Decizia nr. 2/1993

Președinte Mihai Constantinescu

Judecător Viorel Mihai Ciobanu

Judecător Ioan Muraru

Magistrat-asistent Mihail-Antoniu Roman

-----------

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , completul de judecată, după prezentarea raportului de către domnul judecător Viorel Mihai Ciobanu și avînd în vedere actele și lucrările dosarului, deliberind, retine următoarele:

În fața Tribunalului județean Bacau, reclamanții Gingut Gheorghe și Ardeleanu I Ioan au ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 9, 17 lit. a) și 41 alin. 2 lit. a) din Decretul nr. 367/1971

privind regimul armelor, munițiilor și materiilor explozive și ale

art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976

privind economia vinatului și vînătoarea, pe motiv ca ar fi contrare prevederilor art. 37 alin. (1) din Constituția României și ale art. 20 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul de asociere.

Potrivit art. 9 lit. a), combinat cu

art. 7 din Decretul nr. 367/1971 , autorizarea de a purta arme de vînătoare se da, în ce privește pe vinatori, numai membrilor fostei Asociații Generale a Vinatorilor și Pescarilor Sportivi, în prezent Uniunea Vinatorilor și Pescarilor Sportivi. În mod corespunzător, potrivit art. 17 lit. c) din același decret, autorizarea și permisul de port al armei de vinatoare se retrag dacă titularul nu are calitatea de membru al acestei organizații.

De asemenea,

art. 41 din Decretul nr. 367/1971 , reglementind comerțul cu arme de vinatoare, prevede, la alin. 2 lit. a), ca acesta este permis în cazul în care se exercită de asociația sus-menționată sau de asociațiile județene ale acesteia.

În ce privește

Legea nr. 26/1976 , la art. 10 alin. 3 se prevede că fondurile de vinatoare se pot da în folosință, pe perioada de cel puțin 10 ani, unităților aceleiași asociații.

Reclamanții considera ca aceste dispoziții legale sînt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art. 37 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate și în alte forme de asociere și prevederilor art. 20 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la libertatea de reuniune și de asociere pașnică și ca nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociație; acest din urma motiv se întemeiază pe prioritatea recunoscută normelor internaționale față de cele interne, potrivit art. 20 din Constituție. Este de observat, însă, ca textul Declarației Universale a Drepturilor Omului nu cuprinde nici o prevedere în plus față de cel al art. 37 din Constituție care să intereseze soluționarea excepției.

Instanța, conformindu-se prevederilor alin. (5) al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , a apreciat ca "susținerile referitoare la dreptul membrilor asociațiilor de vinatoare legal constituite de a primi permis de portarma și de a deține arme de vinatoare sînt întemeiate, independent de asociația din care aceștia fac parte și, în consecința, dispozițiile art. 9 și ale art. 17 lit. c) contravin dispozițiilor art. 37 din Constituție referitoare la dreptul de asociere, ca aceeași concluzie se poate trage și în ce privește dispozițiile

art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976

referitoare la închirierea fondurilor de vinatoare; în ceea ce privește comerțul cu arme de vinatoare, tir, muniții, acesta trebuie strict reglementat de lege".

Drept urmare, prin încheierea din 12 noiembrie 1992, instanța de judecată, în temeiul

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , a înaintat spre soluționare Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate, suspendind, totodată, judecarea cauzei.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Luînd act de susținerile părților și opinia instanței, avînd în vedere prevederile

art. 150 alin. (1) din Constituție și ale Decretului nr. 367 din 18 octombrie 1971 , cu modificările aduse prin

decretele nr. 17/1976

și 18/1986, precum și prevederile

Legii nr. 26/1976

stabilește următoarele:

Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, legile și celelalte acte normative anterioare intrării sale în vigoare sînt abrogate în măsura în care contravin prevederilor acesteia.

