Lege · Parlamentul

Legea nr. 70/1992

pentru acordarea drepturilor unităților de cercetare științifică ale Academiei Române de a folosi veniturile suplimentare obținute din contracte

prezumat în vigoare

Data actului
16 iulie 1992
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 168 din 20 iulie 1992
Citat de
2 acte
Citează
1 act
Structură
3 articole · 2.177 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Unitățile de cercetare științifică ale Academiei Române, finanțate integral de la bugetul de stat, potrivit legii, vor putea utiliza și veniturile extrabugetare obținute din executarea contractelor încheiate cu persoane juridice sau persoane fizice, din țara și străinătate, pentru lucrări realizate suplimentar față de cele cuprinse în programele de cercetare aprobate, finanțate de la buget.

Articolul 2

(1)

Veniturile extrabugetare prevăzute la art. 1 se încasează, se administrează și se contabilizeaza de unitățile de cercetare științifică ale Academiei Române, fără a se efectua vărsăminte din acestea la bugetul de stat.

(2)

Veniturile nete rezultate după plata impozitelor datorate, potrivit legii, vor fi folosite de unitățile de cercetare ale Academiei Române pentru finanțarea dezvoltării bazei materiale și activității de informare-documentare, iar un procent de 15-30% din aceste venituri se va utiliza la sfîrșitul anului bugetar pentru stimularea personalului care a contribuit la executarea contractelor pentru lucrările suplimentare efectuate în afară programelor de cercetare finanțate de la buget.

Articolul 3

În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Academia Română va emite instrucțiuni privind constituirea, gestionarea și utilizarea veniturilor extrabugetare prevăzute la art. 1.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 iunie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
MARȚIAN DAN
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 29 iunie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.