Decretul nr. 40/1950
privind Marina Comercială
prezumat în vigoare
PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAȚIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE
În temeiul art. 44, pct. 2 și art. 45 al Constituției Republicii Populare Române,
Vazand
hotărîrea Consiliului de Miniștri Nr. 105 din 11 Februarie 1949 ,
Emite următorul decret:
Titlul I
Articolul 1
Pentru a asigura o buna organizare a transporturilor pe apa, astfel ca Marina Comercială să poată contribui la executarea și depășirea Planului de Stat, ajungând prin dezvoltarea activității marinaresti la propășirea economiei naționale a R.P.R. în drum spre socialism, se stabilesc prin prezentul decret, normele operative referitoare la navigația vaselor comerciale, cele privind înrolarea, ierarhia, disciplina, drepturile și obligațiunile marinarilor, precum și organizarea jurisdicției maritime și fluviale.
Capitolul I Despre vase comerciale
Articolul 2
Prin vas comercial se înțelege orice construcție apta de a pluti, destinată navigației, pe mari, pe fluvii și ape interioare navigabile, în scopul transportării de mărfuri sau pasageri ori pentru alte servicii în afară de cele militare; sînt considerate vase comerciale și vasele de pescuit, de servitudine, de salvare și de sport.
În cuprinsul prezentului decret, prin denumirea de vase, se înțelege vasele comerciale.
Articolul 3
Din punct de vedere al formalităților de îndeplinit, pentru obținerea naționalității române, al înmatriculării și al actelor de bord ce trebuie să posede, vasele se împart în două categorii:
a) Vase de prima categorie, cele mai mari de 10 tone metrice, precum și toate vasele cu propulsiune, apte a face remorcaj, sau cele cu o forta dela 40 H.P. în sus;
b) Vase de a doua categorie, denumite ambarcatiuni care cuprinde toate celelalte vase.
Orice vas calificat de categoria I-a trebuie să aibă un nume sau număr; cele de categoria II-a trebuie să aibă un număr. Numele se da sau se schimba cu autorizația Directiunii Marinei Comerciale.
Denumirea diferitelor tipuri de vase pentru identificarea lor, determinarea caracteristicilor și clasificarea vaselor, se face prin decizia Ministerului Comunicațiilor.
Articolul 4
Prin corpul vasului, se înțelege coca împreună cu toate construcțiile sau instalațiile fixe afară de masina sau motor.
Prin mașini sau motoare se înțeleg aparatele care dau presiune vasului sau produc o acțiune mecanică, cu toate anexele necesare instalării și transmiterii acestor acțiuni.
Fac parte din vas, toate piesele necesare navigației, diferitelor manevre, siguranței, higienei și exploatării potrivit destinatiunii vasului, chiar cînd acestea ar fi scoase din vas oarecare timp, precum și proviziile.
Capitolul II Construcția vaselor și obligațiunilor constructorilor
Articolul 5
Construcțiile de vase, cu excepția comenzilor primite din partea Statelor străine, se executa în cadrul Planului de Stat, potrivit directivelor de ordin tehnic, stabilite de Ministerul Comunicațiilor.
Ministerul Comunicațiilor exercita controlul construcțiilor de vase numai pentru acelea care urmează a aborda pavilionul român, prin Direcțiunea Marinei Comerciale, care va putea suspenda cu autorizația Comisiunii de Stat a Planificarii, lucrările ce nu se executa potrivit directivelor ce se vor da prin decizia Ministerului Comunicațiilor.
Articolul 6
Contractul de construcție va fi înscris în registrul vaselor în construcție al Căpităniei Portului, în raza căreia se afla șantierul autorizat cu execuția lucrării, conform legilor comerciale.
În acest registru se vor transcrie și eventualele transferuri de proprietate, cum și instituiri de drepturi reale, intervenite pînă la obținerea certificatului de naționalitate, conform legilor comerciale.
Lansarea la apa a vasului se face numai cu autorizarea Căpităniei Portului și în urma măsurilor necesare prevenirii accidentelor.
Capitolul III Naționalitatea vaselor
Articolul 7
Se acorda naționalitatea română:
a) Vaselor proprietatea R.P.R., respectiv ale Instituțiilor sau Întreprinderilor română de Stat;
b) Vaselor proprietatea societăților care au sediul social principal pe teritoriul R.P.R. și în care Statul participa cu cel puțin 50% din capitalul vărsat;
c) Vaselor proprietatea societăților particulare, dacă au sediul social principal pe teritoriul R.P.R. și dacă au capital românesc în proporție de cel puțin 50%;
d) Vaselor de categoria I-a, proprietatea cetățenilor români.
Ambarcatiunile proprietatea cetățenilor români, au de drept naționalitatea română; dovada naționalității ambarcatiunilor se face prin "Carnetul de Ambarcatiune".
Articolul 8
Certificatul de naționalitate și carnetul de ambarcatiune se preschimba dacă vasul își schimba numele, portul de înscriere, tipul sau caracteristicile.
Certificatul de naționalitate sau carnetul de ambarcatiune, se anulează dacă vasul și-a pierdut naționalitatea română.
Articolul 9
Naționalitatea se pierde prin vinderea vasului unui Stat sau cetățean străin.
Articolul 10
Abordarea pavilionului român pe vasele comerciale, se face în baza certificatului de naționalitate, pentru cele de categoria I-a și în baza carnetului de ambarcatiune, pentru cele de categoria II-a.
Se poate elibera un permis provizoriu de abordarea pavilionului român, vaselor noi construite sau cumpărate în străinătate. Acest permis se eliberează de Ministerul Comunicațiilor, la propunerea Directiunii Marinei Comerciale sau de Consulatul Roman, în străinătate, care va înștiința despre aceasta Ministerul Comunicațiilor.
Permisul va fi valabil pe timpul necesar obținerii naționalității române sau pentru durata necesară intrării vasului într-unul din porturile naționale.
Capitolul IV Înmatricularea și radierea vaselor
Articolul 11
Vasele de naționalitate română, se vor înscrie în registrele matricole ale Căpităniei sau Oficiului Portului de apartenența.
Naționalitatea română se acordă vaselor de Ministerul Comunicațiilor, care va elibera certificatul de naționalitate, pentru cele de categoria I-a.
Pentru ambarcatiuni, Căpitănia sau Oficiile de Porturi, vor elibera carnete de ambarcatiuni, cu ocazia înmatriculării lor.
Formalitățile necesare obținerii naționalității române vor fi stabilite prin decizia Ministerului Comunicațiilor.
Articolul 12
Vasele se radiază din registrele matricole, în următoarele cazuri:
a) Cînd au pierdut naționalitatea română;
b) Cînd și-au pierdut în urma unui sinistru, naufragiu sau alte asemenea împrejurări;
c) Cînd au fost desmembrate.
Radierea vaselor se face cu aprobarea Ministerului Comunicațiilor.
Vasele care în urma avizului experților oficiali, sînt clasate ca epave, trebuiesc desmembrate în termenul dat de Ministerul Comunicațiilor, prin Direcțiunea Marinei Comerciale.
Capitolul V Transferul de proprietate al vaselor și constituirea de drepturi reale
Articolul 13
Orice transfer de proprietate al vaselor sau orice constituire de drepturi reale asupra acestora, precum și stingerea unor atari drepturi, se vor face numai cu aprobarea Ministerului Comunicațiilor și numai prin transcrierea lor în registrul matricol al Capitaniilor sau Oficiilor de Port, făcându-se totodată adnotarea și pe certificatul de naționalitate sau carnetul de ambarcatiune.
Se exceptează ambarcatiunile cu rame, a căror proprietate se poate transfera și greva cu aprobarea capitaniilor și oficiilor de porturi.
Articolul 14
Pentru transferurile prevăzute de Art. 9, se cere și autorizarea Consiliului de Miniștri pentru vasele de categoria I-a și a Ministerului Justiției, pentru celelalte vase.
În același caz, transcrierea transferului de proprietate nu se poate face decât după predarea la Căpitănia Portului respectiv, a certificatului de naționalitate română și a celorlalte acte de bord și depunerea sumelor necesare plății salariilor membrilor echipajului, cum și a transporturilor pînă în portul român unde au fost inrolati.
Titlul II Despre marinarii comerciali
Capitolul I Dispozițiuni generale
Articolul 15
Marinar comercial este orice persoană, indiferent de sex, înscrisă în registrul matricol al Capitaniilor de Porturi.
Condițiunile cerute pentru a putea fi marinar comercial se vor stabili prin decizia Ministerului Comunicațiilor, pe baza propunerilor Directiunii Marinei Comerciale.
