor de navigație aeriană ori părți componente specifice ale sistemelor acestor servicii se conformează unor cerințe sau specificății prescriptive reglementate și publicate în prealabil la nivel național, precum și dacă aceste cerințe și specificății sunt implementate în mod efectiv de furnizorul de servicii în cauza.

Activitățile și procesele de evaluare și inspecție prin care R.A. AACR exercita supervizarea potrivit prezentei reglementări, precum și modul în care aceste activități și procese se planifica și se realizează se detaliază prin proceduri și instrucțiuni specifice emise de R.A. AACR în aplicarea prezentei reglementări și elaborate în concordanta cu legislația Cerului Unic.

(4) Furnizorii de servicii de navigație aeriană au obligația sa faciliteze desfășurarea activităților și a proceselor la care fac referire alin. (2) și (3), precum și îndeplinirea sarcinilor și exercitarea rolului R.A. AACR, potrivit procedurilor și instrucțiunilor specifice referite la alin. (3).

(5) După data aderării României la Uniunea Europeană, suplimentar atribuțiilor de supervizare stabilite prin prezenta reglementare, R.A. AACR va duce la îndeplinire și alte sarcini sau obligații ce revin unei autorități naționale de supervizare în baza legislației Cerului Unic. Activitățile și procesele prin care R.A. AACR va duce la îndeplinire asemenea sarcini sau obligații vor fi detaliate, după caz, prin proceduri și instrucțiuni specifice emise de R.A. AACR în baza legislației Cerului Unic.

(6) R.A. AACR va stabili aranjamente corespunzătoare pentru o strânsă colaborare cu alte autorități naționale de supervizare, în perspectiva îndeplinirii, de la data aderării României la Uniunea Europeană, a obligațiilor specifice referitoare la colaborarea între Autoritățile Naționale de Supervizare potrivit art. 2 alin. (4) din Regulamentul furnizarii serviciilor.

RACR-SSNA.030 Organizații recunoscute*10)

(1) R.A. AACR poate decide sa delege, în întregime sau parțial, efectuarea inspecțiilor și evaluărilor prevăzute la RACR-SSNA.025 unor persoane juridice autorizate, denumite în continuare "organizații recunoscute", care îndeplinesc cerințele stabilite în Anexa nr. 1 la prezenta reglementare.

(2) O recunoaștere acordată de R.A. A.A.C.R. în baza prezentei reglementări anterior datei aderării României la Uniunea Europeană poate avea valabilitate numai până la data respectiva*11).

(3) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei reglementări, R.A. A.A.C.R. va emite o procedură de autorizare a unei "organizații recunoscute".

_____________

*10) La data aderării, devin aplicabile prevederile art. 3 al Regulamentului furnizarii serviciilor, iar procedura la care face referire alin. (3) al prezentei secțiuni va fi elaborata în concordanta cu dispozițiile articolului menționat.

*11) După data aderării, R.A. AACR poate reconfirma o asemenea recunoaștere potrivit dispozițiilor Regulamentului furnizarii serviciilor privind organizațiile recunoscute.

Capitolul 3 CERINȚE PENTRU FURNIZAREA SERVICIILOR DE NAVIGAȚIE AERIANĂ ȘI CERTIFICAREA FURNIZORILOR

RACR-SSNA.040 Cerințele comune pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană

(1) În România se aplică cerințe pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană (denumite în continuare "cerințele") identice Cerințelor comune instituite în Comunitatea Europeană (denumite în continuare "Cerințele comune") și pe care furnizorii de servicii de navigație aeriană pentru traficul aerian general din statele membre ale Uniunii Europene au obligația de a le respecta pentru a avea dreptul sa furnizeze asemenea servicii.

Cerințele acoperă aspecte privind:

i) competența și în ce măsura furnizorul de servicii este adecvat din punct de vedere tehnic și operational;

îi) sistemele și procesele pentru managementul siguranței și al calității;

iii) sistemele de raportare;

iv) calitatea serviciilor;

v) puterea financiară;

vi) acoperirea din punct de vedere al responsabilităților și asigurărilor;

vii) structura organizatorică și a proprietății, inclusiv prevenirea conflictelor de interese;

viii) resursele umane, inclusiv planificarea încadrării adecvate a personalului;

ix) securitatea*12).

_____________

*12) La data aprobării prezentei reglementări, supervizarea cerințelor legate de aspectele de securitate ies din domeniul de competente al R.A. AACR ca NSA în România. Acest lucru nu afectează însă obligația furnizorilor de servicii de navigație aeriană de a îndeplini cerințele specifice privind securitatea prevăzute de prezenta reglementare.

RACR-SSNA.050 Certificarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană

(1) Furnizarea oricăror servicii de navigație aeriană în spațiul aerian național și pe teritoriul României se supune certificării de către R.A. AACR.

(2) Cererile pentru certificare vor fi înaintate în atenția R.A. AACR numai de către solicitanți având sediul și locul principal de operare în România, cu respectarea procedurilor și instrucțiunilor specifice emise de R.A. AACR în aplicarea prezentei reglementări.

(3) R.A. AACR va emite certificate furnizorilor de servicii de navigație aeriană care se conformează cerințelor la care fac referire RACR-SSNA.040 și RACR-SSNA.060. Conformarea cu aceste cerințe trebuie stabilită atât de R.A. AACR, în domeniul sau de competente ca NSA, precum și în ceea ce privește cerințele de securitate de către autoritatea naționala de supervizare desemnată în mod specific în acest scop.

În acest sens, R.A. AACR va emite un certificat numai după încheierea tuturor activităților de supraveghere inițială, după ce a constatat ca solicitantul se conformează în totalitate cerințelor aplicabile serviciilor pentru care a solicitat certificarea. În acest scop, vor fi stabilite proceduri și instrucțiuni specifice de colaborare și coordonare între R.A. AACR și autoritatea naționala de supervizare desemnată pentru cerințele de securitate, în domeniul de aplicare al prezentei reglementări.

(4) Certificatele pot fi emise individual pentru fiecare tip de serviciu de navigație aeriană potrivit definitiilor de la RACR-SSNA.015(a) sau pentru un pachet de astfel de servicii, între altele în cazul în care un furnizor de servicii de trafic aerian, indiferent de statutul sau juridic, operează și își întreține propriile sisteme de comunicații, navigație și supraveghere.

(5) Certificatele vor specifică drepturi și obligații ale furnizorilor respectivi de servicii de navigație aeriană, inclusiv accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor spațiului aerian la servicii, cu accent în mod particular pe aspectele de siguranță.

Anexa nr. 2 la prezenta reglementare stabilește condiții care pot fi atașate unui certificat. Certificarea poate fi supusă numai acestor condiții. Condițiile trebuie să fie justificate în mod obiectiv, nediscriminatorii, proporționale și transparente.

(6) R.A. AACR, precum și autoritatea de supervizare pentru cerințele de securitate, potrivit competentelor ce revin fiecăreia, au obligația să monitorizeze conformarea deținătorului unui certificat cu cerințele comune aplicabile și cu condițiile atașate certificatului.

R.A. AACR va verifica în mod regulat certificatele, potrivit procedurilor și instrucțiunilor specifice la care face referire RACR-SSNA.025 alin. (3).

(7) R.A. AACR va dispune măsuri adecvate ori de câte ori constata ca deținătorul unui certificat nu mai îndeplinește cerințe sau condiții ce îi sunt aplicabile. După caz, în funcție de gravitatea efectelor neconformitatilor identificate, R.A. AACR poate propune Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului dispunerea unor măsuri adecvate de la nivelul autorității de stat. Astfel de măsuri pot include revocarea unui certificat. Măsurile și/sau propunerile vor urmări în același timp asigurarea continuității serviciilor.

(8) Rapoartele anuale pe care R.A. AACR le va inainta autorității de stat în domeniul aviației civile privind măsurile întreprinse în România în contextul implementarii Cerului Unic vor include detalii privind monitorizarea la care face referire alin. (6) și măsurile la care face referire alin. (7).

(9) Prin derogare de la prevederile alin. (3), R.A. AACR poate emite certificat unui furnizor de servicii de navigație aeriană într-o porțiune de spațiu aerian național sau de pe teritoriul României și fără îndeplinirea integrală de către acesta a cerințelor la care fac referire dispozițiile RACR-SSNA.040 și RACR-SSNA.060, dar numai în cazurile în care:

a) asemenea servicii sunt furnizate cu precădere sau în exclusivitate unui trafic aerian de alta natura decât traficului aerian general*13); sau

b) un furnizor de servicii de navigație aeriană pentru traficul aerian general solicita în mod expres un certificat cu derogări potrivit prevederilor RACR-SSNA.065, renunțând la a se mai prevala de recunoașterea certificatului sau în Cerul Unic, precum și la orice drept de a furniza servicii dincolo de granitele naționale*14).

_____________

*13) Un certificat emis potrivit prezentei reglementări unui agent aeronautic civil care furnizează servicii de navigație aeriană cu precădere sau în exclusivitate unui trafic de alta natura decât traficului aerian general își are temeiul exclusiv în prevederile Codului aerian civil (care face obligatorie certificarea tuturor agenților aeronautici civili). Legislația Cerului Unic permite exceptarea unui asemenea furnizor de la obligația de a deține un certificat, în condiții ce sunt specificate la alin. (5) al Art. 7 din Regulamentul furnizarii serviciilor. Drept consecința directa, un certificat emis de R.A. AACR în aceste condiții nu poate avea valabilitate decât în interiorul granițelor naționale, neputând beneficia de recunoaștere în Uniunea Europeană în contextul Cerului Unic. Deținătorul unui asemenea certificat pentru servicii de trafic aerian nu mai poate fi eligibil pentru a fi desemnat de autoritatea de stat în baza prevederilor RACR-SSNA.090 alin. (1) sau, după aderare, în baza Art. 8 alin. (1) al Regulamentului furnizarii serviciilor.

*14) Un certificat cu derogări emis potrivit prezentei reglementări pentru servicii furnizate traficului aerian general limitează drastic drepturile deținătorului sub legislația Cerului Unic deoarece, potrivit prevederilor Art. 4 al Regulamentului Comisiei (EC) nr. 2096/2005, un asemenea certificat are valabilitate doar în interiorul granițelor naționale și nu beneficiază de dreptul de recunoaștere reciprocă în Comunitate. În cazul particular al unui furnizor de servicii de trafic aerian, prin prevederile explicite ale Art. 8 alin. (1) și alin. (3) ale Regulamentului furnizarii serviciilor, este imposibil ca statul sa mai poată desemna drept furnizor de servicii ATS pentru traficul aerian general în Cerul European Unic pe deținătorul unui asemenea certificat.

(10) Un furnizor de servicii de navigație aeriană care beneficiază de un certificat emis de R.A. AACR prin încadrarea sa în condițiile de la alin. (9) lit. a) are obligația de a dispune orice măsuri necesare pentru ca nivelul sau de conformare cu cerințele aplicabile serviciilor sale să fie cat mai ridicat, proporțional cu anvergura operațiunilor sale și a impactului pe care aceste operațiuni îl pot avea asupra traficului aerian general*15).

(11) Un furnizor de servicii de navigație aeriană care beneficiază de un certificat emis de R.A. AACR prin încadrarea sa în condițiile de la alin. (9) lit. b) are obligația de a dispune orice măsuri necesare pentru a realiza conformarea continua cu totalitatea cerințelor aplicabile serviciilor sale, cu excepția acelor cerințe pentru care i-a fost acordată derogare potrivit prevederilor specifice ale secțiunii RACR-SSNA.065, proporțional cu anvergura operațiunilor sale și cu contribuția sa la realizarea managementului traficului aerian în porțiunea de spațiu aerian național în cauza*16).

_____________

*15) Cerința ce decurge din prevederile Art. 7 alin. (5) al Regulamentului furnizarii serviciilor.

*16) Cerința ce decurge din prevederile Art. 4 al Regulamentului Comisiei nr. 2096/2005.

RACR-SSNA.055 Particularități ale procesului de certificare în contextul aderării României la Uniunea Europeană

(1) În sfera de aplicabilitate a Codului aerian civil și a legislației în vigoare anterior datei aderării României la Uniunea Europeană, prerogativele de care beneficiază deținătorul unui certificat emis în baza prezentei reglementări includ posibilitatea de a își oferi serviciile altor furnizori de servicii de navigație aeriană, utilizatorilor spațiului aerian și aeroporturilor în cuprinsul spațiului aerian național și pe teritoriul României, în limitele condițiilor atașate certificatului în cauza.

(2) Pentru a putea beneficia, după data aderării României la Uniunea Europeană, de prerogativele recunoașterii unui certificat de către celelalte state membre potrivit Art. 7 alin. (8) al Regulamentului furnizarii serviciilor, un furnizor de servicii de navigație aeriană care furnizează servicii traficului aerian general trebuie să dispună în perioada de pre-aderare măsuri adecvate de planificare, pregătire, implementare și execuție în scopul ca, la data aderării, el sa îndeplinească și să își mențină continuu conformarea cu Cerințele comune, astfel încât el să fie în măsura să solicite, imediat după data aderării, și să obțină, până cel târziu la data limita de 21 iunie 2007*17), un certificat emis fără derogări*18), în temeiul legislației Cerului Unic și în deplina conformitate cu art. 7 al aceluiași Regulament.

