Metodologia din 17 martie 2017
de primire la studii și școlarizare a cetățenilor străini începând cu anul școlar/universitar 2017-2018
prezumat în vigoare
Ordinul nr. 3.473 din 17 martie 2017 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 5 aprilie 2017
Aprobată de
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Pentru scopul prezentei metodologii, cetățenii străini sunt persoanele care au cetățenia unui stat terț al Uniunii Europene, dovedită prin deținerea unui pașaport valabil.
Articolul 2
Școlarizarea în România a cetățenilor străini se realizează astfel:
a)
pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare și fără bursă în învățământul obligatoriu în România;
b)
pe locuri de studii cu plata taxelor de școlarizare în valută, în învățământul preuniversitar secundar superior, în învățământul terțiar nonuniversitar și în învățământul superior de stat și particular acreditat din România;
Școlarizarea în România a cetățenilor menționați la art. 1 se realizează și în cadrul învățământul militar, de ordine publică și siguranță națională, numărul locurilor prevăzut pentru cetățenii străini și organizarea testelor de aptitudini fiind stabilite de către instituțiile de resort.
Capitolul II Admiterea la studii
Secțiunea 1 Studii în limba română
Articolul 3
La programele de studii în care procesul de învățământ se desfășoară în limba română, admiterea este condiționată de dobândirea cunoștințelor necesare de limba română.
Articolul 4
Elevii străini pot fi înscriși la cursul de inițiere în limba română în unitățile școlare care vor fi nominalizate de inspectoratele școlare județene (ISJ)/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB).
Durata cursului de inițiere în limba română este de 1 an școlar.
Articolul 5
Cetățenii străini pot fi înscriși la anul pregătitor de limba română în cadrul instituțiilor de învățământ superior, conform prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea anului pregătitor de limba română.
Articolul 6
Sunt exceptate de la obligația de a prezenta atestatul de absolvire a cursului de inițiere, respectiv a anului pregătitor, la înscrierea la programe de studii cu predare în limba română, următoarele categorii de persoane:
a)
care prezintă acte de studii românești (diplome și certificate) sau acte de studii, situații școlare atestând cel puțin 4 ani de studii consecutivi urmați, în limba română, într-o unitate școlară din sistemul național din România;
b)
care, în vederea înscrierii în învățământul preuniversitar, participă la sesiunea de evaluare a competențelor lingvistice conform reglementărilor legale în vigoare;
c)
care, în vederea înscrierii în învățământul universitar, prezintă certificate sau atestate de competență lingvistică de nivel minim B1, conform cadrului european comun de referință pentru limbi străine, eliberate de instituțiile de învățământ superior acreditate din România care organizează anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, de lectoratele de limbă, literatură, cultură și civilizație românească în universități din străinătate/Institutul Limbii Române sau de Institutul Cultural Român.
Secțiunea 2 Studii în limbi străine
Articolul 7
La programele de studii în care procesul de învățământ se desfășoară în limbi străine, admiterea este condiționată de promovarea unui test de cunoștințe lingvistice organizat de fiecare unitate de învățământ preuniversitar/ instituție de învățământ superior, conform metodologiei proprii.
Sunt exceptate de la acest test persoanele care provin din țări unde limba oficială a statului este limba în care se efectuează cursurile și care dovedesc, cu documente școlare, că au urmat cursurile în acea limbă.
Secțiunea 3 Înscrierea în învățământul preuniversitar
Articolul 8
Pot fi înscriși în învățământul preuniversitar din România elevii străini care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a)
au documente care atestă cetățenia statului respectiv;
b)
au unul dintre părinți, tutori sau susținători legali încadrați în una dintre următoarele situații: este repatriat; are prin căsătorie domiciliul în România; este posesorul unui permis de ședere în România; desfășoară, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, activități pe teritoriul României; se află la studii în învățământul universitar sau postuniversitar de stat/particular acreditat din România; este membru de familie al personalului misiunilor diplomatice străine în România;
c)
au acceptul unei unități de învățământ preuniversitar de stat/particular acreditate/autorizate, al unei instituții furnizoare de educație, care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (Registrul ARACIP), sau al unei școli de pe lângă misiunile diplomatice acreditate în România, după caz;
d)
promovează testele de aptitudini organizate pentru învățământul de artă și sportiv, după caz.
Articolul 9
Dosarul elevului conține următoarele documente:
a)
copii ale documentelor de identitate ale elevului și ale părinților/tutorelui/susținătorului legal (pașaportul elevului, pașaportul părinților, permisul de ședere al elevului, permisul de ședere al părinților, după caz);
b)
copie și traducere legalizată a certificatului de naștere al elevului;
c)
copie și traducere legalizată a hotărârii judecătorești privind încredințarea copilului minor, după caz;
d)
copii și traduceri autorizate ale situațiilor școlare;
e)
cerere de înscriere la studii, avizată de conducerea unității de învățământ la care se va face înscrierea și de ISJ/ISMB pe raza căruia se desfășoară activitatea de învățământ, conform Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Dosarul cu acte de studii se depune după obținerea avizului conducerii unității de învățământ de către părinte/tutore legal la sediul ISJ/ISMB pe raza căruia se află unitatea de învățământ solicitată.
Dosarul se transmite la Ministerul Educației Naționale (MEN) - Direcția generală relații internaționale și afaceri europene (DGRIAE), de către ISJ/ISMB pe raza căruia își desfășoară activitatea unitatea de învățământ pentru care are acceptul.
Articolul 10
MEN-DGRIAE verifică existența în dosar a documentelor prevăzute la art. 9 și, în cazul în care constată că dosarul nu este complet, înștiințează ISJ/ISMB în vederea transmiterii documentelor care lipsesc.
Articolul 11
Evaluarea documentelor școlare presupune analizarea foilor matricole din străinătate sau de la organizațiile furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul ARACIP, și identificarea claselor efectuate în străinătate sau la organizațiile menționate.
Recunoașterea se realizează fără măsuri compensatorii, pentru toate clasele absolvite în străinătate sau la organizațiile furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul ARACIP, cu clasele corespunzătoare sistemului de educație românesc.
La solicitarea părinților/tutorelui/susținătorului legal, înscrierea elevului se poate realiza și într-o clasă inferioară nivelului rezultat din actele de studii.
Recunoașterea și stabilirea clasei corespunzătoare în sistemul de educație românesc se realizează cu măsuri compensatorii, pentru elevii străini care nu dețin acte de studii pentru clasele absolvite în străinătate sau care au urmate studii la organizațiile furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, dar nu sunt înscrise în Registrul ARACIP.
Articolul 12
Înscrierea se realizează prin eliberarea aprobării de către MEN-DGRIAE, conform termenului prevăzut în reglementările legale în vigoare.
Articolul 13
Elevii străini pot fi înscriși peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar.
Articolul 14
Admiterea elevilor străini - absolvenți ai clasei a VIII-a în România - în învățământul liceal se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal.
Articolul 15
Înscrierea în învățământul liceal secundar superior a elevilor străini, absolvenți ai învățământului secundar inferior, în România, se realizează prin eliberarea unei noi aprobări din partea MEN-DGRIAE.
Articolul 16
Elevii străini beneficiază de:
a)
finanțarea cheltuielilor de școlarizare pentru cursul de inițiere de limba română, după caz, pentru învățământul obligatoriu;
b)
finanțarea cheltuielilor de școlarizare pe durata învățământului obligatoriu;
c)
asistență medicală gratuită în caz de urgențe medico-chirurgicale și boli cu potențial endemo-epidemic, în conformitate cu legislația internă în vigoare;
d)
transport local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și transport intern auto, feroviar și naval, în aceleași condiții ca elevii români, conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 17
În învățământul liceal secundar superior, elevii străini plătesc taxe de școlarizare, în conformitate cu prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 22/2009
privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană, aprobată cu modificări prin
Articolul 18
Cetățenii străini care au finalizat studiile liceale în alt sistem de învățământ și nu sunt posesori ai unei diplome de bacalaureat sau ai echivalentului acesteia pot susține, la cerere, examenul național de bacalaureat, în funcție de profilul studiilor preuniversitare absolvite, într-un centru de examen stabilit de către comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București.