Marinarilor, de orice grad, li se vor elibera de către Capitaniile de Porturi un livret de marinar.
Asistenții de punte, asistenții de mașini și picolii, vor fi înscriși în registrul matricol provizoriu, eliberandu-li-se un livret de marinar, fochist sau stewart, înscrierea va rămîne definitivă, menționându-se aceasta și pe livretul de marinar.
Articolul 16
Marinarii comerciali destinați atît conducerii cat și serviciilor la bord, se împart în următoarele categorii:
a) De punte;
b) De mașini;
c) Administrativi și auxiliari;
d) De telecomunicații.
Articolul 17
Marinar inrolat sau ambarcat, este oice marinar comercial angajat pe un vas în condițiunile Art. 22 din prezentul decret și care exercită o activitate pe acel vas.
Nimeni nu poate fi inrolat pentru a exercita o funcțiune la bordul unui vas, fără a poseda brevetul sau certificatul respectiv și fără a îndeplini condițiunile de capacitate cerute de acest decret și deciziile Ministerului Comunicațiilor date în aceasta privinta.
Toți marinarii inrolati se înscriu în rolul de echipaj al vasului pe care sînt ambarcati.
Capitolul II Echipajul și ierarhia
Articolul 18
Echipajul unui vas este format din totalitatea marinarilor inrolati și ambarcati pe el.
Ierarhia echipajului este următoarea:
a) Comandantul, capitanul, carmaciul, conducătorul de șalupă sau ambarcatiune cu motor, șeful mecanic de elevator și conducătorul dragor, la dragile fără propulsiune;
b) Șef mecanic, secundul, medicul de bord, ofițerul intendent de bord;
c) Șeful radiotelegrafist pe vasele de categoria I-a, ofițerul mecanic I și ofițerul al II-lea la punte;
d) Ceilalți ofițeri de punte, mașini, administrativi, radiotelegrafisti, electricieni și piloti;
e) Șeful de echipaj și ceilalți maiștri de punte, mașini și serviciul administrativ;
f) Elevii ofițeri de toate categoriile;
g) Oamenii din echipaj, de punte, mașini și serviciul administrativ.
Articolul 19
Denumirile și atribuțiunile personalului care formează echipajul unui vas comercial, sînt următoarele:
a) Comandantul, care exercită comanda și asigura conducerea vaselor maritime cu mașini, vele sau asimilate, de un tonaj mai mare de 50 tone registru, sau a vaselor fluviale de pasageri, mărfuri și remorchere cu o forta minima de 500 H.P.;
b) Capitanul care exercită comanda și asigura conducerea vaselor maritime cu o capacitate mai mica de 50 tone registru sau a vaselor comerciale fluviale cu propulsiune de o forta pînă la 500 H.P.;
c) Carmaciul, care exercită comanda și asigura conducerea vaselor comerciale, fără propulsiune;
d) Conducătorul de șalupă, barcaz sau barca-motor, care exercită comanda și asigura conducerea salupelor, barcazelor sau celorlalte ambarcatiuni cu motor, de o forta pînă la 100 H.P., fără a face remorcaje;
e) Căpitan de remorcher de port maritim, care exercită comanda și asigura conducerea remorcherelor de porturi maritime;
f) Șef mecanic de elevator, care exercită comanda și asigura funcționarea elevatoarelor;
g) Conducător dragor, la dragile fără propulsiune, care exercită comanda și asigura funcționarea vaselor de dragaj fără propulsiune;
h) Ofițerii și anume:
Secundul, ofițerii de punte, medicul, șeful radiotelegarfist și radiotelegrafistii, ofițerii intendenti de bord și ofițerii ajutori intendenti de bord, șeful mecanic, ofițerii mecanici, pilotii fluviali, mecanicii de elevator și orice alte persoane ambarcate, care figurează în rolul de echipaj cu funcția de ofițeri și elevi ofițeri;
i) Maistrii și anume:
Șeful de echipaj, șeful timonier, maistru lemnar, ajutorul mecanic (maistru la mașinile cu aburi, motoare, turbine, instalatiuni și mașini electrice, maistrii, șefi de pompe la vasele petrolifere maritime, strungari), maistrul dragor, conducătorul dragor, manipulantul de elevator, cambuzier, șeful steward, bucatarul șef, agentul sanitar, infirmierul;
j) Restul oamenilor din echipaj indeplinind servicii de punte, mașini, administrație sau auxiliari.
Celelalte atributiuni ale personalului de toate categoriile se stabilesc prin regulamentul serviciului la bord.
Articolul 20
Comandantul, capitanul, carmaciul, conducătorul de șalupă, barcaz sau alta ambarcatiune cu motor, capitanul de remorcher de port maritim, șeful mecanic de elevator, capitanul de draga cu propulsiune, conducătorul dragor la dragicile fără propulsiune, fiecare în parte pe vasul sau, este șeful echipajului și ca atare investit cu autoritate asupra tuturor persoanelor ambarcate la bord.
De asemenea, aceștia exercita în timpul călătoriei orice alte atributiuni conferite de legile naționale și convențiile internaționale.
În caz de împiedicare din orice cauza a comandantului de a exercita comanda vasului, aceasta trece de drept asupra secundului vasului și apoi asupra ofițerilor de punte în ordinea ierarhica, făcându-se mențiune despre aceasta în jurnalul de bord de către Consiliul Bordului, constituit conform prevederilor regulamentului serviciului pe bordul vaselor.
La vasele comerciale fluviale cu propulsiune, care nu au la bord secund, comanda trecere asupra pilotului.
Articolul 21
Echipajele vaselor comerciale trebuie să fie formate din cetățeni români, cu excepția cazurilor de forta majoră.
Străinii care se vor ambarca pe vasele comerciale sub pavilion român, vor trebui sa îndeplinească aceleași condițiuni de capacitate profesională și vor avea aceleași drepturi și obligațiuni ca și marinarii cetățeni români.
În acest caz, personalul străin va fi înlocuit cu personal românesc în primul port național, în care vasul va rămîne mai mult de 24 de ore, menționându-se condițiunea înlocuirii în contractul de inrolare a marinarilor străini.
De asemenea, cînd convențiuni internaționale, cu caracter de reciprocitate permit imbarcarea cetățenilor străini pe vasele naționale în țara, echipajul vasului, cu excepția celui care comanda, va putea fi completat cu cetățeni străini pînă la 1/10 din totalul sau.
Capitolul III Ambarcarea și debarcarea marinarilor
Articolul 22
Imbarcarile și debarcarile marinarilor comerciali se fac la Căpitănia Portului de către:
a) Armatorii sau reprezentanții lor legali;
b) Comandantii și capitanii sau ofițerii delegați de aceștia;
c) Conducătorii sau carmacii vaselor.
Operațiunile de îmbarcare constau în:
a) Semnarea contractului de inrolare în fața căpitanului portului, care legalizează semnăturile contractanților;
b) Înscrierea în rolul de echipaj al vasului a marinarului imbarcat;
c) Înscrierea ambarcatiunii în livretul de marinar.
Operațiunile de debarcare, în cazurile prevăzute de lege, se fac prin:
a) Radierea înscrierii din rolul de echipaj al vasului;
b) Înscrierea în livretul de marinar a debarcarii.
La debarcare, comandantul, capitanul sau carmaciul trece în livretul de marinar aprecierile sale asupra conduitei și capacității profesionale ale marinarului. Aprecierea va fi motivată, cînd debarcarea a fost cauzată de reaua conduita a marinarului.
În porturile străine, operațiunea de ambarcare sau debarcarea marinarilor va fi facuta la Consulatul Roman, sau în lipsa la Căpitănia Portului respectiv.
Articolul 23
În fiecare an, între 1 Februarie - 31 Martie, marinarii comerciali sînt obligați să se prezinte la oricare Capitanie de Port din țara, sau la Consulatul Roman, în străinătate, pentru facerea vizei anuale în livretul de marinar.
Neprezentarea nejustificată la viza livretului de marinar în termenul arătat, se pedepsește cu amendă civilă dela 500 la 2.000 lei, de către Căpitănia Portului.
Neprezentarea, fără justificare, la viza timp de doi ani consecutivi, se pedepsește cu amendă dela 2.000 la 5.000 lei.
Neprezentarea justificată la viza timp de trei ani consecutivi, se pedepsește cu retragerea livretului de marinar și ștergerea sa din registrul matricol al Căpităniei Portului.
