Decizia nr. 911/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor

art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cominco" - S.A. din București în Dosarul nr. 26.001/3/2006 al Tribunalului București Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 august 2006, pronunțată în Dosarul nr. 26.001/3/2006, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cominco" - S.A. din București într-un litigiu având ca obiect soluționarea unei cereri de ordonanță președințială.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că textul legal criticat nu îndeplinește condițiile de claritate și previzibilitate, astfel cum sunt ele consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și nu oferă criterii suficiente pentru obligarea reclamantului la plata cauțiunii. De asemenea, se arată că

art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

acordă instanței posibilitatea de a suspenda hotărârea adunării generale a acționarilor fără a obliga reclamantul la plata cauțiunii, or, dacă aceasta se stabilește, nu are în vedere un criteriu legal, ci unul arbitrar, ceea ce este de natură a încălca dreptul de proprietate al acționarilor majoritari. În opinia autorului excepției, se creează, astfel, un regim privilegiat acționarilor minoritari, care pot exercita acest drept legal în scop pur șicanatoriu.

Tribunalul București - Secția a VI-a comercială apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că procedura suspendării hotărârii adunării generale este una contencioasă, fiind un mijloc simplu, rapid și eficace aflat la îndemâna acționarului prin care acesta poate cere suspendarea, în mod provizoriu, a activității ilegale a adunării generale. Se mai consideră că plata unei cauțiuni se impune numai în situația în care din hotărârea adunării generale nu rezultă, în mod evident, nelegalitatea ei, aspect ce poate fi apreciat în concret numai de instanța de judecată. Totodată, se mai susține că rolul cauțiunii este acela de a garanta plata eventualelor daune dacă acțiunea în anulare va fi respinsă, astfel încât textul de lege criticat nu lasă loc arbitrariului.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Totodată, se arată că prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, invocate în susținerea excepției, nu au incidență în cauză.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Deși instanța de judecată, dintr-o eroare materială, a sesizat Curtea Constituțională cu dispozițiile

art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 , Curtea observă că, astfel cum rezultă din motivarea excepției, precum și din considerentele încheierii de sesizare, obiect al excepției, în realitate, îl constituie dispozițiile

art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 , care au următorul cuprins:

"(2) Președintele, încuviințând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cauțiune."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea, prin deciziile nr. 209 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 22 iunie 2005, nr. 488 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 10 noiembrie 2005, și nr. 533 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 9 august 2006, a statuat că dispozițiile

art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

sunt constituționale.

Prin aceste decizii, Curtea a reținut că reglementarea criticată reprezintă o normă de procedură a cărei stabilire este, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, de competența autorității legiuitoare.

Totodată, Curtea a constatat că textul legal contestat permite instanței de judecată ca, ținând seama de circumstanțele cauzei, să aprecieze asupra caracterului eventual șicanatoriu al cererii de suspendare a hotărârii adunării generale contestate și să stabilească o cauțiune de natură să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale. Depunerea cauțiunii constituie o garanție, în sensul că, în urma respingerii acțiunii în anulare a hotărârii luate de adunarea generală a acționarilor, partea interesată va putea cere și obține despăgubiri pentru pagubele suferite datorită întârzierii executării hotărârii respective.

Soluțiile și considerentele cuprinse în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Cu privire la invocarea în susținerea excepției a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză, nepunându-se problema, în acest caz, a aplicării prioritare a vreunui tratat internațional privind drepturile omului față de dreptul intern.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cominco" - S.A. din București în Dosarul nr. 26.001/3/2006 al Tribunalului București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 decembrie 2006.