Decizie · Ministerul Justiției

Decizia nr. 1827/1950

privind organizarea Notariatului de stat

prezumat în vigoare

Data actului
12 iulie 1950
Emitent
Ministerul Justiției
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 59 din 13 iulie 1950
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
87 de articole · 41.755 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministrul justiției,

Avînd în vedere

art. 22 al Decretului nr. 79 din 31 Martie 1950 , pentru organizarea Notariatului de Stat,

Decide:

Capitolul 1 Dispozițiuni generale

Articolul 1

Notariatul de Stat are drept scop de a ajuta cetățenii din Republica Populara Română în cadrul competentei ce-i revine, potrivit prezentei deciziuni la întocmirea înscrisurilor constatatoare ale raporturilor lor juridice, asigurându-le și inlesnindu-le astfel exercițiul drepturilor lor civile în spiritul legalității socialiste.

Capitolul 2 Competența

Articolul 2

Birourile Notariatului de Stat au în competența lor următoarele acte:

a) Redactează și autentifica acte și declarațiuni de orice natura;

b) Autentifica acte și declarațiuni de orice natura prezentate de părți, chiar dacă nu sînt redactate de Birourile Notariatului de Stat, însă numai în limitele prevăzute de lege;

c) Eliberează copii legalizate de pe actele redactate de notar;

d) Legalizează copii de pe actele prezentate de părți, cu excepțiile prevăzute în art. 63 din prezenta deciziune;

e) Legalizează semnăturile de pe înscrisurile sub semnatura privată, prezentate de părți;

f) Întocmește actele de protest ale cambiilor, cecurilor și altor titluri la ordin;

g) Da data certa înscrisurilor ce li se prezintă în acest scop;

h) Efectuează traduceri în și din limba română;

i) Primesc în depozit înscrisuri și documente.

Actele de Notariat prevăzute la pct. a, b, c, d, e, și f se efectuează numai prin Birourile Notariatului de Stat.

Articolul 3

Biroul Principal de Notariat de Stat este competent sa instrumenteze în județul sau, iar celelalte Birouri de Notariat de Stat, în raza circumscriptiilor, fixate prin decizia ministrului justiției, între orice persoane, chiar dacă cei interesați n-au domiciliul în aceste circumscripții.

Notarul principal de la Biroul Principal Județean va putea repartiza lucrările de Notariat la celelalte Birouri din comuna reședința de județ.

Capitolul 3 Organizarea Notariatului de Stat

Articolul 4

În fiecare Birou de Notariat de Stat vor funcționa un număr de notari, substituti de notari, secretari, referenți, dactilografi și ingrijitori ce se vor stabili de ministrul justiției, prin decizie.

Articolul 5

Notarii principali, notarii și substitutii de notari sînt asimilați cu angajații în funcțiuni judecătorești, iar secretarul, traducatorii și ceilalți angajați ai Biroului de Notariat de Stat sînt asimilați cu angajații în funcții administrative ai instanțelor de judecată.

Articolul 6

Notarii și funcționarii Birourilor Notariatului de Stat sînt obligați de a păstra secretul actelor ce îndeplinesc.

Articolul 7

În caz de lipsa sau împiedicare simultană a notarului sau a substitutului de a-și îndeplini atribuțiunile, notarul principal va putea delega pe un alt notar sau substitut din circumscripția sa, pentru a-l înlocui.

În toate cazurile cînd nevoia serviciului o cere, ministrul justiției poate delega un notar de la orice birou din țara.

În caz de nevoie, secretarul poate fi înlocuit de alt funcționar din birou, pe baza delegării date de notar.

Articolul 8

Notarul principal, notarul și substitutul nu pot efectua acte de notariat proprii, ale sotiei, ale ascendenților și descendenților lor și al sotiei, precum și ale colaboratorilor și afinilor lor pînă la gradul trei inclusiv.

Articolul 9

Personalul angajat în Birourile Notariale de Stat are drepturile și îndatoririle prevăzute în Codul Muncii din 8 Iunie 1950.

Capitolul 4 Funcționarea Notariatului de Stat

SECȚIA I

Dispozițiuni generale

Articolul 10

Îndeplinirea actelor de Notariat prevăzute de art. 3, se va face conform dispozițiunilor legii pentru autentificarea și legalizarea înscrisurilor, legii asupra cambiei și biletului la ordin, precum și oricăror legi speciale.

SECȚIA II

Procedura autentificării

Articolul 11

Notarul principal, notarul sau substitutul de notar redactează la cererea părților, înscrisurile pe care urmează să le autentifice.

În vederea îndeplinirii sarcinii sale, notarul va cerceta care sînt raporturile reale dintre părți, spre a stabili drepturile și interesele lor, dându-le explicatiunile și îndrumările necesare asupra consecințelor juridice ce vor decurge din act.

El va da înscrisului, cuprinsul corespunzător intentiei părților, o redactare potrivita cu puterea de înțelegere a lor și o exprimare juridică exactă a voinței părților.

