Legea nr. 395/2005
privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Legea nr. 223/2010 18 noiembrie 2010 (prevederi anume) pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a ser…
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Cetățenii români, bărbați și femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare, pot efectua, pe bază de voluntariat, orice formă a serviciului militar, fără discriminare.
Articolul 2
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen și militar cu termen redus, se suspendă.
Ultima încorporare a recruților pentru militarii în termen va fi în luna octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus, în luna iunie 2006.
Articolul 3
Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum și pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condițiile legii.
Articolul 4
După data prevăzută la art. 2 alin. (1), cetățenii români, bărbați, la împlinirea vârstei de 18 ani, se vor prezenta la centrele militare numai pentru luarea în evidență militară, selecționare, stabilirea aptitudinilor și a opțiunilor privind modul de îndeplinire a îndatoririlor militare, în situațiile prevăzute la art. 3.
Articolul 5
Organizarea și funcționarea recrutării și selecției cetățenilor pentru efectuarea serviciului militar pe bază de voluntariat vor fi reglementate prin hotărâre a Guvernului, până la data de 31 decembrie 2006.
Articolul 6
În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare și cel al legii privind statutul soldaților și gradaților voluntari, în noile condiții.
Articolul 7
Dispozițiile
privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, și ale actelor normative emise pentru executarea acesteia se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ADRIAN NĂSTASE PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 16 decembrie 2005. Nr. 395.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.