_____________

*17) Termenul limita în condiții normale pentru încheierea proceselor de certificare în statele membre UE în temeiul legislației Cerului Unic este data de 21 decembrie 2006 (rezultată din coroborarea Art. 19 alin. (2) al Regulamentului furnizarii serviciilor cu publicarea Cerințelor comune în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 21 decembrie 2005). Data limita de 21 iunie 2007 rezultă din aplicarea Art. 7 alin. (9) al Regulamentului furnizarii serviciilor prin care, în condițiile unor circumstanțe excepționale, statele membre UE pot amana încheierea proceselor de certificare cu 6 luni față de termenul limita de 21 decembrie 2006. În cazul specific al României, având în vedere interesul evident al furnizorilor de a deține certificate emise în baza aplicării directe a legislației Cerului Unic (deci după data aderării) și nu doar în baza prezentei reglementări naționale (prin care un certificat nu poate obține privilegii în spațiul UE), se va putea invoca o asemenea circumstanță excepționala datorită aderării la Uniunea Europeană la o dată ulterioară datei de 21 decembrie 2006. Totuși, aplicarea în România a Art. 7 alin (9) are sens și va putea fi invocată în mod util pentru emiterea unor certificate cu valabilitate comunitara numai cu condiția aderării la UE la o dată anterioară datei de 21 iunie 2007 (practic, la data de 01 ianuarie 2006).

*18) Este vorba de derogarile la care face referire Art. 4 al Regulamentului Comisiei nr. 2096/2005.

(3) Cel târziu până la data de 21 decembrie 2006*17), Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin grija Direcției Generale Aviatie Civilă, va informa Comisia Europeană despre certificatele emise în baza prezentei reglementări furnizorilor de servicii de navigație aeriană pentru traficul aerian general.

Informarea va explica tranzitia efectuată de România de la certificarea în baza prezentei reglementări în perioada de pre-aderare la certificarea în temeiul aplicării directe a legislației Cerului Unic de la data aderării. Astfel, în situația în care, la data realizării acestei informări, este confirmată oficial aderarea României la UE la data de 01 ianuarie 2007, Comisia Europeană va fi informată ca România se prevalează de aplicarea art. 7 alin. (9) al Regulamentului furnizarii serviciilor în circumstanță excepționala a producerii aderării la o dată ulterioară datei de 21 decembrie 2006, pentru a emite noi certificate, de această dată în temeiul legislației Cerului Unic și prin aplicarea directa a acesteia, ținând cont totodată de rezultatele proceselor de certificare desfășurate în baza prezentei reglementări anterior aderării.

(4) În situația în care aplicarea de România a prevederilor Art. 7 alin. (9) al Regulamentului furnizarii serviciilor de maniera precizată anterior devine imposibila din considerente obiective, D.G.Av.C., în consultare cu R.A. AACR, va propune autorității de stat posibile măsuri alternative în scopul recunoașterii ulterioare în Comunitate a valabilității certificatelor emise în România anterior aderării în temeiul prezentei reglementări.

RACR-SSNA.060 Cerințele pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană în România

(1) Prezenta secțiune împreună cu Anexele nr. 3 - 7 la reglementare instituie cerințele care se aplică în România pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană ("cerințele"), în contextul prevederilor RACR-SSNA.040 și în scopul aplicării RACR-SSNA.050.

(2) Exceptând situațiile pentru care Anexa nr. 3 sau Anexa nr. 4 la prezenta reglementare prevăd altfel, cerințele nu se aplică:

i) altor activități prestate de un furnizor decât cele de furnizare de servicii de navigație aeriană;

îi) resurselor alocate de un furnizor unor alte activități decât de furnizare a serviciilor de navigație aeriană.

(3) Prezenta secțiune împreună cu Anexele nr. 3 - 7 la reglementare identifica prevederile obligatorii ale următoarelor Cerințe EUROCONTROL pentru Reglementarea Siguranței (ESARR) care sunt relevante pentru certificarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană în contextul Cerințelor comune instituite în Comunitatea Europeană:

i) ESARR 3 privind utilizarea sistemelor de management al siguranței de către furnizorii de servicii de management al traficului aerian, emis la data 17 iulie 2000*19);

îi) ESARR 4 privind evaluarea și reducerea riscurilor în ATM, emis la data 5 aprilie 2001*20);

iii) ESARR 5 privind personalul serviciilor ATM, cerințele pentru personalul tehnic și ingineresc care îndeplinește sarcini operative având legătură cu siguranța, emis la data de 11 aprilie 2002*21).

(4) în contextul prezentei reglementări, noțiunea de "furnizor de servicii de navigație aeriană" include și o organizație care a solicitat un certificat pentru a furniza asemenea servicii.

(5) În scopul de a obține certificatul necesar, furnizorii de servicii de navigație aeriană au obligația de a se conformă cerințelor generale stabilite în Anexa nr. 3 la prezenta reglementare, precum și cerințelor specifice suplimentare stabilite în Anexele nr. 4-7, potrivit tipului/tipurilor de servicii pe care le furnizează, în condițiile derogarilor, după caz, prevăzute la RACR-SSNA.065.

(6) R.A. AACR are obligația sa verifice conformarea unui furnizor de servicii de navigație aeriană cu cerințele înainte de a emite un certificat furnizorului respectiv.

(7) Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să se conformeze cerințelor nu mai târziu de data la care este emis certificatul urmare aplicării dispozițiilor prezentului capitol și ale Anexelor nr. 2 - 7 la prezenta reglementare.

_____________

*19) transpus în România prin reglementarea RACR-ESARR 3 aprobată prin O.M.L.P.T.L. nr. 1317/16.09.2002.

*20) transpus în România prin reglementarea RACR-ESARR 4 aprobată prin O.M.T.C.T nr. 617/29.03.2004.

*21) transpus în România prin reglementarea RACMR-ESARR 3 aprobată prin O.M.L.P.T.L. nr. 31/14.01.2003 și O.M.Ap.N. nr. Ml3/ 28.01.2003

RACR-SSNA.065 Derogări

(1) Prin excepție de la prevederile RACR-SSNA.060 alin. (5), un furnizor de servicii de navigație aeriană poate solicita un certificat cu derogări de la cerințele aplicabile, în condițiile specificate în aceasta secțiune.

În cazul în care solicitantul intenționează sa beneficieze, după aderarea României la Uniunea Europeană, de un certificat cu recunoaștere comunitara, el trebuie să respecte prevederile RACR-SSNA.055*22).

_____________

*22) După data aderării, orice certificat emis unui furnizor de servicii de navigație aeriană pentru trafic aerian general cu derogări, în baza prezentei secțiuni și în concordanta cu prevederile Art. 4 al Regulamentului Comisiei nr. 2096/ 2005 are valabilitate exclusiv în limitele spațiului aerian și al teritoriului național, nu și în restul spațiului comunitar. A se vedea și secțiunea RACR-SSNA.050, precum și notele de subsol de la aceasta secțiune.

(2) Pentru a inainta o asemenea solicitare, trebuie ca un furnizor de servicii de trafic aerian sa furnizeze sau sa intentioneze sa furnizeze servicii numai în ceea ce privește una sau mai multe din următoarele categorii de operațiuni:

i) aviatie generală;

îi) lucru aerian;

iii) transport aerian comercial limitat la aeronave cu masa maxima la decolare sub 10 tone sau mai puțin de 20 de locuri de pasageri;

iv) transport aerian comercial cu mai puțin de 10.000 de miscari pe an, indiferent de masa maxima la decolare și numărul de locuri utilizate, numărul de miscari fiind considerat ca suma decolarilor și aterizarilor și calculat ca media ultimilor trei ani.

(3) Pentru a inainta o asemenea solicitare, trebuie ca un furnizor de servicii de navigație aeriană, altul decât un furnizor de servicii de trafic aerian, să aibă o cifra de afaceri anuală bruta aferentă serviciilor furnizate de 1.000.000 Euro sau mai mica.

(4) În cazul în care, datorită unor motive practice obiective, un furnizor de servicii de navigație aeriană nu este capabil să ofere dovezi ca îndeplinește aceste criterii de calificare, R.A. AACR poate accepta cifre sau prognoze prin analogie cu plafoanele definite la alin. (2) și (3) ale prezentei secțiuni.

(5) Un furnizor de servicii de navigație aeriană are obligația să prezinte dovezi relevante în raport cu criteriile de calificare, odată cu solicitarea de derogare/derogări înaintată R.A. AACR.

(6) R.A. AACR poate acorda derogări specifice solicitanților care îndeplinesc criteriile prevăzute la alin. (2)-(5) ale prezentei secțiuni, proporțional cu contribuția acestora la managementul traficului aerian în spațiul aerian național.

(7) Aceste derogări se pot referi numai la cerințele cuprinse în Anexa nr. 3 la reglementare, cu următoarele excepții:

(i) Partea 1, capacitatea și competența tehnica și operationala;

(îi) Partea 3.1, managementul siguranței;

(iii) Partea 5, resursele umane;

(iv) Partea 8.1, furnizarea transparenta și nediscriminatorie a serviciilor.

(8) În plus față de derogarile la care fac referire alin. (6) și (7) de mai sus, R.A. AACR poate acorda derogări solicitanților care furnizează servicii de informare aeronautica de aerodrom prin operarea în mod regulat a nu mai mult de o poziție de lucru la orice aerodrom.

(9) R.A. AACR va acționa ținând cont proporțional de contribuția solicitanților la managementul traficului aerian în spațiul aerian național.

(10) Aceste derogări se pot referi numai la următoarele cerințe cuprinse în partea 3 a Anexei nr. 4 la reglementare:

(i) responsabilitatea managementului siguranței, precum și serviciile externe și furnizorii (partea 3.1.2);

(îi) evaluarile privind siguranța (partea 3.1.3);

(iii) cerințele de siguranță privind evaluarea și reducerea riscurilor în ceea ce privește modificările (partea 3.2).

(11) Nu se acordă derogări de la cerințele prevăzute în Anexele nr. 5, 6 sau 7 la reglementare.

(12) În conformitate cu Anexa nr. 2 la prezenta reglementare, R.A. AACR are obligația:

(i) sa specifice natura și aplicabilitatea derogarii în condițiile atașate certificatului, prin specificarea temeiului legal al acesteia;

(îi) sa limiteze valabilitatea certificatului în timp; și

(iii) să monitorizeze dacă furnizorii serviciilor de navigație aeriană continua să aibă dreptul la derogare.

RACR-SSNA.070 Demonstrarea conformarii

(1) La cererea R.A. AACR, furnizorul de servicii de navigație aeriană are obligația sa îi pună la dispoziție toate dovezile/evidentele relevante pentru a demonstra conformarea cu cerințele și condițiile atașate certificatului la care fac referire prezentul capitol și Anexele nr. 2 - 7 la reglementare.

(2) Un furnizor de servicii de navigație aeriană certificat are obligația sa informeze R.A. AACR asupra modificărilor pe care le planifica în furnizarea serviciilor sale și care pot afecta conformarea sa cu cerințele și condițiile la care face referire alin. (1).

(3) Un furnizor de servicii de trafic aerian certificat are obligația sa informeze R.A. AACR asupra modificărilor pe care le planifica în furnizarea serviciilor de trafic aerian și care au legătură cu siguranța.

(4) Atunci când un furnizor de servicii de navigație aeriană certificat nu se mai conformează cerințelor referite la alin. (1), R.A. AACR va lua o hotărâre într-un interval de timp de cel mult o luna. Prin decizie, R.A. AACR va solicita furnizorului în cauza sa întreprindă acțiunile corective necesare. R.A. AACR va aduce imediat la cunoștința furnizorului de servicii de navigație aeriană în cauza orice astfel de decizie.

(5) R.A. AACR are obligația sa verifice ca acțiunile corective au fost implementate înainte de a notifica furnizorului de servicii de navigație aeriană în cauza aprobarea sa în ceea ce privește măsurile luate.

În cazul în care R.A. AACR considera ca acțiunile corective nu au fost implementate în mod corespunzător în limita intervalului de timp agreat, va dispune măsuri adecvate de implementare în conformitate cu prevederile RACR-SSNA.050 alin. (7) și va propune autorității de stat în domeniul aviației civile luarea unor măsuri în sensul aplicării de maniera efectivă, proporțională și disuasiva a unor sancțiuni stabilite de legislația în vigoare, luând totodată în considerație și necesitatea asigurării continuității serviciilor.

RACR-SSNA.075 Înlesnirea monitorizarii conformarii

(1) În concordanta cu RACR-SSNA.025 alin. (4), furnizorii de servicii de navigație aeriană au obligația sa faciliteze inspecțiile și evaluarile efectuate de către R.A. AACR sau de către o organizație recunoscută care acționează în numele acesteia, inclusiv în cazul vizitelor la locatii și vizitelor neanuntate anterior*23).