Articolul 12

Înainte de efectuarea oricărui act de notariat, notarul este dator să-i verifice conținutul. El va refuza îndeplinirea actului de notariat în toate cazurile în care tinde a se crea o situație contrară legilor, intereselor Statului, regulilor de conviețuire socialistă sau a aduce vătămare consolidării legalității socialiste, sau a drepturilor și intereselor cetățenilor din Republica Populara Română, institutiunilor, organizațiunilor de masa, întreprinderilor de Stat, cooperativelor și oricăror alte instituțiuni obștești.

Articolul 13

Înscrisurile vor fi redactate în limba română.

În regiunile în care Justiția se distribuie și în una din limbile naționalitatilor conlocuitoare, părțile vor putea cere redactarea înscrisului și în această limbă. În acest caz actul se va redacta în ambele limbi, procedându-se potrivit dispozițiunilor art. 14, al. 6, autenticitate dându-se ambelor texte.

Articolul 14

Înscrisurile ce urmează a fi autentificate, se vor întocmi în atâtea exemplare originale, câte părți sînt în plus doua, din care unul se va păstra la Biroul de Notariat de Stat la care s-a întocmit înscrisul, iar celălalt la arhiva centrala judeteana de pe lîngă Biroul principal de Notariat de Stat.

La cererea părților li se pot elibera mai multe exemplare originale. Cînd se vor întocmi mai mult de trei exemplare originale, se va face mențiune la sfîrșitul înscrisului de numărul exemplarelor originale și de numele părților cărora li se eliberează.

Înscrisurile vor putea fi scrise de mana, cu masina sau imprimate în orice mod, în total, sau numai în parte, și completate cu mana sau cu masina. În toate cazurile, înscrisurile vor trebui redactate citeț, curat și fără prescurtări.

Înscrisurile destinate a fi traduse într-o limbă străină se vor putea scrie fie pe doua coloane, cuprinzînd în prima coloana textul în limba română, iar în cea de a doua textul tradus în limba străină, fie în mod succesiv, scriindu-se mai întîi în întregime textul în limba română, și continuandu-se dedesubt textul tradus în limba străină.

Înscrierile destinate a fi traduse în doua sau mai multe limbi străine se vor redacta după normele arătate mai sus.

În acest caz, autentificarea se va face numai pentru textul în limba română, făcându-se mențiune în procesul-verbal.

Mențiunile în cifre se vor preciza și în litere. Locurile goale se vor completa prin tragere de linii. Ștersăturile, adăugirile și rectificările se vor certifica de notar în josul înscrisului.

Articolul 15

Părțile vor cere prin petiție scrisă, redactarea și autentificarea înscrisului și se vor prezenta în persoana înaintea notarului, în biroul acestuia, în acest scop.

Ele vor putea fi reprezentate printr-un mandatar cu procura specială autentică.

Mandatarul se va prezenta în persoana în numele părții pe care o reprezintă și va depune originalul mandatului sau copie legalizată de pe mandat.

Notarul este obligat sa verifice capacitatea părților.

Articolul 16

Cererea de redactare și de autentificare, exemplarele înscrisului și anexele se vor semna de părți sau de reprezentanții lor.

Articolul 17

Părțile sau reprezentanții lor care sînt nestiutori de carte sau în imposibilitate de a semna, vor imprima în prezenta notarului, pe cerere și în toate exemplarele înscrisului, în dreptul mențiunii despre nume și domiciliul lor, degetul arătător de la mana stanga. În acest scop, se va imbiba cu tus ultima falanga a degetului, care se va rasuci pe înscris de la stanga spre dreapta spre a se imprima cat mai bine toată suprafața interioară a acestei falange.

În caz de imposibilitate de imprimare a degetului arătător de la mana stanga, se va aplica în același mod, impresiunea oricărui alt deget de la mana stanga sau dreapta, care se va identifica prin mențiune specială.

Articolul 18

Notarul va constata identitatea părților, procuratorilor, fie prin cunoștința sa personală, fie prin act de identitate, eliberat de o autoritate publică competentă, fie prin declarația a doi martori, cunoscuți notarului sau care se pot legitima prin acte legale.

După stabilirea identității, notarul va proceda la redactarea înscrisului în numărul necesar de exemplare identice, după care va da citire înscrisului în auzul părților, pe care le va intreba dacă cele cuprinse în înscris exprima voința lor.

Părțile, cat și acei a căror semnatura este cerută, vor semna toate exemplarele înscrisului și anexele lor în fața notarului.

Articolul 19

Cînd notarul apreciază ca s-ar putea ivi discuții cu privire la identitatea uneia sau a tuturor părților ce figurează în înscris, va putea dispune ca pe lîngă semnatura, partea sau părțile, să aplice degetul arătător de la mana stanga conform art. 17.

Articolul 20

Dacă părțile sau unele din ele nu cunosc limba română, formalitățile prevăzute de art. 18, al. 2, se vor îndeplini prin interpret, afară de cazul cînd notarul nu cunoaște limba respectiva.

Articolul 21

Declarația de voința a surdului, mutului sau surdo-mutului stiutor de carte se va da în scris în fața notarului, deosebit de înscrisul întocmit cum s-a arătat mai sus. Surdul care știe carte va fi obligat sa citească înscrisul înaintea notarului și sa declare verbal ca consimte la încheierea lui.

