Acord · Act Internațional

Acordul din 4 mai 2006

privind realizarea unei rețele feroviare de înaltă performanță în Europa de Sud-Est

prezumat în vigoare

Data actului
4 mai 2006
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 996 din 14 decembrie 2006
Structură
11 articole · 17.245 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministerele responsabile pentru coordonarea activităților de transport, reunite în contextul SEECP (Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est), denumite în continuare părți,

având în vedere faptul că un sistem de transport eficient este esențial pentru vitalitatea economică și socială a Europei de Sud-Est,

dorind să exploateze avantajele inerente ale transportului feroviar față de alte moduri de transport, pentru anumite tipuri de călătorii, și să inverseze declinul pe care transportul feroviar l-a înregistrat în ultimele decenii în cota deținută pe piața transporturilor,

conștiente că rețeaua feroviară actuală suferă din cauza vitezei comerciale reduse (60 km/h), a capacității insuficiente pe rutele principale dintre centrele urbane importante, a întârzierilor excesive la trecerea frontierelor și a calității precare a serviciilor prestate în transportul de pasageri, mărfuri și în transportul intermodal și că este necesară îmbunătățirea cadrului legislativ relevant,

reflectând asupra dificultăților care persistă încă în transportul feroviar la trecerea frontierelor și care sunt în detrimentul fluxului eficient de pasageri și bunuri,

angajându-se în realizarea unei sinergii între eforturile pe care le depun pentru îmbunătățirea calității și a vitezei transportului feroviar de-a lungul rețelei prin coordonarea activității lor,

având în vedere că dezvoltarea unei rețele cu adevărat de mare viteză reprezintă un obiectiv pe termen lung pe care toate părțile și le-au propus,

convinse că, pentru a fundamenta o eventuală realizare a unei rețele cu adevărat de mare viteză, părțile ar trebui să realizeze pe termen scurt și mediu Rețeaua de înaltă performanță, cu o viteză proiectată de 160 km/h, care să fie atinsă în etape și care să fie interoperabilă, în conformitate cu specificațiile tehnice relevante,

observând că, în continuarea obiectivelor prezentului acord, părțile vor reduce în mod progresiv timpii de călătorie în rețea, sporind astfel atractivitatea transportului feroviar pentru pasageri,

considerând că reducerea progresivă a timpilor de mers în rețea va spori atractivitatea rețelei feroviare pentru traficul de mărfuri,

confirmându-și bunăvoința de a asigura, în cadrul schemelor lor de finanțare națională sau internațională, investițiile necesare pentru îmbunătățirea rețelei și a materialului rulant, în vederea implementării politicii naționale de investiții directe în materialul rulant pentru a obține o soluție cuprinzătoare și pentru a îmbunătăți nivelul serviciilor,

menținându-și voința de a se conforma prevederilor legale dominante, care reglementează transportul feroviar și, în special, acquis-ului UE și normelor ONU/CEE,

observând angajamentele anumitor părți, ce reies din calitatea de membru sau de viitor membru al Uniunii Europene,

conștiente de angajamentele lor decurgând din acordurile multilaterale (de exemplu, AGC și AGTC) și din convențiile importante (de exemplu, COTIF) din domeniul transportului feroviar, precum și din acordurile bilaterale, garantând sprijinul lor total pentru structura de management al proiectului descrisă în continuare în prezentul acord, pentru a-i facilita rolul de asigurare a implementării unui program de activități coerent, efectiv, eficient și transparent,

au convenit după cum urmează:

Articolul 1

Scop

Prezentul acord are ca scop implementarea în Europa de Sud-Est a unei rețele de înaltă performanță pentru transportul feroviar de pasageri, mărfuri și intermodal, care să ofere conexiuni feroviare mai competitive, mai rapide și de calitate superioară, cu timpi de mers semnificativ reduși între centrele urbane și comerciale importante.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

Prezentul acord se aplică axelor feroviare din sud-estul Europei care sunt considerate a fi suficient de performante pentru a fi incluse în Rețeaua de înaltă performanță și care îndeplinesc anumite criterii de calitate stabilite de Comitetul coordonator. De exemplu:

- axele care fac parte din rețeaua transeuropeană, coridoarele paneuropene sau axele sud-estice;

- axele care urmează să atingă o viteză de circulație proiectată de 160 km/h, până în anul 2020, în etape care vor fi definite de Comitetul coordonator la care se face referire în art. 4.

