Decizia nr. 115/2026

din Codul penal :

În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.

17.

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

și

(5)

referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și la principiul legalității, ale

art. 15 alin. (2)

referitoare la principiul neretroactivității legii, ale

art. 16 alin. (1)

privind principiul egalității în drepturi, ale

art. 61 alin. (1)

referitoare la rolul Parlamentului și ale

art. 147 alin. (4)

privind efectele deciziilor Curții Constituționale.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că problema de drept ce a constituit obiectul sesizării instanței supreme s-a rezumat, în esență, la a stabili dacă, în cazul tratamentului sancționator aplicabil pluralității de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni, în procedura reglementată de

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , atunci când ambele infracțiuni din structura pluralității au fost comise sub legea veche, iar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, una sub

Codul penal din 1969 , iar alta în baza

Codului penal în vigoare , legea penală mai favorabilă condamnatului se determină în temeiul

art. 5 din noul Cod penal

sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire.

19.

Prin

Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul

Codului penal anterior

pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul

noului Cod penal

pentru o infracțiune săvârșită sub

Codul penal anterior

se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform

art. 5 din Codul penal .“

20.

În motivarea soluției sale, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin raportare la

Decizia Curții Constituționale nr. 214 din 16 iunie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997, în cazul modificării pedepsei, situația tranzitorie se creează de la data săvârșirii infracțiunilor din structura pluralității și durează până la executarea pedepsei rezultante stabilite pentru prima dată într-o procedură distinctă.

21.

Instanța supremă a subliniat că procedura de modificare a pedepsei prevăzută în

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

privește exclusiv stabilirea pedepsei rezultante pe baza dispozițiilor referitoare la pedeapsă în situația concursului de infracțiuni și că în cadrul acestei proceduri distincte de judecare a fiecăreia dintre infracțiunile din structura pluralității instanța aplică pentru prima dată normele de drept penal substanțial în materia concursului de infracțiuni.

22.

Astfel, instanța supremă a stabilit că, aplicând pentru prima dată normele de drept penal substanțial în cadrul unei judecăți distincte, nu există temei legal pentru a înlătura incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile în condițiile

art. 5 din noul Cod penal

și nici pentru a înlocui acest principiu specific normelor de drept substanțial cu principiul imediatei aplicabilități ce caracterizează normele de drept procesual penal.

23.

În continuare, Înalta Curte a subliniat că determinarea legii penale mai favorabile în procedura de modificare a pedepsei, prevăzută în

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , nu nesocotește

Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, potrivit căreia dispozițiile

art. 5 din noul Cod penal

sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

24.

În final, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că în cadrul judecății distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanța nu poate combina prevederile din

Codul penal anterior

cu prevederile din

noul Cod penal , ci aplică global dispozițiile uneia dintre legile succesive care sunt mai favorabile.

25.

În continuare, instanța de contencios constituțional reține că, în jurisprudența sa referitoare la contestarea constituționalității normelor în interpretarea dată acestora prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională a dezvoltat o analiză în două trepte, prima vizând respectarea competenței instanței supreme prevăzute de

Constituție , iar cea de-a doua, referitoare la raportarea la dispozițiile

Constituției

a conținutului normativ astfel determinat al normei criticate. A admite o teză contrară contravine înseși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu

Legea fundamentală

(în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011,

Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011,

Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013,

Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 15,

Decizia nr. 874 din 16 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 3 martie 2022, paragraful 21, sau

Decizia nr. 314 din 18 iunie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024, paragraful 20).

26.

Ca premisă a analizei sale cu privire la constituționalitatea textelor criticate în interpretarea dată de instanța supremă, Curtea Constituțională trebuie să stabilească mai întâi dacă această interpretare se încadrează în limitele

art. 126 alin. (3) din Constituție . Cu privire la acest aspect, Curtea reține că interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanței constituționale înțelesul normei juridice supuse controlului de constituționalitate, obiectivizându-i și circumscriindu-i conținutul normativ. În vederea atingerii acestei finalități, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea

Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29 și 30).

27.

Totodată, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă ( Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997 , precitată). Curtea reține, de asemenea, că, prin

Decizia nr. 358 din 17 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2009, și

Decizia nr. 1.616 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 2 martie 2012, a statuat că această procedură de modificare a pedepsei [reglementată de

art. 449 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968 , în prezent

art. 585 alin. (1) din Codul de procedură penală ], vizează alte modificări de pedepse, ca incidente procedurale care, prin natura lor, sunt specifice fazei de executare și nu sunt menite să reformeze ori să retracteze conținutul unor hotărâri judecătorești bazate pe o stare de fapt aprioric stabilită. Altfel spus, instanța inferioară nu se pronunță asupra vinovăției ori asupra individualizării pedepsei stabilite deseori de o instanță superioară, ci efectuează un procedeu tehnic de contopire a două sau a mai multor pedepse stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

28.

Curtea reține, de asemenea, că, potrivit

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, legea nouă se aplică exclusiv în cazul pluralității de infracțiuni, atunci când una dintre infracțiunile concurente a fost săvârșită sub imperiul legii noi. Per a contrario, în ipoteza în care toate infracțiunile au fost comise sub legea veche (ipoteză care se regăsește și în cauza penală în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate), contopirea nu se face în baza legii noi, ci în baza legii penale mai favorabile.

29.