Dacă surdul, mutul sau surdo-mutul sînt nestiutori de carte sau se găsesc în imposibilitatea de a scrie declarațiunea lor de voința se va lua prin interpret, afară de cazul cînd notarul va putea stabili fără dubiu voința părților.

Pentru a lua consimțămîntul unui orb, notarul va citi personal și în întregime înscrisul, în auzul părților și va intreba pe orb dacă a auzit bine și dacă cele auzite reprezintă voința sa.

Articolul 22

În cazurile în care declarațiunea de voința se ia prin interpret, numirea acestuia se va face de notarul instrumentator.

Interpretul va semna exemplarele înscrisului cu mențiunea calității sale.

Articolul 23

Notarul va putea cere sau da lămuriri speciale asupra clauzelor complicate pentru a se convinge dacă părțile au înțeles sensul lor și au voit efectele legale sau convenționale ale acestor clauze.

Notarul este obligat a cere sau a da asemenea lămuriri dacă părțile sau unele din ele sînt nestiutoare de carte sau nu cunosc limba română.

Articolul 24

În cazul cînd notarul instrumentator este obligat pentru motive temeinice, sa aducă modificări substanțiale actului prezentat de părți spre autentificare, sau aceasta i se va cere de către părți, actul va fi considerat ca fiind redactat de Biroul de Notariat.

Notarul va putea cere modificarea înscrisurilor care conțin clauze ce contravin dispozițiunilor art. 12.

Articolul 25

În cazul în care părțile cer să se insereze în act anumite clauze contrarii prevederilor art. 12, notarul va explica părților imposibilitatea inserarii lor, iar dacă părțile stăruiesc în redactarea înscrisului sau nu consimt la modificarea clauzelor, notarul va da o încheiere de respingere a cererii.

În aceasta încheiere se va atașa proiectul de act, asa cum îl vor părțile, semnate de ele și vizat de notar.

Articolul 26

Pentru validitatea actului juridic, constatat prin înscris, legea prevede îndeplinirea unor anumite condițiuni de împuternicire de abilitare, de autorizare sau formalități prealabile de orice fel, notarul va constata îndeplinirea acestor condițiuni sau formalități pe baza certificatelor eliberate de autoritățile competente și care se vor depune odată cu cererea de autentificare.

În lipsa acestor dovezi, dacă părțile stăruiesc în cererea de redactare și autentificare, notarul va da încheiere de respingere.

Articolul 27

În toate cazurile cînd notarul refuza îndeplinirea oricărui act ce cade în atribuțiunile sale, el va da o încheiere în care va motiva refuzul sau. În termen de 15 zile de la data încheierii de respingere, partea nemultumita va putea face plângere la tribunal, dacă încheierea de respingere este data de Biroul Principal de Notariat, iar celelalte cazuri la Judecătoria Populara în circumscripția căreia se afla Biroul Notariatului de Stat.

Plângerea se va depune la Biroul de Notariat respectiv, care a dat încheierea de respingere. Biroul o va inainta de urgenta instanței competente, împreună cu dosarul. Instanța va examina plângerea în Camera de Chibzuire, fără citarea părților. Hotărîrea nu este supusă nici unei cai de atac.

Dacă plângerea este primită, Notarul este obligat să efectueze actul.

Articolul 28

Dacă respingerea autentificării a rămas definitivă, constatările notarului, consemnate în încheierea data, nu vor avea nici un efect cu privire la consimțămîntul părților sau la data certa a înscrisului.

Articolul 29

Investirea cu formula autentică va avea efect din momentul semnării actului.

Articolul 30

După redactarea actului notarul va viza toate exemplarele înscrisului, precum și chitanțele, planurile, fotografiile sau orice alte documente anexe și va incuviinta autentificarea printr-o rezoluție pusă de el pe cererea de autentificare.

Dacă înscrisul cuprinde mai multe coli, viza se face pe fiecare dintre ele.

Dacă textul înscrisului a fost întocmit și într-o limbă străină, viza de autentificare se va face numai pe textul în limba română, făcându-se mențiune în rezoluție ca numai textul în limba română are puterea unui înscris autentic.

Articolul 31

Autentificarea va fi constatată printr-un proces-verbal trecut după semnăturile părților, pe fiecare din exemplarele înscrisului și care va cuprinde următoarele:

a) Locul și data de instrumentare;

b) Numele notarului și secretarului;

c) Numele părților și faptul prezentării lor în persoana sau prin mandatar;

d) Data și numărul procurei și autoritatea care a autentificat-o, dacă partea s-a prezentat prin mandatar;

e) Modul de constatare a identității părților;

f) Citirea înscrisului în prezenta părților și declarația acestora ca înscrisul a fost făcut cu consimțămîntul lor și este subscris de ele;

g) Modul în care s-a luat consimțămîntul părților care nu cunosc limba română;

h) Modul în care infirmii și-au exprimat voința lor;

i) Semnarea de către părți în fața notarului a înscrisului;

j) Declarația părții dacă nu știe sau nu poate semna înscrisul;

k) Faptul ca nestiutorilor de carte sau celor în imposibilitatea de a semna li s-a luat impresiunea digitala în condițiile arătate de art. 17;

l) Faptul ca după dispoziția notarului, părțile sau una dintre ele, osebit de semnatura, au aplicat și degetul în condițiunile arătate de art. 19;

m) Îndeplinirea condițiilor necesare în sensul art. 26;

n) Arătarea numerică a anexelor;

o) Dispozitivul de investire cu forma autentică care se exprima prin cuvintele: "Se declara autentic prezentul înscris", sau prin alte expresiuni echivalente.