Articolul 24
Amenzile și pedepsele aplicate marinarilor, se scriu în livretul de marinar, comunicându-se și Căpităniei Portului de înscrierea marinarului, pentru a se face aceasta mențiune și în registrul respectiv.
Se vor trece în livret toate pedepsele și amenzile aplicate marinarilor, în virtutea decretului de fața și decretului de supraveghere, control și ordinea navigației maritime și fluviale, cum și cele aplicate după legile comune.
Capitolul IV Înființarea și organizarea scoalelor marinei comerciale
Articolul 25
Pentru pregătirea teoretică și practica a ofițerilor de marina comercială, de punte, masina și administrație, Ministerul Comunicațiilor va înființa și organiza prin decizie ministerială, școli medii tehnice, precum și altele ce vor fi găsite necesare.
Absolvenții școlilor medii tehnice, vor putea să se prezinte la examenul pentru obținerea primelor brevete, după un stagiu de ambarcare de 12 luni la bordul vaselor, în afară de stagiul de ambarcare din timpul scoalei.
Articolul 26
Elevii ofițeri vor fi recrutati numai din randurile absolvenților scoalei marinei comerciale.
Capitolul V Obținerea brevetelor și certificatelor
Articolul 27
Brevetele și certificatele de capacitate, se obțin pe baza examenelor ce se vor tine de doua ori pe an, primavara și toamna, la Constanta pentru brevetele și certificatele de capacitate maritime și la Galați, Brăila, Giurgiu sau Turnu Severin, pentru brevetele și certificatele de capacitate fluviale.
Prin decizia Ministerului Comunicațiilor, se vor stabili normele pentru deținerea acestor examene.
Titlul III Drepturile și obligațiunile marinarilor
Capitolul I Dispozițiuni privind contractul de inrolare
Articolul 28
Contractul individual de inrolare se face prin scris în fața căpitanului sau șefului Oficiului de Port, care se va incredinta ca părțile semnatare cunosc conținutul actului, menționând aceasta constatare pe act.
Dacă înrolarea are loc în țara străină, contractul va fi făcut în fața comandantului sau căpitanului vasului în prezenta a doi martori.
Dispozițiunile din legile comerciale, referitoare la acest contract, rămîn în vigoare.
Articolul 29
Schimbarea de exploatare ori proprietate a vasului, pe care servește marinarul, nu poate constitui o cauza pentru desființarea contractului de inrolare.
Articolul 30
În cazul expirării contractului de inrolare, obligațiunea de a plati suma necesară pînă la întoarcerea în portul de inrolare se considera îndeplinită, dacă se procura persoanei debarcate o ocupațiune corespunzătoare pregatirei sale pe un vas, pînă în portul de inrolare, aparținînd aceluiași armator.
Despăgubirile la care are dreptul marinarul, pentru efectele pierdute sau distruse în timpul și din cauza serviciului, se acordă după normele stabilite de legile în vigoare.
Articolul 31
Condițiunile de muncă la bord ale minorilor se stabilesc prin regulamentul serviciului la bord, iar pentru vasele școala, prin decizia Ministerului Comunicațiilor.
Capitolul II Hrana și alte drepturi
Articolul 32
Marinarii inrolati pe orice vas maritim sau fluvial, au dreptul la hrana pe tot timpul cat sînt în serviciu la bord.
Micșorarea ratiei zilnice de alimente, se poate face numai în caz de forta majoră; marinarii inrolati au dreptul însă la diferența în bani pînă la costul ratiei normale zilnice.
Articolul 33
Armatorul, comandantul, capitanul, conducătorul sau carmaciul vasului, nu pot hrani persoane străine din ratia echipajului.
Celelalte norme privind hrana marinarilor, se vor stabili prin decizie ministerială.
Articolul 34
Echipajele vaselor maritime și fluviale au dreptul la cazare pe bordul vaselor unde fac serviciul.
Cazarea se va face în condițiuni de amenajare, cubaj, confort și instalatiuni sanitare necesare locuințelor, care să corespundă igienei. Aceste condițiuni vor fi stabilite prin decizie ministerială.
Capitolul III Obligațiunile comandantilor
Articolul 35
În timpul stationarilor în porturile străine, comandantul poate să dea adapost pe vas, cu avizul Consulatului român, acolo unde se afla Consulat, marinarilor români rămași în acel port de pe vasele lor.
De asemenea, ei vor primi la bord pe cetățenii români repatriati de autoritatea consulară.
Articolul 36
Oricare ar fi pericolul, vasul nu poate fi părăsit decât numai după ce comandantul, ofițerii și echipajul au întrebuințat toate mijloacele posibile, pentru salvarea vasului, și numai după ce este convocat Consiliul de Bord dacă aceasta convocare este posibila.
Părăsirea vasului nu se poate face decât la ordinul comandantului, care trebuie să fie în orice caz, ultimul care părăsește bordul. El va avea grije sa salveze jurnalul de bord, rolul de echipaj și cat mai multe obiecte de valoare.
Celelalte operațiuni, ale comandantului, cum și ale echipajului, vor fi prevăzute în Regulamentul serviciului de bord.
Titlul IV Despre abateri disciplinare, infracțiuni și pedepsele lor
Dispozițiuni generale
Articolul 37
Dispozițiunile prezentului titlu se aplică:
a) Întregului echipaj;
b) Tuturor persoanelor care îndeplinesc un serviciu la bord.
Capitolul I Abaterile disciplinare
Articolul 38
Abaterile disciplinare se împart în:
Abateri disciplinare ușoare.
Abateri disciplinare grave.
Sînt abateri disciplinare ușoare:
a) Beția la bord în afară serviciului;
b) Absenta nemotivată la bord, care nu a trecut de 4 ore;
c) Certuri sau scandaluri fără violenta;
d) Orice alta încălcare a disciplinei care nu poate fi considerată grava sau infracțiune.
Sînt abateri disciplinare grave:
a) Repetarea aceleiași abateri disciplinare ușoare în cursul unei ambarcari pe același vas;
b) Beția cu dezordine la bod, în afară serviciului;
c) Lipsa de respect față de superiori sau insultele între persoanele echipajului;
d) Absenta nemotivată dela bord, mai mare de 4 ore și mai mica de 3 zile;
e) Orice încălcare a disciplinei din partea membrilor echipajului, care nu constituie o infracțiune potrivit prezentului decret.
Articolul 39
Pedepsele pentru abaterile disciplinare ușoare sînt:
Prevenirea.
Mustrarea.
Pedepsele pentru abaterile disciplinare grave sînt:
Mustrarea cu avertisment.
Interzicerea de a ieși în oraș pînă la 10 zile
Interzicerea efectuării serviciului la bord cu arest dela 1-10 zile.
Debarcarea prin ștergerea marinarului din rolul de echipaj.
Pedepsele pentru abaterile disciplinare se aplică de comandantul vasului, după o cercetare prealabilă a faptelor.
În navigația în convoiu, pedepsele vor fi aplicate de capitanul sau comandantul convoiului, iar în timpul perioadei de iernare, de către comandantul iernaticului.
În cazul aplicării pedepsei cu debarcarea, aceasta nu poate fi facuta decât după cercetarea faptelor de către Capitanie sau Oficiul de Port, comandantul putând în asemenea cazuri sa ia numai măsuri de a pune în imposibilitate pe marinar de a mai săvârși vreo abatere.
Măsurile disciplinare contra echipajului vor fi luate de comandant împreună cu Consiliul de bord.
Articolul 40
În cazul cînd cel pedepsit se considera nedreptatit, el poate face reclamație la Căpitănia sau Oficiul portului de sosirea vasului, iar în străinătate la Consulat, care după cercetarea actelor și după investigatiunile făcute, va hotărî asupra pedepsei.
Capitolul II Pedepse disciplinare pentru pasageri
Articolul 41
Pasagerii care contravin regulelor de călătorie vor fi sancționați conform prevederilor Regulamentului serviciului la bord.
Capitolul III Infracțiuni maritime și fluviale.
Dispozițiuni generale
Articolul 42
În afară de pedepsele pecuniare și privative de libertate se mai poate aplica persoanelor care formează echipajul vaselor și interdictiunea temporară sau pentru totdeauna a executării funcțiunii de marinar.
Interdicția pentru totdeuna a exercitării funcțiunii de marinar, atrage retragerea și anularea titlurilor respective, precum și incapacitatea de a mai redobândi aceste funcțiuni.
În cazul interdicției temporare a funcțiunii de marinar, titlurile respective vor fi depuse la Căpitănia Portului unde funcționează Tribunalul Maritim și unde vor rămîne pînă la terminarea pedepsei, cînd vor fi restituite marinarului.