(2) Reprezentanții autorizați ai R.A. AACR și/sau ai organizației recunoscute care acționează în numele acesteia sunt împuterniciți să efectueze următoarele activități:

i) sa verifice evidentele/înregistrările relevante, datele, procedurile și orice alte materiale relevante pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană;

îi) sa preleveze copii ale sau extrase din astfel de evidente/înregistrări, date, proceduri și alte materiale;

iii) să solicite explicații verbale la fața locului;

iv) sa pătrundă în locatiile, pe terenurile sau în mijloacele de transport relevante.

(3) Inspecțiile și evaluarile la care se referă alin. (1) vor fi realizate în conformitate cu prevederile generale de la RACR-SSNA.025.

_____________

*23) Cerința în concordanta cu dispozițiile art. 2 alin. (2) al Regulamentului furnizarii serviciilor, precum și ale Art. 6 din Regulamentul Comisiei nr. 2096/2005.

RACR-SSNA.080 Conformarea continua

(1) R.A. AACR va monitoriza conformarea continua a furnizorilor de servicii de navigație aeriană pe care i-a certificat, în baza dovezilor/evidentelor la dispoziția sa și a unui program anual.

(2) În scopul aplicării dispozițiilor alin. (1), R.A. AACR va stabili și va actualiza anual un program adecvat de inspecții și evaluări care să se adreseze tuturor furnizorilor certificati și care să se bazeze pe evaluarea riscurilor asociate diferitelor operațiuni care compun serviciile furnizate.

(3) Înainte de a stabili programul la care face referire alin. (2), R.A. AACR se va consulta cu furnizorii serviciilor de navigație aeriană în cauza, precum și cu orice alta autoritate naționala de supervizare implicata, dacă este cazul. Programul trebuie să indice intervalele preconizate pentru inspecțiile la diversele locatii.

RACR-SSNA.085 Reglementarea siguranței în cazul personalului tehnic și ingineresc

Referitor la furnizarea serviciilor de trafic aerian, comunicații, navigație sau supraveghere, R.A. A.A.C.R. are obligația:

(i) să asigure supraveghere adecvată de siguranță corespunzătoare personalului tehnic și ingineresc care este desemnat de către orice organizație operativă sa întreprindă sarcini operationale având legătură cu siguranța;

(îi) în cazul unor motive întemeiate și după o investigatie adecvată, sa dispună măsuri corespunzătoare în ceea ce privește organizația operativă și/sau personalul tehnic și ingineresc al acesteia care nu se conformează prevederilor din partea 3.3 a Anexei nr. 4 la prezenta reglementare;

(iii) sa verifice ca sunt implementate și aplicate metode corespunzătoare pentru a se asigura ca părțile terțe cărora li s-au atribuit sarcini operationale având legătură cu siguranța îndeplinesc prevederile cuprinse în partea 3.3 din Anexa nr. 4 la prezenta reglementare.

RACR-SSNA.090 Desemnarea furnizorilor de servicii de trafic aerian

(1) Furnizarea serviciilor de trafic aerian destinate traficului aerian general se face pe bază de exclusivitate în spații aeriene specificate ("blocuri de spațiu aerian specifice") în cuprinsul spațiului aerian național și pe teritoriul României. În acest scop, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul aviației civile, va desemna prin Ordin un furnizor de servicii de trafic aerian pentru fiecare asemenea bloc de spațiu aerian, dintre furnizorii care dețin un certificat valabil în condițiile prezentei reglementări.

(2) Un Ordin de desemnare potrivit alin. (1) va specifică drepturile și obligațiile ce trebuie îndeplinite de furnizorul desemnat. Obligațiile pot include condiții pentru furnizarea la timp a informațiilor relevante care permit identificarea tuturor miscarilor de aeronave în spațiul aerian aflat sub responsabilitatea unui asemenea furnizor.

(3) În scopul prezentei reglementări, totalitatea portiunilor de spațiu aerian clasificate de Clasa C și de Clasa A din cuprinsul Regiunii de Informare a Zborurilor FIR București, asa cum sunt aceste spații publicate în Publicația de informare aeronautica AIP România, constituie un bloc de spațiu aerian specific*24).

(4) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin Direcția Generală Aviatie Civilă, va informa imediat Comisia Europeană despre orice decizie luată în aplicarea prezentei secțiuni referitoare la desemnarea unui/unor furnizori de servicii de trafic aerian pentru blocuri specifice din cuprinsul spațiului aerian național.

O informare în acest sens se va face în contextul informării prevăzută la RACR-SSNA.055 alin.(3).

______________

*24) Desemnarea furnizorului de servicii de trafic aerian în blocul de spațiu aerian astfel definit la alin. (3) se va face în sensul obiectivului de limitare a fragmentarii furnizarii serviciilor în cadrul Cerului European Unic, cu considerarea adecvată a actului normativ de înființare a R.A. ROMATSA ca administrație naționala a serviciilor de trafic aerian din România, în condițiile obținerii de către aceasta administrație a unui certificat valabil pentru furnizarea serviciilor de trafic aerian traficului aerian general, fără derogări, potrivit prezentei reglementări.

RACR-SSNA.095 Desemnarea furnizorilor de servicii meteorologice aeronautice

(1) R.A. ROMATSA reprezintă, prin lege, Administrația meteorologica aeronautica din România, prin unitățile sale de profil autorizate de autoritatea de stat în domeniul aviației civile*25). În aceasta calitate, R.A. ROMATSA este furnizorul exclusiv al serviciilor meteorologice aeronautice pentru datele meteorologice aferente Regiunii de informare a zborurilor FIR București.

(2) În termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a prezentei Reglementări, R.A. ROMATSA va pregati și va inainta Direcției Generale Aviatie Civilă, cu avizul prealabil al R.A. AACR, o argumentatie adecvată privind considerentele de siguranță care justifica menținerea acestei desemnari cu titlu de exclusivitate*26).

(3) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin Direcția Generală Aviatie Civilă, va informa Comisia Europeană despre orice decizie luată în aplicarea prezentei secțiuni referitoare la desemnarea furnizorului de servicii meteorologice aeronautice în cuprinsul spațiului aerian național și pe teritoriul României.

O informare în acest sens se va face în contextul informării prevăzută la RACR-SSNA.055 alin (3).

_____________

*25) În temeiul dispozițiilor

art. 3 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 139/2000

privind activitatea de meteorologie cu modificările și completările ulterioare.

*26) În scopul asigurării conformarii, la data aderării României la Uniunea Europeană, cu prevederile Art. 9 alin. (1) al Regulamentului furnizarii serviciilor care condiționeaza ca o asemenea desemnare exclusiva să fie justificată în baza unor argumente de siguranță.

RACR-SSNA.100 Accesul la date și protecția acestora

(1) În ceea ce privește traficul aerian general, furnizorii de servicii de navigație aeriană, utilizatorii spațiului aerian și aeroporturile trebuie să efectueze schimb de date operationale relevante în timp real, în scopul de a fi facilitate necesitățile operationale ale acestora. Datele astfel schimbate vor fi utilizate numai în scopuri operationale.

(2) Accesul la datele operationale la care se face referire la alin. (1) va fi acordat pe baze nediscriminatorii furnizorilor de servicii de navigație aeriană certificati, utilizatorilor spațiului aerian și aeroporturilor, precum și autorităților în drept conform legislației în vigoare.

RACR-SSNA.105 Confidențialitatea privind informațiile referitoare la furnizorii de servicii de navigație aeriană

(1) R.A. AACR nu va divulga informațiile de natura confidențială, în mod special informații despre furnizorii serviciilor de navigație aeriană, despre relațiile lor de afaceri sau despre componentele costurilor lor.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu limitează prerogativele angajaților R.A. AACR de a divulga informații, potrivit legislației naționale aplicabile, precum și dacă acest lucru este esențial pentru îndeplinirea atribuțiilor lor, caz în care o asemenea dezvaluire trebuie să fie proporțională și sa țină cont de interesele legitime ale furnizorilor de servicii de navigație aeriană în protejarea informațiilor secrete ale afacerilor lor.

(3) Dispozițiile alin. (1) nu împiedica divulgarea de către angajații R.A. AACR a altor informații privind condițiile și performanțele furnizarii serviciilor, în afară celor având caracter de confidențialitate.

Capitolul 4 INTEROPERABILITATEA

RACR-SSNA.110 Cerințele esențiale, reguli de implementare și specificății comunitare pentru interoperabilitate

(1) Prezentul capitol stabilește norme și cerințe esențiale care se aplică sistemelor utilizate în furnizarea serviciilor de navigație aeriană traficului aerian general, asa cum sunt acestea identificate în Anexa nr. 8 la prezenta reglementare, precum și componentelor și procedurilor asociate acestora, în scopul realizării interoperabilitatii și integrării lor în EATMN.

(2) Rețeaua naționala de management al traficului aerian ca parte a EATMN în cadrul Cerului European Unic, sistemele sale, precum și componentele și procedurile aferente acestora trebuie să îndeplinească cerințele esențiale stabilite în Anexa nr. 9 la prezenta reglementare.

(3) În scopul obiectivelor prezentei reglementări, agenții aeronautici civili care furnizează servicii de navigație aeriană traficului aerian general trebuie să dispună măsuri pregătitoare adecvate în vederea introducerii și aplicării în România a regulilor de implementare a interoperabilitatii*27) și a specificatiilor comunitare pentru interoperabilitate emise prin legislația Cerului Unic, în condițiile și termenele specifice stabilite în Comunitate.

_____________

*27) Furnizorii de servicii de navigație aeriană trebuie să aibă în vedere ca, în concordanta cu prevederile Art. 3 alin. (3) al Regulamentului interoperabilitatii, regulile de implementare a interoperabilitatii emise sub legislația Cerului Unic:

(a) stabilesc orice cerințe specifice care completează sau care dezvolta în continuare cerințele esențiale, în special în ceea ce privește siguranța, operarea fără discontinuitati și performanțele; și/sau

(b) descriu, acolo unde este cazul, orice cerințe specifice care completează sau care dezvolta în continuare cerințele esențiale, în mod particular în ceea ce privește introducerea coordonata a noilor concepte de operare sau tehnologii convenite și validate; și/sau

(c) stabilesc componentele, atunci când este vorba de sisteme; și/sau

(d) descriu procedurile specifice de evaluare a conformitatii apelând, acolo unde este cazul, la organismele notificate potrivit prevederilor Art. 8 al Regulamentului interoperabilitatii, în baza modulelor definite în

Decizia 93/465/EEC

, a fi utilizate pentru evaluarea fie a conformitatii, fie dacă părțile componente sunt adecvate pentru utilizare, precum și pentru verificarea sistemelor; și/sau

(e) precizează condițiile de implementare, inclusiv, acolo unde este cazul, data până la care se solicita tuturor părților relevante în cauza să se conformeze acestora.

(4) Sistemele, componentele și procedurile asociate trebuie să se conformeze regulilor aplicabile de implementare a interoperabilitatii pe durata întregului lor ciclu de viața.

(5) Specificațiile comunitare pentru interoperabilitate pot consta în:

(i) standarde europene pentru sisteme sau părți componente, împreună cu procedurile relevante, elaborate de organisme europene de standardizare în colaborare cu EUROCAE*28); sau

(îi) specificății elaborate de EUROCONTROL în aspecte de coordonare operationala între furnizorii de servicii de navigație aeriană*29).

(6) În sensul prezentei reglementări, se va asuma ca acele sisteme și procedurile aferente lor sau acele părți componente ale lor care satisfac specificățiile comunitare relevante ale căror numere de referința au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sunt conforme cu cerințele esențiale și/sau cu regulile relevante de implementare a interoperabilitatii.

_____________

*28) Sunt standarde emise în baza unui mandat din partea Comisiei, în concordanta cu prevederile Art. 4 alin. (1) lit. (a) al Regulamentului interoperabilitatii;

*29) Sunt specificății elaborate ca răspuns la o solicitare din partea Comisiei, în concordanta cu procedura prevăzută la Art. 5 alin. (2) din Regulamentul cadru.

RACR-SSNA.115 Verificarea conformitatii - Declarația de conformitate pentru componente

(1) Componentele achiziționate de la un producător sau reprezentant autorizat stabilit în Comunitatea Europeană trebuie să fie însoțite de o declarație CE de conformitate sau ca părțile componente sunt adecvate pentru utilizare*30). În continuarea prezentului capitol, prin sintagma "declarație CE de conformitate" se va înțelege o declarație CE de conformitate ori o declarație ca părțile componente sunt adecvate pentru utilizare. Elementele unei asemenea declarații sunt stabilite în Anexa nr. 10 la prezenta reglementare.

(2) Componentele care nu intra sub incidența alin. (1) se introduc pe piața și/sau se pun în funcțiune numai dacă satisfac cerințele esențiale stabilite în Anexa nr. 9 la prezenta reglementare, dacă conformitatea lor a fost evaluată conform procedurii de evaluare aplicabile, în concordanta cu prevederile regulilor relevante de implementare a interoperabilitatii. Aceste componente trebuie să fie însoțite de o declarație de conformitate*31) ale carei elemente vor fi identice cu cele stabilite în Anexa nr. 10 la prezenta reglementare, eliminandu-se însă mențiunea "CE".