Curtea subliniază că, în cazul modificării pedepsei, situația tranzitorie se creează la data săvârșirii infracțiunilor din structura pluralității și durează până la executarea pedepsei rezultante stabilite pentru prima dată într-o procedură distinctă, determinarea legii aplicabile făcându-se potrivit regulilor înscrise în

art. 5 din noul Cod penal , în sensul aplicării legii penale mai favorabile, independent de data la care cele două sentințe de condamnare au rămas definitive.

30.

Totodată, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 , precitată, a statuat că dispozițiile

art. 5 din Codul penal

sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

31.

În aceste condiții jurisprudențiale și legale, Curtea constată că instanța supremă a determinat sfera de aplicare a normei printr-o interpretare a dispozițiilor criticate care ține seama, pe de o parte, de voința legiuitorului, iar, pe de altă parte, de jurisprudența instanței constituționale în materie, cu respectarea competenței de legiferare a Parlamentului, prevăzută de

art. 1 alin. (4) ,

art. 61 alin. (1)

și

art. 126 alin. (2) din Constituție , și a competenței de interpretare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevăzută la

art. 126 alin. (3) din Constituție .

32.

În continuare, Curtea va analiza dacă dispozițiile

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

și ale

art. 5 din Codul penal , în configurația normativă determinată prin

Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectă exigențele normelor constituționale invocate de autor, respectiv ale

art. 1 alin. (5)

referitoare la principiul legalității, ale

art. 15 alin. (2)

referitoare la principiul neretroactivității legii, ale

art. 16 alin. (1)

privind principiul egalității în drepturi și ale

art. 147 alin. (4)

privind efectele deciziilor Curții Constituționale.

33.

Cu titlu prealabil, Curtea reține că dispozițiile

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

au în vedere situațiile în care, fie la punerea în executare a unei hotărâri, fie în cursul executării pedepsei, se constată că persoana condamnată a mai suferit condamnări definitive pentru

infracțiuni concurente sau pentru alte acte materiale care ar intra în conținutul aceleiași infracțiuni. Întrucât, astfel cum s-a arătat, o situație tranzitorie se poate crea pe tot parcursul temporal dintre data săvârșirii infracțiunilor din structura pluralității și până la executarea pedepsei rezultante stabilite pentru prima dată într-o procedură distinctă. Curtea reține că activitatea de reevaluare a pedepsei este justificată de descoperirea unor situații esențiale, necunoscute de instanță. Altfel spus, această procedură intervine înainte de stingerea raportului juridic penal de conflict prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate.

34.

De asemenea, Curtea reține că în această procedură instanța judecătorească nu poate reanaliza legalitatea ori temeinicia hotărârilor judecătorești definitive prin care s-a dispus condamnarea petentului. Cu alte cuvinte, instanța nu poate modifica niciuna dintre hotărârile judecătorești definitive prin care s-a dispus condamnarea separată pentru fiecare dintre infracțiunile care compun concursul, respectivele pedepse fiind intrate în puterea lucrului judecat. În consecință, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea principiului legalității, consacrat de dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție .

35.

Totodată, Curtea reține că dispozițiile care reglementează tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sunt dispoziții de drept substanțial, caracter pe care îl păstrează indiferent de faza procesuală în care sunt aplicabile și valorificate, acestea fiind supuse principiului aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex), iar nu principiului aplicării imediate a legii noi, care guvernează normele de drept procesual penal. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile criticate nu încalcă prevederile

art. 15 alin. (2) din Constituție , impunându-se respingerea acestei critici ca neîntemeiată.

36.

Mai mult, potrivit

art. 10 din Legea nr. 187/2012 , contopirea se face în mod obligatoriu potrivit legii noi când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub imperiul legii noi. Cu alte cuvinte, în situația în care pentru unele infracțiuni concurente s-au aplicat dispozițiile

Codului penal anterior , iar pentru alte infracțiuni concurente s-au aplicat dispozițiile

noului Cod penal , instanța poate înlătura incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile

art. 5 din noul Cod penal , doar în măsura în care cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă sub legea nouă. Or, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , instanța nu poate combina prevederile din

Codul penal anterior

cu prevederile din

noul Cod penal , ci aplică global dispozițiile uneia dintre legile succesive care sunt mai favorabile, așa încât nu se poate susține că dispozițiile criticate în configurația normativă determinată de instanța supremă ar aduce atingere

art. 147 alin. (4) din Constituție , prin faptul că au fost nesocotite considerentele și soluția dispuse prin

Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 .

37.

Aplicând legea penală mai favorabilă în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de dispozițiile

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

nu are loc o încălcare a celor statuate prin

Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 , întrucât în această procedură cu caracter subsecvent raportului juridic substanțial de drept penal instanța este competentă doar să stabilească pedeapsa rezultantă, în cadrul unei judecăți distincte de fiecare dintre cauzele în care au fost aplicate pedepsele supuse contopirii, aplicând în mod global prevederile uneia dintre legile succesive în cauza ce are ca obiect contopirea pedepselor.

38.

Totodată, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor

art. 16 din Constituție , întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situația reglementării unor soluții juridice diferite pentru persoane aflate în situații similare, aspect ce nu poate fi reținut în prezenta cauză. Dispozițiile criticate prevăd aceeași soluție legislativă pentru persoanele condamnate, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală , în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul

Codului penal anterior

pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul

noului Cod penal

pentru o infracțiune săvârșită sub

Codul penal anterior . În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații (a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și

Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

39.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 în Dosarul nr. 7.076/302/2021/a1 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și constată că dispozițiile

art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

și ale

art. 5 din Codul penal , în interpretarea dată acestora prin

Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 februarie 2026.