Acordul din 30 septembrie 1976
între Republica Socialistă România și Republica Austria privind promovarea, protecția și garantarea reciprocă a investițiilor
prezumat în vigoare
Republica Socialistă România și Republica Austria,
în intenția de a adinci cooperarea economică între cele doua state,
preocupate de a crea condiții favorabile pentru investițiile care vor fi efectuate de către persoane juridice românești în Austria și de către cetățeni și societăți austriece în România,
recunoscind ca promovarea, protecția și garantarea reciprocă a investițiilor, conform prezentului acord, vor contribui la stimularea inițiativei economice,
în dorința de a îmbunătăți, în continuare, condițiile pentru executarea de proiecte de cooperare economică și industriala cu privire la protecția intereselor partenerilor la astfel de proiecte, inclusiv la protecția juridică a valorilor patrimoniale de orice fel,
constiente de importanța contribuției pe care ameliorarea contactelor de afaceri și întărirea încrederii în relațiile de afaceri, care ar rezultă din aceasta, ar avea-o pentru dezvoltarea relațiilor economice și comerciale, astfel cum se prevede în Actul final al Conferintei de la Helsinki pentru securitate și cooperare în Europa,
au convenit cele ce urmează:
Articolul 1
Definiții
În înțelesul acestui acord:
1. investiții înseamnă deținerea următoarelor drepturi ale unei persoane juridice române în Austria, respectiv ale unui cetățean sau societate austriaca în România, în conformitate cu prevederile legale privind investițiile, în vigoare în cele doua tari:
a) proprietatea și alte drepturi materiale privind bunuri mobile;
b) participarea la societăți cu răspundere limitată și societăți pe acțiuni;
c) drepturi de autor, patente, mărci, mostre, know-how și good-will;
d) drepturi bănești sau drepturi referitoare la prestări de servicii avînd o valoare economică-financiară, inclusiv drepturi de chirie, bazate pe contracte, cu o perioadă de aplicare efectivă mai mare de 6 luni;
2. beneficii înseamnă sume nete care revin de la o investiție sub forma de: dividende, cote de cistig și alte venituri. Beneficiile nedistribuite vor fi considerate ca o sporire a patrimoniului și, ca parte a investiției, se bucura de aceeași protecție ca și acestea;
3. persoana juridică, cu privire la Republica Socialistă România, înseamnă: unități românești înființate potrivit legislației române și avînd sediile lor în România;
4. societăți, cu privire la Austria, înseamnă: persoanele juridice și societăți de persoane potrivit dreptului comercial, care sînt înființate în conformitate cu legislația austriaca și au sediile lor în Austria, indiferent dacă răspunderea asociațiilor sau membrilor lor este limitată sau nelimitată sau dacă activitatea lor are sau nu ca scop realizarea de beneficii. Acestora le aparțin, de asemenea, întreprinderile economice neindependente gestionate de sectorul public.
Articolul 2
Promovare și garantare
1. Fiecare parte contractantă, pe teritoriul sau, va permite, potrivit prevederilor sale legale, efectuarea de investiții, asa cum sînt prevăzute în acest acord, de către persoane juridice române în Austria și de către cetățeni și societăți austriece în România, le va promova în măsura posibilităților și va acorda aprobările legale.
2. Investițiile efectuate conform paragrafului 1 de mai sus se bucura pe teritoriul celeilalte părți contractante de protecție și garanție, asa cum se prevede în acest acord.
Articolul 3
Clauza națiunii celei mai favorizate
1. Fiecare parte contractantă va asigura pe teritoriul sau, pentru investițiile ce se vor face, în conformitate cu art. 1 paragraful 1, de către persoanele juridice române în Austria și, respectiv, de cetățenii și societățile austriece în România, un tratament just și echitabil care va fi cel puțin echivalent cu cel acordat de fiecare parte contractantă investițiilor din terțe tari cu care are acorduri similare în vigoare.
2. Dacă din legislația uneia dintre părțile contractante sau din obligațiile internaționale existente sau care vor fi asumate în viitor de părțile contractante, în afară acestui acord, rezultă o reglementare mai avantajoasă pentru investițiile prevăzute în prezentul acord, atunci aceasta reglementare nu va fi afectată de acest acord.
3. Fiecare parte contractantă va respecta orice alta obligație pe care a luat-o în legătură cu investițiile persoanelor juridice române în Austria și, respectiv, ale cetățenilor și societăților austriece în România.
