Metodologie · Ministerul Educației și Cercetării

Metodologia din 27 aprilie 2005

pentru proiectarea standardelor de pregătire profesională și a curriculumului pentru învățământul postliceal

prezumat în vigoare

Data actului
27 aprilie 2005
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 481 din 7 iunie 2005
Structură
0 articole · 6.360 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Învățământul postliceal asigură obținerea unei calificări la nivelul 3 de calificare profesională - tehnician specialist sau maistru.
Învățământul postliceal se organizează prin școala postliceală și școala de maiștri.
Elevii care se pot înscrie în învățământul postliceal trebuie să fie absolvenți ai diferitelor rute de învățământ liceal. Acestea includ:
- ruta liceu, filiera tehnologică;
- ruta liceului tehnologic, prin școala de arte și meserii și anul de completare;
- ruta liceu, filiera teoretică și filiera vocațională.
I. Standardul de pregătire profesională
Absolventul învățământului postliceal trebuie să demonstreze dobândirea unor competențe specializate, precum și a unor cunoștințe și abilități de management de proiect, aplicate în procese tehnologice care presupun un grad mare de autonomie, gândire critică, coordonare, evaluare și control, în cadrul unor departamente sau direcții de producție ori de servicii sau în unități de producție ori de servicii de mărime mică.
Standardul de pregătire profesională este documentul care descrie o calificare profesională prin unități de competență necesare desfășurării unei activități profesionale într-un anumit domeniu.
Standardele de pregătire profesională se elaborează conform Manualului de scriere a unităților de competență, elaborat în cadrul proiectului PHARE TVET 2001 de modernizare a învățământului profesional și tehnic.
La elaborarea standardelor de pregătire profesională se vor avea în vedere și standardele ocupaționale, în cazul în care acestea există, care au fost realizate conform metodologiilor Consiliului pentru Standarde Ocupaționale și Atestare (C.O.S.A.).
Standardul de pregătire profesională cuprinde un număr de unități de competență, precum și un număr de credite asociat acestora (de regulă 15-30 de credite, respectiv un total de 900-1.800 de ore, în funcție de complexitatea calificării).
O calificare în învățământul postliceal se dezvoltă pe baza standardului de pregătire profesională.
Standardul de pregătire profesională cuprinde următoarele tipuri de unități de competență:
- unități de competență cheie (comunicare profesională, comunicare profesională în limba străină, tehnologia informațiilor și comunicației aplicate, elemente de management al calității, elemente de management de proiect); unitățile de competență cheie pot fi transferate mai multor calificări din același domeniu;
- unități de competență tehnice specializate.
Atât unitățile de competență cheie, cât și cele tehnice specializate au în vedere următoarele atribuții pe care le poate avea la locul de muncă un absolvent într-o calificare a învățământului postliceal:
1. Monitorizare - supraveghează procese automate de producție, corectează execuții eronate, ameliorează secvențe de proces, pe un sector/secție/atelier.
2. Asigurarea calității - formulează indicatori de măsurare a eficienței procesului și evaluează aplicarea procedurilor pentru realizarea indicatorilor de proces în cadrul sectorului/secției/atelierului.
3. Management de proiect - formulează obiective, coordonează și gestionează resurse materiale și umane pentru derularea proiectelor la scară medie.
4. Evaluare și control - aplică proceduri de autoevaluare și de evaluare internă a eficienței de proces și de administrare a resurselor materiale și umane alocate.
II. Curriculumul pentru învățământul postliceal
Curriculumul scris (plan de învățământ și programe școlare) are la bază standardul de pregătire profesională.
Curriculumul se dezvoltă pe module, determinate de structura unităților de competență.
Fiecărei unități de competență din standardul de pregătire profesională îi corespunde un modul.
Curriculumul poate fi adaptat grupului de elevi prin introducerea și a altor module de pregătire care să asigure fundamentul competențelor necesare calificării în care se organizează pregătirea (microbiologie, biochimie, matematică aplicată, chimie aplicată etc.), pe baza recunoașterii calificării dobândite anterior sau a validării experienței/achizițiilor anterioare ale elevilor.
Pregătirea practică se asigură prin conținuturi și număr de ore în modulele de specialitate și este cuprinsă în norma didactică a profesorului de specialitate.
Format pentru plan de învățământ pentru învățământul postliceal
Calificarea ....................................................................
Module:
Modulul 1
nr. total de ore ..................................................,
din care pregătire practică ........................................
Modulul 2
nr. total de ore ..................................................,
din care pregătire practică ........................................
-
-
-
Structura și formatul programelor școlare pentru învățământul postliceal
Notă introductivă: explicarea domeniului de pregătire și a calificărilor pregătite prin domeniu; listarea unităților de competență cheie.
Modulul 1
1.1. Locul modulului în cadrul planului de învățământ; lista competențelor incluse în unitatea de competență corespunzătoare modulului.
1.2. Tabelul de corelare a competențelor și conținuturilor
Unitatea de competență ...............................
────────────────────────────────────────────────────────────────
Competențe
Conținuturi tematice
────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────
1.3. Sugestii metodologice: explicarea corelațiilor dintre competențe și conținuturi; sugestii cu privire la procesul și metodele de predare-învățare; precizări privind caracterul activ și centrat pe elev al metodelor de predare-învățare; precizări privind adaptarea la elevii cu cerințe educaționale speciale; precizări privind pregătirea practică; sugestii cu privire la evaluare; precizări privind corelarea instrumentelor de evaluare continuă cu criteriile de performanță și probele de evaluare din cadrul unităților de competență (relevante pentru modul).
Modulul 2

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.