_____________

*30) Potrivit Art. 5 alin (2) al Regulamentului interoperabilitatii, un producător de sisteme/componente (poate fi chiar un furnizor certificat de servicii de navigație aeriană) sau reprezentantul sau în Uniunea Europeană are obligația să asigure și sa declare, prin intermediul unei Declarații CE de conformitate, ca a respectat prevederile stabilite prin cerințele esențiale și prin regulile aplicabile de implementare a interoperabilitatii.

*31) De la data aderării Regulamentul interoperabilitatii va fi direct aplicabil și, potrivit art. 10 al acestuia, începând cu data de 20 octombrie 2005 cerințele esențiale se aplică introducerii în serviciu a sistemelor și componentelor rețelei EATMN, cu excepția cazurilor când s-a specificat altfel în regulile relevante de implementare a interoperabilitatii și, totodată, trebuie ca toate sistemele și componentele EATMN aflate în exploatare la 20 aprilie 2011 să se conformeze cerințelor esențiale. Prin urmare, de la data aderării se va accepta doar "Declarație CE de conformitate"

(3) În scopul prezentei reglementări, se va asuma ca acele părți componente care sunt însoțite de o declarație CE de conformitate se conformează cerințelor esențiale și regulilor de implementare a interoperabilitatii.

(4) Verificarea conformitatii unei/unor componente trebuie facuta în concordanta cu prevederile aplicabile din regulile de implementare a interoperabilitatii care identifica, acolo unde este cazul, sarcinile specifice de verificare a conformitatii ce trebuie îndeplinite de un organism notificat potrivit RACR-SSNA.130.

RACR-SSNA.120 Verificarea conformitatii - Declarația de verificare a sistemelor

(1) Furnizorii de servicii de navigație aeriană vor dispune măsurile necesare având în vedere faptul ca de la data aderării României la UE, pentru a putea fi integrate în EATMN, trebuie ca sistemele să fie supuse unei verificări CE de către respectivul furnizor, în concordanta cu regulile aplicabile de implementare pentru interoperabilitate, acolo unde au fost adoptate și publicate asemenea reguli de implementare în Comunitatea Europeană, în scopul de a asigura ca sistemele satisfac cerințele esențiale prevăzute în Anexa nr. 9 la prezenta reglementare și în regulile de implementare pentru interoperabilitate.

(2) Furnizorii de servicii de navigație aeriană vor dispune măsurile necesare având în vedere faptul ca de la data aderării României la UE, înainte ca un sistem să fie introdus în serviciu, furnizorul de servicii de navigație aeriană în cauza trebuie să întocmească o declarație CE de verificare prin care atesta conformitatea și pe care trebuie să o înainteze apoi R.A. A.A.C.R. împreună cu dosarul tehnic aferent. Elementele acestei declarații și ale dosarului tehnic sunt stabilite în Anexa nr. 11 la prezenta reglementare. R.A. A.A.C.R. poate solicita orice alte informații suplimentare necesare pentru a superviza conformitatea sistemului în cauza.

(3) Anterior datei aderării României la UE, înainte ca un sistem să fie introdus în serviciu, furnizorul de servicii de navigație aeriană în cauza trebuie să întocmească atât dosarul tehnic cat și o declarație de verificare*32) prin care atesta conformitatea, ambele având elementele identice cu cele stabilite în Anexa nr. 11 la prezenta reglementare, eliminandu-se însă mențiunea "CE". Apoi, furnizorul trebuie să înainteze declarația de verificare împreună cu dosarul tehnic aferent către R.A. A.A.C.R. care poate solicita orice alte informații suplimentare necesare pentru a superviza conformitatea sistemului în cauza.

_____________

*32) De la data aderării se accepta doar Declarații CE de verificare a sistemelor, conform dispozițiilor Regulamentului interoperabilitatii.

(4) Verificarea conformitatii unui sistem trebuie facuta în concordanta cu prevederile aplicabile din regulile de implementare a interoperabilitatii care identifica, acolo unde este cazul, sarcinile specifice de verificare a conformitatii ce trebuie îndeplinite de un organism notificat potrivit RACR-SSNA.130.

(5) O Declarație de verificare sau o Declarație de verificare CE nu trebuie să afecteze nici o alta evaluare ce poate fi necesar să fie efectuată de R.A. A.A.C.R. pe alt temei decât interoperabilitatea.

RACR-SSNA.125 Măsuri în caz de neconformitate

(1) Acolo unde R.A. AACR are certitudinea ca:

(i) o componenta însoțită fie de declarația CE de conformitate fie de o declarație de conformitate, sau

(îi) un sistem însoțit fie de declarația CE de verificare fie de declarația de verificare nu se conformează cerințelor esențiale și/sau regulilor relevante de implementare a interoperabilitatii, ea va lua, cu considerarea în mod corespunzător a necesității de a asigura siguranța și continuitatea operațiunilor, toate măsurile necesare pentru a restrictiona aria de utilizare/exploatare a componentei sau a sistemului în cauza sau pentru a interzice utilizarea componentei sau sistemului în cauza de către entitatile de sub responsabilitatea de supervizare a R.A. AACR.

(2) Trebuie ca, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin Direcția Generală Aviatie Civilă, sa informeze imediat Comisia Europeană despre orice astfel de măsura*33), indicând motivele și, în mod particular, dacă, în opinia sa, neconformarea cu cerințele esențiale se datorează:

(i) neîndeplinirii unei/unor cerințe esențiale;

(îi) aplicării incorecte a regulilor de implementare pentru interoperabilitate și/sau a specificatiilor comunitare;

(iii) unor neajunsuri în regulile de implementare a interoperabilitatii și/sau în specificățiile comunitare.

_____________

*33) Art. 7 alin (3) al Regulamentului interoperabilitatii prevede că, în cel mai scurt timp posibil după o asemenea notificare, Comisia Europeană se consulta cu părțile implicate și informează statele membre cu privire la concluziile și la opinia sa dacă măsurile luate de autoritatea naționala de supervizare în cauza au fost sau nu justificate. Alin. (4) prevede că, în cazul în care Comisia considera măsurile nejustificate, ea solicita statului în cauza retragerea lor fără întârziere, informand în acest sens și producătorul sau reprezentantul sau autorizat din Comunitate. Alin. (5) prevede că, în cazul în care Comisia Europeană a considerat ca neconformarea cu cerințele esențiale s-a datorat aplicării incorecte a regulilor de implementare pentru interoperabilitate și/sau a specificatiilor comunitare aplicabile, statul în cauza are obligația de a dispune măsuri adecvate împotriva emitentului Declarației de conformitate sau a Declarației CE de verificare în cauza și sa informeze Comisia și celelalte state membre în consecința.

(3) În cazul în care Comisia, considerând măsurile ca nejustificate, solicita retragerea lor fără întârziere, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin Direcția Generală Aviatie Civilă, va notifica imediat R.A. AACR în acest sens, urmând ca R.A. AACR, după luarea unor noi măsuri împreună cu furnizorul de servicii în cauza, sa informeze în cel mai scurt timp autoritatea de stat despre retragerea măsurilor de restrictionare inițiale și despre eventualele măsuri adiționale relevante.

(4) În cazul în care Comisia Europeană a considerat ca neconformarea cu cerințele esențiale s-a datorat aplicării incorecte a regulilor de implementare pentru interoperabilitate și/sau a specificatiilor comunitare aplicabile în speta, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin Direcția Generală Aviatie Civilă, în consultare cu R.A. AACR, va dispune măsuri adecvate împotriva emitentului Declarației CE de conformitate/Declarației de conformitate sau a Declarației CE de verificare/Declarației de verificare în cauza și va informa Comisia în consecința*34).

_____________

*34) După data aderării, o asemenea informare vizând exclusiv Declarațiile CE, se va transmite nu numai Comisiei ci și celorlalte State Membre, în concordanta cu Art. 7 alin (5) al Regulamentului interoperabilitatii.

RACR-SSNA.130 Organisme notificate

(1) Organismele (referite în continuare drept "organisme notificate") în ale căror competente, potrivit regulilor de implementare a interoperabilitatii, va reveni ducerea la îndeplinire a sarcinilor de verificare a conformitatii la care fac referire RACR-SSNA.115 și RACR-SSNA.120 se desemnează de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului cu respectarea legislației în vigoare, prin consultarea furnizorilor de servicii de navigație și a R.A. AACR. O asemenea desemnare va fi facuta numai după verificarea conformarii organismului propus cu criteriile de calificare stabilite pentru asemenea "organisme notificate" în Anexa nr. 12 a prezentei reglementări și numai dacă organismul în cauza a făcut dovada respectării corespunzătoare a standardelor europene relevante pentru criteriile de calificare în cauza*35).

După data aderării României la Uniunea Europeană, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va propune sau va desemna și notifica Comisiei Europene, după caz, "organismele notificate" pentru a realiza evaluarea conformitatii sistemelor, componentelor și procedurilor asociate acestora cu cerințele esențiale și/sau cu regulile relevante de implementare a interoperabilitatii, indicând domeniul de responsabilitate al fiecărui asemenea organism și numărul sau de identificare obținut din partea Comisiei Europene*36).

_____________

*35) Desemnarea "organismelor notificate" este reglementată prin Art. 8 al Regulamentului interoperabilitatii, care condiționeaza o asemenea desemnare de îndeplinirea de către organismul în cauza a unor criterii de calificare prevăzute la Anexa V la acest Regulament (transpuse în Anexa nr. 12 la prezenta reglementare) cu condiția îndeplinirii de către organism a "standardelor europene aplicabile acestor criterii". Potrivit Art. 3 alin (3) litera d) din același Regulament, se va asuma ca, acolo unde este cazul, regulile de implementare a interoperabilitatii vor descrie proceduri specifice de verificare a conformitatii, bazate pe modulele definite în

Decizia 93/465/EEC

, a fi aplicate de un organism notificat la evaluarea conformitatii sau dacă o componenta este adecvată pentru utilizare, precum și la verificarea conformitatii sistemelor. De notat ca

Decizia 93/465/EEC

este transpusa în legislația naționala prin

Legea nr. 608/2001

privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin

Hotărârea Guvernului nr. 71/2002

pentru aprobarea Normelor metodologice privind modulele utilizate în diferite faze ale procedurilor de evaluare a conformitatii produselor din domeniile reglementate prevăzute în

Legea nr. 608/2001 , și a regulilor de aplicare și de utilizare a marcajului european de conformitate CE.

*36) Potrivit Art. 8 alin. (1) al Regulamentului interoperabilitatii, Comisia Europeană publică și actualizează periodic în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene lista organismelor notificate, numerele lor de identificare și domeniile de responsabilitate pentru care au fost numite.

(2) Poate fi desemnat ca "organism notificat" o "organizație recunoscută" în sensul RACR-SSNA.030, cu îndeplinirea prevederilor de la alin. (1).

(3) După data aderării, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin Direcția Generală Aviatie Civilă va informa Comisia Europeană despre retragerea unei desemnari facuta potrivit alin. (1) în cazul în care organismul notificat în cauza nu mai îndeplinește criteriile de calificare.

(4) În perioada de pre-aderare, R.A. AACR, împreună cu furnizorii de servicii de navigație aeriană eligibili a fi certificati în condițiile legislației Cerului Unic vor evalua și vor propune măsuri necesare, inclusiv de coordonare cu alte autorități ale administrației publice, după caz, privind aplicarea, de la data aderării, a prevederilor referitoare la evaluarea și numirea organismelor notificate, precum și în ceea ce privește retragerea acreditării unui organism notificat care nu mai îndeplinește criteriile de calificare.

RACR-SSNA.135 Dispoziții privind interoperabilitatea în contextul aderării României la Uniunea Europeană

(1) De la data intrării în vigoare a prezentei reglementări, cerințele esențiale se aplică introducerii în serviciu a sistemelor și componentelor rețelei naționale de management al traficului aerian în perspectiva integrării acestora în EATMN, cu excepția cazurilor când s-a specificat altfel în regulile relevante de implementare a interoperabilitatii.

(2) În urmărirea obiectivelor potrivit RACR-SSNA.005 (b) alin. (4) și (5) și în aplicarea prevederilor prezentului capitol, furnizorii de servicii de navigație aeriană trebuie să aibă în vedere ca toate sistemele și componentele în serviciu la data de 20 aprilie 2011 în rețeaua naționala de management al traficului aerian*37) vor trebui să se conformeze cerințelor esențiale, cu excepția cazurilor în care s-a specificat altfel în regulile relevante de implementare pentru interoperabilitate.

_____________

*37) Potrivit Art. 10 alin. (2) al Regulamentului interoperabilitatii, sistemele și componentele care nu vor îndeplini la data de 20 aprilie 2011 cerințele esențiale nu vor putea fi considerate ca făcând parte din EATMN.