4. Obligațiile părților contractante, menționate în paragraful 3 de mai sus, cuprind numai obligațiile luate de forurile competente ale părților competente ale părților contractante în exercitarea autorității publice.
Articolul 4
Expropriere și despăgubire
1. O parte contractantă va putea expropria investiții efectuate potrivit prezentului acord numai pe baza prevederilor sale legale și numai pentru utilitate publică, contra unei despăgubiri corespunzătoare. Aceasta despăgubire va trebui să fie efectuată fără întîrziere, efectiv realizabila și liber transferabila. Pentru stabilirea și efectuarea întregii despăgubiri trebuie să fie luate măsuri pregătitoare în momentul exproprierii.
2. Exproprierea, în sensul paragrafului 1, este o preluare a unei investiții - chiar naționalizare - dispusă pe baza unei măsuri suverane, sau o alta măsura suverana a autorităților competente, avînd efecte identice sau similare.
3. Persoanele juridice române în Austria și, respectiv, cetățenii și societățile austriece în România, ale căror investiții suferă pierderi ca urmare a unui război, altui conflict armat sau prin acțiuni care periclitează ordinea publică, pe teritoriul celeilalte părți contractante, vor primi de la aceasta parte contractantă o despăgubire corespunzătoare, care trebuie să acopere pierderile suferite.
4. În toate problemele reglementate în acest articol, părțile contractante nu vor trata cererile persoanelor juridice române în Austria și, respectiv, ale cetățenilor și societăților austriece în România mai puțin favorabil decît pe cele ale cetățenilor și persoanelor juridice și societăților unui stat terț.
Articolul 5
Diferende privind investițiile
Dacă exista un diferend privitor la cuantumul unei despăgubiri conform art. 4, între o persoană juridică română în Austria și, respectiv, cetățeni și societăți austriece în România și partea contractantă pe teritoriul căreia este efectuată investiția, după intrarea în vigoare a hotărîrii definitive a autorităților competente naționale, fiecare parte este indreptatita sa supună acest diferend, pentru conciliere sau arbitraj, Centrului internațional pentru reglementarea diferendelor relative la investiții, între state și persoane ale altor state, potrivit procedurii prevăzute în Convenția de la Washington din 18 martie 1965.
Articolul 6
Transfer
Fiecare parte contractantă va permite, în cadrul prevederilor sale legale în vigoare, fără întîrziere, transferul în valută în care a fost efectuată investiția sau în orice valuta convertibilă convenită, a următoarelor sume:
a) beneficiile și alte venituri curente provenind din investiții;
b) produsul lichidării investiției sau despăgubirile, conform art. 4;
c) retribuțiile persoanelor care au permisiunea sa lucreze în cadrul unei investiții realizate pe teritoriul celeilalte părți contractante.
Articolul 7
Valuta
1. Dacă participanții la o investiție nu au convenit o alta reglementare, aprobată de autoritățile competente ale părții contractante pe al carei teritoriu se afla investiția, transferurile potrivit art. 4, 5 și 6 vor fi efectuate fără întîrziere în valută convertibilă în care a fost efectuată investiția sau în orice alta valuta liber convertibilă convenită, la cursul de schimb în vigoare la data transferului.
2. Fără întîrziere, în sensul paragrafului 1, sînt transferurile care se efectuează într-un termen care este necesar, în mod normal, pentru întocmirea formalităților de transfer. Termenul curge din ziua în care a fost înaintată autorităților competente, în modul cuvenit, cererea împreună cu documentele necesare și care nu trebuie să depășească, în nici un caz, o perioadă de doua luni.
Articolul 8
Recunoașterea preluarilor drepturilor și obligațiilor
Dacă o parte contractantă, în cadrul reglementărilor sale legale, preia în baza unei garanții pe care a dat-o drepturile și obligațiile dintr-o investiție, inclusiv cel privind impozitele și taxele, cealaltă parte contractantă va recunoaște aceasta preluare.
Articolul 9
Impozite și taxe
Prevederile acestui acord nu se aplică în legătură cu perceperea de impozite și taxe, cu excepția art. 4 și 5.