Rețeaua de înaltă performanță include 16 axe feroviare, identificate mai jos și în harta rețelei din anexa atașată:

1.

Atena-Salonic-Skopje-Nis-Belgrad-Zagreb-(Ljubljana-Salzburg)

2.

(Budapesta-) Subotica-Belgrad-Dimitrovgrad-Sofia-Plovdiv-Istanbul-Ankara-Adana/Sivas

3.

Constanța-București-Brașov-Arad (-Viena)

4.

Durres-Tirana-Cafasan-Kicevo-Skopje-Kriva Palanka-Gueshevo-Sofia-Plovdiv-Stara ZagoraVarna/Burgas

5.

Strymonas-Kulata-Sofia-Gorna Oryahovica-Varna

6.

Veles-Bitola-Florina-Amyntaio/Kalambaka-Ioannina-Igoumenitsa/Salonic

7.

Salonic-Pehlivankoy-Istanbul-Eskisehir-Izmir

8.

Ploce-Sarajevo-Vrpolje-Osijek (-Budapesta)

9.

Bar-Podgorica-Belgrad

10.

Podgorica-Tirana-Durres

11.

București-Craiova-Timișoara/Arad-Belgrad

12.

Craiova-Calafat-Vidin-Sofia

13.

(Cuciurgan -) Chișinău-Ungheni-Iași-Pașcani-București-Giurgiu-Russe-Gorna Oryahovica-Stara Zagora-Pythion

14.

(Budapesta -) Zagreb-Rijeka

15.

Zagreb-(Maribor-Graz)

16.

(Zagreb)-Dobrljin-Banjaluka-Doboj-Tuzla-(Belgrad)

Articolul 3

Viteză comercială

Viteza comercială pe Rețeaua de înaltă performanță, după cum este descrisă la art. 2, va fi de cel puțin 130 km/h pentru trenurile de pasageri cu o viteză minimă proiectată de 160 km/h, care să se ridice la 220 km/h pe anumite secțiuni, unde este posibil, pentru circulația celor mai rapide trenuri.

Părțile la prezentul acord vor lua toate măsurile și inițiativele necesare pentru atingerea acestui obiectiv.

Viteza comercială a trenurilor de marfă va fi modificată corespunzător, ținându-se cont de viteza trenurilor de pasageri.

Articolul 4

Coordonarea și implementarea

În baza prezentului acord va fi înființat un comitet coordonator compus din reprezentanți ai părților și ai organizațiilor feroviare naționale.

Obiectivele Comitetului coordonator vor viza identificarea coordonarea, sprijinirea, facilitarea, monitorizarea și revizuirea implementării acțiunilor necesare pentru atingerea scopului prezentului acord.

Comitetul coordonator își va nominaliza primul președinte în cadrul primei ședințe. Președinția va fi deținută prin rotație de părți, în conformitate cu Regulile de procedură.

Comitetul coordonator se va întruni o dată pe an (sau mai des, dacă este necesar).

Comitetul coordonator își va stabili propriile Reguli de procedură, pe care le va adopta în unanimitate, după aprobarea acestora de către părți.

Reprezentanți ai sectorului privat, ai instituțiilor financiare internaționale și ai altor organisme, precum și demnitari naționali vor putea fi invitați la întâlnirile Comitetului coordonator, după caz.

Comitetul coordonator poate înființa un secretariat tehnic care să furnizeze informațiile și să asigure comitetului sprijinul tehnic necesar.

Limba de lucru a Comitetului coordonator va fi limba engleză.