(3) Acolo unde au fost comandate de către un furnizor de servicii sau au fost încheiate contracte ferme pentru sisteme care ar urma să facă parte din EATMN:

(i) înainte de data intrării în vigoare a prezentei reglementări*38)

sau, după caz,

(îi) înainte de data intrării în vigoare a uneia sau mai multor reguli relevante de implementare pentru interoperabilitate,

astfel încât conformarea cu cerințele esențiale și/sau cu regulile relevante de implementare pentru interoperabilitate nu poate fi garantată, trebuie ca Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin Direcția Generală Aviatie Civilă, în baza notificării primite de la furnizorul de servicii implicat și în urma consultării RA AACR, sa comunice Comisiei Europene informații detaliate asupra cerințelor esențiale și/sau a regulilor de implementare pentru interoperabilitate față de care s-a identificat incertitudinea conformarii.

_____________

*38) Art. 10 alin. (1) și (3) din Regulamentul interoperabilitatii, care devine direct aplicabil și obligatoriu României de la data aderării la Uniunea Europeană, au avut ca data de aplicare în statele membre 20 octombrie 2005. Drept urmare, aplicarea în România a cerințelor similare transpuse la RACR-SSNA.135 alin. (1) și (3) se va face de la data intrării în vigoare a prezentei reglementări.

Anexa 1 CERINȚELE PENTRU ORGANIZAȚIILE RECUNOSCUTE

(în conformitate cu Anexa nr. I

la Regulamentul furnizarii serviciilor)

O "organizație recunoscută" în sensul prevederilor RACR-SSNA.030 trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

i) să poată dovedi prin documente o experienta extinsă în evaluarea entitatilor publice și private din sectoarele de transport aerian, în mod particular a furnizorilor serviciilor de navigație aeriană, precum și din alte sectoare similare, într-unul sau în mai multe domenii ale cerințelor pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană sau ale proceselor de certificare stabilite prin prezenta reglementare;

îi) să dețină reguli și reglementări cuprinzatoare pentru evaluarea periodică a entitatilor sus-menționate, publicate și îmbunătățite permanent prin programe de cercetare și dezvoltare;

iii) sa nu fie sub controlul unor furnizori de servicii de navigație aeriană, autorități de management aeroportuar sau al altor organisme angajate comercial în furnizarea serviciilor de navigație aeriană sau în serviciile de transport aerian;

iv) să dețină un număr important de personal tehnic, managerial, de suport și de cercetare, pe măsura sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite;

v) să fie condusă și administrată în asa fel încât să se asigure confidențialitatea informațiilor necesare R.A. AACR;

vi) să fie pregatita sa furnizeze informații relevante R.A. AACR;

vii) să aibă definite și documentate politica și obiectivele de calitate, precum și angajamentul privind calitatea și să se fi asigurat ca aceasta strategie este inteleasa, implementata și menținută la toate nivelurile în organizație;

viii) sa fi elaborat, implementat și sa mențină un sistem intern de calitate eficient în baza prevederilor corespunzătoare ale standardelor de calitate recunoscute pe plan internațional și în conformitate cu standardele EN 45004 (organizațiile de inspecție) și EN 29001, potrivit interpretarilor Cerințelor Schemei de Certificare a Sistemului de Calitate IACS;

ix) să își supună sistemul de calitate certificării de către o organizație de auditori independenta, care are sediul principal în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene și care este recunoscută ca atare de către autoritățile competente din statul respectiv.

Anexa 2 CONDIȚII CARE SE ATAȘEAZĂ CERTIFICATELOR

(în conformitate cu Anexa nr. II

la Regulamentul furnizarii serviciilor)

1. Un Certificat emis în temeiul prezentei reglementări trebuie să specifice:

a) Autoritatea Naționala de Supervizare care emite certificatul;

b) solicitantul (denumire și sediu precum și alte date de identificare ale persoanei juridice);

c) serviciile care sunt certificate;

d) o declarație privind conformarea solicitantului cu cerințele pentru furnizarea serviciilor de navigație aeriană, asa cum sunt ele definite în Cap. 3 al prezentei reglementări;

e) data emiterii și perioada de valabilitate a certificatului.

2. Condițiile suplimentare atașate certificatelor se pot referi, după caz, la:

a) accesul fără discriminare la servicii al utilizatorilor spațiului aerian și nivelul de performanță cerut unor asemenea servicii, inclusiv nivelurile de siguranță și interoperabilitate;

b) specificățiile operationale pentru anumite servicii;

c) data până la care serviciile sunt furnizate;

d) diversele echipamente operationale ce trebuie utilizate pentru anumite servicii;

e) îngrădirea sau restrictionarea funcționarii altor servicii decât cele legate de furnizarea serviciilor de navigație aeriană;

f) contracte, acorduri sau alte aranjamente, cu privire la serviciile furnizate, între furnizorul de servicii și o terta parte;

g) informațiile necesare în mod rezonabil care vor trebui furnizate pentru verificarea conformarii serviciilor cu cerințele stabilite în Cap. 3 al prezentei reglementări, inclusiv planuri, date financiare și operationale, precum și schimbări majore ale tipului și/sau ariei de aplicare a serviciilor de navigație furnizate;

h) orice alte condiții legale, care nu sunt specifice serviciilor de navigație aeriană, cum ar fi condiții referitoare la suspendarea sau revocarea certificatului.

Anexa 3 CERINȚELE GENERALE PENTRU

FURNIZAREA SERVICIILOR DE NAVIGAȚIE AERIANĂ

(în conformitate cu Anexa nr. I

la Regulamentul Comisiei nr. 2096/2005)

1. CAPACITATEA ȘI COMPETENTA TEHNICA ȘI OPERATIONALA

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să fie capabil sa furnizeze serviciile de maniera sigura, eficienta, continua și susținută, care să corespundă unui nivel rezonabil de cerere de ansamblu din partea utilizatorilor pentru un spațiu aerian dat. în acest scop, el trebuie să își mențină la un nivel adecvat capacitatea și expertiza, atât tehnica cat și operationala.

2. MANAGEMENTUL ȘI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

2.l Structura organizatorică

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să își stabilească și sa administreze organizația prin intermediul unei structuri care asigura o furnizare sigura, eficienta și continua a serviciilor.

Structura organizatorică trebuie să definească:

(a) autoritatea, atribuțiile și responsabilitățile deținătorilor nominalizați ai posturilor, în special ale personalului de conducere responsabil pentru funcțiile care au legătură cu siguranța, calitatea, securitatea, domeniul financiar și resursele umane.

(b) relațiile de colaborare și canalele de raportare între diferitele părți și procese ale organizației.

2.2 Managementul organizațional

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să aibă un plan de afaceri care să acopere o perioadă de cel puțin cinci ani. Trebuie ca planul de afaceri:

(a) sa stabilească țelurile și obiectivele generale ale furnizorului și strategia sa în vederea atingerii acestora, în concordanta cu orice plan general pe termen lung al furnizorului și cu cerințele comunitare relevante privind dezvoltarea infrastructurii sau a altor tehnologii;

(b) sa conțină obiective de performanță corespunzătoare în ceea ce privește calitatea și nivelul serviciilor, al siguranței și al eficientei costurilor.

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să aibă un plan anual care trebuie să acopere anul următor, care să specifice în continuare caracteristicile planului sau de afaceri și sa care să descrie orice modificări aduse acestuia. Planul anual trebuie să acopere următoarele prevederi privind nivelul și calitatea serviciilor, precum nivelul prognozat de capacitate, siguranța și întârzieri cauzate zborurilor, cat și privind aranjamentele financiare:

(a) informații privind implementarea noilor infrastructuri sau alte intentii de dezvoltare și declararea modului în care acestea vor contribui la îmbunătățirea nivelului și calității serviciilor;

(b) indicatorii de performanță față de care pot fi evaluate în mod rezonabil nivelul și calitatea serviciilor;

(c) situația financiară planificata pe termen scurt a furnizorului de servicii, precum și orice modificări sau influente asupra planului de afaceri.

3. MANAGEMENTUL SIGURANȚEI ȘI CALITĂȚII

3.1 Managementul siguranței

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să efectueze managementul siguranței pentru toate serviciile sale. Pentru aceasta, el trebuie să stabilească relații oficiale cu toate entitatile implicate care pot influența în mod direct siguranța serviciilor furnizate.

3.2 Sistemul de management al calității

În contextul aplicării prezentei Reglementări, un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să aibă în operare, cel târziu la data de 24 decembrie 2007, un sistem de management al calității care să acopere toate serviciile de navigație aeriană pe care le furnizează, în concordanta cu următoarele principii. Trebuie ca furnizorul:

(a) sa definească politica de calitate astfel încât sa satisfacă, în cat mai mare măsura posibil, necesitățile diversilor utilizatori;

(b) sa stabilească un program de asigurare a calității care să conțină proceduri astfel concepute încât să se poată verifica ca toate operațiunile sunt executate în conformitate cu cerințele, standardele și procedurile aplicabile;

(c) sa furnizeze dovezi asupra funcționarii sistemului de calitate prin intermediul manualelor și documentațiilor de monitorizare;

(d) sa numească reprezentanți ai managementului de a monitoriza conformarea cu procedurile și dacă acestea sunt adecvate pentru a asigura practici operationale sigure și eficiente;

(e) să efectueze analize ale sistemului calității implementat și sa dispună măsuri corective, după caz.

Un certificat corespunzător standardului EN ISO 9001 emis de o organizație acreditata în mod corespunzător și care acoperă serviciile de navigație aeriană ale furnizorului va fi considerat ca mijloc de conformare suficient. Furnizorul de servicii de navigație aeriană trebuie să accepte ca documentația aferentă procesului de certificare să fie adusă la cunoștința R.A. AACR la solicitarea sa.

3.3 Manualele de operațiuni

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să asigure și sa mențină actualizate manuale de operațiuni referitoare la furnizarea serviciilor sale, pentru uzul și îndrumarea personalului implicat în operațiuni. Furnizorul trebuie să se asigure ca:

(a) manualele de operațiuni conțin instrucțiunile și informațiile necesare personalului implicat în operațiuni pentru ca acesta să își îndeplinească atribuțiile;

(b) părțile relevante ale manualelor de operațiuni sunt accesibile personalului în cauza;

(c) personalul implicat în operațiuni este informat fără întârziere asupra amendamentelor aduse manualului de operațiuni aplicabile atribuțiilor lor, precum și asupra intrării în vigoare a acestor amendamente.

4. SECURITATEA

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să stabilească un sistem de management al securității pentru a asigura:

(a) securitatea facilităților și personalului sau astfel încât să fie prevenita intervenția ilicită în furnizarea serviciilor;

(b) securitatea datelor operationale pe care le primește sau le produce sau pe care le utilizează în orice alt fel, astfel încât accesul la aceste date să fie restrictionat numai persoanelor autorizate.

Trebuie ca sistemul de management al securității sa definească:

(a) procedurile referitoare la evaluarea și reducerea riscurilor privind securitatea, monitorizarea și îmbunătățirea nivelului de securitate, evaluarea nivelului de securitate și diseminarea invatamintelor;

(b) mijloacele destinate pentru detectarea breselor în sistemul de securitate și pentru alertarea personalului prin avertizari corespunzătoare;

(c) mijloacele prin care se limitează efectele breselor în securitate și prin care se identifica acțiunile de restabilire a situației și procedurile corective în scopul de a se preveni reaparitia.

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să asigure autorizarea de securitatea a personalului sau, dacă acest lucru este necesar și sa coordoneze cu autoritățile civile și militare relevante în scopul asigurării securității facilităților, personalului și datelor.

5. RESURSELE UMANE

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să angajeze personal calificat în mod corespunzător astfel încât să asigure furnizarea serviciilor sale de maniera sigura, eficienta, continua și susținută. În acest context, furnizorul trebuie să stabilească politici de recrutare și pregătire a personalului.

6. PUTEREA FINANCIARĂ

6.l Capacitatea financiară și economică

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să fie capabil să își îndeplinească obligațiile financiare, cum ar fi costurile fixe și variabile de operare sau costurile investițiilor de capital. Furnizorul trebuie să utilizeze un sistem de contabilitate corespunzător. Furnizorul trebuie să își demonstreze capacitatea prin planul anual la care se face referire în partea 2.2 a prezentei Anexe, precum și prin conturile și bilanțurile contabile, potrivit legislației și practicilor aplicabile statutului sau juridic.

6.2 Auditul financiar

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să demonstreze ca se afla în mod regulat sub auditare financiară independenta.

7. ACOPERIREA RĂSPUNDERII ȘI ASIGURĂRII

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să aibă stabilite aranjamente care să acopere răspunderile sale decurgând din legislația aplicabilă.

Metoda folosită pentru asigurarea acoperirii răspunderii trebuie să fie adecvată pierderilor și pagubelor potențiale în cauza, ținând cont de statutul juridic al furnizorului de servicii și de cuantumul poliței de asigurare comerciale disponibile.

Un furnizor de servicii de navigație aeriană care utilizează serviciile unui alt furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să se asigure ca acordurile prevăd repartizarea răspunderii între aceștia.

8. CALITATEA SERVICIILOR

8.l Furnizarea transparenta și fără discriminare a serviciilor

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să furnizeze serviciile sale de maniera transparenta și nediscriminatorie. El trebuie să publice condițiile de acces la serviciile sale și sa stabilească un proces formal și regulat de consultare cu utilizatorii lor, în mod individual sau colectiv și care să aibă loc cel puțin o dată pe an.

