Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 138/1993

privind acordarea unui ajutor umanitar Republicii Islamice Iran ca urmare a inundațiilor catastrofale înregistrate

prezumat în vigoare

Data actului
6 aprilie 1993
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 74 din 12 aprilie 1993
Structură
5 articole, 1 anexă · 2.201 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se acorda un ajutor umanitar gratuit Republicii Islamice Iran, constind în corturi, paturi, lenjerie și materiale sanitare, în valoare de 13,0 milioane lei.

Articolul 2

Se aprobă scoaterea din rezervele materiale naționale a bunurilor materiale prevăzute în anexa, urmînd ca reîntregirea stocurilor să fie facuta în anul 1994, cu finanțare de la bugetul de stat.

Articolul 3

Materialele de la rezervele naționale se preiau de către Ministerul Apărării Naționale, care va efectua transportul acestora la destinație.

Articolul 4

Predarea acestor bunuri către Republica Islamica Iran se va face de către ambasadorul României la Teheran.

Articolul 5

Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Administrația Naționala a Rezervelor Materiale vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri până la data de 15 aprilie 1993.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Ministrul apărării naționale,
general-locotenent Niculae Spiroiu

Anexa 1 LISTA

cuprinzând bunurile materiale ce se scot din rezervele materiale naționale ca ajutor umanitar acordat Republicii Islamice Iran

- 20 corturi (15 buc. de 5 persoane, 5 buc. de 20 persoane) 4.918.830 lei

- 1.000 paturi 3.433.000 lei

- 2.000 cearsafuri 1.687.800 lei

- 1.000 fete de perna 289.060 lei

- 500 prosoape 169.750 lei

- 5.000 pachete comprese tifon (4.500 pachete 10/8, 500

pachete 40/40) 1.139.750 lei

- 3.000 fesi de tifon (1.500 buc. 5/10, 1.500 buc. 10/10) 277.905 lei

- 10.000 role romplast 490.000 lei

- 10.000 seringi de unica întrebuințare cu ac (2.000 buc.

2 ml, 4.000 buc. 5 ml, 4.000 buc. 10 ml) 364.000 lei

- Cheltuieli de impachetare 229.905 lei

---------------

13.000.000 lei

---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.