Decizia nr. 487/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava în Dosarul nr. 252/39/2015 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.644D/2015.

2. La apelul nominal răspunde pentru partea Curtea de Conturi a României domnul consilier juridic Cătălin Gentimir, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că dispozițiile legale criticate stabilesc ca motiv pentru contestația în anulare specială situația în care instanța de judecată, respingând sau admițând în parte recursul, a omis, din greșeală, să se pronunțe asupra unuia dintre motivele de modificare sau casare. Susține că din analiza textului de lege criticat rezultă că acesta se adresează exclusiv recurentului, deoarece acesta este singurul care are interesul de a ataca, pe calea contestației în anulare specială, hotărârea pronunțată în recurs. Arată că, printr-o interpretare per a contrario s-ar ajunge la o situație ilogică în care intimatul ar susține contrar propriilor interese chiar cererea de recurs a reclamantului. Mai apreciază că legiuitorul a stabilit și pentru intimat accesul la justiție prin contestația în anulare specială, numai că pentru alte motive. Textele constituționale atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței instanțelor și procedura de judecată, inclusiv asupra exercitării căilor de atac. Consideră că atât timp cât instanța constituțională a statuat că legiuitorul este suveran în a reglementa în mod diferit situații diferite în ceea ce privește căile de atac ordinare, cu atât mai mult legiuitorul poate reglementa în ceea ce privește o cale extraordinară de atac. În final menționează

Decizia nr. 76 din 23 februarie 2016

prin care Curtea a analizat textul de lege criticat și a constatat constituționalitatea acestuia.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că asupra constituționalității textelor de lege criticate Curtea s-a mai pronunțat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia nr. 2.877 din 14 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 252/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva unei decizii a Curții de Apel Suceava prin care a fost admis recursul declarat și a fost respinsă ca nefondată acțiunea autoarei excepției de neconstituționalitate.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin dispozițiile legale criticate s-a consacrat doar pentru recurent posibilitatea de a-și valorifica susținerile formulate prin cererea de recurs și omise de instanță, legiuitorul deschizând calea contestației în anulare doar uneia din părți, intimatul din aceeași cauză neputându-și valorifica susținerile omise a fi cercetate. Legiuitorul pune într-o poziție dezavantajată intimatul căruia, ca urmare a admiterii recursului părții adverse, i se respinge acțiunea, dar nu i se deschide calea contestației atunci când apărările sale nu au fost analizate. Dreptul de a invoca omisiunea cercetării motivelor este un drept garantat pentru ambele părți, în temeiul art. 21 alin. (3) din Constituție. Această omisiune nu poate avea relevanță diferită în funcție de calitatea părților, de natură a justifica o cale de atac doar pentru recurent.

7. În concluzie solicită constatarea faptului că dispozițiile art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituționale în măsura în care nu permit ambelor părți procesuale posibilitatea de a formula calea de atac.

8. Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004 ,

Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009

sau

Decizia nr. 557 din 16 octombrie 2014 .

9. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

11. Avocatul Poporului precizează că punctul său de vedere potrivit căruia dispozițiile legale criticate sunt constituționale a fost reținut și în

deciziile nr. 557 din 16 octombrie 2014 , nr. 646 din 14 iunie 2012 și nr. 199 din 17 februarie 2009. În consecință, menționează că își menține punctul de vedere exprimat.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul conținut: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

15. Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin

art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

potrivit cărora "Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile legale criticate.

16. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin

Decizia nr. 76 din 23 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 25 aprilie 2016, paragrafele 15-22, a reținut că textul de lege criticat reglementează unul dintre motivele care pot justifica introducerea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, prin care, în anumite cazuri expres prevăzute de lege și în condițiile impuse prin aceasta, instanța care a pronunțat hotărârea atacată este chemată să o anuleze și să procedeze la o nouă judecată. Curtea a reținut că textul legal criticat vizează ipoteza hotărârilor instanțelor de recurs care pot fi atacate cu contestație în anulare în situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Din textul de lege criticat rezultă că acesta se adresează exclusiv recurentului, această împrejurare determinându-l pe autorul excepției să susțină că este nesocotit principiul egalității armelor în proces, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, de vreme ce intimatul care nu a obținut o "satisfacție echitabilă" nu are posibilitatea ca, în virtutea acestui text de lege, să invoce omisiunea de a-i fi analizate apărările.

