HG nr. 1150/1990
privind transmiterea unor imobile proprietate de stat, situate în județul Prahova
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articol unic
În vederea realizării unor cămine cuprinzînd 624 de locuri necesare cazării elevilor de la școala profesională a cooperației meșteșugărești din orașul Breaza, construcțiile în suprafață de 604,21 mp, situate în orașul Breaza, str. Vasile Alecsandri nr. 16, județul Prahova, se transmit cu plată din proprietatea statului și administrarea directă a Întreprinderii de Gospodărie Comunală și Locativă Cîmpina, din subordinea Prefecturii județului Prahova, în proprietatea Uniunii Județene a Cooperativelor Meșteșugărești Prahova.
Evaluarea construcțiilor prevăzute la alineatul precedent se va face potrivit
Decretului nr. 93/1977 , cu modificările ulterioare, iar suma astfel stabilită se va vărsa la bugetul de stat.
Terenul proprietate de stat în suprafață de 940 mp, pe care sînt situate construcțiile prevăzute la alin. 1, se transmite din administrarea Întreprinderii Județene de Gospodărie Comunală și Locativă Cîmpina, în folosința Uniunii Județene a Cooperativelor Meșteșugărești Prahova, care va plăti taxa anuală prevăzută de
art. 51 din Legea nr. 59/1974
cu privire la fondul funciar.
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN București, 26 octombrie 1990. Nr. 1.150.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.