Susținerea examenului național de bacalaureat de către cetățenii străini care au finalizat studiile liceale în alt sistem de învățământ și nu sunt posesori ai unei diplome de bacalaureat sau ai echivalentului acesteia este condiționată de achitarea taxei de școlarizare, potrivit prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 22/2009 , aprobată cu modificări prin
Secțiunea 4 Ciclul I - Admiterea la studii universitare de licență
Articolul 19
Cetățenii străini pot accede la studii universitare de licență în învățământul superior acreditat din România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a)
au documente care atestă cetățenia unui stat terț al Uniunii Europene;
b)
sunt absolvenți cu diplomă de bacalaureat sau echivalentul acesteia, conform listei prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta Metodologie.
Articolul 20
Dosarul de candidatură al cetățenilor străini menționați la art. 19 conține următoarele:
a)
certificatul de naștere - copie și traducere legalizată;
b)
copie de pe actul care atestă domiciliul stabil în străinătate;
c)
copie de pe pașaport;
d)
Cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta metodologie, completată la toate rubricile;
e)
copie și traducere legalizată a diplomei de bacalaureat sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
f)
copie și traducere legalizată a adeverinței care atestă promovarea examenului de bacalaureat pentru absolvenții anului curent;
g)
foile matricole - copii și traduceri legalizate, aferente studiilor efectuate;
h)
atestatul de absolvire a anului de limbă română sau certificatul de competență lingvistică, după caz;
j)
certificatul medical (într-o limbă de circulație internațională) care să ateste faptul că persoana care urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase, ori de alte afecțiuni incompatibile cu viitoarea profesie.
Articolul 21
Procedura de admitere aplicată candidaților menționați la art. 19 se desfășoară astfel:
a)
dosarele se transmit direct la instituțiile de învățământ superior acreditate pentru care optează candidații;
b)
instituțiile de învățământ superior evaluează dosarele, conform reglementărilor legale în vigoare, și comunică MEN- DGRIAE lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii;
c)
lista candidaților va fi transmisă MEN, conform machetei.
d)
lista va fi însoțită de o copie a dosarului candidatului conform art. 20;
e)
numărul de dosare transmise trebuie să se încadreze în numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, conform reglementărilor în vigoare;
f)
după analiza dosarului, MEN emite, scrisoarea de acceptare;
g)
MEN transmite scrisorile de acceptare la studii instituțiilor de învățământ superior și, după caz, misiunilor diplomatice;
h)
dosarele incomplete nu vor fi procesate, fiind declarate respinse. În cazul completării dosarelor, instituțiile de învățământ superior vor relua pașii descriși în metodologia de admitere, în vederea procesării acestora de către MEN;
i)
dosarele candidaților respinși sau ale celor care renunță la locul obținut vor fi restituite de instituțiile de învățământ superior, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii, fără perceperea unor taxe suplimentare.
Articolul 22
Cetățenii străini care au efectuat studii parțiale într-un alt stat pot să-și continue studiile în învățământul superior acreditat din România, la studii universitare de licență, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a)
au documente care atestă cetățenia străină;
b)
sunt absolvenți cu diplomă de bacalaureat sau echivalentul acesteia, conform anexei nr. 1;
c)
au fost înmatriculați la o instituție de învățământ superior recunoscută de autoritățile statului respectiv;
d)
dețin foi matricole și programa analitică aferente studiilor efectuate;
e)
au acceptul instituției de învățământ superior acreditate din România în care doresc să studieze.
Continuarea studiilor în instituțiile de învățământ superior din România se poate realiza după primul an și până la sfârșitul penultimului an de studii, la aceeași specializare, condiționat de respectarea prevederilor art. 21 lit. e).
Continuarea studiilor în instituțiile de învățământ superior din România este condiționată de obținerea scrisorii de acceptare la studii.
Articolul 23
Dosarul de candidatură al cetățenilor străini menționați la art. 22 conține următoarele:
a)
certificatul de naștere - copie și traducere legalizată;
b)
copie de pe actul care atestă domiciliul stabil în străinătate;
c)
copie de pe pașaport;
d)
Cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii prevăzută în anexa nr. 2, completată la toate rubricile;
e)
copie și traducere legalizată a diplomei de bacalaureat sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
f)
foile matricole și programa analitică - copii și traduceri legalizate, aferente studiilor efectuate;
g)
adeverința oficială din care să rezulte sistemul de notare aplicat în instituția în care a studiat, precum și echivalarea acestuia în Sistemul European de Credite Transferabile (sistemul ECTS) și traducerea legalizată, după caz;
h)
atestatul de absolvire a anului pregătitor de limbă română sau certificatul de competență lingvistică, după caz, conform art. 5 și 6;
i)
certificatul medical (într-o limbă de circulație internațională) care să ateste faptul că persoana care urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori de alte afecțiuni incompatibile cu viitoarea profesie;
j)
procesul-verbal al comisiei de echivalare, din care să rezulte anul de studii în care pot fi înscriși candidații și eventualele examene de diferență de susținut, stabilite de fiecare universitate/facultate, prin compararea planurilor de învățământ și a programelor analitice. Obligativitatea verificării autenticității documentelor prezentate revine instituției de învățământ, prin corespondență directă cu instituțiile de învățământ emitente ale actelor de studii.
Articolul 24
Procedura de admitere aplicată candidaților menționați la art. 22 se desfășoară astfel:
a)
dosarele se transmit direct la instituțiile de învățământ superior acreditate pentru care optează candidații;
b)
instituțiile de învățământ superior acreditate evaluează dosarele, conform reglementărilor în vigoare, și transmit MEN-DGRIAE lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii și copia dosarelor;
c)
lista candidaților va fi transmisă, conform machetei;
d)
numărul de dosare transmise trebuie să se încadreze în numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, conform reglementărilor în vigoare;
e)
după analiza dosarului, MEN emite scrisoarea de acceptare la studii;
f)
MEN transmite scrisorile de acceptare la studii instituțiilor de învățământ superior și, după caz, misiunilor diplomatice;
g)
dosarele incomplete nu vor fi procesate, fiind declarate respinse. În cazul completării dosarelor, instituțiile de învățământ superior vor relua pașii descriși în metodologia de admitere, în vederea procesării acestora de către MEN.
Secțiunea 5 Ciclul II - Admiterea la studii universitare de master
Articolul 25
Cetățenii străini pot accede la studii universitare de master, la programe de studii acreditate în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a)
au documente care atestă cetățenia unui stat terț al Uniunii Europene;
b)
sunt absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentul acesteia.
Articolul 26
Dosarul de candidatură al cetățenilor străini menționați la art. 25 conține următoarele:
a)
certificatul de naștere - copie și traducere legalizată;
b)
copie de pe actul care atestă domiciliul stabil în străinătate;
c)
copie de pe pașaport;
d)
Cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii prevăzută în anexa nr. 2, completată la toate rubricile;
e)
copie și traducere legalizată a diplomei de bacalaureat sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
f)
copie și traducere legalizată a diplomei de licență sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
g)
foile matricole/suplimentele la diplomă - copii și traduceri legalizate, aferente studiilor efectuate;
h)
atestatul de absolvire a anului pregătitor de limba română sau certificatul de competență lingvistică, după caz, conform art. 5 și 6;
i)
certificatul medical (într-o limbă de circulație internațională) care să ateste faptul că persoana care urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori de alte afecțiuni incompatibile cu viitoarea profesie.
Articolul 27
Procedura de admitere aplicată candidaților menționați la art. 25 se desfășoară astfel:
a)
dosarele se transmit direct la instituțiile de învățământ superior acreditate pentru care optează candidații;
b)
instituțiile de învățământ superior acreditate evaluează dosarele, conform reglementărilor în vigoare, și comunică MEN-DGRIAE lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii;
c)
lista candidaților va fi transmisă MEN, conform machetei;
d)
lista va fi însoțită de o copie a dosarului candidatului conform art. 26;
e)
numărul de dosare transmise trebuie să se încadreze în numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, conform reglementărilor în vigoare;
f)
după analiza dosarului, MEN emite scrisoarea de acceptare la studii;
g)
MEN transmite scrisorile de acceptare la studii instituțiilor de învățământ superior și, după caz, misiunilor diplomatice;
h)
dosarele incomplete nu vor fi procesate, fiind declarate respinse. În cazul completării dosarelor, instituțiile de învățământ superior vor relua pașii descriși în procedura de admitere, în vederea procesării acestora de către MEN;
i)
dosarele candidaților respinși sau ale celor care renunță la locul obținut vor fi restituite de instituțiile de învățământ superior, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii, fără perceperea unor taxe suplimentare.