De asemenea, SERG (Grupul Feroviar pentru Europa de Sud-Est) al UIC (Uniunea Internațională a Căilor Ferate) și alte organizații internaționale competente vor putea fi implicate pentru îndeplinirea acestor obiective.

Articolul 5

Standarde tehnice minime

Părțile vor stabili, prin Comitetul coordonator, un pachet de standarde tehnice comune, asigurându-se că tronsoanele din Rețeaua de înaltă performanță de pe teritoriul lor sunt conforme cu acestea.

Părțile vor fi sprijinite în îndeplinirea acestor standarde tehnice de Comitetul coordonator, pentru determinarea specificațiilor tehnice comune, stabilirea și administrarea unui registru de cerințe tehnice de la părțile la prezentul acord și a elementelor pentru includerea în calendarul lucrărilor esențiale, cum sunt cele care privesc infrastructura, materialul rulant, interoperabilitatea și controlul la frontieră, să evalueze costurile lucrărilor esențiale și ale inițiativelor importante, să asigure asistență tehnică părților, să urgenteze introducerea unor tehnologii novatoare și a unor practici manageriale în Rețeaua de înaltă performanță și să asigure date tehnice și cartografice care să sprijine elaborarea documentelor de evaluare.

Articolul 6

Îmbunătățirea calității serviciilor

Părțile convin să identifice și să execute, unde este cazul, prin administrațiile lor feroviare naționale și operatorii de transport feroviar care operează pe teritoriile lor, măsuri fizice și nonfizice menite să îmbunătățească nivelul general al calității serviciilor oferite de utilizatorii Rețelei de înaltă performanță.

Inițiativele și măsurile luate cu scopul îmbunătățirii calității serviciilor pot implica creșterea frecvenței serviciilor, reabilitarea sau modernizarea materialului rulant și a infrastructurii din stații și din jurul stațiilor, simplificarea și îmbunătățirea calității oricărei proceduri de control al documentelor sau a procedurilor vamale cerute în traficul internațional și asigurarea unei calități superioare a serviciilor pre- și postvânzare către clienți (de exemplu, vânzare electronică de bilete, scrisoare de trăsură electronică, livrare door-to-door etc.).

Articolul 7

Eliminarea întârzierilor la frontieră

Părțile vor acționa pentru eliminarea întârzierilor excesive ale trenurilor la trecerea frontierelor, prin identificarea și luarea măsurilor și a inițiativelor care să reducă timpul necesar pentru finalizarea procedurilor la trecerea frontierei și/sau prin implementarea îmbunătățirilor aduse căii ferate și infrastructurii de frontieră, care vor facilita trecerea mai eficientă a trenurilor de-a lungul frontierei (de exemplu, realizarea unor sisteme de transmitere de date pentru furnizarea informațiilor la frontiere înainte de sosirea trenurilor). În acest scop ele vor acționa pentru finalizarea/actualizarea acordurilor de trafic feroviar de frontieră pentru facilitarea traficului transfrontalier, în vederea eliminării întârzierilor la trecerile de frontieră.

În particular, vor stabili în două faze condițiile pentru eliminarea cerințelor de oprire a trenurilor pentru controlul vamal și al pașapoartelor la trecerea frontierei, prin adoptarea măsurilor necesare efectuării controlului în timpul mersului trenului. În prima fază, părțile la prezentul acord vor conveni bilateral ca oprirea trenurilor să se facă doar în una dintre stațiile de frontieră corespunzătoare. În faza a doua, părțile vor conveni bilateral eliminarea integrală a tuturor cerințelor pentru ca trenurile de pasageri să se oprească pentru procedurile de trecere a frontierei, în timp ce toate procedurile de control vamal și al pașapoartelor vor fi efectuate în timpul mersului trenului, cu ajutorul satelitului sau al altor tehnologii novatoare.