Capitolul IV Infracțiuni împotriva ordinei la bord
Articolul 43
Orice persoană aparținînd echipajului care fără autorizație părăsește un vas național sau nu se întoarce la bordul acestuia, fapt din care se poate produce pericolul unei întreruperi sau grave tulburări într'un serviciu public sau de navigație, ori împiedica serviciul la bord, se pedepsește cu închisoarea corecțională dela 2-6 luni.
Dacă faptul se săvârșește de o persoană însărcinată cu comanda vasului, sau cu conducerea mașinilor avînd drept urmare întreruperea serviciului public sau de navigație, pedeapsa este dela 6 luni - 2 ani închisoare corecțională.
Dacă faptul de mai sus, se săvârșește cu violenta, amenințare, vătămarea integrității corporale sau a produs pericol pentru viața persoanelor, ori daune grave sau pericol pentru siguranța vasului sau incarcamantului, pedeapsa este de la 2-6 luni închisoare corecțională.
Comandantul, ofițerii sau conducătorii mașinilor, se pedepsesc cu 4-12 ani închisoare corecțională.
Dacă de pe urma uneia din infracțiunile de mai sus, se cauzează moartea unei persoane, pedeapsa este dela 3-10 ani munca silnica.
Pe lîngă pedepsele prevăzute la alineatele 3 și 4, se va pronunța întotdeauna și maximul interdicției corecționale sau degradării civice, precum și interdicția pentru totdeauna a exercitării funcțiunii de marinar.
În cazul infracțiunilor prevăzute la alineatele 1 și 2 interdicția temporară a funcțiunii de marinar se va pronunța dela 1 la 12 luni.
Articolul 44
Cînd faptele prevăzute în articolul precedent se comit prin înțelegerea a cel puțin trei persoane, pedeapsa se mărește cu respectiv jumătatea pedepsei maxime, prevăzută pentru făptuitori, iar în caz de omucidere, cu munca silnica pe viața.
Complicilor și instigatorilor li se aplică în toate cazurile pedeapsa maxima.
Pe lîngă pedepsele de mai sus, se va pronunța intotdeuna și maximum interdicției corecționale sau degradării civice, precum și interdicția pentru totdeauna a exercitării funcțiunii de marinar.
Articolul 45
Crima de omor săvîrșită la bordul vaselor, se pedepsește conform codului Penal, cu distictiunile următoare:
a) Dacă se omoara comandantul sau un ofițer, în timpul sau cu ocazia serviciului, pedeapsa este munca silnica pe viața;
b) Dacă moartea unuia din cei menționați în alineatul precedent este consecința lovirii, vatamarii integrității corporale sau sănătății, pedeapsa este temnita grea dela 5-25 ani, și degradarea civică pentru aceeași durata, iar pentru cei care fac parte din echipaj și interdicția pentru totdeauna a funcțiunilor marinaresti.
Articolul 46
Acela care aparținînd echipajului, refuza sau întârzie un ordin al comandantului sau a unui ofițer, privind serviciul vasului, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-6 luni și amenda dela 1.000 - 10.000 lei.
Dacă faptul cauzează pericol pentru persoanele ambarcate, pentru vas sau incarcatura, ori întrerupe sau tulbura un serviciu public de navigație, pedeapsa este dela 6 luni la 2 ani închisoare corecțională și amenda dela 10.000 - 20.000 lei.
Dacă ordinul refuzat sau întârziat a fi executat s'a dat pentru salvarea vasului, a unei persoane în pericol sau pentru ajutorul altui vas, pedeapsa este dela 2-6 luni închisoare corecțională și amenda dela lei 20.000 - 30.000 lei.
În toate cazurile se va pronunța și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 2 luni la 2 ani.
Articolul 47
Persoana din echipaj, care în timpul navigației refuza sau întârzie de a executa un ordin de arestare dat de comandant sau de un ofițer al bordului, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2 luni la un an și cu interzicerea exercitării funcțiunii de marinar dela 1-6 luni.
Articolul 48
Persoana din echipaj care insulta, ofenseaza sau ameninta prin cuvinte, gesturi sau în scris altă persoană din echipaj, în timpul sau cu ocazia serviciului, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-6 luni și cu amendă dela 2.000-4.000 lei.
Dacă cel insultat este comandantul vasului, pedeapsa va fi dela 3 luni la un an și amenda dela 4.000 la 10.000 lei.
Dacă cel insultat, ofensat sau amenintat nu se afla în timpul sau cu ocazia serviciului, pedeapsa este dela 1-3 luni și amenda dela 1.000 - 3.000 lei.
Dacă invinuitul este ofițer, pedepsele vor fi dela 4-9 luni și amenda dela 4.000 la 6.000 lei cînd insulta este față de o persoană din echipaj și 9-18 luni și amenda dela 8.000 - 15.000 lei, cînd insulta este adresată comandantului.
Dacă insultele sau ofensele se comit de un pasager, pedepsele prevăzute în cazurile de mai sus, se reduc la jumătate.
Articolul 49
Persoana din echipaj care loveste altă persoană din echipaj în timpul sau cu ocazia serviciului sau se pedepsește cu închisoare corecțională dela 6 luni la 1 an.
Dacă loveste pe comandant cu aceeași ocazie, pedeapsa va fi închisoare corecțională dela 1-3 ani.
Dacă fapta săvîrșită nu a avut loc în timpul sau cu ocazia serviciului, pedeapsa se reduce la jumătate.
Totodată se pronunța și interdicția exercitării funcțiunii de marinar pe timp de 6 luni pînă la un an.
Pentru invinuitul ofițer, pedepsele vor fi dela 12-18 luni închisoare corecțională pentru cazul prevăzut la alineatul 1 și dela 2-5 ani, pentru cazul prevăzut la alineatul 2, cînd fapta a fost săvîrșită în timpul serviciului și jumătate din aceasta, cînd fapta a fost săvîrșită în afară serviciului.
Dacă lovirea se săvârșește de un pasager, pedepsele se reduc în toate cazurile la jumătate.
Articolul 50
Pasagerul care în timpul călătoriei nu se supune unui ordin dat de comandant sau ofițer, pentru salvarea vasului, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-4 luni și cu amendă dela 4.000-10.000.
Articolul 51
Complotul format de mai mult de 3 persoane din echipaj, care are de scop omorarea, vătămarea integrității corporale, suprimarea libertății individuale sau a liberului exercițiu a puterilor comandantului, ori acelora care l-ar înlocui, ori pentru pierderea sau degradarea vasului, se pedepsește cu temnita grea dela 3-8 ani și degradarea civică pentru aceeași durata.
Dacă înțelegerea a fost urmată de un alt act preparator, pedeapsa va fi dela 4-12 ani temnita grea și degradare civică pentru aceeași durata.
De asemenea se va pronunța în toate cazurile și interzicerea pentru totdeauna a exercitării funcțiunii de marinar.
Ofițerii instigatori sau conducatori ai complotului, vor fi pedepsiți în cazul prevăzut la alineatul 1 cu 4-10 ani temnita grea și în cazul prevăzut la alineatul 2 cu 5-15 ani temnita grea și degradare civică pentru aceeași durata.
Pedepsele pasagerilor care fac parte din complot, vor fi dela 2-6 ani pentru cazurile prevăzute la alineatul 1 și de 3-10 ani pentru cazurile prevăzute la alineatul 2, la care se adauga degradarea civilă pentru aceeași durata.
Articolul 52
Cînd cel puțin 3 persoane din echipaj, cu ocazia unei cereri către superior sau sustinerii unei plângeri făcute în înțelegere, continua sa manifeste sgomotos chiar după o somație facuta, aceștia se pedepsesc cu închisoare corecțională dela 2 luni la 1 an și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-6 luni.
Dacă faptul se săvârșește în timpul navigației, sau în circumstanțe cînd nu se poate recurge la forta publică, sau dacă unul ori mai mulți din învinuiți sînt inarmati, pedeapsa este dela 3-10 ani închisoare corecțională, 2-6 ani interdicție corecțională și 1-3 ani interdicția exercitării funcțiunii de marinar.
Ofițerilor instigatori sau conducătorilor li se majorează pedepsele de mai sus cu o pătrime atît la maximum cat și la minimum, iar pasagerilor li se micșorează pedepsele cu o pătrime, atît la maximum cat și la minimum.
Articolul 53
Comandantul sau ofițerul de bord, care aplica subalternilor sau pasagerilor pedepse neregulamentare, ori îi maltrateaza în orice chip, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2 luni la 1 an.