Se va face mențiune și despre eventualele declarațiuni făcute de părți, precum și de faptul ca banii au fost numarati înaintea notarului. Dacă înscrisul cuprinde și traducerea într-una sau mai multe limbi străine se va face mențiune ca numai textul în limba română are puterea unui înscris autentic.

Articolul 32

Procesul-verbal de autentificare va fi semnat de notar și contrasemnat de secretar, care va asista la autentificare, va purta un număr de ordine și va fi investit cu sigiliul biroului.

Articolul 33

În josul anexelor se va face mențiune ca ele fac parte integrantă din înscrisul autentic care va fi identificat prin numărul și data procesului-verbal de autentificare și arătarea biroului de care emana.

Aceasta mențiune va fi semnată de notar și contrasemnata de secretar și va fi investită cu sigiliul biroului.

Articolul 34

Unul din exemplarele înscrisului și anexele sale, precum și certificatele sau documentele depuse cu cererea de autentificare, se vor retine la Biroul de Notariat pentru dosarul actului autentic; cel de-al doilea exemplar se va trimite la arhiva Centra judeteana de pe lîngă Biroul principal de Notariat de Stat, iar celelalte exemplare și anexe se vor elibera părților arătate la cererea de autentificare sau în favoarea cărora s-a întocmit înscrisul.

Articolul 35

Notarul principal, notarul sau substitutul de notar, asistat de secretar, vor putea sa instrumenteze și în altă parte decât a sediului Biroului de Notariat, în următoarele cazuri cînd partea împiedicată de a se prezenta locuiește în circumscripția biroului respectiv:

a) În caz de boala constatată sau vîrsta înaintată care ar împiedica pe vreo parte să se prezinte înaintea biroului de autentificare. Imposibilitatea prezentei la sediul Biroului de Notariat se va stabili prin certificat medical sau orice alt mod;

b) Dacă mai mulți locuitori sateni, organizațiuni de masa, Gospodării de Stat sau colective voesc a face acte de notariat autentice, notarul sau substitutul asistat de secretar va putea instrumenta la sediul Sfatului Popular local, unde se afla domiciliul sau reședința acestora;

c) Atunci cînd motive grave împiedica prezentarea părților la sediul Biroul de Notariat sau cînd părțile sînt în imposibilitate de a părăsi serviciul sau misiunea lor în timpul orelor de lucru ale biroului, notarul va putea instrumenta la locul unde se afla acele părți.

Articolul 36

În cazurile prevăzute de art. 35 procesul-verbal de autentificare încheiat de notar va mai arata și locul unde s-a transportat.

Articolul 37

Apreciind seriozitatea motivelor invocate, notarul va putea lua în mod separat, dar în aceeași zi consimțămîntul părților care figurează în înscris.

Articolul 38

Pentru actele de transmisiune privind terenuri și construcții, precum și în caz de constituire de drepturi reale, asupra acestora, dacă actul a fost redactat de notar, acesta este obligat sa verifice situațiunea proprietății și a sarcinilor obiectului transmis, după dovezile prezentate de părți.

În cazul cînd partea nu prezintă certificatul de sarcini, notarul va cere oficial situația sarcinilor de la instanțele respective.

Articolul 39

În cazurile în care, potrivit dispozițiunilor legale în vigoare este necesară formalitatea transcripțiunii și inscriptiunii, înscrisurile autentificate se vor inainta de urgenta tribunalului sau judecătoriei de carte funciară competența.

După transcriere, înscrisurile se vor înapoia Biroul de Notariat de Stat, iar notarul va da părților exemplarele destinate lor, ele semnand de primire chiar pe petiția de autentificare.

Articolul 40

Actele autentificate de Biroul de Notariat de Stat, se vor investi și executa de instanțele judecătorești competente, conform dreptului comun.

SECȚIA III

Legalizarea copiilor de pe acte autentice

Articolul 41

Oricine poate cere Biroului de Notariat de Stat care a autentificat înscrisul sau Biroului principal de Notariat de Stat, copii legalizate. Legalizarea copiilor se va face de secretarul Biroului de Notariat care a autentificat înscrisul.

În cazul cînd copia actului este destinată reconstituirii originalului pierdut, sustras sau distrus legalizarea se va face de notarul sau substitutul biroului unde s-a autentificat înscrisul.

SECȚIA IV

Legalizarea semnaturilor de pe înscrisurile sub semnatura privată

Articolul 42

Birourile sînt competente sa legalizeze semnatura de pe orice înscris pentru care legea nu cere forma autentică.