Toate activitățile și/sau măsurile întreprinse în legătură cu prezentul acord nu trebuie să conducă la modificarea niciunei proceduri efectuate de organismele autorizate la frontierele interne sau externe ale Uniunii Europene, așa cum sunt stabilite de aceasta sau de legislația națională. Mai mult decât atât, astfel de activități/măsuri nu vor aduce în nici un fel prejudicii cerințelor de securitate legate de toate formele de trafic ilegal, de imigrație, trafic de persoane, arme sau droguri.

Articolul 8

Managementul proiectului

Comitetul coordonator va facilita coordonarea efectivă a activităților întreprinse de către părți în contextul prezentului acord prin definirea unui program detaliat de acțiuni care să fie implementate, prin monitorizarea implementării programului, prin identificarea modificărilor la program și prin efectuarea unor intervenții pentru a rezolva acele modificări.

Articolul 9

Finanțarea

Comitetul coordonator va asista părțile (și autoritățile lor relevante) să supravegheze, în ceea ce privește investițiile planificate, evaluarea economică completă și pregătirea documentelor de evaluare. Mai mult decât atât, Comitetul coordonator va investiga posibilele surse de finanțare, care pot include fonduri publice naționale, surse internaționale (Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții etc.) și finanțare privată, și va lua măsurile necesare pentru a garanta finanțarea provenită din acele surse pentru investiții în material rulant, în tehnologii novatoare și în Rețeaua de înaltă performanță.

Articolul 10

Comunicațiile

Comitetul coordonator va sprijini fiecare parte pentru a realiza un plan de promovare destinat măririi patronajului Rețelei de înaltă performanță și pentru a genera sprijin financiar, public și politic inițiativelor și măsurilor întreprinse în cadrul prezentului acord. În acest scop, părțile și autoritățile feroviare naționale vor furniza Comitetului coordonator datele statistice, de expertiză, tehnice, financiare și operaționale solicitate.

Articolul 11

Prevederi finale

Prezentul acord va intra în vigoare la data la care cel puțin două treimi din numărul părților vor fi notificat depozitarului, pe canale diplomatice, îndeplinirea procedurilor lor interne relevante.

Guvernul Republicii Bulgaria va avea calitatea de depozitar pentru prezentul acord.

Prevederile prezentului acord pot fi amendate dacă orice parte face o solicitare în scris în acest sens. Amendamentele propuse vor fi discutate și finalizate în cadrul Comitetului coordonator și apoi stabilite prin acordul tuturor părților. Orice astfel de amendamente vor intra în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută la primul paragraf al prezentului articol.

Ministerele responsabile pentru coordonarea activităților de transport din statele vecine pot adera la prezentul acord prin transmiterea unei solicitări către Comitetul coordonator. Comitetul coordonator poate accepta, prin vot unanim, solicitarea de a adera la prezentul acord. Ulterior, data aderării sale la prezentul acord va fi data primirii de către depozitar, pe canale diplomatice, a notificării asupra îndeplinirii procedurilor interne relevante.

Adoptat la Salonic la 4 mai 2006, într-un exemplar original în limba engleză.

Pentru părțile la prezentul acord:

Lulzim Basha, ................................

ministrul transporturilor, lucrărilor publice și telecomunicațiilor

Branko Dokic, ................................

ministrul comunicațiilor și transporturilor

Petar Vassilev Mutafchiev, ................................

ministrul transporturilor

Bozidar Kalmeta, ................................

ministrul navigației maritime, turismului, transporturilor și dezvoltării

Xhemali Mehazi, ................................

ministrul transporturilor și comunicațiilor

Michael Liapis, ................................

ministrul transporturilor și comunicațiilor

Septimiu Buzașu, ..............................

secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

Vuk Draskovic, ................................

ministrul afacerilor externe

Rados Sucur, ................................

ministru adjunct la Ministerul Afacerilor Maritime și Transporturilor

Binali Yildirim, ................................

ministrul transporturilor

Miron Gagauz, ................................

ministrul transporturilor și gospodăririi drumurilor

Rețeaua feroviară de înaltă performanță în Europa de Sud-Est

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.