Pedeapsa este dela 4 luni la 2 ani, dacă infracțiunea se săvârșește din răzbunare, sau contra persoanelor infirme, ori mai mici de 16 ani sau mai mari de 60 ani.
De asemenea se aplică în cazurile de mai sus și interdicția exercitării funcțiunii de marinar, dela 1-6 luni.
Articolul 54
Persoana din echipaj care părăsește postul sau sau adoarme în timpul serviciului de cart sau de garda, ori cînd se afla la carma, de veghe, de serviciu la mașini sau în orice alt post se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2 luni la 1 an și cu interdicția funcțiunii de marinar dela 1-6 luni.
Articolul 55
Persoana din echipaj care, în timpul cînd vasul se afla în țara, părăsește fără voie serviciul și lipsește mai mult de 3 zile nemotivat, sau care, fără aprobare, părăsește serviciul înainte de expirarea termenului de inrolare, sau în momentul plecării vasului, se considera ca dezertor și se pedepsește cu închisoare corecțională dela 6 luni la 1 an.
Pentru candidații (asistenții de punte, mașini, picoli) pedeapsa este dela 3 luni la 6 luni închisoare corecțională.
Articolul 56
Infracțiunea prevăzută de Art. precedent, săvîrșită în timpul cat vasul se afla într'un port străin, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 6 luni la 2 ani și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-6 luni.
Pentru candidații la funcția de marinar pedeapsa este dela 3 luni la 1 an și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-3 luni.
Articolul 57
Persoana din echipaj care ajuta un dezertor să-și părăsească serviciul, ori nu denunta sau întârzie sa denunțe comandantului sau ofițerului de bord pe infractor, sau care fiind fața la săvîrșirea infracțiunii nu intervine spre a o împiedica, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 3-6 luni.
Capitolul V Infracțiuni împotriva proprietății vaselor, incarcamantului lor și a libertății navigației
Articolul 58
Persoana care cu știința, prin orice mijloace, cauzează lovirea, scufundarea, naufragiul, esuarea sau incendierea vasului pe care este ambarcată sau a altui vas, se pedepsește cu munca silnica dela 10-15 ani și degradarea civilă dela 5-10 ani.
Dacă în acest fapt s'a cauzat vătămarea integrității corporale sau a sănătății vreunei persoane ori autorul este însăși comandantul sau vreunul din ofițerii bordului, se va aplica întotdeauna maximul pedepsei.
Dacă se cauzează moartea vreunei persoane, pedeapsa este munca silnica pe viața.
Persoanelor din echipaj li se mai aplica și interdicția pentru totdeauna a exercitării functiunei de marinar.
Articolul 59
Comandantul sau inlocuitorul sau, care comanda un vas cu o incarcatura de arme la bord și care naviga fără a avea actele de bord, scrisoare de conosament sau alt document de justificare pentru expediția unui asemenea incarcamant, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 5-10 ani și interdicția corecțională și a exercitării funcțiunii de marinar dela 2-6 ani.
Persoanelor din echipaj sau pasagerii, care introduc la bord sau transporta clandestin o asemenea incarcatura se pedepsesc cu închisoarea coretionala dela 2-5 ani și interdicția corecțională dela 1-3 ani.
Pentru membrii echipajului se va pronunța și interdicția exercitării funcțiunii de marinar, pentru durata pedepsei aplicate.
Articolul 60
Traficul de sclavi, transportul sau orice comerț de persoane reduse în stare de sclavie, săvârșit de acei care au armat, întrebuințat sau asigurat un vas în acest scop, ori au participat în orice fel la un asemenea fapt, se pedepsește conform prevederilor Codului penal, pe lîngă care instanța va mai pronunța pentru persoanele din echipaj și interdicția pentru totdeauna a exercitării funcțiunii de marinar.
Vasul întrebuințat la săvîrșirea infracțiunilor de mai sus, se confisca și se vinde prin intermediul Întreprinderilor Comerciale de Stat, dacă se dovedește ca proprietarul avea cunoștința dspre fapta săvîrșită, prețul rezultat făcându-se venit Statului.
Articolul 61
Persoana din echipaj care distruge, strica sau vinde cu voința un obiect care nu-i aparține și care este util navigației sau necesar la manevra ori siguranța vasului, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 3 luni la 1 an și cu amendă dela 4.000 - 10.000.
Articolul 62
Comandantul, ofițerii sau orice alt membru din echipaj, care țin cu știința drumul greșit, sau care deteriorează, arunca în mare ori distruge, sau face să se piardă în orice fel, chiar numai în parte, incarcatura, provizia alimentara a bordului ori combustibilul sau alte materiale destinate sa furnizeze vasului energia motrica, ori distruge sau face impropriu serviciul, arborada, aparatele nautice, mașinile ori instalațiile bordului, se pedepsește cu temnita grea dela 3-8 ani și amenda dela 20.000 - 40.000 lei și degradarea civică dela 3-6 ani.
Cînd din faptele prevăzute mai sus, rezultă un pericol de naufragiu sau de alt dezastru, pedepsele vor fi dela 5-10 ani temnita grea și amenda dela 300.000 - 50.000 lei și degradare civică dela 4-8 ani.
În toate cazurile, se va pronunța și interdicția pentru totdeauna a exercitării funcțiunii de marinar.
Dacă aceste fapte se savarsesc din neglijența, pedeapsa este dela 1-3 ani închisoare corecțională, dela 1-2 ani interdicție corecțională și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-2 ani.
Articolul 63
Persoana din echipaj, care fura obiectele dela bord, utile navigației sau necesare la manevra sau siguranța vasului, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-3 ani, amenda dela 10.000 - 20.000 lei și interdicția corecțională dela 1-3 ani.
Dacă furtul este comis cu ocazia unui sinistru maritim, pedeapsa e dela 2-6 ani închisoare corecțională și amenda dela 20.000 - 40.000 lei.
Dacă infractorul are grad de ofițer, pedepsele vor fi dela 2-5 ani închisoare corecțională, amenda dela 15.000 - 25.000 lei și interdicție corecțională dela 2-5 ani.
De asemenea se aplică și pedeapsa interdicției exercitării funcțiunii de marinar dela 1-3 ani, în cazul prevăzut la alin. 1, dela 2-6 ani, în cazurile prevăzute la alin. 2 și 3.
Articolul 64
Comandantul sau ofițerul care fără drept și în puterea funcțiunii sale, întrebuințează pentru sine sau pentru altul, total sau în parte, vasul sau incarcatura sa, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2-8 ani, amenda dela 10.000 - 40.000 lei și interdicție corecțională dela 2-5 ani.
De asemenea li se aplică și interzicerea exercitării funcțiunii de marinar dela 2-5 ani.
Articolul 65
Membrii echipajului sau orice altă persoană, care fără permisiunea comandantului, imbarca sau debarca lucruri, fapt din care se cauzează cheltuieli și daune pentru vas, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2 luni la 2 ani și cu amendă dela 4.000 - 10.000 lei
Capitolul VI Infracțiuni contra ordinei navigației
Articolul 66
Persoana din echipaj care falsifica o polița de încărcare, ori alt document asemănător, sau care prin declarații ori manopere viclene ascunde situația reală a unui incarcamant, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2-6 ani, interdicție corecțională dela 2-4 ani și a exercitării funcțiunii de marinar pe timpul interdicției corecționale.
Cînd invinuitul este însuși comandantul, pedeapsa va fi dela 5-9 ani închisoare corecțională, 4-6 ani interdicție corecțională și 4-6 ani interdicția exercitării funcțiunii de marinar.
Articolul 67
Orice falsifica sau schimba actele de bord, registrele sau alte acte ori documente privitoare la constructiuni de vase, înrolarea marinarilor sau exercitarea funcțiunii de marinar, se pedepsește cu închisoarea corecțională dela 1-3 ani și amenda dela 4.000 - 40.000 lei.
Cînd faptul se săvârșește de un funcționar însărcinat cu supravegherea sau ținerea actelor necesare construcției de vase, inrolarii marinarilor, ori exercitării funcțiunii de marinar, pedeapsa este dela 1-4 ani închisoare corecțională și dela 1-3 ani interdicție corecțională și amenda dela 4.000 - 40.000 lei, iar dacă invinuitul este însăși comandantul sau un alt ofițer al vasului, i se mai aplica și pedeapsa interzicerii exercitării funcțiunii de marinar pe timpul interdicției corecționale.