Un furnizor de servicii de navigație aeriană nu trebuie să discrimineze în baza naționalității sau a identității utilizatorului sau a clasei de utilizatori, în concordanta cu legile aplicabile.

8.2 Planurile de contingenta

Cel mai târziu la un an după data certificării în baza prezentei reglementări, un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să aibă în aplicare planuri de contingenta pentru toate serviciile pe care le furnizează, și care să fie aplicate în cazul apariției unor evenimente care ar putea sa determine degradarea semnificativă sau întreruperea serviciilor sale.

9. CERINȚE PRIVIND RAPORTAREA

Un furnizor de servicii de navigație aeriană trebuie să fie în măsura sa furnizeze R. A. AACR un raport anual privind activitățile sale. Acest raport trebuie să acopere rezultatele sale financiare, precum și performanțele sale operationale și orice alte activități și dezvoltări semnificative, în mod particular în domeniul siguranței.

Raportul anual trebuie să includă cel puțin:

- o evaluare a nivelului și calității serviciului produs și a nivelului de siguranță furnizat;

- performanțele furnizorului de servicii de navigație aeriană comparate cu obiectivele de performanță stabilite prin planul de afaceri, comparand performanțele realizate efectiv cu planul anual prin utilizarea indicatorilor de performanță stabiliți în planul anual;

- dezvoltarile în operațiuni și infrastructura;

- rezultatele financiare, exceptând cazul în care acestea sunt publicate separat;

- informații privind procesul formal de consultare cu utilizatorii serviciilor sale;

- informații asupra politicii de resurse umane.

Furnizorul de servicii de navigație aeriană trebuie să facă public conținutul raportului anual în condițiile stabilite de RA AACR, în conformitate cu legislația naționala.

Anexa 4 CERINȚE SPECIFICE PENTRU

FURNIZAREA SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN

(în conformitate cu Anexa nr. II

la Regulamentul Comisiei nr. 2096/2005)

1. PROPRIETATEA

Un furnizor de servicii de trafic aerian are obligația de a preciza explicit R.A. AACR:

- statutul sau juridic, structura sa din punctul de vedere al proprietății și orice aranjamente care au un impact semnificativ asupra controlului activelor sale;

- orice legături cu organizații care nu sunt implicate în furnizarea serviciilor de navigație aeriană, inclusiv activitățile comerciale în care este angajat fie direct, fie prin întreprinderi asociate și care reprezintă mai mult de 1% din venitul sau anticipat, în plus, el trebuie să notifice orice modificare privitoare la numărul de acțiuni deținute de către orice acționar care reprezintă 10% sau mai mult din valoarea totală a acțiunilor emise.

Un furnizor de servicii de trafic aerian are obligația sa întreprindă toate măsurile necesare pentru a preveni orice situație de conflict de interese care ar putea compromite imparțialitatea și obiectivitatea furnizarii serviciilor proprii.

2. FURNIZAREA TRANSPARENTA ȘI FĂRĂ DISCRIMINARE A SERVICIILOR

Suplimentar prevederilor cuprinse în partea 8.1 din Anexa nr. 3 la prezenta reglementare, în cazul în care furnizarea serviciilor de trafic aerian s-ar face într-un mediu concurential, un furnizor de servicii are obligația, potrivit legislației naționale și comunitare aplicabile, sa întreprindă toate măsurile necesare pentru a nu se angaja într-o conduita care ar putea avea ca obiectiv sau ca efect eventuala împiedicare, restrictionare sau denaturare a concurentei, după caz, și sa nu se angajeze nici în conduite care să conducă la abuz de poziție dominantă.

3. SIGURANTA SERVICIILOR

3.1 Sistemul de management al siguranței

3.1.1. Cerințe generale privind siguranța

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să implementeze și sa opereze, ca parte integrantă a managementului serviciilor pe care le furnizează, un sistem de management al siguranței (SMS) care:

- asigura o abordare formalizata, explicita și pro-activa a managementului sistematic al siguranței în scopul îndeplinirii responsabilităților în ceea ce privește siguranța care îi revin în cadrul furnizarii serviciilor; operează pentru toate serviciile și toate aranjamentele conexe aflate sub controlul sau managerial; și cuprinde, drept temelie, o declarație privind politica de siguranță prin care furnizorul defineste principiile de baza în abordarea managementului siguranței de către organizație.

- asigura ca orice persoană implicata în aspectele de siguranță ale furnizarii serviciilor de trafic aerian are o răspundere individuală pentru propriile acțiuni în ceea ce privește siguranța, ca managerii sunt răspunzători în ceea ce privește performanțele privind siguranța realizate de departamentele sau compartimentele lor, precum și ca managementul la vârf al furnizorului deține o responsabilitate generală în ceea ce privește siguranța (răspunderea în ceea ce privește siguranța);

- asigura ca, în furnizarea serviciilor de trafic aerian, se acordă prioritatea maxima realizării siguranței la nivel satisfăcător (prioritatea siguranței);

- asigura ca, în furnizarea serviciilor de trafic aerian, obiectivul principal privind siguranța este reducerea la minim a contribuției sale la riscul producerii unui accident de aviatie, în măsura în care acest lucru este realizabil în mod rezonabil (obiectivul în ceea ce privește siguranța);

3.1.2 Cerințe privind realizarea siguranței

În cadrul operarii sistemului de management al siguranței, trebuie ca furnizorul de servicii de trafic aerian:

- să se asigure ca, pe lângă deținerea unei licențe corespunzătoare acolo unde acest lucru este cerut, personalul este pregătit în mod adecvat și este competent pentru activitățile pe care trebuie să le desfășoare și ca îndeplinește cerințele medicale aplicabile (cerința privind competența);

- să se asigure ca exista stabilită o funcție de management al siguranței care deține la nivelul organizației responsabilitatea dezvoltării și întreținerii sistemului pentru managementul siguranței; să se asigure ca acest punct de responsabilitate este independent față de managementul executiv și ca el este ținut direct răspunzător în fața celui mai înalt nivel decizional al organizației. Totuși, în cazul organizațiilor mici, acolo unde cumulul de responsabilități poate împiedica realizarea unui nivel corespunzător de independenta în acest sens, trebuie ca aranjamentele stabilite în scopul asigurării siguranței să fie suplimentate prin mijloace adiționale independente; și să se asigure ca cel mai înalt nivel de decizie din cadrul organizației furnizoare de servicii este implicat activ în asigurarea managementului siguranței (cerințele referitoare la responsabilitatea privind managementul siguranței);

- să se asigure ca, oricând acest lucru este posibil, sunt determinate și menținute niveluri cantitative de siguranță pentru toate sistemele functionale (cerința privind nivelurile cantitative de siguranță);

- să se asigure ca sistemul pentru managementul siguranței este în mod sistematic documentat de o maniera care realizează o legătură clara cu politica privind siguranța a organizației (cerința privind documentarea sistemului pentru managementul siguranței);

- să se asigure ca siguranța serviciilor și a produselor provenite din exteriorul organizației este demonstrata de maniera adecvată, cu luarea în considerație a relevantei acestora din punctul de vedere al siguranței în furnizarea serviciilor sale (cerința privind serviciile și produsele externe);

- să se asigure ca evaluarea și reducerea riscurilor sunt efectuate la un nivel corespunzător astfel încât să se asigure ca se acordă considerație în mod adecvat tuturor aspectelor furnizarii ATM (cerința privind evaluarea și reducerea riscurilor). Cu privire la modificări ale sistemului funcțional ATM, trebuie aplicate și prevederile părții 3.2 din prezenta Anexa.

- să se asigure ca evenimentele de natura operationala sau tehnica în ATM despre care se considera ca au implicații semnificative pentru siguranța sunt investigate imediat și ca sunt luate toate măsurile corective necesare (cerința privind evenimentele de siguranță). De asemenea, furnizorul trebuie să demonstreze ca a implementat cerințele privind raportarea și evaluarea evenimentelor privind siguranța în conformitate cu legislația aplicabilă.

3.1.3 Cerințe privind asigurarea siguranței

În cadrul operarii sistemului de management al siguranței, un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să se asigure ca:

- sunt efectuate în mod curent evaluări privind siguranța, în scopul de a se recomanda îmbunătățiri acolo unde este necesar, pentru a se da asigurări managerilor în ceea ce privește siguranța activităților din zonele lor de responsabilitate și pentru a fi confirmată conformarea cu părțile relevante ale SMS (cerința privind supravegherea siguranței);

- sunt aplicate metode de detectare a unor modificări apărute în sistemele functionale sau în operațiuni, care pot sugera ca vreun element se apropie de punctul la care nu mai pot fi realizate standarde acceptabile de siguranță, și ca se întreprind acțiuni corective (cerința privind monitorizarea siguranței);

- înregistrările privind siguranța sunt păstrate pe tot parcursul operarii unui SMS, ca baza pentru furnizarea către toate părțile interesate, responsabile pentru sau dependente de serviciile furnizate, a asigurării privind siguranța, precum și către R.A. AACR (cerința referitoare la înregistrările privind siguranța);

3.1.4 Cerințe privind promovarea siguranței

În cadrul operarii sistemului de management al siguranței, trebuie ca furnizorul de servicii de trafic aerian să se asigure ca:

- întregul personal este constient de pericolele posibile privind siguranța legate de atribuțiile lor (cerința referitoare la constientizarea privind siguranța);

- invatamintele rezultate din investigarea evenimentelor sau din alte activități semnificative în ceea ce privește siguranța sunt diseminate în cadrul organizației la nivelurile operationale/ operative și de conducere (cerința privind diseminarea invatamintelor);

- întregul personal este incurajat în mod activ sa propună soluții pentru pericolele identificate și sunt efectuate modificări cu scopul de a se îmbunătăți siguranța, atunci când este necesar (cerința privind îmbunătățirea siguranței).

3.2. Cerințe de siguranța pentru evaluarea și reducerea riscului în ceea ce privește modificările

3.2.1 Secțiunea l

În cadrul operarii sistemului de management al siguranței, trebuie ca furnizorul de servicii de trafic aerian să se asigure ca identificarea pericolelor, precum și evaluarea și reducerea riscurilor sunt realizate în mod sistematic pentru orice modificare adusă acelor părți ale sistemului funcțional ATM și aranjamentelor conexe aflate sub controlul sau managerial, de o maniera care abordeaza:

(a) ciclul complet de viața a părților componente ale sistemului funcțional ATM luat în considerare, începând de la planificarea inițială și definirea, până la exploatarea post-implementare, întreținerea și scoatere din uz.

(b) componentele de la sol, de la bord și, dacă este cazul, cele spatiale ale sistemului funcțional ATM, prin colaborare cu părțile responsabile; și

(c) echipamentele, procedurile și resursele umane ale sistemului funcțional ATM, interactiunile între aceste elemente și interactiunile între partea componenta luată în considerare și restul sistemului ATM funcțional.

3.2.2. Secțiunea 2

Procesele de identificare a pericolelor, de evaluare și reducere a riscului trebuie să includă:

(a) determinarea ariei de aplicabilitate, a limitelor și interfetelor componentei avută în considerare, precum și identificarea funcțiilor pe care componenta respectiva trebuie să le îndeplinească și mediul de operare în care se intenționează operarea.

(b) determinarea obiectivelor privind siguranța care se aplică respectivei componente, incluzând:

- o identificare a pericolelor asociate ATM care sunt posibile în mod credibil, precum și condițiilor de cedare, împreună cu efectele lor combinate;

- o evaluare a efectelor pe care acestea le pot avea asupra siguranței aeronavelor, precum și o evaluare a gradului de severitate a acestor efecte utilizând schema de clasificare a gradelor de severitate prezentată în Secțiunea 4 a prezentei Anexe;

- o determinare a gradului de acceptabilitate/ tolerabilitate a lor, în sensul probabilitatii maxime de aparitie a pericolului, determinat din gradul de severitate și din probabilitatea maxima a efectelor pericolului, într-o maniera consecventa cu prevederile Secțiunii 4 a prezentei Anexe;

(c) Determinarea, după cum este adecvat, a unei strategii de reducere a riscurilor, care:

- specifică mijloacele de prevenire care trebuie implementate în scopul protejării împotriva pericolelor purtătoare de riscuri;

- include, după cum este necesar, dezvoltarea de cerințe de siguranță care pot avea relevanta pentru componenta luată în considerație sau pentru alte părți ale sistemului ATM sau a mediului de operare, și

- prezintă o garanție în ceea ce privește fezabilitatea și eficacitatea acesteia;

(d) Verificarea faptului ca toate obiectivele și cerințele identificate privind siguranța au fost îndeplinite:

- înainte de implementarea modificării;

- pe durata oricărei faze de tranzitie în vederea introducerii în exploatare;

- pe parcursul ciclului de viața în regim operational, și

- pe durata oricărei faze de tranzitie până la retragerea din exploatare.