Secțiunea 6 Admiterea în învățământul postuniversitar în domeniul sănătate (rezidențiat)
Articolul 28
Cetățenii străini pot accede în învățământul postuniversitar în domeniul sănătate din România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a)
au documente care atestă cetățenia unui stat terț al Uniunii Europene;
b)
sunt absolvenți cu diplomă de licență în profil medico-farmaceutic uman sau diplomă echivalentă cu aceasta cu structură, durată și un număr de credite cel puțin egal cu cele din România.
Articolul 29
Candidații absolvenți ai unor studii universitare de licență în profil medico-farmaceutic uman cu o structură, durată sau cu un număr de credite de studii transferabile mai mici decât cele din România pot susține, la cerere, cu aprobarea universității, examene de diferență, în vederea completării studiilor.
Examenele de diferență vor fi susținute în comisii organizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior de stat, în cadrul cărora ființează facultăți de profil medico-farmaceutic.
Dovada promovării acestor examene va fi reflectată într-o adeverință emisă de universitatea în cauză și nu va conduce la obținerea unei diplome.
Articolul 30
Dosarul de candidatură al cetățenilor străini menționați la art. 28 și 29 conține următoarele:
a)
certificatul de naștere - copie și traducere legalizată;
b)
copie de pe actul care atestă domiciliul stabil în străinătate;
c)
copie de pe pașaport;
d)
Cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexa nr, 2, completată la toate rubricile;
e)
copie și traducere legalizată a diplomei de bacalaureat sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
f)
copie și traducere legalizată a diplomei de licență sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
g)
copie și traducere legalizată a adeverinței care atestă promovarea examenului de licență pentru absolvenții anului curent, după caz;
h)
foile matricole/suplimentele la diplomă - copii și traduceri legalizate, aferente studiilor efectuate;
i)
atestatul de absolvire a anului de limbă română/certificatul de competență lingvistică, după caz, conform art. 5 și 6 sau rezultatul testului de cunoștințe lingvistice pentru cetățenii străini, absolvenți cu diplomă de licență, în profil medico-farmaceutic uman, obținută la programele de studii cu predare în limbi străine, în România;
j)
certificatul medical (într-o limbă de circulație internațională) care să ateste faptul că persoana care urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori de alte afecțiuni incompatibile cu viitoarea profesie.
Articolul 31
Procedura de admitere, aplicată candidaților prevăzuți la art. 28 și 29 se desfășoară astfel:
a)
dosarele se transmit direct la instituțiile de învățământ superior acreditate pentru care optează candidații;
b)
instituțiile de învățământ superior evaluează dosarele, conform reglementărilor în vigoare, și comunică MEN - DGRIAE lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii;
c)
lista candidaților va fi transmisă MEN, conform machetei;
d)
lista va fi însoțită de o copie a dosarului candidatului conform art. 30;
e)
după analiza dosarului, MEN emite scrisoarea de acceptare la studii;
f)
MEN transmite scrisorile de acceptare la studii instituțiilor de învățământ superior și, după caz, misiunilor diplomatice;
g)
dosarele incomplete nu vor fi procesate, fiind declarate respinse. În cazul completării dosarelor, instituțiile de învățământ superior vor relua pașii descriși în procedura de admitere, în vederea procesării acestora de către MEN;
h)
dosarele candidaților respinși sau ale celor care renunță la locul obținut vor fi restituite de instituțiile de învățământ superior, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii, fără perceperea unor taxe suplimentare.
Articolul 32
Rezidențiatul se efectuează numai în limba română și se derulează pe perioade între 3 și 6 ani, potrivit Nomenclatorului specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice, pentru rețeaua de asistență medicală. Se încheie cu susținerea unui examen, prin promovarea căruia se obține certificatul de medic specialist.
Secțiunea 7 Ciclul III - Admiterea la studii universitare de doctorat
Articolul 33
Cetățenii străini pot accede la studii universitare de doctorat în învățământul superior din România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a)
au documente care atestă cetățenia unui stat terț al Uniunii Europene;
b)
sunt absolvenți cu diplomă de master sau echivalentă acesteia.
Articolul 34
Dosarul de candidatură al cetățenilor străini menționați la art. 33 conține următoarele:
a)
certificatul de naștere - copie și traducere legalizată;
b)
copie de pe actul care atestă domiciliul stabil în străinătate;
c)
copie de pe pașaport;
d)
Cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexa nr. 2, completată la toate rubricile;
e)
copie și traducere legalizată a diplomei de bacalaureat sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
f)
copie și traducere legalizată a diplomei de licență sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
g)
copie și traducere legalizată a diplomei de master sau a echivalentului acesteia, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
h)
copie și traducere legalizată a adeverinței care atestă promovarea examenului de licență, pentru absolvenții anului curent;
i)
foile matricole/suplimentele la diplomă - copii și traduceri legalizate, aferente studiilor efectuate;
j)
atestatul de absolvire a anului de limbă română sau certificatul de competență lingvistică, după caz, conform art. 5 și 6;
k)
certificatul medical (într-o limbă de circulație internațională) care să ateste faptul că persoana care urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori de alte afecțiuni incompatibile cu viitoarea profesie.
Articolul 35
Procedura de admitere aplicată candidaților menționați la art. 33 se desfășoară astfel:
a)
dosarele se transmit direct la instituțiile de învățământ superior acreditate pentru care optează candidații;
b)
admiterea se realizează în domeniile de studii universitare de doctorat aprobate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
c)
instituțiile de învățământ superior comunică MEN- DGRIAE lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, potrivit calendarului fiecărei instituții organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD), conform machetei;
d)
lista va fi însoțită de o copie a dosarului candidatului, conform art. 34;
e)
după analiza dosarului, MEN emite scrisoarea de acceptare la studii;
f)
MEN transmite scrisorile de acceptare la studii instituțiilor de învățământ superior și, după caz, misiunilor diplomatice;
g)
dosarele incomplete nu vor fi procesate, fiind declarate respinse. În cazul completării dosarelor, instituțiile de învățământ superior vor relua pașii descriși în procedura de admitere, în vederea procesării acestora de către MEN;
h)
dosarele candidaților respinși sau ale celor care renunță la locul obținut vor fi restituite de instituțiile de învățământ superior, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii, fără perceperea unor taxe suplimentare.
Articolul 36
Durata programului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 3 ani, cu excepția doctoratului în învățământul superior medical uman, medical veterinar și farmaceutic, care are o durată de 4 ani și se încheie cu susținerea publică a tezei și dobândirea titlului de doctor.
Secțiunea 8 Mobilitate academică internă definitivă
Articolul 37
Mobilitatea academică internă definitivă se realizează conform Ordinului ministrului educației naționale și al ministrului delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică
nr. 651/2014
pentru aprobarea
Metodologiei
privind mobilitatea academică a studenților, cu acceptul instituțiilor de învățământ superior acreditate, de proveniență, respectiv primitoare, și cu acordul MEN, prin eliberarea unei noi scrisori de acceptare la studii.
Mobilitatea academică internă definitivă se realizează numai după sfârșitul unui an de studii, după satisfacerea tuturor cerințelor prevăzute în programul de învățământ. Înmatricularea se realizează odată cu începerea noului an universitar.
Mobilitatea academică internă definitivă se realizează cu condiția respectării capacității de școlarizare.
Mobilitatea academică internă definitivă se poate realiza după primul an și până la sfârșitul penultimului an de studii, la aceeași specializare.
Mobilitatea academică internă definitivă este condiționată de obținerea scrisorii de acceptare la studii.
Articolul 38
Dosarul de mobilitate academică internă definitivă trebuie să conțină următoarele:
a)
copie de pe actul care atestă domiciliul stabil în străinătate;
b)
copie de pe pașaport;
c)
copie de pe permisul de ședere;
d)
Cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexa nr. 2, completată la toate rubricile, în două exemplare;
e)
foile matricole/situațiile școlare - copii conforme cu originalul;
f)
atestatul de absolvire a anului de limbă română sau certificatul de competență lingvistică, după caz, conform art. 5 și 6;
g)
procesul-verbal al comisiei de echivalare, din care să rezulte anul de studii în care pot fi înscriși candidații și eventualele examene de diferență de susținut, stabilite de fiecare universitate/facultate, prin compararea planurilor de învățământ și a programelor analitice. Obligativitatea verificării autenticității documentelor prezentate revine instituției de învățământ, prin corespondență directă cu instituțiile de învățământ emitente ale actelor de studii.