Articolul 68
Acela care, fără sa participe la falsurile prevăzute de Art. 66 și 67, întrebuințează un act fals din acestea, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-3 ani, interdicție corecțională dela 1-2 ani și în cazul cînd pesoana este marinar și cu interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-2 ani.
Articolul 69
Persoana din echipaj care falsifica conținutul unui ordin primit, ori jurnalul de bord, se pedepsește cu închisoarea corecțională dela 1-4 ani, interdicție corecțională dela 1-3 ani și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-3 ani.
Cînd invinuitul este însăși comandantul, pedeapsa va fi dela 3-6 ani închisoare corecțională și dela 2-5 ani interdicție corecțională și a exercitării funcțiunii de marinar.
Comandantul, care fără cauze justificate, imprumuta sub orice formă bani, gajand corpul vasului, proviziile sau inventarul, ori vinde vasul, afară de cazurile sau formalitățile stabilite de lege, sau, fără a fi constrâns de un pericol iminent, descarca mărfuri înainte de verificarea raportului prescris de lege, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-5 ani, amenda dela 2.000-40.000 lei și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 6 luni la 2 ani.
Articolul 70
Oricine prin diferite manopere, ascunde realitatea asupra proprietății unui vas, pentru a i se atribui astfel naționalitatea română, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2-6 ani și amenda dela 20.000 - 40.000 lei.
Articolul 71
Oricine întrebuințează sau consimte să fie întrebuințate în orice fel actele de bord ale unui vas care să servească la navigarea unui alt vas străin sau român, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-3 ani, amenda dela 4.000-20.000 lei, iar dacă fac parte din echipaj cu interzicerea exercitării funcțiunii de marinar dela 6 luni la 1 an.
Articolul 72
Armatorul, care fără drept abordeaza pe vasul sau pavilionul român, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 6 luni la 2 ani, cu amendă dela 4.000-80.000 lei și cu interdicția corecțională dela 1-2 ani.
În caz de recidiva, se pronunța și confiscarea vasului, care se va vinde la licitație publică, prețul făcându-se venit Statului.
Articolul 73
Comandantul, care din orice motiv, încredințează unei persoane neindicate și fără pregătirea necesară, comanda unui vas, pentru executarea manevrelor sau conducerea lui, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2-6 luni, amenda dela 2.000 - 30.000 lei și interzicerea exercitării funcțiunii de marinar pe timp de 1 an.
În caz de recidiva se va pronunța și interdicția exercitării pentru totdeauna a funcțiunii de marinar.
Articolul 74
Comandantul, ofițerii și pilotul, care se afla în stare de beție, cînd vasul este în curs de navigație, se pedepsesc cu închisoare corecțională dela 3 luni la 1 an și cu interzicerea exercitării funcțiunii de marinar pe același timp.
Ceilalți membrii din echipaj, se pedepsesc pentru infracțiunea de mai sus, săvîrșită în timpul serviciului de cart, cu închisoare corecțională dela 2-6 luni și cu interdicția exercitării funcțiunii de marinar pe același timp.
Articolul 75
Dacă săvîrșirea infracțiunilor, prevăzute la Art. 73 și 74, cauzează pierderea vasului sau îl face impropriu navigației, ori are drept urmare vătămarea grava sau foarte grava a integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multora din persoanele imbarcate, pedeapsa se dublează corespunzător faptului săvârșit, iar dacă a urmat moartea uneia sau mai multor persoane imbarcate, pedeapsa este dela 3-10 ani munca silnica, interdicție corecțională dela 1-3 ani, iar pentru persoanele din echipaj și interdicția exercitării funcțiunii de marinar pentru totdeauna.
Articolul 76
Comandantul, care părăsește vasul în fața unui pericol, fără a respecta regulele prevăzute de Art. 36 al prezentului decret se pedepsește cu închisoare corecțională dela 3 luni la 1 an și cu interdicția exercitării funcțiunii de marinar pe timp de 2 ani.
Articolul 77
Comandantii de remorchere sau conducătorii altor vase întrebuințate la un serviciu de interes local, care refuza, la cererea organelor maritime și fluviale, sa dea ajutor vaselor și persoanelor aflate în pericol, se pedepsesc cu închisoare corecțională dela 6 luni la 2 ani, amenda dela 4.000 la 40.000 lei și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-2 ani.
Articolul 78
Comandantul care în țara străină, debarca fără motiv o persoană din echipaj sau care, în afară de cazurile de forta majoră, părăsește în cursul călătoriei o persoană din echipaj sau pasager, impiedicand întoarcerea ei la bord, sau da plecare vasului înainte de itinerarul stabilit, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2 luni la 2 ani, amenda dela 10.000-30.000 lei și interdicție corecțională și a exercitării funcțiunii de marinar pe timp de 3 ani.
Dacă persoana debarcată sau parasita rămîne lipsită de mijloacele necesare traiului, ori de posibilitatea de reintoarcere în patrie, sau faptul se săvârșește în afară de apele Mediteranei, ori de coastele Europene oceanice, pedeapsa va fi dela 2 la 4 ani, amenda dela 40.000 la 70.000 și interdicție corecțională și a exercitării funcțiunii de marinar, pe timp de 5-8 ani.
Articolul 79
Comandantul care debarca în cursul călătoriei o persoană bolnava sau ranita din echipaj și nu-i acorda mijloacele necesare îngrijirii și întoarcerii în portul de inrolare, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2-6 luni amenda dela 10.000 - 20.000 lei și interzicerea exercitării funcțiunii de marinar dela 1-3 ani.
Articolul 80
Comandantul unui vas care, în țara străină și unde nu se afla oficiu consular, găsește naufragiati de cetățenie română și nu-i ia la bord, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2-6 luni, amenda dela 10.000 - 20.000 lei și cu interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 6 luni la 1 an
Articolul 81
Comandantul, care fără a expune la riscuri grave vasul sau nu da ajutor unui vas sinistrat și persoanelor ce se găsesc în mare pericol sau se departeaza de locul sinistrului, înainte de a se fi asigurat ca prezenta sa nu mai este necesară, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 3 luni la 1 an, cu amendă dela 10.000-40.000 lei, precum și cu interzicerea exercitării funcțiunii de marinar dela 6 luni la 2 ani.
Aceeași pedeapsa se aplică comandantului care, în caz de lovire a vasului sau cu altul, nu da asistența datorată, sau refuza de a face cunoscut numele vasului ce comanda, localitatea de unde vine și unde se duce.
Articolul 82
Comandantul sau orice persoană dela bord, care contravine la regulele prescrise prin regulamentele de navigație asupra luminilor de noapte și a semnalelor din timp de ceata, precum și la orice alte abateri la regulele prescrise pentru drumuri de urmat, sau asupra manevrelor de executat, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1 luna la 1 an, cu amendă dela 4.000-40.000 lei și interzicerea exercitării funcțiunii de marinar pe timp de un an.
Dacă infracțiunea a avut drept consecința un abordaj, se va sanctiona cu închisoare corecțională dela 2 luni la 2 ani, cu amendă dela 8.000 - 80.000 lei și interzicerea exercitării funcțiunii de marinar pe timp de 2 ani.
Articolul 83
Comandantii, care nu executa dispozițiunile date de organele maritime și fluviale, cu privire la măsurile pentru prevenirea incendiilor la vase sau nu aduna echipajul pentru a lua parte la operațiunile de stingerea unui incendiu pe vase sau în port, se pedepsesc cu închisoarea corecțională dela 6 luni la 2 ani, amenda dela 4.000 - 20.000 lei și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-2 ani.
Articolul 84
Dacă infracțiunea prevăzută la Art. 82, are ca urmare pierderea unuia din vasele abordate sau dacă are consecința moarte de persoane, culpabilul se pedepsește cu temnita grea dela 3-10 ani, cu degradare civică dela 1-3 ani și cu pierderea exercitării funcțiunii de marinar, dela 1-3 ani.
Articolul 85
Orice persoană din echipaj, care se face culpabilă de o lipsa dela îndatoririle sale, cauzand astfel un abordaj, incendiu sau naufragiu, sau care expune vasul la un pericol iminent, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 6 luni la 5 ani, cu amendă dela 4.000 - 40.000 lei, cu interdicția corecțională dela 1-3 ani și cu interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-3 ani.
Articolul 86
Dacă din aceasta cauza, se produc vreunul din faptele prevăzute la Art. 84, se pedepsește cu temnita grea dela 3-10 ani și cu degradare civică dela 1-3 ani și interzicerea exercitării funcțiunii de marinar, pentru totdeauna.