Articolul 10
Înțelegeri privind competența
În vederea valorificării pretențiilor din investiții, a beneficiilor din investiții, precum și a altor pretenții legate direct, din punct de vedere juridic, de investiții, părțile contractante recunosc ca:
1. înțelegerile scrise, prin care partenerii la o investiție s-au supus, pentru o cauza civilă sau comercială, competentei instanțelor unei părți contractante;
2. înțelegerile scrise, prin care partenerii s-au obligat ca toate sau numai anumite litigii, care au intervenit între ele sau vor interveni în viitor, dintr-un anumit raport juridic, fie ca sînt de natura contractuală sau necontractuala, să le supună unei proceduri arbitrale pe teritoriul unei părți contractante.
Articolul 11
Executarea hotărîrilor
Hotărîrile date pe teritoriul unei părți contractante de către o instanța care a fost competența, pe baza unei înțelegeri potrivit art. 10 paragraful 1, într-o cauza civilă sau comercială, vor fi recunoscute și executate pe teritoriul celeilalte părți contractante, în cazul în care îndeplinesc următoarele condiții:
1. recunoașterea, respectiv executarea hotărîrii, nu poate contraveni ordinii publice a părții contractante pe al carei teritoriu urmează să fie efectuată;
2. recunoașterea și, respectiv, executarea hotărîrii nu poate să fie opozabilă în caz de autoritate de lucru judecat;
3. în cauza respectiva nu este voie ca o instanța a părții contractante pe al carei teritoriu urma să fie valorificată o hotărîre sau o instanța a unei terțe tari sa fi fost în exclusivitate competența;
4. în cazul unei hotărîri date în lipsa, citația sau invitația care arata deschiderea procedurii va trebui remisă din timp părții care a fost lipsa și împotriva căreia se valorifica hotărîrea, fie ca aceasta citație a fost data personal acesteia sau reprezentantului sau; în cazul în care aceasta inminare are loc pe teritoriul părții contractante pe care hotărîrea urmează a se valorifica, atunci ea sa fi fost efectuată pe cale judecătorească;
5. hotărîrea trebuie să fie definitivă și executorie potrivit legilor părții contractante pe teritoriul căreia a fost data; dacă se cere executarea, atunci hotărîrea trebuie să fie, de asemenea, executorie conform acestei legi.
Paragraful 1 - pct. 1, 2, 3 și 5 - este aplicabil și pentru tranzacțiile care au fost încheiate înaintea unei instanțe din teritoriul unei părți contractante, care a fost competența potrivit art. 10 paragraful 1 din prezentul acord.
Paragraful 1 este aplicabil și pentru sentințe arbitrale date pe teritoriul unei părți contractante, la baza cărora sta o convenție de arbitraj potrivit art. 10 paragraful 2; paragraful 1 - pct. 1, 2, 3 și 5 - este aplicabil și pentru tranzacțiile încheiate în cadrul unei proceduri arbitrale, dacă aceasta procedura are la baza o convenție arbitrală conform art. 10 paragraful 2.
Articolul 12
Prevederi procedurale
Partea care cere recunoașterea unei hotărîri judecătorești sau solicita executarea acesteia trebuie să producă:
1. un exemplar al hotărîrii, prevăzut cu semnatura și sigiliu din care trebuie să rezulte, fără nici o indoiala, ca hotărîrea are ca obiect o pretentie juridică, în sensul art. 10 paragraful 1 fraza introductivă;
2. în cazul unei hotărîri date în lipsa, certificatul judecătoresc despre modul și data remiterii citației către partea care a fost absenta, prin care aceasta era incunostiintata despre procedura;
3. un certificat sau o dispoziție judecătorească cu privire la autoritatea de lucru judecat;
4. originalul sau copia certificată a înțelegerii potrivit art. 10 paragraful 1.
În cazul în care se cere executarea unei tranzacții încheiate înaintea unei instanțe, atunci urmează să fie prezentat un exemplar al tranzacției, un certificat judecătoresc cu privire la executabilitatea acesteia și originalul sau o copie certificată a înțelegerii, potrivit art. 10 paragraful 1.
În cazul în care se cere recunoașterea sau executarea sentinței arbitrale sau executarea unei tranzacții încheiate în cadrul unei proceduri de arbitraj, atunci partea va produce următoarele documente:
1. o copie a sentinței de arbitraj sau a tranzacției;
2. o confirmare cu privire la autoritatea de lucru judecat și cu privire la executabilitatea sentinței de arbitraj, respectiv cu privire la executabilitatea tranzacției;
3. în cazul unei hotărîri date în lipsa, o adeverinta cu privire la modul și data remiterii citației sau dispoziției care a initiat procedura arbitrală către persoana lipsa;
4. originalul sau o copie certificată a înțelegerii, potrivit art. 10 paragraful 2.
