Normele din 11 august 2005
pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultură
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 231/2005 13 iulie 2005 privind stimularea invesțițiilor în agricultură
Are ca temei 1
- Legea nr. 231/2005 13 iulie 2005 (prevederi anume) privind stimularea invesțițiilor în agricultură
Articolul 1
Prezentele norme metodologice stabilesc condițiile, termenii specifici și procedurile care privesc constituirea și gestionarea Fondului pentru creditarea investițiilor în agricultură, denumit în continuare fond, reglementate conform prevederilor
privind stimularea investițiilor în agricultură, denumită în continuare lege.
Articolul 2
Fondul se constituie, potrivit legii, din alocațiile anuale aprobate prin bugetul de stat cu această destinație, pus la dispoziția Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Articolul 3
La solicitarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice deschide credite din bugetul de stat pentru alimentarea fondului, la capitolul 67.01 "Agricultura și silvicultura", titlul "Transferuri".
Articolul 4
Fondul se reconstituie cu sumele rambursate, reprezentând ratele din împrumuturile acordate instituțiilor selectate și dobânzile aferente plătite de către acestea.
Articolul 5
Fondul se evidențiază și se gestionează printr-un cont special deschis la Trezoreria Statului. Prin acest cont special se vor efectua plățile reprezentând sumele împrumutate instituțiilor selectate și încasările din ratele de împrumut și dobânzile aferente acestora, restituite de aceste instituții.
Articolul 6
Orice tragere din fond va fi vizată de către compartimentul de control financiar preventiv din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Articolul 7
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale gestionează fondul prin contul special al fondului, în condițiile legii.
Articolul 8
Evidența plăților și încasărilor din fond va intră în atribuțiile Direcției buget finanțe din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Articolul 9
Atribuțiile care îi revin Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în legătură cu gestionarea fondului în scopul stimulării investițiilor, sunt:
a) organizarea de licitații, în condițiile prevederilor legale privind achizițiile publice, pentru selectarea băncilor și/sau instituțiilor financiare care vor primi dreptul de a accesa fondul și de a derula sume din acesta în vederea acordării de credite beneficiarilor prevăzuți la art. 6 din lege;
b) încheierea de convenții de lucru cu instituțiile selectate, în care se prevăd condițiile și termenii în limitele cărora se va accesa fondul și se vor derula sumele provenite din acesta, respectiv: condițiile de acordare și rambursare a împrumutului de către instituțiile selectate, nivelul sumei împrumutate și derulate de acestea, precum și rata de dobândă aferentă acesteia, care urmează să fie plătită Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, limitele ratelor de dobândă care vor fi suportate de beneficiarii împrumuturilor, alte condiții;
c) avizarea documentației de credit prin direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București;
d) verificarea concordanței termenelor de rambursare a împrumuturilor primite de către instituțiile selectate cu termenele de rambursare negociate de acestea cu beneficiarii creditelor de investiții, a contractelor de credite încheiate și graficelor de rambursare a acestora;
e) verificarea, ori de câte ori este necesar, la împrumutați a modului cum a fost respectată destinația sumelor acordate în contul creditului pentru investiții în agricultură;
f) propunerea spre aprobare Ministerului Finanțelor Publice a modului de înregistrare în contabilitatea proprie a operațiunilor efectuate din fond.
Articolul 10
Sumele rămase neutilizate la data de 31 decembrie a anului în curs și evidențiate în contul special al fondului deschis la Trezoreria Statului, la dispoziția Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, se reportează în anul următor și se utilizează pentru acordarea de noi credite pentru investiții în agricultură, în condițiile legii și ale prezentelor norme metodologice emise în aplicarea acesteia.
Articolul 11
Sumele reprezentând rate de credit scadente și plăți de dobânzi aferente acestora, rambursate de beneficiarii creditului pentru investiții în agricultură, existente în conturile instituțiilor selectate la finele anului în curs, se virează până la data de 20 decembrie în contul special deschis la Trezoreria Statului, se reportează în anul următor și se utilizează pentru acordarea de noi credite, conform prevederilor legii și ale prezentelor norme metodologice.
Articolul 12
Fondul va fi repartizat astfel:
a) acordarea de credite pentru investiții în agricultură;
b) plata reducerii de până la 20% din creditele acordate beneficiarilor care se încadrează în prevederile art. 11 din lege;
c) alocarea de sume pentru plata întocmirii documentațiilor necesare pentru acordarea creditului pentru investiții în agricultură, care nu vor putea depăși 3% din volumul creditelor acordate.