18. Față de această critică, Curtea a observat că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia ar fi încălcat dreptul la apărare prin faptul că textul de lege criticat nu îi permite unei părți să atace cu contestație în anulare hotărârea instanței de recurs întrucât nu a avut calitatea de recurent. Curtea a reținut, cu acel prilej, că recurentul este singurul care are interesul de a ataca pe calea contestației în anulare specială hotărârea pronunțată în recurs, pentru motivul că instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate. Curtea a apreciat că, altminteri, s-ar ajunge în situația ilogică în care intimatul ar susține, contrar propriilor interese, motivele invocate de recurent în cererea sa.

19. Curtea a observat că lipsa din cuprinsul textului de lege criticat a posibilității intimatului de a utiliza calea extraordinară a contestației în anulare pentru ipoteza în care nu i-au fost examinate apărările formulate cu prilejul soluționării recursului nu poate fi echivalată cu situația în care nu au fost analizate de către instanță unul sau mai multe dintre motivele de recurs. O asemenea variantă s-ar constitui într-un recurs la recurs, inadmisibil în configurația proiectată de legiuitorul român pentru căile de atac, ordinare și extraordinare. Rațiunea pentru care nu a fost instituit și în beneficiul intimatului dreptul de a formula contestație în anulare ca urmare a neanalizării de către instanță a apărărilor formulate de acesta în cursul soluționării recursului rezidă chiar în necesitatea asigurării exigențelor unui proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil, care să fie susceptibil de a se finaliza cu o soluție judicioasă, pronunțată de o instanță independentă și imparțială. Or, eventuala exercitare de către intimat a unei astfel de contestații, pentru motivul menționat, ar conduce la o relativizare a autorității hotărârilor judecătorești, precum și la o incertitudine cu privire la finalizarea procesului, care este conceput ca o succesiune de etape procesuale și de acte procedurale riguros înlănțuite, astfel organizate încât să ofere eficiență actului de justiție.

20. Prin decizia menționată, Curtea nu a reținut nici pretinsa încălcare a art. 16 din Legea fundamentală, întrucât recurentul și intimatul nu se află în situații juridice identice din perspectiva interesului pe care îl pot avea în promovarea contestației în anulare. Astfel, intimatului nu îi este prevăzută prin lege posibilitatea de a formula contestație în anulare pentru motivul cuprins la art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, dar poate uza de această cale extraordinară de atac în ipoteza în care situația sa se circumscrie celorlalte cazuri de contestație în anulare prevăzute de lege, respectiv când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență sau când dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

21. De altfel, dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin mai multe decizii, dintre care se rețin cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004,

Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009,

Decizia nr. 557 din 16 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 4 decembrie 2014, și

Decizia nr. 646 din 14 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 31 iulie 2012 prin care Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate ca neîntemeiate, stabilind, printre altele, că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție. În acest sens, Curtea a statuat că, de vreme ce legiuitorul este suveran în a reglementa în mod diferit, în situații diferite, accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiție, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuție este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiție, are caracter de excepție, și deci poate fi valorificată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. În caz contrar există riscul producerii unor perturbări majore ale stabilității și securității raporturilor juridice.

22. De asemenea, Curtea a mai avut în vedere și dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și pe cele ale art. 129 din Legea fundamentală, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", texte constituționale care atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba soluția și considerentele deciziilor menționate, cele statuate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava în Dosarul nr. 252/39/2015 al Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 318 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2016.