Examinarea cererii de recunoaștere, respectiv de executare, urmează a se limita la condițiile prevăzute în art. 11 al acestui acord și la documentele care trebuie produse potrivit acestui articol.
Articolul 13
Prevederile art. 10-12 nu afectează obligațiile celor două părți contractante care le-au luat în baza acordurilor multilaterale în care ele sînt partenere.
Articolul 14
Investiții existente
Sînt supuse acestui acord și investițiile efectuate de persoanele juridice române în Austria, respectiv de cetățeni și societăți austriece în România, în conformitate cu prevederile legale ale celeilalte părți contractante și pe teritoriul acesteia, înainte de intrarea în vigoare a prezentului acord.
Articolul 15
Diferende dintre părțile contractante
1. În cazul unor diferențe de opinii cu privire la interpretarea sau aplicarea acestui acord, părțile contractante vor iniția, pentru găsirea unei soluții, consultații pe cale diplomatică, duse într-un spirit prietenesc.
2. Atita vreme cît o diferența de opinii nu poate fi aplanata pe aceasta cale, în rastimpul unui an începînd de la data în care uneia dintre părțile contractante i-a fost propusă de către cealaltă parte contractantă începerea consultatiilor amintite în paragraful 1 de mai sus, atunci aceasta poate fi supusă, la cererea uneia dintre părțile contractante, unui tribunal arbitral.
3. Tribunalul arbitral este format pentru fiecare caz în parte, fiecare parte contractantă numind un membru, iar ambii membri cad de acord asupra alegerii unui președinte care trebuie să fie cetățean al unui stat terț și care urmează a fi desemnat de ambele părți contractante.
Membrii sînt numiți în cadrul unei perioade de doua luni, președintele în cursul unei perioade de 5 luni, după ce o parte contractantă a comunicat celeilalte părți ca dorește sa supună diferendul unui tribunal arbitral.
4. În cazul în care termenele arătate la paragraful 3 de mai sus nu vor fi respectate, atunci, în lipsa unei alte înțelegeri, fiecare parte contractantă poate ruga pe președintele Curții Internaționale de Justiție să facă numirile necesare. În cazul în care președintele este cetățean al uneia dintre cele doua părți contractante, sau dacă este împiedicat dintr-un alt motiv, în acest caz urmează ca vicepreședintele să facă numirile respective. În cazul în care vicepreședintele este cetățean al uneia dintre părțile contractante sau este și el indisponibil, atunci membrul Curții Internaționale de Justiție care urmează imediat în rang și care nu are cetățenia uneia dintre părțile contractante va face numirile respective.
5. Tribunalul de arbitraj hotărăște în diferendele care îi sînt supuse, în conformitate cu dreptul internațional. Tribunalul de arbitraj decide cu majoritate de voturi. Hotărîrile sale sînt obligatorii.
Fiecare parte contractantă suporta cheltuielile membrului sau, precum și ale reprezentării în procedura dinaintea tribunalului de arbitraj; cheltuieli președintelui, precum și celelalte cheltuieli, vor fi suportate de ambele părți contractante în părți egale.
6. Tribunalul de arbitraj își stabilește propria sa procedura.
Articolul 16
Dispoziții finale
1. Acest acord urmează a fi ratificat. Instrumentele de ratificare vor fi schimbate în București.
2. Acest acord intră în vigoare la 60 de zile după schimbul instrumentelor de ratificare. El rămîne în vigoare timp de 10 ani și se prelungește pe timp nedefinit, atît timp cît nu va fi denunțat, în scris, pe cale diplomatică, de către una dintre părțile contractante, cu un an înainte de expirarea acesteia. După expirarea a 10 ani, acordul poate fi denunțat oricînd, cu o perioadă de preaviz de un an.
3. Pentru investițiile efectuate și beneficiile rezultate din acestea, pe perioada valabilității prezentului acord, prevederile sale vor continua să fie în vigoare timp de 10 ani, începînd de la data încetării valabilității sale.
Întocmit în Viena la 30 septembrie 1976, în doua exemplare în limba română și în limba germană, fiecare text fiind autentic în egala măsura.
Pentru Republica Socialistă România,
Ion Avram
Pentru Republica Austria,
Erich Bielka
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.