Articolul 13
Anual, în funcție de politicile agricole și de cele de dezvoltare rurală ale guvernului, precum și în funcție de volumul sumelor repartizate și prevăzute în buget, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va stabili pentru anul următor, prin ordin al ministrului, lista cu obiectivele care pot beneficia de finanțare, prin credite acordate de instituțiile selectate, în condițiile legii și ale prezentelor norme metodologice.
Articolul 14
Plafonul maxim al creditului care poate fi acordat unui beneficiar se stabilește anual, în condițiile legii, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.
Articolul 15
Beneficiarii prevăzuți la art. 6 din lege nu pot beneficia de două sau mai multe credite, succesiv sau concomitent, acordate în condițiile legii și ale prezentelor norme metodologice.
Articolul 16
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale stabilește, anual, condițiile în care se vor efectua reduceri ale sumelor de rambursat din creditele pentru investiții în agricultură, individualizate pe fiecare tip de investiție și sectorul căruia i se adresează.
Prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, în funcție de nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și de politica agricolă națională și comunitară, se vor aproba lista proiectelor de investiții din cadrul sectoarelor economice din agricultură care beneficiază de reduceri, indicatorii tehnico-economici de performanță și criteriile tehnice de acordare (suprafață, număr de animale, capacități etc.).
Articolul 17
Condițiile de acordare a reducerilor prevăzute la art. 11 alin. (2) din lege sunt următoarele:
a) plata ratelor de credit și a dobânzilor aferente la termenele prevăzute în graficele de rambursare a creditelor încheiate între beneficiari și instituția selectată;
b) respectarea încadrării în indicatorii tehnico-economici aprobați prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale;
c) punerea în funcțiune a investiției la termen, conform prevederilor din studiul de fezabilitate;
d) prezentarea unui certificat fiscal din care să rezulte că beneficiarul nu are datorii restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;
e) prezentarea unui certificat constatator emis de registrul comerțului;
f) înregistrarea obiectivului de investiții de către beneficiarii persoane juridice în evidența contabilă a acestora;
g) declarația pe propria răspundere a beneficiarului de credite, din care să reiasă că nu se află în procedură de faliment sau de executare silită.
Articolul 18
Reducerile de credite se solicită după rambursarea integrală a creditului și îndeplinirea condițiilor menționate la art. 17.
Pentru a beneficia de reducerile menționate la art. 16, beneficiarii de credite întocmesc o cerere-decont justificativ pentru plata din fond a reducerilor la credite conform
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 231/2005
privind stimularea investițiilor în agricultură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de documentația tehnico-economică a proiectului de investiții creditat de instituția selectată, pe care o depun la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, în vederea verificării și aprobării.
Instituțiile de credit certifică rambursarea creditelor, în condițiile legii, pe decontul justificativ.
Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, după înregistrarea decontului justificativ, verifică documentația tehnico-economică și efectuează verificarea pe teren a concordanței datelor prezentate, precum și a realității acestora.
Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, verifică și aprobă deconturile justificative în vederea efectuării plăților.
În baza Centralizatorului pentru deconturile justificative aprobate privind reducerile la credite conform
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 231/2005
privind stimularea investițiilor în agricultură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, întocmit lunar și transmis de direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, până la data de 10 ale lunii următoare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va întocmi Situația centralizatoare privind reducerile la credite conform
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 231/2005
privind stimularea investițiilor în agricultură, ce se suportă din fond, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale alimentează conturile direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, în scopul efectuării plăților către beneficiarii reducerilor la credite, pe baza deconturilor justificative aprobate.
Beneficiarii sumelor primite în contul reducerilor la credite au obligația de a le evidenția în mod distinct în contabilitatea proprie.
Organele de control ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale verifică modul de acordare a reducerilor la credite, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din lege.
Articolul 19
Prevederile art. 16 și 17 sunt valabile numai pentru investitorii prevăzuți la art. 6 din lege, care nu beneficiază de cofinanțare pentru investițiile finanțate din programe comunitare.
Articolul 20
Pot beneficia, în condițiile prevederilor art. 12 din lege, de achitarea din fond a costului privind întocmirea documentațiilor de acordare a creditelor numai investitorii care nu au primit fonduri pentru cofinanțarea investițiilor finanțate din programe comunitare.
Articolul 21
Sumele provenite din fond vor fi derulate numai prin instituțiile selectate ca urmare a licitațiilor organizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Articolul 22
În vederea organizării licitațiilor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale întocmește documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, care va cuprinde în cadrul caietului de sarcini condițiile de acordare a împrumutului și de utilizare a sumelor provenite din fond de instituțiile selectate, în scopul acordării de credite pentru investiții în agricultură, respectiv:
a) nivelul ratei de dobândă, pe care urmează să o plătească instituția selectată, anual, pentru sumele împrumutate din fond;
b) nivelul ratei de dobândă care urmează să fie perceput de către instituția selectată de la beneficiarii creditului pentru investiții în agricultură;
c) nivelul comisionului plătit de instituția selectată pentru sumele trase din fond și neutilizate;
d) măsurile pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este îndreptățit să le adopte pentru nerespectarea clauzelor contractuale de instituțiile selectate;
e) penalitățile pe care instituția selectată le va plăti pentru nerestituirea la fond a sumelor rămase disponibile la sfârșitul anului;
f) alte condiții.