Legalizarea înscrisurilor se va face de notar asistat de secretar.

Pentru legalizarea semnaturilor se va face numai un singur exemplar în plus pentru biroul de notariat.

Articolul 43

Birourile de notariat se vor margini numai la constatarea autenticității subscrierii.

Semnăturile prin punere de deget sau ștampila ale nestiutorilor de carte sau a celor care nu pot scrie ori ale orbilor nu pot fi legalizate.

Articolul 44

Pentru legalizarea subscrierii, partea se va prezenta personal înaintea Biroului de Notariat cu o cerere scrisă, însoțită de cel puțin două exemplare ale înscrisului.

Unul din exemplare se va prezenta nesemnat.

Articolul 45

Notarul după ce va constata identitatea părții va viza exemplarele înscrisului, va intreba partea dacă știe și poate să scrie și sa citească, dacă semnatura de pe înscris e a sa proprie, și după aceea sa subscrie în fața sa exemplarul înscrisului nesemnat.

Articolul 46

Legalizarea va fi constatată printr-un proces-verbal care se va trece pe fiecare din exemplarele înscrisului.

Procesul-verbal cuprinde:

a) Data;

b) Locul de instrumentare;

c) Locul și identitatea instrumentatorului;

d) Prezentarea părții în persoana, modul de stabilire a identității acestei și starea înscrisului;

e) Declarațiunea părții ca înscrisul este subscris de dânsa și ca știe și ca poate să scrie și sa citească;

f) Subscrierea în fața instrumentatorului a exemplarului ce se retine la dosar.

Procesul-verbal va fi semnat de notar și contrasemnat de secretar.

El va cuprinde mențiunea ca partea a fost intrebata dacă știe și poate să scrie și sa citească precum și răspunsul ei.

Procesul-verbal va fi investit cu sigiliul Biroului de Notariat de Stat.

Articolul 47

Exemplarul semnat în fața notarului se va păstra la dosar, iar celălalt exemplar va fi eliberat părții care va semna de primire pe cererea de legalizare.

Articolul 48

Birourile de notariat pot elibera la cererea părților interesate copii de pe înscrisul a cărui subscriere a fost legalizată.

Articolul 49

Specimenele de semnatura se vor putea legaliza după normele procedurale arătate mai sus, făcându-se mențiune specială în procesul-verbal de legalizare.

Articolul 50

Nu se legalizează semnăturile de pe înscrisurile care constata un fapt juridic, pentru care nu s-a plătit taxa de timbru și proportionare.

Articolul 51

De asemenea nu se vor legaliza semnături de pe înscrisurile al căror conținut este vadit contrariu bazei sociale, economice și politice din R.P.R. și regulilor de conviețuire socialistă și consolidării legalității socialiste, precum și prevederilor art. 12.

Articolul 52

Încheierea de respingere a legalizarii înscrisurilor sub semnatura privată este supusă căilor de atac conform articolelor 24 - 26.

SECȚIA V

Darea de data certa

Articolul 53

Notarii principali, notarii și substitutii vor putea da data certa înscrisurilor ce li se vor prezenta în acest scop.

Formalitatea investirii cu data certa se va îndeplini de notar, asistat de secretar.

Articolul 54

Notarul va viza înscrisul prezentat, va dispune înregistrarea cererii și va încheia în josul înscrisului un proces-verbal, arătând faptul prezentării lui la biroul respectiv, data și numărul înregistrării, precum și starea înscrisului.

Procesul-verbal se va semna de notari, se va contrasemna de secretar și se va investi cu sigiliul biroului.

Originalul înscrisului cu mențiunea datei certe se va elibera părții interesate, reținându-se pentru dosar o copie colationata de secretar și legalizată de notarul instrumentator.

Nu se deroga prin aceste dispozițiuni la regulile în materie de proba, prevăzute în codul civil, codul comercial sau orice alte legi și dispozițiuni speciale.

Articolul 55

Dispozițiunile articolelor 50 - 52 sînt comune și acestei secțiuni.

SECȚIA VI

Legalizarea copiilor de pe acte

Articolul 56

Notarul principal, notarii și substitutii de notar sînt competenți a elibera copii legalizate de pe înscrisurile ce se vor prezenta de părți, fie sub semnatura privată, fie legalizate sau emanate de la o alta autoritate din R.P.R.

De asemenea vor putea elibera copii legalizate de pe tiparituri române cu caracter public.

Legalizarea se va face de notar asistat de secretar.

Articolul 57

Partea va depune înscrisul de pe care cere eliberarea copiei legalizate, dimpreuna cu cel puțin două copii identice.

Notarul va viza înscrisul și va dispune ca secretarul Biroului sa procedeze la colationarea copiilor pentru identificarea lor cu înscrisul respectiv.

Pe baza referatului secretarului, notarul va da rezoluție de eliberarea copiei pentru identificarea lor cu înscrisul respectiv.

Pe baza referatului secretarului, notarul va da rezoluție de eliberarea copiei legalizate, încheind în acest sens câte un proces-verbal pe fiecare din copiile depuse, dintre care va retine una pentru dosarul Biroului.