Capitolul III Înmatricularea la studii
Articolul 39
Înmatricularea la studii universitare este condiționată de promovarea examenului/concursului de admitere și de obținerea scrisorii de acceptare la studii eliberate de MEN.
Articolul 40
Înmatricularea la studii universitare în învățământul de artă, sportiv și de arhitectură este condiționată și de promovarea testelor de aptitudini specifice.
Articolul 41
Înmatricularea cetățenilor străini se va realiza prin decizie a rectorului, conform calendarului stabilit de instituția de învățământ superior primitoare, potrivit legislației în vigoare.
Articolul 42
La înmatriculare, candidații vor prezenta documentele de studii și de identitate din dosarul de candidatură, în original, împreună cu scrisoarea de acceptare la studii și pașaportul cu viză valabilă în scop "studii".
Documentele de studii originale emise în state care sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga trebuie să fie vizate de autoritățile competente din țările emitente cu Apostila de la Haga.
Documentele de studii originale emise în state care nu sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga vor fi supralegalizate de către Ministerul Afacerilor Externe din țara emitentă și de ambasada/oficiul consular al României din țara respectivă.
Articolul 43
La înmatriculare, instituțiile de învățământ superior vor înscrie în documentele școlare numele cetățenilor străini conform datelor din pașaport. Același nume va fi înscris și pe documentele eliberate la finalizarea studiilor (diplomă, suplimentul diplomei).
Articolul 44
Instituțiile de învățământ superior au obligația încheierii contractelor de studii între studenții înmatriculați și rectorul universității, conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 45
După înmatriculare, cetățenii străini sunt înscriși în registrul matricol cu un număr unic valabil pentru întreaga perioadă de școlarizare la specializarea/programul de studii la care au fost admiși.
Capitolul IV Dispoziții finale
Articolul 46
Cuantumul minim al taxelor de școlarizare pentru cetățenii străini din statele terțe este prevăzut în
Ordonanța Guvernului nr. 22/2009 , aprobată cu modificări prin
Articolul 47
Instituțiile de învățământ superior care doresc să școlarizeze cetățeni străini vor transmite MEN locurile puse la dispoziția acestora, cu încadrarea în numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați, conform reglementărilor în vigoare;
Dosarele candidaților se transmit la MEN în vederea emiterii scrisorii de acceptare în conformitate cu calendarul de admitere stabilit de conducerea universității primitoare. Calendarul de admitere se transmite la MEN spre informare.
Înmatricularea studenților străini se realizează conform calendarului stabilit prin hotărârea senatului universității primitoare. Calendarul de înmatriculare se transmite la MEN spre informare.
Articolul 48
Cetățenii străini care dobândesc cetățenia română pot ocupa un loc de studii finanțat de la bugetul de stat sau în regim cu taxă, la cuantumul stabilit de senatul universității pentru cetățenii români, cu condiția promovării concursului de admitere organizat într-o sesiune legal stabilită, conform reglementărilor proprii fiecărei universități.
Articolul 49
Scrisoarea de acceptare este valabilă doar pentru instituția de învățământ superior pentru care a fost emisă, începând cu anul universitar pentru care a fost emisă și pentru ciclul universitar respectiv. Orice schimbare în parcursul universitar, ce contravine înscrisurilor din scrisoarea de acceptare inițială, va fi reglementată, la solicitarea instituției de învățământ implicate, prin emiterea de către MEN a unei noi scrisori de acceptare.
Articolul 50
Înmatricularea la studii, mobilitatea academică, temporară sau definitivă, schimbarea domeniului de studii și reînmatricularea se realizează exclusiv cu aprobarea Ministerului Educației Naționale.
Articolul 51
Cetățenii străini au următoarele obligații:
a)
să respecte Constituția României și legile statului român;
b)
să respecte regulamentul intern al unității de învățământ preuniversitar/instituției de învățământ superior acreditate în care își desfășoară activitatea;
c)
să respecte prevederile prezentei metodologii.
Anexa 1 la metodologie
LISTA diplomelor de studii liceale recunoscute de MEN pentru înscrierea cetățenilor străini la studii universitare de licență *Font 8* ┌─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Țara │ Diploma │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Statul Islamic Afganistan │Baccalaureat Certificate/12 Grade Graduation Certificate │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Africa Centrală │Baccalaureat/Diplome de Bachelier de l'Enseignement du Second Degre│ │ │+ Releve des notes - punctaj final minim 12/20; condiție cumulativă│ │ │pentru domeniul sănătate: 3 materii*); │ │ │pentru celelalte domenii - 11/20 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Africa de Sud │Național Senior Certificate - punctaj final minim 60%, condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Albania │Deftese Pjekurie (Maturity Certificate), condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Algeriană Democratică │Diplome de Bachelier de l'enseignement secondaire general + │ │și Populară │Releve de notes du baccalaureat - punctaj final minim 12/20 pentru │ │ │domeniul sănătate; minim 11/20 pentru celelalte domenii │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Angola │Certificado de Ensino Medio / Certificado de Estudios │ │ │Pre-Universitarios / Habilitacoes, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Arabiei Saudite │General Secondary Education Certificate (Shahadat Al-Thanawiyyah) │ │ │- punctaj final minim 60%; condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Argentina │Titulo de Bachiller, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Armenia │Attestat/Certificate of maturity "Hasunutian Vkaiakan"/Atestat │ │ │midzinakarg krtoitjan - condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Australia, Capital Territory │ACT Year 12 Certificate, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Australia, New South Wales │Higher School Certificate + Examination with Results Notice │ │ │minim 11 units, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Australia, Queensland │Queensland Senior Certificate, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Australia, South Australia │South Australian Certificate of Education, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Australia, Northen Territory │Northen Territory Certificate of Education, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Australia, Tasmania │Tasmania Certificate of Education, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Australia, Western │Western Australian Certificate of Education, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Australia, Victoria │Victorian Certificate of Education, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Austria │Reifezeugnis/Reifepriifungszeugnis/Reife-und Diplomprufungszeugnis │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Azerbaidjan │Orta Tahsil Haqquinda Attestat / Orta mekteb attestati / │ │ │Svidetel'stvo/o Srednem Obrazovanii - condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Bahrain │Tawjihiya (Secondary School Leaving Certificate) - punctaj final │ │ │minim 60%; condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Populară Bangladesh │Higher Secondary School Certificate/Intermediate - punctaj final │ │ │minim 80/100; condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Belarus │Atestat ab agul'naj sjarednjaj adukcii / Attestat o (Obschem) │ │ │Srednem Obrazovanii - condiție cumulativă pentru domeniul sănătate:│ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Belgiei │Diploma van secundair onderwijs/ Certificat d'Enseignement │ │ │Secondaire Superieur (C.E.S.S.)/ Abschlusszeugnis der Oberstufe │ │ │des Sekundarunterrichts (allgemein bildender und kunstlerischer │ │ │Sekundarunterricht) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Benin │Baccalaureat de l'Enseignement du Second degre*) + releve des │ │ │notes, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Bhutan │Bhutan Higher Secondary Education Certificate (Class XII) / │ │ │Indian School Certificate examination, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Statul Plurinațional al Boliviei │Diploma Bachiller en Humanidades, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Bosnia și Herțegovina │Diploma o polozenom zavrsnom ispitu / Diploma o Zavrsenoj │ │ │Srednjoj Skoli / Matura / Svjedodzba o Zavrzenoj Srednjoj Skoli │ │ │(Secondary School Leaving Certificate), condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Botswana │Botswana General Certificate of Secondary Education - condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: 2 materii*) minim B │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Federală a Braziliei │Diploma de Ensino Medio / Certificado de Conclusao do Ensino Medio │ │ │Supletivo / Certificado de Conclusao de Segundo Grau, condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Brunei Darussalam │Brunei/Cambridge Advanced Level Certificate of Education - condiție│ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: 2 materii*), minim C │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Bulgaria │Diploma za Sredno Obrazovanie │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Burkina Faso │Diplome de Bachiller / Baccalaureat de l'Enseignement