3.2.3. Secțiunea 3

Rezultatele, argumentele/ justificările asociate și dovezile referitoare la procesele de evaluare și reducere a riscurilor, inclusiv în ceea ce privește identificarea pericolelor, trebuie să fie colationate și documentate de o maniera care să asigure ca:

- a fost construită o argumentare completa pentru a se demonstra ca partea componenta luată în considerare, precum și întregul sistem ATM funcțional sunt și vor rămâne sigure în mod acceptabil/ tolerabil prin îndeplinirea cerințelor și obiectivelor de siguranță stabilite. Aceasta trebuie să includă, după caz, specificății privind orice tehnici de previzionare, monitorizare sau supraveghere utilizate;

- toate cerințele privind siguranța care au legătură cu implementarea unei modificări se asociaza de o maniera trasabila cu operațiunile/ funcțiile dorite.

3.2.4 Secțiunea 4

Identificarea pericolelor și evaluarea nivelului de severitate

Trebuie să fie realizată o identificare sistematica a pericolelor. Severitatea efectelor pericolelor într-un mediu operational precizat trebuie să fie determinata utilizând schema de clasificare prezentată în tabelul următor, în timp ce clasificarea severitatii trebuie să se bazeze pe argumente specifice care demonstreaza cel mai probabil efect al pericolelor posibile, luându-se în considerare scenariul cel mai defavorabil.

Clasa de

severitate

Efectul asupra operațiunilor

1

[cel mai sever]

Accident*39)

2

Incident grav*39)

3

Incident major, asociat cu operarea unei aeronave, în care

este posibil ca siguranța acesteia sa fi fost compromisa,

ceea ce a condus la o coliziune iminenta între aeronave,

cu solul sau cu obstacole.

4

Incident semnificativ, implicând circumstanțe care indica

faptul ca s-ar fi putut produce un accident, un incident

grav sau unul major în caz ca riscul nu ar fi fost menținut

în limitele de siguranță sau dacă o alta aeronava ar fi

fost în vecinătate.

5

[cel mai puțin

sever]

Fără efecte imediate asupra siguranței.

*39) asa cum sunt definiți termenii "accident" și "incident grav" în

Ordonanța Guvernului nr. 51/1999

privind investigatia tehnica a accidentelor și a incidentelor din aviația civilă, aprobată prin

Legea nr. 794/2001

prin care a fost transpusa în legislația naționala Directiva Consiliului 94/56/EC din 21.11.1994, care stabilește principiile fundamentale care guvernează investigatia accidentelor și incidentelor de aviatie civilă, publicată în OJ L319 din 12.12.1994, p.14-19.

În scopul de putea fi deduse efectele unui pericol asupra operațiunilor, cat și pentru a se determina severitatea sa, abordarea și procesul la nivel de sistem trebuie să includă efectele pericolelor asupra diferitelor componente ale sistemului ATM funcțional, precum: echipajul aeronavei, controlorii de trafic aerian, capabilitatile functionale ale aeronavei, capabilitatile functionale ale componentelor de la sol ale sistemului ATM funcțional și capacitatea de a furniza servicii de trafic aerian sigure.

Schema de clasificare a riscurilor.

Trebuie stabilite obiective privind siguranța fundamentate pe evaluarea riscurilor, în termeni de probabilitate maxima de aparitie a pericolului, determinate luându-se în considerație atât gradul de severitate al efectului, cat și probabilitatea maxima a apariției efectului pericolului.

Ca o completare necesară pentru a demonstra ca aceste obiective definite calitativ sunt îndeplinite, trebuie avute în vedere consideratii suplimentare în ceea ce privește managementul siguranței, astfel încât nivelul de siguranță al sistemului ATM să fie îmbunătățit, ori de câte ori acest lucru poate fi realizat în mod rezonabil.

3.3 Cerințe privind siguranța pentru personalul tehnic și ingineresc care îndeplinește sarcini operative având legătură cu siguranța.

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să se asigure ca personalul tehnic și ingineresc, inclusiv personalul organizațiilor subcontractante care operează și întrețin echipamente ATM autorizate pentru uz operational, deține și își menține suficiente cunoștințe și pricepere privind serviciile pe care le asista, privind efectele prezente și posibile ale activităților lor asupra siguranței acestor servicii, precum și privind limitele de lucru corespunzătoare care trebuie aplicate.

Referitor la personalul implicat în activități având legătură cu siguranța, inclusiv personalul organizațiilor operative subcontractante, furnizorul serviciilor de trafic aerian trebuie să documenteze: măsura în care competența personalului este adecvată; aranjamentele de planificare a serviciului de tura pentru a asigura capacitatea suficienta și continuitatea serviciului; schemele și politica de calificare a personalului, politica de pregătire a personalului, planuri și evidente/ înregistrări privind instruirea, precum și aranjamente pentru supravegherea personalului necalificat. El trebuie să aibă stabilite proceduri pentru cazurile în care exista dubii asupra condiției fizice și psihice a personalului.

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să mențină un registru de informații privind numărul, statutul și încadrarea personalului implicat în sarcini având legătură cu siguranța. Registrul trebuie:

(a) sa identifice managerii care dețin răspundere privind funcții care au legătură cu siguranța;

(b) sa țină evidenta calificarilor relevante ale personalului tehnic și operational în comparatie cu calificarile cerute și cu cerințele privind competența;

(c) sa specifice locația și sarcinile alocate personalului tehnic și operational, inclusiv orice metodologie de planificare pe ture a serviciului.

4. METODE DE LUCRU ȘI PROCEDURI DE OPERARE

Un furnizor de servicii de trafic aerian trebuie să poată demonstra ca metodele sale de lucru și procedurile de operare sunt conforme cu standardele prevăzute în următoarele anexe la Convenția privind aviația civilă internationala, în măsura în care acestea sunt relevante pentru furnizarea serviciilor de trafic aerian în spațiul aerian în cauza:

- Anexa 2 privind regulile aerului (editia a 10-a, iulie 2005);

- Anexa 10 privind telecomunicatiile aeronautice, Volumul 2 privind procedurile de comunicații (editia a 6-a, octombrie 2001, inclusiv toate amendamentele până la nr. 79);

- Anexa 11 privind serviciile de trafic aerian (editia a 13-a, iulie 2001, inclusiv amendamentele până la nr. 43).

Anexa 5 CERINȚE SPECIFICE PENTRU FURNIZAREA

SERVICIILOR METEOROLOGICE AERONAUTICE

(în conformitate cu Anexa nr. III

la Regulamentul Comisiei nr. 2096/2005)

1. CAPACITATEA ȘI COMPETENTA TEHNICA ȘI OPERATIONALA

Furnizorul de servicii meteorologice trebuie să asigure ca informațiile meteorologice, necesare pentru performanțele funcțiilor respective și într-o formă adecvată utilizatorilor, sunt puse la dispoziția:

- operatorilor și membrilor echipajelor de zbor pentru planificarea înaintea și în timpul zborului;

- furnizorilor de servicii de trafic aerian, inclusiv furnizorilor de servicii de informare a zborului;

- unităților serviciilor de căutare și salvare, și

- aeroporturilor.

Furnizorul de servicii meteorologice trebuie să confirme nivelul acuratetei care poate fi realizată pentru informațiile distribuite pentru operațiuni, inclusiv sursa acestor informații și să asigure totodată ca aceste informații sunt distribuite la timp în mod suficient și ca sunt actualizate potrivit cerințelor.

2. METODE DE LUCRU ȘI PROCEDURI DE OPERARE

Furnizor de servicii meteorologice trebuie să poată demonstra ca metodele sale de lucru și procedurile de operare sunt conforme cu standardele din următoarele Anexe la Convenția privind aviația civilă internationala, în măsura în care acestea sunt relevante pentru furnizarea serviciilor meteorologice în spațiul aerian în cauza:

- Anexa 3 privind serviciul meteorologic pentru navigația aeriană internationala (editia a 15-a, iulie 2004);

- Anexa 11 privind serviciile de trafic aerian (editia a 13-a, iulie 2001, inclusiv toate amendamentele până la nr. 43);

- Anexa 14 privind Aerodromurile (Volumul I: editia a 4-a, iulie 2004; volumul II, editia a 2-a, iulie 1995, inclusiv toate amendamentele până la nr.3)

Anexa 6 CERINȚE SPECIFICE PENTRU FURNIZAREA

SERVICIULUI DE INFORMARE AERONAUTICA

(în conformitate cu Anexa nr. IV

la Regulamentul Comisiei nr. 2096/2005)

1. CAPACITATEA ȘI COMPETENTA TEHNICA ȘI OPERATIONALA

Un furnizor de servicii de informare aeronautica trebuie să asigure ca datele și informațiile sunt făcute disponibile pentru operațiuni într-o formă potrivita pentru:

- personalul implicat în operațiuni de zbor, inclusiv echipajul aeronavei, precum și pentru planificarea zborurilor, sistemele de management al zborului și simulatoarele de zbor, și

- furnizorii de servicii de trafic aerian care sunt responsabili pentru serviciile de informare a zborului, serviciile de informare aeronautica la aerodromuri și furnizarea informațiilor înaintea zborului.

Un furnizor de servicii de informare aeronautica trebuie să asigure integritatea datelor și sa confirme nivelul de acuratete al informațiilor distribuite pentru operațiuni, inclusiv sursa acestor informații, înainte ca asemenea informații să fie distribuite.

2. METODE DE LUCRU ȘI PROCEDURI DE OPERARE

Un furnizor de servicii de informare aeronautica trebuie să poată demonstra ca metodele sale de lucru și procedurile de operare sunt conforme cu standardele din următoarele anexe la Convenția privind aviația civilă internationala, în măsura în care acestea sunt relevante pentru furnizarea serviciilor de informare aeronautica în spațiul aerian în cauza:

- Anexa 3 privind serviciul meteorologic pentru navigația aeriană internationala (editia a 15-a, iulie 2004);

- Anexa 4 privind hartile aeronautice (editia a 10-a, iulie 2001, inclusiv toate amendamentele până la nr. 53);

- Anexa 15 privind serviciile de informare aeronautica (editia a 12-a, iulie 2004).

Anexa 7 CERINȚE SPECIFICE PENTRU FURNIZAREA

SERVICIILOR DE COMUNICAȚII,

NAVIGAȚIE SAU SUPRAVEGHERE

(în conformitate cu Anexa nr. V

la Regulamentul Comisiei nr. 2096/2005)

1. CAPACITATEA ȘI COMPETENTA TEHNICA ȘI OPERATIONALA

Un furnizor de servicii de comunicații, navigație sau supraveghere trebuie să asigure disponibilitatea, continuitatea, acuratetea și integritatea serviciilor sale.

Un furnizor de servicii de comunicații, navigație sau supraveghere trebuie să confirme nivelul de calitate a serviciilor pe care le furnizează și trebuie să demonstreze ca echipamentele sale sunt întreținute cu regularitate și ca ele sunt calibrate atunci când exista o asemenea cerința.

2. SIGURANTA SERVICIILOR

Un furnizor de servicii de comunicații, navigație sau supraveghere trebuie să se conformeze cerințelor cuprinse în Partea 3 din Anexa nr. 4 la prezenta reglementare, privind siguranța serviciilor.

3. METODE DE LUCRU ȘI PROCEDURI DE OPERARE

Un furnizor de servicii de comunicații, navigație sau supraveghere trebuie să fie capabil sa demonstreze ca metodele sale de lucru și procedurile de operare se conformează standardelor Anexei 10 la Convenția privind aviația civilă internationala în ceea ce privește telecomunicatiile aeronautice (Volumul I, editia a 5-a, iulie 1996; Volumul II, editia a 6-a, octombrie 2001; Volumul III, editia l, iulie 1995; Volume IV, editia a 3-a, iulie 2002; Volumul V, Editia a 2-a, iulie 2001, inclusiv toate amendamentele până la amendamentul nr. 79), în măsura în care acestea sunt relevante pentru furnizarea serviciilor de comunicații, navigație sau supraveghere în spațiul aerian în cauza.

Anexa 8 LISTA SISTEMELOR PENTRU

SERVICIILE DE NAVIGAȚIE AERIANĂ

(în conformitate cu anexa nr. I

la Regulamentul interoperabilitatii)

În scopul prezentei anexe, EATMN se subdivide în opt sisteme:

1. Sistemele și procedurile pentru managementul spațiului aerian.

2. Sistemele și procedurile pentru managementul fluxurilor de trafic aerian.

3. Sistemele și procedurile pentru serviciile de trafic aerian, îndeosebi sistemele de procesare a datelor de zbor, sistemele de procesare a datelor de supraveghere și sistemele de interfata om-masina.

4. Sistemele și procedurile de comunicații pentru comunicațiile sol-sol, aer-sol și aer-aer.

5. Sistemele și procedurile de navigație.

6. Sistemele și procedurile de supraveghere.

7. Sistemele și procedurile pentru serviciile de informare aeronautica.

8. Sistemele și procedurile pentru utilizarea informațiilor meteorologice aeronautice.

Anexa 9 CERINȚELE ESENȚIALE PENTRU SISTEME,

COMPONENTELE LOR ȘI PROCEDURILE ASOCIATE

(în conformitate cu Anexa nr. II

la Regulamentul interoperabilitatii)

Cerințe generale

Acestea reprezintă cerințe valabile pentru întreaga rețea naționala de management al traficului aerian, care sunt aplicabile în general fiecăruia din sistemele identificate în Anexa nr. 8 la prezenta reglementare.