Rezultă, deci, ca instanța de judecată, în scopul aplicării unei dispoziții legale anterioare intrării în vigoare a Constituției, este obligată ca, în prealabil, pentru a stabili dacă aceasta prevedere mai este în vigoare sau a fost abrogată, sa determine măsura în care prevederea respectiva contravine Constituției. În cazul în care dispoziția legală contravine Constituției, ea este abrogată, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție și principiului general de soluționare a conflictului legilor în timp, potrivit căruia legea posterioară abroga dispozițiile contrare ale legii anterioare. De aceea, întrucât instanța, asa cum a prevăzut expres în încheierea din 12 noiembrie 1992, opineaza ca prevederile art. 9 și

art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971

și ale art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1971 sînt contrare prevederilor art. 37 din Constituție, ținînd seama de art. 150 alin. (1) din Constituție, rezultă ca le considera abrogate. Aceasta consecința este imperativa, întrucît orice contrarietate între o prevedere legală anterioară Constituției și normele acesteia nu poate să aibă, potrivit art, 150 alin. (1) din Constituție, un alt efect decît abrogarea prevederilor anterioare contrare.

Deci, în mod "vadit nefondat", în sensul

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , instanța de judecată, în loc să constate ea ca sînt aplicabile dispozițiile art. 150 alin. (1) din Constituție, întrucît opinia sa este ca prevederile mai sus menționate sînt contrare art. 37 din Constituție, a sesizat Curtea Constituțională, ca și cum le-ar considera în vigoare.

Constatarea abrogării în cazul în care instanța apreciază ca o norma anterioară Constituției este contrară acesteia nu poate fi decît de competența exclusiva a instanței de judecată, Curtea Constituțională neputindu-se substitui instanței în stabilirea legii aplicabile litigiului. De asemenea, reclamanții nu pot justifica un interes legitim, în sensul art. 21 din Constituției, pentru susținerea excepției, deoarece, cît timp instanța a fost de acord cu contradictia pe care au invocat-o, ea este obligată se deducă, în vederea stabilirii legii aplicabile, consecințele ce rezultă din prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție.

Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 41 alin. 2 lit. a) din Decretul nr. 367/1971 , instanța a considerat ca ele nu sînt contrare prevederilor Constituției și, deci, ținînd seama de art, 150 alin. (1) din Constituție, implicit a apreciat ca sînt în vigoare. De aceea, sub acest aspect, se justifica trimiterea excepției Curții Constituționale și interesul reclamanților de a o susține.

Însă, între dreptul la libera asociere, prevăzut de art. 37 alin. (1) din Constituție, și comerțul cu arme de vinatoare nu este o legătură nemijlocită și necesară ce ar implica, în mod inevitabil, liberalizarea comerțului cu asemenea arme ca o consecința a libertății de asociere în domeniul vinatorii. Interese de ordin public pot justifica reglementarea stricta a comerțului cu arme, inclusiv cu arme de vinatoare, iar dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii și nu împotriva ei, deci, cu referire la articolul în discuție, numai cu respectarea regimului juridic pentru producerea, confecționarea, prelucrarea, prepararea, experimentarea, comerțul, importul sau exportul de arme de vinatoare, nu cu încălcarea lui. De aceea, sub acest aspect, excepția este "vadit nefondata", libertatea vinatorilor de a se asocia în organizații proprii neavînd drept consecința, în mod necesar, liberalizarea comerțului cu arme de vinatoare în beneficiul acestor asociații.

În concluzie, Curtea Constituțională apreciază ca excepția de neconstituționalitate este "vadit nefondata", întrucît, cu referire la art. 9 și

art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 , soluționarea, ținînd seama de opinia instanței, este de competența acesteia, iar cu referire la

art. 41 alin. 2 lit. a) din Decretul nr. 367/1971 , nu exista o contradictie între libertatea de asociere și regimul mai strict al comerțului cu arme de vinatoare, fiecare corespunzind unor cerințe și scopuri diferite, și anume: dreptului de asociere, exigențelor pluralismului în societate, iar regimul comerțului cu arme de vinatoare, cerințelor legate de apărarea unui interes public.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 13 lit. A/c și al

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

Curtea Constituțională, în unanimitate,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate formulată de Gingut Gheorghe, domiciliat în comuna Blagesti, județul Bacau, și de Ardeleanu Ioan, domiciliat în Buhusi, str. A.I. Cuza, bloc 2, sc. E, ap. 10, județul Bacau, în dosarul nr. 29/C/1992 aflat pe rolul Tribunalului Județean Bacau.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la 13 ianuarie 1993.