du Second │ │ │Degre *) + Releve des notes, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Burma (Myanmar) │Basic Education High School Examination/Standard X Examination │ │ │(Matriculation), condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Burundi │Diplome d'Etat / Diplome des Humanites Generales / Certificat │ │ │Homologue des Humanites Completes, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Cambodgiei │Certificate of Upper Secondary Education /Senior High School │ │ │Certificate /Attestation de Fin d'Etudes Secondaires de │ │ │l'Enseignement General, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Camerun-Sistem britanic│Cameroon GCE Ordinary Level Examinations + Cameroon GCE Advanced │ │ │Level Examinations - condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: 3 materii*), minim C │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Camerun-Sistem francez │Baccalaureat de l'Enseignement Secondaire - 3 materii*), punctaj │ │ │final 12/20 pentru domeniul sănătate, minim 11/20 pentru │ │ │celelalte domenii │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, Alberta │General /Advanced High School Diploma (Alberta), condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, British Columbia │Secondary School Diploma /Senior Secondary Graduation Diploma │ │ │(Dogwood Diploma), condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, Manitobia │High School Graduation Diploma /Final Secondary School Leaving │ │ │Certificate, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, New Brunswick │High School Graduation Diploma /Diplome de Fin d'Etudes │ │ │Secondaires, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, New Foundland and │High School Graduation Diploma, condiție cumulativă pentru │ │Labrador │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, North West Territories │NWT High School Diploma, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, Nova Scotia │Nova Scotia High School Graduation Diploma /High School Completion │ │ │Certificate, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, Nunavut │High School Graduation Diploma /School Leaving Certificate, │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, Ontario │Ontario Secondary School Diploma (OSSD) (Advanced level), condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, Prince Edward Island │High School Graduation Diploma, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, Quebec │Diplome d'Etudes Collegiales / Diploma of Collegial Studies, │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, Saskatchewan │Complete Grade 12 Standing /Division IV Standing (Record of High │ │ │School Standing), condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Canada, Yukon │Secondary School Graduation Diploma, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Capului Verde │Ensino Secundario - 2 ° ciclo / Certificado de Habilitacoes │ │ │Literarias, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Caraibe (Anguila/Antigua și │Caribbean Secondary Education Certificate (CSEC) + Caribbean │ │Barbuda/Barbados/Belize/ │Advanced Proficiency Certificate (CAPE) - 2 materii*) A-level, │ │Insulele Virgine Britanice/ │minim C │ │Insulele Cayman/Dominica/Granada/│ │ │Guiana/Jamaica/Montserrat/ │ │ │St Kitts & St Nevis/ St Lucia / │ │ │St Vicent & Grenadines / Trinidad│ │ │&Tobago/Turks & Insulele Caicos) │ │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Cehă │Vysvedceni o maturitni zkousce obținută la un Gimnazium/Vysvedceni │ │ │o maturitni zkousce (educație generală) de la Stredni odborna skola│ │ │/ Maturitn zkouska │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Chile │Licencia de Educacion media /Licencia de Ensenanza Media │ │ │Humanistico/Cientifica, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Populară Chineză │Senior Secondary Graduation Examination, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Ciad │Baccalaureat + Releve des notes, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Cipru │Lise Diplomasi / Apolytirion │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Columbia │Diploma de Bachiller Academico + certificado notas, condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Democratică Congo │Diplome d'Etat d'Etudes secondaires du Cycle long/ Baccalaureat + │ │(Zair) │Releve des notes - punctaj final minim 12/20; condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: 3 materii*); │ │ │pentru celelalte domenii - 11/20 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Congo (Brazzaville) │Baccalaureat de l'Enseignement du Second Degre (Enseignement │ │ │General) + Releve des notes - punctaj final minim 12/20; condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: 3 materii*); minim 11/20 │ │ │pentru celelalte domenii │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Coasta de Fildeș │Diplome de Bachelier de l'Enseignement du Second Degre + Releve │ │ │des notes, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Coreea │Ilbankye Kodung Hakkyo (General High School Diploma)/ Certificate │ │ │of Graduation + Transcript, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Populară Democrată │Graduation Certificate of Senior Middle School, condiție │ │Coreeană │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Costa Rica │Bachillerato/Diploma Conclusion de Estudios de Educacion │ │ │Diversificada/Bachiller Educacion Media + certificado notas, │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Croația │Svjedodzba o zavrsnom ispitu / Svjedodzba (drzavnoj) o maturi / │ │ │Maturatna svjedodzba / Svjedodzba o zavrsenom srednjem obrazovanju │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Cuba │Diploma de Bachiller en Ciencias y Letras /Titulo de Bachiller │ │ │(nivel medio superior de la Education General) -Certificado de │ │ │Estudios Secundarias/Terminados, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Danemarcei │Hojere Handelseksamen (HHX) *)/ Hojere Teknisk Eksamen (HTX) *)/ │ │ │Bevis for Hojere Forberedelseseksamen (HF)/Studentereksamensbevis │ │ │(STX) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Djibouti │Baccalaureat de l'Enseignement Secondaire + Releve des notes, │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Dominicană │Diploma de Bachiller / Diploma de Conclusion de la Educacion Media/│ │ │Certificacion (Pruebas Nacionales de Conclusion de la Educacion │ │ │Media), condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Ecuador │Titulo de Bachiller Unico Integral / Diploma Bachiller en Arte/ │ │ │Ciencias + Cursos pre-universitarios, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Arabă Egipt │Thanaweya Am'ma (General Secondary School Certificate) - punctaj │ │ │final minim 60%; condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Elenă │Apolytirion (Secondary School Leaving Certificate) + Panellinies │ │ │Exetaseis *) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica El Salvador │Diploma Bachiller General, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Confederația Elvețiană │Certificat de Maturite / Maturity Certificate/ Maturitatszeugnis/ │ │ │Maturitatsausweis / Baccalaureat │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Emiratele Arabe Unite │General Secondary Education Certificate (Shahadat Al-Tawjihiya) - │ │ │punctaj final minim 60%; condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Statul Eritreea │Eritrean Secondary School Education Certificate Examination │ │ │(ESECE), condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Estonia │Gumnaasiumi Ioputunnistus + Riigieksamitunnistus │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Federală Democrată │Ethiopian Higher Education Entrance Examination │ │Etiopia │Certificate - minim 2 examene*) promovate cu 50 de puncte/ C/ │ │ │Grade Point Average 3 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Insulelor Fiji │Fiji School Leaving Certificate Examination / New Zeeland School │ │ │Certificate/Fiji Seventh Form Examination Certificate - 3 materii*)│ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Filipine │High School Diploma, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Finlanda │Ylioppilastutkintotodistus (Studentsexamensbetyg) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Franceză │Diplome du baccalaureat │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Gaboneză │Baccalaureat*) + Releve de notes - punctaj final minim 12/20; │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: 3 materii*); │ │ │pentru celelalte domenii - 11/20 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Gambia │West African Examinations Council Senior Secondary School Leaving │ │ │Certificate/West African Senior School Certificate Examination │ │ │(WASSCE) - 3 materii*) promovate cu C6 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Georgia │Sashualo Skolis Atestați/Secondary School Leaving Certificate + │ │ │transcript with all subjects and grades, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Federală Germania │Zeugnis der Allgemeinen Hochschulreife (Abitur) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Ghana │Senior Secondary School Certificate Examination (SSSCE) issued by │ │ │the West African Examination Council- cel puțin 6 materii din care │ │ │2*) promovate cu minim C │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Guadalupe │Baccalaureat Deuxieme Pârtie, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Guatemala │Diploma de Bachiller en Ciencias y Letras, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Guineea (Conakry) │Baccalaureat 2eme Pârtie + Releve de notes - punctaj final minim │ │ │12/20; condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: 3 materii*); │ │ │minim 11/20 pentru celelalte domenii │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Guineea Bissau │Certificado de Conslusao do Ensino Secundario, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Haiti │Certificat de Fin d'Etudes Secondaires Classiques (Premiere + │ │ │Deuxieme Pârtie) /Diplome d'Etudes Secondaires (Premiere + │ │ │Deuxieme Pârtie) (systeme traditionnel)/Baccalaureat/Diplome │ │ │d'Enseignement Secondaire (systeme reforme), condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Honduras │Bachillerato /Titulo de Bachiller en Ciencias y Letras, condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Hong Kong │Hong Kong Certificate of Education Examination (HKCEE) + Hong Kong │ │ │Advanced Level Examination (HKALE)/ Hong Kong Advanced │ │ │Supplementary Level Examination - 3 materii*) A Level, minim C │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica India │All India Senior School Certificate (AISSC) de la Central Board of │ │ │Secondary Education (CBSE)/Indian School Certificate (ISC) de la │ │ │Council for the Indian School Certificate (CISCE)/Higher Secondary │ │ │Certificate (HSC)/Intermediate Certificate / Pre-University │ │ │Certificate, + Statement of Marks - punctaj final minim 60%; │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: 3 materii*) │ │ │cu punctaj minim de 70% │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Indonezia │Surat Tanda Tamat Belajajar Sekolah Menegah Unum/ IJAZAH Sekolah │ │ │Menengah Atas (SMA)/Madrasah Aliyah (MA)/Certificate of Completion │ │ │of Upper Secondary School, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Hașemit al Iordaniei │Tawjihi/ General Secondary Education Certificate - punctaj final │ │ │minim 60%; condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Irak │Al-Edadiyah/Al-Idadiyah Sixth Form Baccalaureat-punctaj final minim│ │ │70%; condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Islamică Iran │Diplom-e-Motevasete (High School Diploma) + Peeshdaneshgahe │ │ │(Pre-University year), condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Irlanda │Leaving Certificate (Ardteistmeireacht) cu cel puțin șase materii │ │ │din care 2*) promovate la nivel avansat (Higher level) C2, și C3 │ │ │pentru celelalte domenii │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Islanda │Studentsprof (Matricularon Examination), condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Statul Israel │Israil Te'udat Bagrut / Matriculation Certificate, condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Italiană │Diploma di superamento dell'esame di stato conclusivo dei corsi di │ │ │studio di istruzione secondaria superiore /Diploma di Maturita │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Japonia │Kotogakko Sotsugyo Shomeisho (High School Certificate of │ │ │Graduation), condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Kazahstan │Attestat (Certificate of Secondary Education) - condiție cumulativă│ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Kenya │Kenya Certificate of Secondary Education (KCSE) - 3 materii*) │ │ │promovate cu minim C+ │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Kosovo │Diploma de finalizare a studiilor liceale (Matura/Diploma per │ │ │kryerjen e shkolles se mesme te pergjithsme -gjimnazin) + Testi i │ │ │Matures Shteterore, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Statul Kuweit │Shahadat Al-Thanawiya-Al-A'ama (Certificate of Secondary Education)│ │ │- punctaj final minim 60%; condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Kârgâzstan │Attestat (Certificate of Secondary Education) - condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Populară Democrată Laos│Baccalaureat de l'Enseignement General + Releve des notes - │ │ │3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Lesotho │Cambridge Overseas School Certificate - 2 materii*) │ │ │"pass with credit" │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Letonia │Atestats par visparejo videjo izglitibu │ │ │(Certificate of Secondary Education) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Libaneză │Baccalaureat general (Libanais), punctaj final minim 60% / punctaj │ │ │final minim 12/20 + 3 materii*) pentru domeniul sănătate; │ │ │11/20 pentru celelalte domenii) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Liberia │Senior High School Certificate (SHCE) - 3 materii*) minim "Good" │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Libia │Secondary Education Certificate - punctaj minim 60%, pentru │ │ │domeniul sănătate 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Principatul Liechtenstein │Maturazeugnis des Lichtensteinischen Gymnasiums │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Lituania │Brandos atestatas (Maturita-certificate) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Marele Ducat al Luxemburgului │Diplome/Certificat de Fin d'Etudes secondaires │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Macedonia │Svidetelstvo za zavreno sredno obrazovanie (Secondary School │ │ │Leaving Certificate), condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Madagascar │Baccalaureat de l'Enseignement secondaire + Releve des notes - │ │ │punctaj final minim 12/20 pentru domeniul sănătate, pentru │ │ │celelalte domenii - punctaj minim 11/20 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Malawi │Malawi School Certificate of Education, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Federația Malaeziei │Sijil Pelajaran Malaysia + Sijil Tinggi Persekolahan Malaysia - │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Mali │Baccalaureat Malien - 2eme Pârtie*) + Releve des notes -punctaj │ │ │final minim 12/20 pentru domeniul sănătate, pentru celelalte │ │ │domenii - punctaj minim 11/20 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Malta │Matriculation Certificate*), minim C │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Maroc │Attestation/Diplome du Baccalaureat*) + Releve des notes -punctaj │ │ │final minim 12/20 pentru domeniul sănătate, pentru celelalte │ │ │domenii - punctaj minim 11/20 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Islamică Mauritania │Diplome du Baccalaureat de l'Enseignement Secondaire*) + Releve │ │ │des notes, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Mauritius │School Certificate / General Certificate of Education Ordinary │ │ │Level + Higher School Certificate / General Certificate of │ │ │Education Advanced Level - 2 materii*), minim C pentru A Level │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Statele Unite Mexicane │Diploma de Bachiller General, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Moldova │Diploma de bacalaureat cu Tabelul de note generale, condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Principatul Monaco │Baccalaureat de l'Enseignement General + Releve des notes │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Mongolia │Gerchilgee Certificate of Secondary Education, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Mozambic │Certificado de Habilitacoes Literarias, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Muntenegru │Diploma o Zavrsenoj Srednjoj Skoli/Diploma o polozhenom zavrshnom │ │ │ispitu (Secondary Schoool Leaving Certificate), condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Namibia │Namibia Senior Secondary Certificate (Higher and Ordinary level) / │ │ │Higher Internațional Secondary Certificate of Education (Higher │ │ │and Ordinary level) - 3 materii*) la nivel avansat (Higher), │ │ │notă minimă 3 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Nepal │School Leaving Certificate + Higher Secondary Certificate - │ │ │punctaj final 60%, 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Noua Zeelandă │Național Certificate of Educațional Achievement Level 3 / │ │ │University Entrance, Bursaries and Scholarships Examination / │ │ │Sixth Form Certificate, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Nicaragua │Bachillerato en Ciencias y Letras + Certificado notas, condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Niger │Baccalaureat + Releve des notes - 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Federală Nigeria │Senior School Certificate - 5 materii din care 3*) promovate la │ │ │nivel B3 / West African Senior School Certificate - 5 materii din │ │ │care 3*) promovate cu minim 3 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Norvegiei │Vitnemal videregaende opplaering (generell studiekompetanse)*) │ │ │Eksamenskarakter nota minimă 4 pentru domeniul sănătate │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Sultanatul Oman │Thanawiya Amma (General Certificate/ General Education Diploma) - │ │ │punctaj final minim 60%; condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Islamică Pakistan │Intermediate / Higher Secondary School Certificate (recunoscute de │ │ │Inter Board Committee of Chairmen), punctaj final minim 80%, │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: 3 materii*) cu un │ │ │punctaj minim 80% │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Palestina │Al-Tawjihi (Certificate of Secondary Education Examination) │ │ │eliberat conform curriculum-ului egiptean sau iordanian - punctaj │ │ │final minim 60%; condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Panama │Diploma Bachiller + certificado notas, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Papua Noua Guinee │Higher School Certificate, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Paraguay │Diploma Bachiller + certificado notas, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Peru │Certificado Oficial de Estudios /Education basica regular nivel de │ │ │education secunadria + certificado notas, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Polonia │Swiadectwo dojrzatosci Liceum Ogolnoksztalcacego*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Portugheză │Diploma de estudos /ensino secundarios/Certidao de habilitacoes - │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Puerto Rico │High School Diploma + transcript of studies, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Statul Qatar │Al-Thanawiya Aama Qatari (Qatar General Secondary Education │ │ │Certificate) - punctaj final minim 60%; condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Federația Rusă │Attestat - condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 │ │ │materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Țărilor de Jos │Diploma Voorbereidend wetenschappelijk onderwijs │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Unit al Marii Britanii │General Certificate of Secondary Education + General Certificate │ │și al Irlandei de Nord │of Education - minim 2 A Level*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Țara Galilor │Welsh Baccalaureat / Advanced diploma - minim 2 AL*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Scoția │Scottish Certificate of Secondary Education/Scottish Qualifications│ │ │Certificate - 5 materii din care 2*) Advanced Higher │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Rwanda │Diplome de Fin d'Etudes secondaires /Certificat du Cycle Superieur │ │ │de l'Enseignement Secondaire / Diplome d'Humanites Generales + │ │ │Releve des notes, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: │ │ │minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Samoa │Pacific Senior Secondary Certificate / Western Samoa School │ │ │Certificate, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim │ │ │2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │San Marino │Diploma di maturita │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Senegal │Baccalaureat de l'Enseignement Secondaire (Serie L and S) + Releve │ │ │des notes - 12/20 pentru domeniul sănătate, 11/20 pentru celelalte │ │ │domenii │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Serbia │Diploma/Uverenje o polozenom maturskom ispitu / Diploma o stecenom │ │ │srednem obrazovanju/ Diploma o Zavrsenoj Srednjoj Skoli, condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Seychelles │General Certificate of Secondary Education / Cambridge Overseas │ │ │Higher School Certificate, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Sierra Leone │West African Senior School Certificate Examination / General │ │ │Certificate of Education (GCE) - minim 5 materii, din care 2 │ │ │materii*) promovate la A-level │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Singapore │Cambridge General Certificate of Education Ordinary + Cambridge │ │ │General Certificate of Education Advanced Level - minim 2 materii*)│ │ │AL │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Arabă Siriană │Al Shahada Al Thanawiyya al-Imma (General Secondary School │ │ │Certificate) / Baccalaureat - punctaj final minim 60%; condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Slovacă │Vysvedcenie o maturitnej skuske (Gymnazium)*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Slovenia │Spricevalo o splosni maturi (Splosna Matura)*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Solomon Island │Pacific Senior Secondary Certificate / Solomon Island School │ │ │Certificate, condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim │ │ │2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Somalia │Shahaadada Dugsiga Dare (Secondary School Leaving Certificate) + │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Spaniei │Titulo de Bachiller (Baccalaureate) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Democrată Socialistă │Sri Lanka General Certificate of Education Ordinary Level - 6 │ │Sri Lanka │materii + Sri Lanka General Certificate of Education Advanced Level│ │ │(A level), condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 │ │ │materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Statele Unite ale Americii │High School Diploma/General Educațional Development (GED)/ High │ │ │School Equivalency Diploma + Scholastic Aptitude Test (SAT) / │ │ │Advanced Placement Test (APT) / American College Testing (ACT), │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Sudan │Higher Secondary School Certificate - punctaj final minim 60%; │ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: 3 materii*): │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Suediei │Slutbetyg Fran Gymnasieskola/Kommunal Vuxenutbildning/Komvux - │ │ │punctaj minim 2350 credite - 2 materii*) nivel A, calificativ VG │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Surinam │Voorbereidend Wetenschappelijk Onderwijs, condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Swaziland │Cambridge Overseas School Certificate (COSC) A level, 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Taiwan │Senior High School Leaving Certificate, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Tajikistan │Attestat (Certificate of Secondary Education) - condiție cumulativă│ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Thailandei │Certificate of Secondary Education/Certificate of Completion grade │ │ │12 / Matayom VI / Maw 6, condiție cumulativă pentru domeniul │ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Unită Tanzania │Național Form IV Examination Certificate / General Certificate of │ │ │Secondary Education (0 level) + Național Form IV Examination │ │ │Certificate / Advanced Certificate of Secondary Education - 5 │ │ │materii din care 2*) A-level │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Togoleză │Diplome de Bachelier de l'Enseignement du Troisieme Degre / │ │ │Baccalaureat + Releve des notes, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Regatul Tonga │Tonga Național Form Seven Certificate + Pacific Senior Certificate,│ │ │condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Tunisia │Baccalaureat / Diplome de Bachilier de l'Enseignement secondaire + │ │ │Releve des notes - punctaj final minim 12/20 pentru domeniul │ │ │sănătate, minim 11/20 pentru celelalte domenii │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Turcia │Lise Diplomasi - acces general / Teknik Lisesi Diplomasi - acces │ │ │exclusiv la domeniile tehnice ; condiție cumulativă pentru domeniul│ │ │sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Turkmenistan │Attestat / Orta bilim hakynda Sahadatnama (Certificate of Secondary│ │ │Education) - condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim │ │ │2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Ucraina │Atestat (Certificate of Secondary Education) - condiție cumulativă │ │ │pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Uganda │Uganda Certificate of Education (UCE) + Uganda Advanced Certificate│ │ │of Education - 2 materii AL*), minim C │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Ungaria │Gimnazium Errettsegi Bizonyitvany │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Orientală Uruguay │Bachillerato + Certificado de estudios - 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Uzbekistan │Attestat o srednem obrazovanii / Orta malumot togrisida │ │ │shahodatnoma - condiție cumulativă pentru domeniul sănătate: minim │ │ │2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Vanuatu │Pacific Senior Secondary Certificate, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Vatican │Testimonio Maturitatis │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Bolivariană a │Titulo de Bachiller + Certificado notas, condiție cumulativă pentru│ │Venezuelei │domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Socialistă Vietnam │Bang Tot Nghiep Pho Thong (Certificate of Secondary School │ │ │Graduation) / Bang Tu Tai Hai (Baccalaureat II), condiție │ │ │cumulativă pentru domeniul sănătate: minim 2 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Yemen │Al Thanawiya - punctaj final minim 60%, condiție cumulativă pentru │ │ │domeniul sănătate: minim 3 materii*) │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Zambia │Zambian School Certificate / Cambridge Overseas School Certificate │ │ │- minim 5 materii din care 2*) promovate cu nota 4 │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Republica Zimbawe │Cambridge Higher School Certificate (HSC) - 2 materii*), minim C/ │ │ │General Certificate of Education A Level - 2 materii*) minim C │ └─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Alte diplome care permit accesul în învățământul superior românesc: - Diplome du Baccalaureat Europeen*)/Europeisk Baccalaureat Diploma*) - Internațional Baccalaureate Diploma*) - Diplome de studii liceale emise de instituții de învățământ particulare care desfășoară activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară decât cel al țării în care funcționează instituția respectivă și sunt emise conform sistemului educațional adoptat. Condiție cumulativă pentru școlile internaționale ce își desfășoară activitatea în România: înregistrarea în Registrul ARACIP.