1. Operarea fără discontinuitate ('Seamless')

Sistemele de management al traficului aerian și părțile lor componente trebuie să fie proiectate, construite, întreținute și operate utilizându-se procedurile adecvate și validate astfel încât să se asigure operarea EATMN fără discontinuitate în orice moment și pentru toate fazele de zbor. Operarea fără discontinuitate poate fi exprimată, îndeosebi, în termeni de schimb de informații, incluzând informațiile relevante privind statutul operational, înțelegerea comuna a informațiilor, performanțe de procesare comparabile și proceduri asociate care permit performanțe operationale comune convenite pentru întreaga rețea EATMN sau pentru părți ale acesteia.

2. Sprijin/ suport pentru noile concepte de operare

EATMN, sistemele sale și părțile componentele ale acestora trebuie să sprijine, pe bază de coordonare, concepte de operare noi convenite și validate, care imbunatatesc calitatea și eficacitatea serviciilor de navigație aeriană, îndeosebi sub aspectul siguranței și al capacității.

Trebuie ca potențialul noilor concepte, precum luarea deciziilor în colaborare, creșterea automatizarii și metodele alternative de delegare a responsabilității privind eșalonarea să fie examinate luându-se în mod corespunzător în considerare dezvoltarile tehnologice și implementarea lor în condiții de siguranță, după validare.

3. Siguranța

Sistemele și operațiunile rețelei EATMN trebuie să realizeze niveluri înalte de siguranță convenite, în acest scop trebuie convenite și stabilite metodologii de management al siguranței și de raportare.

În ceea ce privește sistemele de la sol adecvate sau părți ale acestora, trebuie ca aceste niveluri înalte de siguranță să fie mărite cu ajutorul "plaselor de siguranță"*40) care vor face subiectul unor caracteristici de performanță comune convenite.

Trebuie definit un set armonizat de cerințe de siguranță pentru proiectarea, implementarea, întreținerea și operarea sistemelor și a componentelor acestora pentru modurile de operare atât normală, cat și degradata, în vederea realizării nivelurilor de siguranță convenite pentru toate fazele de zbor și pentru întreaga EATMN.

Sistemele trebuie să fie proiectate, construite, întreținute și operate utilizându-se procedurile adecvate și validate astfel încât sarcinile alocate personalului de control să fie compatibile cu capacitatile umane în modurile de operare atât normală, cat și degradata și să fie corespunzătoare nivelurilor de siguranță necesare.

Sistemele trebuie proiectate, construite, întreținute și operate utilizându-se procedurile adecvate și validate astfel încât să fie neafectate de interferente dăunătoare în mediul lor operational normal.

_____________

*40) sisteme de prevenire sau avertizare de siguranță - 'Safety nets'

4. Constrângeri datorate medului

Trebuie ca sistemele și operațiunile EATMN sa ia în considerare necesitatea de a se reduce la minim impactul asupra mediului, în conformitate cu legislația aplicabilă.

5. Principii ce guvernează arhitectura logica a sistemelor

Sistemele trebuie proiectate și integrate progresiv cu scopul realizării unei arhitecturi în cuprinsul EATMN care este coerenta, tot mai armonizata, evolutiva și validată logic.

6. Principii ce guvernează construcția sistemelor

Sistemele trebuie proiectate, construite și întreținute în baza unor principii temeinice de inginerie, în special a celor privind modularizarea, care permit interschimbabilitatea componentelor, disponibilitatea ridicată, redundanta și toleranta la defect a componentelor critice.

Anexa 10 PĂRȚILE COMPONENTE

(în conformitate cu Anexa nr. III

la Regulamentul interoperabilitatii)

Declarația CE

- de conformitate

- privind compatibilitatea pentru utilizare

l. Componentele

Componentele sunt cele care se identifica în regulile de implementare a interoperabilitatii (a se vedea secțiunea RACR-SSNA. 110 alin (3)).

2. Domeniul de aplicabilitate

Declarația CE acoperă:

- evaluarea conformitatii intrinsece a unei componente - considerată izolat - cu specificățiile comunitare care trebuie îndeplinite, ori

- evaluarea/ aprecierea compatibilitatii privind utilizarea unei componente, considerată în mediul sau în ceea ce privește managementul traficului aerian.

Procedurile de evaluare implementate de organismele notificate în etapele de proiectare și de producție trebuie să aibă la baza modulele definite în

Decizia 93/465/CEE

*41), în conformitate cu condițiile stabilite prin regulile relevante de implementare a interoperabilitatii.

_____________

*41) A se vedea secțiunea RACR-SSNA. 130.

3. Conținutul declarației CE

Declarația CE privind conformitatea și compatibilitatea pentru utilizare, precum și documentele ce o însoțesc trebuie datate și semnate.

Declarația trebuie scrisă în aceeași limba ca și instrucțiunile de utilizare și trebuie să cuprindă următoarele:

- referințele Regulamentului/ actului normativ aplicabil,

- denumirea și sediul producătorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia pe teritoriul României sau stabilit în cadrul Comunității Europene (trebuie să se specifice denumirea comercială și adresa completa, iar în cazul unui reprezentant autorizat, denumirea producătorului),

- descrierea componentei,

- descrierea procedurii urmate pentru a se dovedi conformitatea și compatibilitatea pentru utilizare (a se vedea RACR-SSNA. 115),

- toate prevederile relevante întrunite de componenta și, în special, condițiile de utilizare a acesteia,

- după caz, denumirea și sediul organismului notificat implicat sau ale organismelor notificate implicate în procedura urmată privind conformitatea și compatibilitatea pentru utilizare, precum și data certificatului de examinare, împreună, dacă este cazul, cu durata și condițiile de valabilitate ale certificatului,

- după caz, referința la specificățiile comunitare avute în vedere,

- identificarea semnatarului imputern

încât a încheia angajamente în numele producătorului sau al reprezentantului autorizat al producătorului stabilit în Comunitate.

Anexa 11 SISTEMELE

(în conformitate cu anexa nr. IV

la Regulamentul interoperabilitatii)

Declarația CE de verificare a sistemelor

Procedura de verificare a sistemelor

1. Conținutul declarației CE de verificare a sistemelor

Declarația CE de verificare și documentele ce o însoțesc trebuie datate și semnate.

Declarația trebuie scrisă în aceeași limba ca și dosarul tehnic și trebuie să cuprindă următoarele:

- referințele Regulamentului/ actului normativ aplicabil,

- denumirea și sediul furnizorului de servicii de navigație aeriană (denumirea comercială și sediul având menționată adresa completa),

- o descriere succintă a sistemului,

- descrierea procedurii urmate în scopul declarării conformitatii sistemului (a se vedea RACR-SSNA.120),

- denumirea și sediul organismului notificat care a îndeplinit sarcinile aferente procedurii de verificare, dacă este cazul,

- referințele documentelor cuprinse în dosarul tehnic,

- referire la specificățiile comunitare, dacă este cazul,

- toate prevederile relevante, temporare sau definitive, cu care trebuie să se conformeze sistemele și, în mod special, orice restrictie sau condiții de operare, acolo unde este cazul,

- dacă este temporară, durata valabilității declarației CE,

- identificarea semnatarului.

2. Procedura de verificare a sistemelor

Verificarea sistemelor reprezintă procedura prin care un furnizor de servicii de navigație aeriană verifica și certifica faptul ca un sistem se conformează dispozițiilor Capitolului 4 al prezentei reglementări și Anexelor nr. 8 - 12 la aceasta, precum și ca sistemul poate fi pus în funcțiune în baza acelorași dispoziții.

Sistemul este verificat pentru fiecare din următoarele aspecte:

- proiectul general,

- dezvoltarea și integrarea sistemului, inclusiv ansamblul componentelor și reglarile globale,

- integrarea sistemului operational,

- prevederile specifice întreținerii sistemului, dacă este cazul.

Acolo unde una sau mai multe reguli de implementare a interoperabilitatii relevante au necesitat implicarea unui organism notificat, acesta, după ce și-a dus la îndeplinire sarcinile ce i-au revenit în concordanta cu regula/ regulile în cauza, trebuie să elaboreze un certificat de conformitate privind sarcinile îndeplinite. Acest certificat este adresat furnizorului de servicii de navigație aeriană, în continuare, furnizorul respectiv trebuie să întocmească Declarația CE de verificare și sa o supună atenției R. A. AACR.

3. Dosarul Tehnic

Dosarul Tehnic care însoțește o Declarație CE de verificare trebuie să cuprindă toate documentele necesare legate de caracteristicile sistemului, inclusiv condițiile și limitele de utilizare, precum și documentele care certifica conformitatea componentelor, după caz.

Un dosar tehnic trebuie să conțină cel puțin următoarele documente:

- indicarea părților relevante ale specificatiilor tehnice utilizate pentru achizitionare, care asigura conformitatea cu regulile de implementare a interoperabilitatii aplicabile și, acolo unde este cazul, specificățiile comunitare,

- lista componentelor (a se vedea RACR-SSNA.l 10 alin (3) și RACR-SSNA.l 15),

- copiile Declarațiilor CE de conformitate care trebuie să însoțească componentele mai sus menționate în concordanta cu RACR-SSNA.l 15, împreună cu, dacă este cazul, copii ale rezultatelor testelor și examinarilor efectuate de organismele notificate,

- în cazul în care în verificarea sistemului/sistemelor a fost implicat un organism notificat, un certificat contrasemnat de acesta, în care declara ca sistemul se conformează Capitolului 4 și Anexelor nr. 8 - 12 la prezenta reglementare, în concordanta cu Regulamentul interoperabilitatii, cu menționarea totodată a oricăror rezerve consemnate pe durata efectuării activităților de testare și examinare și care nu au fost retrase,

- în cazul în care un organism notificat nu a fost implicat, o înregistrare a testelor și configuratiilor de instalare facuta în vederea asigurării conformitatii cu cerințele esențiale și cu orice cerințe speciale cuprinse în regulile relevante de implementare a interoperabilitatii.

4. Prezentare

Dosarul tehnic trebuie anexat Declarației de Verificare CE, iar furnizorul de servicii de navigație aeriană le va prezenta R. A. AACR în calitate de autoritate naționala de supervizare.

O copie a dosarului tehnic va fi păstrată de furnizor pe toată durata de exploatare a sistemului. De la data aderării României la Uniunea Europeană, o asemenea copie va fi transmisă oricărui alt stat membru UE care o va solicita.

Anexa 12 ORGANISMELE NOTIFICATE

(în conformitate cu anexa nr. V

la Regulamentul interoperabilitatii)

Criteriile de calificare pentru un organism notificat:

1. Un asemenea organism, directorul acestuia și personalul care răspunde de executarea verificărilor nu au voie sa devină implicați, nici direct și nici ca reprezentanți autorizați, în proiectarea, fabricarea, vânzarea sau întreținerea părților componente sau a sistemelor și nici în utilizarea acestora. Acest lucru nu exclude posibilitatea unui schimb de informații tehnice între producător sau constructor și acel organism.

2. Organismul și personalul care răspunde de verificări trebuie să execute verificările la cel mai înalt nivel de integritate profesională posibil și cu cea mai înaltă competența tehnica posibila și ele trebuie să fie libere de orice presiune și de orice stimulent, în special de natura financiară, care le-ar putea afecta rationamentul sau rezultatele inspecției, îndeosebi din partea persoanelor sau a grupurilor de persoane afectate de rezultatele verificărilor.

3. Organismul trebuie să angajeze personal și sa posede mijloacele necesare pentru a executa în mod adecvat sarcinile tehnice și administrative legate de verificări; de asemenea, este de dorit să aibă acces la echipamentele necesare pentru verificări excepționale.

4. Personalul care răspunde de inspecție trebuie să dețină:

- pregătire tehnica și vocationala temeinica,

- cunoștințe satisfăcătoare privind cerințele inspecțiilor pe care le executa și experienta adecvată în aceste operațiuni,

- priceperea necesară pentru a întocmi declarații, înregistrări și rapoarte care să demonstreze ca inspecțiile au fost duse la bun sfârșit.

5. Imparțialitatea personalului de inspecție trebuie să fie garantată. Remunerarea acestuia nu trebuie să depindă de numărul de inspecții executate și nici de rezultatele acestor inspecții.

6. Organismul trebuie să aibă încheiată o asigurare de răspundere, cu excepția cazului în care răspunderea sa este asumată de către statul român sau de către statul membru al Uniunii Europene în care își are sediul principal al afacerii în conformitate cu respectiva legislație naționala, ori răspunderea privind inspecțiile revine în mod direct acelui stat membru.

7. Trebuie ca personalul organismului să respecte secretul profesional în privinta tuturor informațiilor dobândite pe timpul exercitării atribuțiilor ce le revin în conformitate cu prevederile cuprinse în prezenta Anexa.

-----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.