Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 727/1956

pentru anularea unor restante din impozite, taxe, prime de asigurare, majorări și amenzi, precum și amnistierea unor infracțiuni

prezumat în vigoare

Data actului
31 decembrie 1956
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 1 din 1 ianuarie 1957
Structură
4 articole · 1.503 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

Pe data de 1 ianuarie 1957 se anulează impozitele, taxele locale și de timbru, primele de asigurare și amenzile de orice fel datorate de populație pentru perioada pînă la 31 decembrie 1954, toate majorările de întîrziere aferente acestor sume, cum și orice alte majorări de întîrziere datorate de populație pe perioada pînă la 31 decembrie 1955, pentru neplata în termen a impozitelor, taxelor locale și de timbru, cum și a primelor de asigurare.

Articolul 2

Se reduc cu 50% majorările de întîrziere datorate de populație pe perioada 1 ianuarie 1956 - 30 iunie 1956, pentru neplata în termen a impozitelor, taxelor locale și de timbru, cum și a primelor de asigurare.

Articolul 3

Anularile și reducerile prevăzute de art. 1 și 2 de mai sus operează în limita sumelor rămase neachitate la data de 1 ianuarie 1957, indiferent de data constatării debitelor.

Articolul 4

Se amnistiaza infracțiunile săvîrșite pînă la data de 1 ianuarie 1957 prin neplata impozitelor, taxelor locale și de timbru, cum și a primelor de asigurare, majorărilor și amenzilor care se încadrează în categoriile prevăzute la art. 1 de mai sus.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.