*) Materii relevante pentru domeniul la care se solicită înscrierea
Anexa 2 la metodologie
*Font 8* Nr. Ref......... MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ┌────────────────┐ MINISTRY OF NAȚIONAL EDUCATION │ │ MINISTERE DE L'EDUCATION NAȚIONALE │ │ │ │ DIRECȚIA GENERALĂ RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI AFACERI EUROPENE │ │ GENERAL DIRECTION FOR INTERNAȚIONAL RELATIONS AND EUROPEAN AFFAIRS │ │ DIRECTION GENERALE DES RELATIONS INTERNATIONALES ET DES AFFAIRES EUROPEENNES │ │ │ │ 28-30 G-ral Berthelot Street/12 Spiru Haret Street, 010168 Bucharest │ │ Tel. (+4021) 4056200; 4056300 │ │ └────────────────┘ CERERE PENTRU ELIBERAREA SCRISORII DE ACCEPTARE LA STUDII APPLICATION FOR THE ISSUANCE OF LETTER OF ACCEPTANCE TO STUDIES DEMANDE D'APPLICATION POUR LA LETTRE D'ACCEPTATION AUX ETUDES (Se completează cu majuscule/to be filled in with capital letters/ a completer en majuscules) I. NUMELE PRENUMELE ___________________________________ PRENUMELE _______________________________ (SURNAME/NOMS) (GIVEN NAMES/PRENOMS) 2. NUMELE PURTATE ANTERIOR ______________________________________________________________________ (PREVIOUS SURNAMES/NOMS ANTERIEURS) ┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐ 3. LOCUL ȘI DATA NAȘTERII Țara_________________ Localitatea_________________Data │ │ │ │ │ │ │ │ │ (DATE AND PLACE OF BIRTH/ (COUNTRY/PAYS) (PLACE/LIEU) (DATE/DATE)└─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ DATE ET LIEU DE NAISSANCE) Z Z L L A A A A (D D M M Y Y Y Y) 4. PRENUMELE PĂRINȚILOR___________________________________________________________________________ (PARENTS GIVEN NAMES/PRENOMS DES PARENTS) ┌──┐ ┌──┐ 5. SEXUL (SEX/SEXE): │ │ M │ │ F └──┘ └──┘ 6. STAREA CIVILĂ: ┌──┐ ┌──┐ ┌──┐ ┌──┐ (CIVIL STATUS/ETAT CIVIL) │ │ CĂSĂTORIT(Ă) │ │ NECĂSĂTORIT(Ă) │ │ DIVORȚAT(Ă) │ │ VĂDUV(Ă) └──┘ (MARRIED/ └──┘ (SINGLE/ └──┘ (DIVORCED/ └──┘ (WIDOWER/ MARIE) CELIBATAIRE) DIVORCE) VEUV(VEUFE)) 7. CETĂȚENIA (CETĂȚENIILE) ACTUALE ______________________ CETĂȚENII ANTERIOARE ___________________ (ACTUAL CITIZENSHIP(S)/NATIONALITE(S) ACTUELE(S)) (PREVIOUS CITIZENSHIPS/NATIONALITES ANTERIEURES) TIPUL 8. DOCUMENT DE CĂLĂTORIE: TIPUL _________________ SERIE ______________________ NR. _____________ (TRAVEL DOCUMENT/DOCUMENT (TYPE/TYPE) (Serie/Serie) (NO/NO) DE VOYAGE) ┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐ ELIBERAT DE ȚARA: ___________________ La DATA │ │ │ │ │ │ │ │ │ VALABILITATE __________________ (COUNTRY ISSUED BY/EMIS PAR PAYS) (DATE OF └─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘ (VALADITY/EXPIRANT LE) ISSUE/A) Z Z L L A A A A 9. DOMICILIUL PERMANENT ACTUAL: ȚARA ____________________________________ LOCALITATEA______________ (PERMANENT RESICENCE/DOMICILE (COUNTRY/PAYS) (PLACE/LOCALITE) PERMANENT ACTUEL) 10. PROFESIA_________________________________________ LOCUL DE MUNCĂ_______________________________ (PROFESSION/PROFESSION) (WORK PLACE/LIEU DE TRAVAIL) 11. ADRESA COMPLETĂ UNDE POATE FI TRIMISĂ SCRISOAREA DE ACCEPTARE (THE COMPLETE ADDRESS WHERE THE LETTER OF ACCEPTANCE CAN BE SENT TO YOU /L'ADRESSE COMPLETE OU ON PEUT ENVOYER LA LETTRE D'ACCEPTATION) ___________________________________________________________________________________________________ 12. EMAIL/COURRIEL: ___________________________________________________________________________________________________ 13. MOTIVAȚIA DEPLASĂRII ÎN ROMÂNIA (PURPOSE OF VISIT/BUT DE SEJOUR) ┌──┐ │ │ STUDII (STUDIES/ETUDES) └──┘ NOTE: Toate rubricile sunt obligatorii; cererea trebuie completată în 2 exemplare și însoțită de documentele menționate în Secțiunea V. All the fields are mandatory, must he completed in 2 copies and have to be accompanied by the documents mentioned in Section V, or else your request will not be processed. Tous les champs sont obligatoires, doivent etre completes en 2 exemplaires et doivent etre accompagnes par les documents mentionnes a la Section V, sinon votre sollicitation ne sera pas analysee. I. Previous education / Etudes precedentes (Fill in all columns which are applicable to you/ Remplez toutes les colomnes qui vous concernent) ┌─────────────────────┬────────────┬────────────────────────────────┬────────────────────────────┐ │ Certificate issued/ │ Country/ │ Name of School/ │ Year of admission/ │ │ Certificat recu │ Pays │ Nom du Lycee/universite │ Year of graduation │ │ │ │ │ Annee d'admission/ │ │ │ │ │Annee d'obtention du diplome│ ├─────────────────────┼────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────┤ │ │ │ │ │ └─────────────────────┴────────────┴────────────────────────────────┴────────────────────────────┘ II. Studies applied for in România / Option d'etudes en Roumanie ┌────────────────────┬───────────────┬──────────────────┬─────────────────┬─────────────────────────┐ │ Studies applied │ Branch/ │ High School/ │ Language of │I apply for the Romanian │ │ in România │ Speciality │ University │ instruction │language course (For yes │ │ │ │ │ │you have to mention the │ │ Option d'etudes │ Domanine/ │ Lycee/ │ Langue │ University) │ │ en Roumanie │ Specialite │ Universite │ d'enseignement │ │ │ │ │ │ │Je desire suivre le cours│ │ │ │ │ │ preparatoire de langue │ │ │ │ │ │ Roumaine (Pour QUI il │ │ │ │ │ │ faut mentionner │ │ │ │ │ │ l'Universite) │ │ │ │ │ ├────────────┬────────────┤ │ │ │ │ │ YES/OUI │ NO/NON │ ├────────────────────┼───────────────┼──────────────────┼─────────────────┼────────────┼────────────┤ │Secondary, in the │ │ │ │ │ │ │grade │ │ │ │ │ │ │Pre-universitaire, │ │ │ │ │ │ │classe │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼───────────────┼──────────────────┼─────────────────┼────────────┼────────────┤ │Undergraduate │ │ │ │ │ │ │Universitaire │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼───────────────┼──────────────────┼─────────────────┼────────────┼────────────┤ │Master │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼───────────────┼──────────────────┼─────────────────┼────────────┼────────────┤ │Postgraduate medical│ │ │ │ │ │ │education/ │ │ │ │ │ │ │Etudes medicales │ │ │ │ │ │ │posuniversitaires │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼───────────────┼──────────────────┼─────────────────┼────────────┼────────────┤ │Ph.D. │ │ │ │ │ │ │Doctorat │ │ │ │ │ │ └────────────────────┴───────────────┴──────────────────┴─────────────────┴────────────┴────────────┘ III. Proficiency in other languages (please, fill in as appropriate: excellent, good, poor) Language connues (rempli: excellent, bonne, faible) ┌────────────────────┬─────────────────┬──────────────────┬─────────────────────────────────────────┐ │ Language │ Writing │ Speaking │ Institution that issued the certificate │ │ Langue │ Ecrit │ Parlee │ Institution qui a emis le certificat │ ├────────────────────┼─────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │Romanian │ │ │ │ ├────────────────────┼─────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ │ │ │ │ └────────────────────┴─────────────────┴──────────────────┴─────────────────────────────────────────┘ IV. Statement of the applicant / Declaration du solliciteur I oblige myself to observe the laws in force in România, the school and university rules, regulations and norms, as well as those for social life. / Je suis oblige de respecter les lois en vigueur en Roumanie, les normes et les reglementations des ecoles et des universites, ainsi que les regles de cohabitation sociale. I have taken note of the fact that school fees may change during the years of study and must be payed, in free currency, in advance for a period of at least 9 months for full time courses and at least 3 months for part time courses. / J'ai pris note que la valeur des taxes d'etudes peut etre changee pendant l'annee d'etudes et qu'il faut les payer, en devise etrangere, 9 mois en avance pour les cours complets et 3 mois en avance pour les cours partiels. I am aware that any untrue information will lead to my disqualification. / Je comprends et j'accepte que toute information incorrecte ou fausse, toute omission vont entraîner ma disqualification. V. Annex (authenticated copies and translations of the documents, in an internationally wide-spread language) Annexes (photocopies et traductions legalisees des documents, dans une langue de circulation internaționale) 1. The certificate of studies / Les certificats des etudes. 2. The birth certificate / L'acte de naissance. 3. Passport / Passeport 4. Medical certificate / Certificat medical. 5. The list of results of the completed study years (Academic Transcripts) for postgraduate studies applicants and for those wishing to continue studies begun in other countries / La liste complete des resultats des etudes pour chaque annee, pour les solliciteurs des etudes postuniversitaires et pour les etudiants qui desirent se transferer d'un autre pays. On my arrival in România I should submit the original documents. A mon arrivee en Roumanie je vais presenter tous les documents en original. Date _____________________________ Signature ____________________________ ------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.