Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 516/1993

privind alocarea unor fonduri din bugetul de stat pe anul 1993 pentru refacerea unor lucrări distruse de calamitățile naturale produse în județul Galați

prezumat în vigoare

Data actului
27 septembrie 1993
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 242 din 11 octombrie 1993
Structură
3 articole · 1.621 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

În vederea refacerii lucrărilor distruse de calamitățile naturale produse în județul Galați, se aprobă constituirea, la nivelul județului Galați, a unui fond special de intervenție, prevăzut în bugetul de stat pe anul 1993, la dispoziția Guvernului, repartizat astfel:

- 100 milioane lei pentru strămutarea gospodăriilor situate în zona afectată de calamitățile naturale;

- 500 milioane lei pentru realizarea primei etape a lucrărilor de consolidare și construire pe un tronson de 200 m lungime a falezei lacului Brateș și a amenajărilor necesare la stația de cale ferată Tulucești.

Articolul 2

Fondul special constituit cu această destinație, potrivit art. 1, se administrează de către organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor împreună cu Prefectura Județului Galați.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor va introduce modificările corespunzătoare în bugetul de stat pe anul 1993.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VĂCĂROIU
Contrasemnează:
Secretar de stat, șeful Departamentului pentru
Administrație Publică Locală,
Octav Cozmâncă
p. Ministru de stat,
ministrul finanțelor,
Dan Mogoș,
secretar de stat
Ministerul transporturilor,
Paul Teodoru
București, 27 septembrie 1993.
Nr. 516.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.