Articolul 87
Comandantul unui vas, cu destinația spre un port al R.P.R., care fără just motiv refuza de a transporta, la cererea unui oficiu consular și în limitele dispozițiunilor legale ori regulamentare, condamnații, prevenitii, corpurile delicte, sau alte obiecte reclamate, de o procedură judiciară, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2-6 luni, amenda dela 10.000 - 30.000 lei.
Articolul 88
Comandantul care are la bord încredințat pentru paza și transport, un prevenit sau un condamnat și căruia i s-a aplicat pedepse neregulamentare, ori l-a maltratat în orice chip, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2 luni la 1 an.
Aceeași pedeapsa se aplică și acelora însărcinați cu paza prevenitilor ori condamnaților și care savarsesc infracțiunile prevăzute în alineatul precedent.
Articolul 89
Orice persoană aflată pe vas, care înlesnește în orice mod, scăparea unui arestat pe vas, se pedepsește cu închisoare dela 6 luni la 2 ani, iar membrii echipajului sînt pedepsiți cu interdicția exercitării funcțiunii de marinar pe timp de 1 an.
Articolul 90
Comandantul sau membrii din echipaj, care dau gazduire pe vas, ori savarsesc fapte, sau dau dispozițiuni de natura a se putea scapa un infractor dela efectuarea cercetărilor, a urmăririi sau executării pedepsei, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 6 luni la 2 ani, amenda dela 10.000-30.000 lei și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-2 ani.
Dacă faptul prevăzut în alineatul precedent, se săvârșește de o altă persoană din echipaj, pedeapsa va fi dela 4-18 luni, amenda dela 8.000 - 20.000 lei și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 8-18 luni.
Articolul 91
Comandantul sau orice membru al echipajului, care imbarca sau debarca la vase în mod fraudulos persoane, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-6 luni și cu amendă dela 4.000 - 40.000 lei.
Articolul 92
Comandantul, care imbarca un număr de călători peste cel ce vasul este autorizat a transporta și care pricliteaza siguranța vasului, se pedepsește cu închisoare dela 1-6 luni și amenda dela 4.000 - 40.000 lei.
Dacă din aceasta cauza, s'ar produce accidente de persoane, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-3 ani, cu amendă dela 4.000 - 40.000 lei și cu interdicție corecțională dela 6 luni la 2 ani.
Articolul 93
Comandantul, care cu ocazia unui pericol de naufragiu, nu a depus toate silintele pentru a trage vasul la mal, astfel ca sa nu fie angajat în canalul navigabil sau în locurile de intrare ale vaselor în porturi, docuri sau bazine, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 6 luni la 1 an, amenda dela 4.000 - 40.000 lei și interdicția exercitării funcțiunii de marinar pe timp de 1 an.
Articolul 94
Comandantul care în cursul navigației, nu se supune chemării unui vas de război român și îl pune în situația de a întrebuința forta, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 6 luni la 2 ani și cu interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 1-5 ani.
Articolul 95
Comandantul sau ofițerul bordului care săvârșește acte de violenta sau rezistenta contra unui vas de război român, ori contra unui vas de serviciu al ordinei publice a Statului, se pedepsește cu temnita grea dela 3-10 ani, degradare civică dela 3-8 ani și interdicția pentru totdeuna a exercitării funcțiunii de marinar.
Pentru celelalte persoane din echipaj, care savarsesc faptele prevăzute în alineatul precedent, pedeapsa va fi de 2-8 ani temnita grea și 2-6 ani degradare civică.
Articolul 96
Comandantul care incarca arme, munitiuni sau oameni de echipaj, în scopul de a săvârși sau a îndeplini o contrabanda, un delict sau o crima, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2-5 ani, interdicție corecțională dela 1-4 ani și interdicția pentru totdeauna a exercitării funcțiuni de marinar.
Articolul 97
Comandantul sau persoana de pe vas care nu se conformă măsurilor ordonate de Căpitănia sau Oficiul de Port în legătură cu manevra vasului sau cu siguranța navigației și a porturilor, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-6 luni sau cu amendă dela 4.000 - 40.000 lei.
Articolul 98
Oricine, afară de cazuri de necesitate, taie sau desface lanțurile și legăturile vaselor, sau cauzează în alt mod daune vaselor ancorate sau acostate în port și apele naționale, se pedepsește cu închisoarea corecțională dela 1-6 luni și cu amendă dela 4.000 - 40.000 lei.
Articolul 99
Armatorul sau comandantul vasului care nu are la bord aparatele sanitare și de salvare fixate de Căpitănia sau Oficiul de Port, sau care nu întrețin aceste aparate în buna stare pentru a putea servi în orice moment, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-3 luni și cu amendă dela 4.000 - 40.000 lei.
Articolul 100
Armatorul sau comandantul vasului, care nu a inzestrat vasul cu cele necesare siguranței sale, pentru întreținerea luminilor și facerea semnalelor reglementare, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-3 luni sau cu amendă dela 4.000 - 40.000 lei.
Dacă vasul face transporturi de călători, pedeapsa va fi închisoare corecțională dela 1-6 luni și amenda dela 4.000 - 40.000 lei.
Articolul 101
Acela care întrebuințează livretul de marinar aparținînd altei persoane, sau care cedează altuia acest act pentru a fi întrebuințat, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 2 luni-1 an, amenda dela 10.000-30.000 lei și interdicția exercitării funcțiunii de marinar dela 6 luni la 1 an.
Dacă livretul cedat unei persoane servește la evadarea acesteia, sau la sustragerea ei de sub urmărirea penală, ori dela obligația de recrutare, pedeapsa se dublează.
Articolul 102
Acela care găsește în mare sau în alte ape navigabile un lucru și nu-l preda Capitaniilor sau Oficiilor de Port, se pedepsește cu închisoare corecțională dela 1-6 luni și amenda dela 10.000-20.00 lei.
Titlul V Organizarea jurisdicției maritime și fluviale
Capitolul I Dispozițiuni generale
Articolul 103
Sînt supuse jurisdicției speciale maritime și fluviale:
a) Crimele și delictele maritime și fluviale, actele de sabotaj, furturile și orice alte infracțiuni prevăzute de decretul de fața, de codul penal și de alte legi speciale care aduc prejudicii vaselor comerciale, ori bunurilor încredințate spre stransport sau păstrare, precum și acțiunile civile în daune pentru repararea prejudiciilor materiale și morale cauzate prin infracțiuni;
b) Infracțiunile care aduc atingere disciplinei sau stânjenirea bunei funcționari a navigației vaselor Marinei Comerciale, atelierelor, ori altor instalatiuni deservind navigația pe apa și lucrările în legătură cu acestea;
c) Infractiuinile îndreptate contra personalului marinaresc aflat în exercițiul funcțiunii;
d) Infracțiunile săvîrșite de personalul navigant și dela uscat în serviciu ori în legătură cu serviciul.
Capitolul II Organizarea tribunalelor speciale maritime și fluviale.
Articolul 104
La Constanta și Galați se înființează și va funcționa câte un tribunal Maritim și Fluvial cu jurisdicție specială permanenta avînd una sau mai multe secții.
Aceste tribunale vor judeca infracțiunile prevăzute în decretul de fața la Art. 103, săvîrșite la bordul vaselor române în largul marii sau în marea teritorială română sau străină, în apele fluviale române sau străine sau în legătură cu navigația maritima și fluviala în porturi și zonele teritoriale respective, și la bordul vaselor străine în marea teritorială română și apele fluviale române în condițiunile prevăzute de codul penal pentru cazul cînd infracțiunea s'a comis contra unui român sau a tulburat pacea și ordinea publică a teritoriului, sau dacă s'a făcut apel la autoritățile române de comandantul vasului.
Competența teritorială a Tribunalului Maritim și Fluvial Constanta corespunde porturilor și zonelor respective și anume: Constanta, Mangalia, Sulina, Tulcea, Cernavoda și Hârșova.
Competența teritorială a Tribunalului Maritim și Fluvial din Galați, corespunde portului Galați și zonei sale teritoriale, precum și celorlalte porturi și zonelor respective.
Se pot înființa tribunale speciale maritime și fluviale și în alte localități prin decizia Ministerului Justiției la propunerea Ministerului Comunicațiilor.
Numărul secțiunilor se va stabili prin decizia Ministerului Justiției la propunerea Ministerului Comunicațiilor.
Fiecare tribunal este condus de un președinte și are numărul de judecători și asesori populari ce se vor stabili prin decizia ministrului justiției.