Articolul 58

Copiile legalizate de pe planurile pentru a căror întocmire se cere o pregătire de specialitate se vor elibera, după normele de mai sus, pe baza colationarii de către un expert care va face atestarea sa în fața notarului.

Articolul 59

Legalizarea copiilor se va putea face fie după întregul text al înscrisului, fie de pe părți determinate din text, în care caz se va face mențiune specială ca legalizarea privește un extras din înscris.

Articolul 60

Notarul principal, notarii și substitutii vor legaliza la cerere, extrase din registrele comerciale.

Articolul 61

Legalizarea se va face de către notar asistat de către secretar sau locțiitorul acestuia.

Articolul 62

Notarul va verifica exactitatea extrasului, după care va viza posturile sau înregistrările trecute în extras și va încheia în josul fiecărui exemplar al extrasului, un proces-verbal de legalizare cu mențiunea constatărilor făcute.

Unul din exemplarele extrasului se va retine pentru dosarul Biroului de Notariat.

Articolul 63

Nu se pot elibera copii legalizate de pe buletinele de identitate, livrete militare, pașapoarte, carnete de identitate P.M.R., U.T.M. și Sindicat.

Articolul 64

Dispozițiunile articolelor 50 - 52 sînt comune acestei secțiuni.

SECȚIA VII

Primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor

Articolul 65

La primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor potrivit art. 2, notarul va verifica conținutul lor, în spiritul art. 12, și dacă le va primi, va încheia un proces-verbal, care va cuprinde, pe lîngă numele deponentului și arătarea persoanei căreia trebuie să i se elibereze înscrisurile cu indicarea numărului și altor date necesare pentru identificarea înscrisurilor predate.

Un exemplar din acest proces-verbal va fi înmânat deponentului.

Restituirea înscrisurilor primite în depozit se va face tot prin încheiere de proces-verbal, semnat și de persoana care primește înscrisul. Notarul este dator să se încredințeze de identitatea deponentului și a primitorului.

SECȚIA VIII

Despre traduceri

Articolul 66

Biroul de Notariat de Stat va face traduceri din limbi străine în limba română, din aceasta în limbi străine sau din litere vechi în litere latine.

Traducerile se vor face fie de notarul principal, notar sau substitut, fie de traducatorii special angajați și încadrați în Birourile de Notariat de Stat.

Autorizarea notarilor și substitutilor de a efectua traducerea se da prin decizia Ministerului de Justiție.

În cazul în care traducatorii angajați nu cunosc una din limbile cerute, se va apela la traducatori de alte instituții de Stat, sau la acele persoane care sînt recunoscute ca cunosc limba.

Înainte de a se efectua traducerea, notarul este dator ca împreună cu traducătorul respectiv sa verifice conținutul textului prezentat pentru a fi tradus.

El va refuza traducerea textelor în toate cazurile în care prin ele se tinde a se crea o situațiune contrarie legilor, intereselor Statului, bazei sociale, economice și politice din republica Populara Română, de conviețuire socialistă, sau a se aduce vătămare consolidării legalității socialiste sau drepturilor și intereselor cetățenilor din R.P.R., institutiunilor, organizațiunilor de mase, întreprinderilor de Stat, cooperativelor și oricăror altor instituții obștești.

După efectuarea lucrării, traducătorul va certifica exactitatea traducerii, iar notarul sau substitutul va legaliza semnatura traducatorului.

Cînd traducerea este facuta de un traducător particular, traducătorul Biroului de Notariat de Stat, va colationă textul traducerii, certificând exactitatea lui, iar notarul va legaliza semnatura traducatorului care a colationat.

Pentru traduceri și colationari, traducătorul va întrebuința formula: "Subsemnatul certific exactitatea acestei traduceri cu textul din limba ...".

La legalizarea semnăturii traducatorului pusă pe textele traduse din limbi străine și provenite din alte tari, se va întrebuința formula: "Notariatul de Stat ........., legalizează semnatura de mai sus a tov. ......... traducător în acest birou, fără a garanta autenticitatea actului tradus".

La legalizarea semnăturii traducatorului pusă pe textele traduse din limba română în limbi străine, sau din limbi străine în limba română însă emanate de la autoritățile de Stat din R.P.R., se va întrebuința formula: "Notariatul de Stat ............, legalizează semnatura de mai sus a tov. ......... traducător în acest birou".

Dacă textul supus traducerii este un act emanat de la o autoritate de Stat străină, însă legalizat de autoritățile consulare ale R.P.R., se va întrebuința aceeași formula ca la alineatul precedent.

Dacă traducerea trebuie să fie corectată, se va face mențiune în formula de traducere despre aceasta corectare, indicandu-se pagina și rândul respectiv; corectarea se va face astfel încît să se poată descifra partea corecta.

Dacă este necesar să se suprime vreun cuvânt, se va face astfel ca literele suprimate să se poată descifra.

Textul prezentat pentru a fi tradus se va viza și data de traducător.

SECȚIA IX

Despre protestul cambiei și biletului de ordin

Articolul 67

Protestul se face numai de către notari.