Articolul 23
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va încheia convenții de lucru cu instituțiile selectate, în care vor fi stabilite clauzele care stau la baza accesării și derulării fondului, cu respectarea principiilor legii și ale prezentelor norme metodologice.
Articolul 24
Sumele provenite din fond vor fi derulate prin instituțiile selectate și se vor utiliza numai pentru acordarea de credite pentru investiții în agricultură, în condițiile art. 6, 7 și 8 din lege.
Articolul 25
În scopul asigurării unei gestionări corecte a fondului, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va prevedea în convențiile de lucru încheiate cu instituțiile selectate și următoarele dispoziții:
a) înregistrarea în contabilitatea proprie a instituțiilor selectate a împrumuturilor primite din fond, într-un cont distinct (de pasiv), intitulat "Fond pentru creditarea investițiilor în agricultură", precum și a creditelor acordate, evidențiate într-un cont distinct intitulat "Credite cu acoperire din fond, conform
privind stimularea investițiilor în agricultură";
b) efectuarea de trageri de sume din fond numai pe măsura întocmirii și prezentării documentațiilor de aprobare a creditelor, în limita sumelor maxime stabilite și înscrise în convențiile de lucru încheiate cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;
c) volumul creditelor acordate de instituțiile de credit selectate unui singur beneficiar nu va putea depăși nivelul stabilit prin lege și înscris în convențiile de lucru încheiate cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;
d) acordarea de credite beneficiarilor prevăzuți la art. 6 din lege, fără a se solicita participarea acestora cu fonduri proprii.
Articolul 26
- Instituțiile selectate vor prezenta Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, lunar, situația centralizatoare a creditelor acordate, a graficelor de rambursare aferente acestora și a dobânzilor.
Sumele încasate în cont se vor utiliza de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru alocarea de noi sume instituțiilor selectate, în condițiile legii și ale prezentelor norme metodologice.
Articolul 27
Termenele de rambursare a ratelor de credit și de plată a dobânzilor aferente acestora, precum și garanțiile care pot fi oferite instituțiilor selectate de beneficiarii de credite sunt stabilite în conformitate cu prevederile art. 9 și 10 din lege.
Articolul 28
În cazul reeșalonării creditelor acordate, instituția selectată va comunică, în scris, Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale noile grafice de rambursare.
Articolul 29
În cazul înregistrării de restanțe la rambursarea creditelor și la plata dobânzilor aferente acestora, de beneficiarul de credit, instituția selectată va restitui Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale aceste sume din fondurile proprii.
Articolul 30
Lunar sau ori de câte ori consideră necesar, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va analiza stadiul și modul cum sunt respectate condițiile stabilite în convențiile încheiate cu instituțiile selectate.
Articolul 31
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 ────────
la normele metodologice ──────────────────────── BENEFICIAR Verificat și aprobat pentru ........................... suma de ................... Instituția de credit .................... certificăm creditul aprobat Director executiv, în sumă de .............................. și rambursarea în sumă de ............... Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Conducătorul instituției, Județului /Municipiului București ............................. CERERE - DECONT JUSTIFICATIV pentru plata din fond a reducerilor la credite conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultură ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Valoarea creditului Valoarea creditului Reducere Sume de primit crt acordat rambursat - % - din fond - lei (RON) - - lei (RON) - - lei (RON) - ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4=3x2 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Beneficiar, ..............
Anexa 2 ────────
la normele metodologice ──────────────────────── DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ A JUDEȚULUI/MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ................................................. CENTRALIZATOR pentru deconturile justificative aprobate privind reducerile la credite conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultură ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Creditul Valoarea Reducere Suma de primit crt. Instituția Beneficiarul aprobat creditului - % - din fond de credit - lei rambursat - lei (RON) - (RON) - -lei(RON)- ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: x ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Director executiv, ...................
Anexa 3 ────────
la normele metodologice ──────────────────────── MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE Se aprobă. ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE SITUAȚIA CENTRALIZATOARE privind reducerile la credite conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 231/2005 privind stimularea investițiilor în agricultură, ce se suportă din fond ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Institutia Județul Creditul Suma de primit crt. de ──────────────────── din fond credit Aprobat Rambursat -lei(RON)- - lei(RON)- -lei(RON)- ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Director, ................ __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.