Articolul 105
Tribunalele speciale maritime și fluviale judeca în materie de delicte, cu un judecător și doi asesori populari, de preferinta dintre marinari, iar în materie de crime, cu doi judecători și trei asesori populari dintre marinari.
Articolul 106
Dintre judecătorii Tribunalului special maritim și fluvial se vor delega prin decizia ministrului justiției, numărul necesar de judecători de instrucție. Prin aceeași decizie se va stabili și numărul cabinetelor de instrucție.
Articolul 107
Pe lîngă fiecare Tribunal special maritim și fluvial, va funcționa câte o camera de instrucție, cu unul sau mai multe complete, în compunerea căreia va intra judecătorii desemnați de președintele Tribunalului special Maritim și Fluvial și asesorii populari al căror număr se va stabili prin decizia Ministerului Justiției.
Capitolul III Parchetul Maritim și Fluvial
Articolul 108
Pe lîngă fiecare Tribunalul special maritim și fluvial, va funcționa câte un procuror șef și numărul necesar de procurori și asesori populari și se va stabili prin decizia Ministerului Justiției.
Articolul 109
În cadrul Parchetelor Curților Constanta, Galați și Parchetul Curții Supreme, se va delega prin decizia Ministerului Justiției, numărul de procurori care vor pune, în mod special, concluzii în cauzele supuse jurisdicției maritime și fluviale.
Articolul 110
Membrii Parchetelor funcționînd pe lîngă instanțele speciale maritime și fluviale, au atribuțiunile prevăzute în decretul pentru organizarea și funcționarea Parchetului, Codul de procedură penală.
Articolul 111
Procurorul general al R.P.R. are dreptul prevăzut de
Art. 6 din decretul Nr. 2 din 22 Aprilie 1948
pentru organizarea și funcționarea Parchetului și în ceea ce privește activitatea parchetelor prevăzute de prezentul decret.
Capitolul IV Personal de grefa și administrativ
Articolul 112
Pe lîngă Tribunalele speciale maritime și fluviale și Parchetele acestora vor funcționa angajați, cu funcțiuni de grefa și funcțiuni administrative, în numărul stabilit prin decizia Ministerului Justiției. Ei vor fi angajați și salarizați de Ministerul Justiției, de care vor depinde.
Capitolul V Dispozițiuni procedurale
Articolul 113
Hotărîrile Tribunalului special maritim și fluvial pot fi atacate cu recurs, în materie de delicte; recursul se judeca de Curtea în circumscripția căreia își are sediul Tribunalul special maritim și fluvial, iar în materie de crime, de Curtea Suprema.
Articolul 114
Tribunalele speciale maritime și fluviale judeca și infracțiunile conexe individuale cu infracțiunile intrand în prevederile prezentului decret, instanța constituindu-se după distincțiunile dela Art. 105.
Articolul 115
Procedura de judecată este aceea prevăzută de dreptul comun.
Infracțiunile din legile speciale vor fi judecate de instanțele prevăzute de prezentul decret, cu procedura arătată în acele legi.
Capitolul VI Asesorii populari
Articolul 116
Asesorii populari ce vor funcționa la Tribunalele speciale și la Parchetele de pe lîngă acestea vor fi desemnați de către președintele tribunalului ordinar, dintre asesorii populari aleși în circumscripția din care funcționează Tribunalul special maritim și fluvial, de preferinta dintre marinari, după procedura prevăzută la
Art. 54 și 64 din decretul Nr. 132 din 2 Aprilie 1949
pentru organizarea judecătorească.
Titlul VI
Capitolul I Dispozițiuni finale și tranzitorii
Articolul 117
Pe lîngă fiecare din Curțile arătate la Art. 113 vor funcționa complete speciale desemnate de Ministerul Justiției, pentru judecarea recursurilor date în competența acestor instanțe, în materie maritima și fluviala.
De asemenea, la Curtea Suprema, în cadrul Secțiunii Penale, se vor desemna în același mod, complete speciale, care vor judeca recursurile date în competența acestei Curți, în aceeași materie.
Articolul 118
Președinții și judecătorii Tribunalelor speciale maritime și fluviale, precum și procurorii de pe lîngă aceleași Tribunale, cu ierarhia prevăzută în decretul pentru organizarea judecătorească și decretul pentru organizarea și funcționarea Parchetului, cu privire la funcțiunile echivalente dela Tribunale. Personalul judecătoresc indeplinind funcțiuni de grefa și personalul administrativ, are de asemenea ierarhia prevăzută în decretul pentru organizarea judecătorească.
Articolul 119
Cauzele de competența Tribunalelor maritime și fluviale, afalte în curs de cercetare la Parchete și Cabinete de Instrucție, sau în curs de instrucție, precum și cele ce se găsesc în curs de judecată înaintea primei instanțe și în fața Tribunalului Maritim Galați, vor fi înaintate organelor competente, potrivit prezentului decret, fără a mai fi necesară o hotărîre declinatorie de competența.
Articolul 120
Dispozițiunile decretului de fața privind organizarea jurisdicției infracțiunilor maritime și fluviale se completează cu acelea din decretul pentru organizarea judecătorească și pentru organizarea și funcționarea Parchetului, care nu sînt contrarii prezentului decret.
Articolul 121
Infracțiunile prevăzute de
legea Nr. 16 din 15 Ianuarie 1949 , pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, rămîn supuse dispozițiilor acelei legi.
Articolul 122
Desemnarea judecătorilor, procurorilor și completelor speciale, se va face de Ministerul Justiției, pînă la 1 Ianuarie 1950, iar dispozițiunile Art. 54 din decretul Nr. 132 din 1949.">ART. 116 din prezentul decret, vor intra în vigoare pe aceeași dată, cînd se vor efectua de către președinții Tribunalelor acolo arătate, tragerile la sorți a asesorilor, prevăzute de
Art. 54 din decretul Nr. 132 din 1949 .
Articolul 123
Sînt exceptate dela orice măsură de sechestru, respectiv proprie, în afară de bunurile prevăzute de dispozițiunile în vigoare și:
a) Instrumente și orice alte obiecte aparținînd personalului navigant necesare serviciului la bord, sau destinate exercitării profesiunii;
b) Sumele datorate inrolatilor pentru căutarea sănătății sau pentru repatrierea lor în portul de inrolare.
Articolul 124
Ofițerii comerciali maritimi de punte nu au dreptul de a naviga pe vasele fluviale la la Dunăre, cu brevete maritime.
Articolul 125
Pierd dreptul de a se mai prezenta la examen pentru un brevet superior, ofițerii de punte și mașini care nu l'au putut obține în urma a trei examene susținute.
Articolul 126
Livretul de marinar, fără nici un certificat de capacitate se echivaleaza de către Ministerul Muncii, cu cartea de lucrator calificat.
Articolul 127
Toți posesorii de brevete și certificate de capacitate, obținute în baza examenelor cerute de regulamentul asupra ierarhiei și inamtricularii marinarilor comerciali din anul 1928, rămîn cu drepturile prevăzute de acel regulament, chiar dacă nu au studiile cerute pentru brevetul sau certificatul respectiv.
Ei pot să se prezinte la examenul pentru obținerea brevetului superior sau a certificatului de capacitate, dacă îndeplinesc condițiunile de ambarcare cerute de prezentul decret.
Articolul 128
Toate vasele care au obținut pavilionul român, pe baza vechilor legi de organizare a Marinei Comerciale din anul 1907, își mențin dreptul de abordarea acestui pavilion.
Articolul 129
În textul articolelor din prezentul decret, cuvântul "Comandant", cuprinde pe toți acei care au conducerea unui vas de orice categorie, comandanti, capitani, conducatori, carmaci, după distincțiunile făcute de decretul de fața.
Articolul 130
Dispozițiunile prevăzute de prezentul decret vor intra în vigoare pe data publicării sale în Buletinul Oficial, cu excepția dispozițiunilor titlului V, care vor intra în vigoare pe data de 1 Martie 1950.
Articolul 131
Legea de organizare a marinei comerciale din anul 1907, legea Nr. 312 asupra inrolarii, înmatriculării, ierarhiei și brevetarii marinarilor comerciali, decretul lege Nr. 382 din 1943, privitor la unele măsuri excepționale referitoare la înstrăinarea și călătoria vaselor maritime și fluviale precum și orice alte dispozițiuni din legi, decrete și regulamente contrare prezentului decret, se abroga.
C. I. PARHON
MARIN FLOREA IONESCU Ministrul comunicațiilor, Prof. ing. N. Profiri Ministrul justiției, Stelian Nitulescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.