Asistența martorilor nu este necesară la facerea protestului.

Articolul 68

Protestul poate fi încheiat prin act separat, pe însăși originalul titlului sau pe unul din exemplare, pe copie ori pe un adaus, al acestora. Dacă protestul se încheie pe un adaus, acel care-l încheie trebuie să pună sigiliul oficial pe linia de unire.

Pentru mai multe titluri plătibile de aceeași persoana din același loc, protestul se poate face la cererea posesorului printr-un act separat. Dacă protestul este cuprins în act separat, mențiunea de facerea protestului va fi facuta pe titlul depus spre protest.

Articolul 69

Protestul trebuie făcut la locul și adresa indicată în cambie.

În lipsa aratarii unei adrese, protestul se face:

a) La domiciliul trasului sau al persoanei desemnate în cambie, sa plătească pentru el;

b) La domiciliul acceptantului prin interventiune sau al persoanei desemnate în cambie, sa plătească pentru aceasta;

c) La domiciliul celui indicat la nevoie.

Dacă domiciliul acestor persoane nu poate fi găsit, protestul se va putea face în orice loc din cuprinsul comunei locului de plată, după alegerea posesorului cambiei.

Incapacitatea persoanelor cărora cambia trebuie să fie prezentată, nu dispenseaza de obligațiunea de a dresa protestul contra acestora cu excepția cînd trasul fie ca a acceptat sau nu, a fost declarat în stare de faliment, cum și în caz de faliment al tragatorului unei cambii stipulate neacceptabila.

Dacă persoana căreia trebuie să-i fie prezentată cambia a încetat din viața, protestul se va face de asemenea pe numele sau, după regulile precedente.

Articolul 70

Protestul trebuie să cuprindă:

1. Anul, luna, ziua și ora la care a fost dresat.

2. Numele și pronumele persoanei care a cerut facerea protestului.

3. Numele și pronumele persoanei sau persoanelor contra cărora s-a făcut protestul.

4. Arătarea locurilor în care a fost dresat cu mențiunea cercetărilor făcute conform articolului 69, pct. a, b, c.

5. Transcrierea exactă a cambiei, dacă protestul nu s-a făcut pe înscrisul cambial.

6. Somația de plată, răspunsurile primite sau motivele pentru care nu s-a obținut nici un răspuns.

Protestul va fi subscris de notarul care l-a dresat.

Cînd trasul căruia i se prezintă spre acceptare cambia, cere ca o noua prezentare să-i fie facuta în ziua următoare, aceasta cerere trebuie cuprinsă în protest.

Articolul 71

Ștersăturile, indreptarile și scrisul printre randuri sau cu semn de trimitere, trebuiesc să fie aprobate de cel care face protestul.

Articolul 72

Cel care face protestul este dator sa treacă protestele în întregime zi cu zi, după ordinea datei într-un registru special.

Originalul protestului se va inmana celui ce a cerut protestul.

În caz de pierdere, originalul poate fi înlocuit printr-o copie legalizată de pe registru.

Articolul 73

În cea dintaiu zi a fiecărei săptămâni, notarul va trimite tribunalului un tabel cu protestele de neplata, făcute în cursul săptămânii precedente.

Tabelul va arata data protestului, numele și pronumele persoanei, împotriva căreia s-a făcut protestul, al celei care a cerut protestul și scadenta titlului protestat.

Articolul 74

În afară de cazul cînd tragatorul a stipulat obligațiunea de protest, acesta poate fi înlocuit, dacă posesorul se invoieste, printr-o declarațiune de refuz, de acceptare sau plata scrisă și datată pe titlul sau pe adaus, semnată de cel împotriva căruia protestul urma să fie făcut. Aceasta declarațiune trebuie investită cu data certa în termenul stabilit pentru facerea protestului.

SECȚIA X

Despre protestul cecului

Articolul 75

Protestul cecului se face de notar. Asistența martorilor nu este necesară la facerea protestului.

Articolul 76

Protestul poate fi încheiat prin act separat sau pe însuși originalul cecului, sau pe duplicatul sau pe adausul acestuia. Acest adaus poate fi adăugat de notar. Dacă protestul se încheie pe adaus, acela care l-a încheiat trebuie să pună sigiliul oficial pe linia de unire. Dacă protestul este făcut pe un act separat, mențiunea de facerea protestului va fi facuta pe titlul depus la protest, afară de cazul cînd a trebuit să se procedeze la facerea protestului fără posesiunea titlului.

Articolul 77

Protestul trebuie făcut la locul de plată în contra trasului, sau al celui indicat pentru plata, chiar dacă nu sînt prezenți.

Dacă domiciliul acestor persoane nu poate fi găsit, protestul se va putea face în orice loc, din cuprinsul comunei locului de plată, după alegerea posesorului cecului.

Incapacitatea trasului sau a terțului la care s-a indicat a fi plătibil cecul, nu dispenseaza de obligațiunea de a dresa protestul contra acestuia, afară de cazul cînd trasul este falit, în care caz sentinta declarativă de faliment, este suficienta pentru a exercita regresul. Dacă trasul sau terțul a încetat din viața, protestul se va face, pe numele sau, după regulile precedente.

Articolul 78

Protestul trebuie să cuprindă:

1. Anul, luna, ziua și ora în care a fost dresat.

2. Numele și prenumele celui care a cerut facerea protestului.

3. Numele persoanei contra căreia s-a făcut protestul.

4. Arătarea locului în care a fost dresat cu mențiunea cercetărilor făcute.

5. Somatiunea de plată cu răspunsurile primite sau motivele pentru care nu s-a primit nici un răspuns.

Protestul va fi subscris de notarul care l-a dresat.

Protestul prin act separat va trebui sa cuprindă și transcrierea exactă a cecului.

Articolul 79

Protestul poate fi înlocuit, dacă posesorul consimte, printr-o declarațiune de refuz de plată, scrisă și datată pe titlul sau pe foaia de prelungire (adaus), semnată de tras.

Aceasta declarațiune pentru a avea efectele protestului, trebuie investită cu data certa, în termenul stabilit pentru facerea protestului.

În cazurile prevăzute de primul alineat al acestui articol, girul fără data se socotește făcut înainte de declarație.

Articolul 80

În registrul de proteste prevăzut de art. 72, protestele se vor inregistra zilnic și în ordinea datei cecurilor, cu arătarea mențiunilor cerute de articolele precedente.

Un tabel de proteste pentru neplata cecurilor va fi trimis tribunalului în cea dintâi zi a săptămânii următoare.

Acest tabel va arata data protestului, numele și prenumele persoanei împotriva căreia s-a făcut protestul, al celei care a cerut protestul și scadenta titlului protestat.

Originalul protestului făcut prin act separat va fi predat posesorului cecului.

Capitolul 5 Dispozițiuni finale și tranzitorii

Articolul 81

Actele de notariat se efectuează de către notar, acolo unde Birourile de Notariat s-au înființat, iar unde nu au luat încă fiinta se vor îndeplini de instanțele judecătorești competente sau de notarii publici, conform

Legii nr. 358 din 3 Iulie 1944 , pentru autentificarea și legalizarea înscrisurilor.

Articolul 82

Pentru îndeplinirea actelor de notariat, Birourile de Notariat de Stat vor anula timbre, coli timbrate sau vor pretinde părților chitanțe doveditoare de plată a taxelor de timbru, în conformitate cu dispozițiunile

Legii nr. 6 din 1 Ianuarie 1949 , pentru taxele și impozitele de timbru și

Decretul nr. 2 din 1 Ianuarie 1949 , pentru stabilirea tarifelor taxelor de timbru.

Articolul 83

Birourile de Notariat de Stat vor verifica plata impozitului de timbru, la actele de transmisiuni mobiliare și de terenuri, constructiuni și drepturile reale asupra acestora, precum și la orice acte la care se percepe un impozit de timbru.

Chitanța de plată acestor impozite se va păstra la dosarul actului respectiv, făcându-se mențiune de ea în procesul verbal de autentificare.

Articolul 84

Pentru redactarea actelor ce urmează a se autentifica, de Birourile de Notariat de Stat pentru traduceri, pentru facerea protestelor la cambii, cecuri sau oricăror titluri de ordin, pentru păstrarea înscrisurilor și documentelor, pentru scrierea copiilor de pe actele prezentate de părți în vederea legalizarii, dării de data certa și pentru scrierea copiilor ce se eliberează de pe actele autentificate de Birourile de Notariat se vor incasa taxele prevăzute în alăturatul tarif stabilit de Ministerul Finanțelor.

Toate taxele prevăzute în tariful notarial se vor incasa, fie prin plata directa la fisc, iar chitanța respectiva se va păstra la dosarul cauzei făcându-se mențiune în procesul-verbal de autentificare, fie prin anulare de timbre și coli timbrate, pastrandu-se la dosarul cauzei și făcându-se mențiune de ele în procesul-verbal.

Taxele notariale pentru actele supuse fiscalizarii, se vor calcula la valoarea stabilită de fisc.

În cazul cînd notarul de Stat sau substitutul se deplaseaza la domiciliul părților pentru luarea consimțămîntului, facerea protestului și alte asemenea, partea va pune la dispoziție mijloace de transport. Aceste mijloace sînt lăsate la aprecierea șefului Biroului, care va ține seama de distanta ce trebuie parcursă.

Articolul 85

Taxele de notariat sînt privilegiate și în caz de sustragere, urmărirea lor se va face potrivit dispozițiunilor din codul de procedura fiscală, pe baza extrasului după registrul notarial, care va constitui titlul executor.

Articolul 86

Taxele notariale încasate nu se vor restitui părților, nici chiar în cazul cînd acestea au renunțat la îndeplinirea formalităților pentru care le-au achitat.

Articolul 87

Prin decizia ministrului de justiție, se va stabili data la care actele de notariat prevăzute de art. 2, vor fi efectuate numai de Birourile de Notariat de Stat.

Data va putea fi stabilită deosebit pentru diferitele regiuni ale tarii.

Data la 12 Iulie 1950.

Ministru,
Stelian Nitulescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.