Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 499/1993

privind constituirea stocului rezerva naționala de pacura pentru nevoile de iarna ale sistemului energetic național

prezumat în vigoare

Data actului
23 septembrie 1993
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 242 din 11 octombrie 1993
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
11 articole · 4.340 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

În vederea asigurării continuității funcționarii sistemului energetic național, în situații excepționale, în perioada de iarna, Administrația Naționala a Rezervelor Materiale va constitui anual un stoc de pacura la nivelul prevederilor Programului energetic aprobat de Guvern, de minimum 500 mii tone.

Constituirea acestui stoc se va face, eșalonat, în perioada aprilie-septembrie a fiecărui an, din producția interna, processing sau din import.

Articolul 2

Ministerul Industriilor - Departamentul industriei chimice și petrochimice - va asigura resursele fizice necesare acumularii în rezerva naționala a cantității de pacura aprobată prin Programul energetic anual.

Articolul 3

Fondurile necesare pentru acumularea stocului prevăzut la art. 1 se vor asigura după cum urmează:

- din sumele provenite din valorificarea cantităților de pacura acumulate de către Administrația Naționala a Rezervelor Materiale în anul precedent și a eventualelor sume disponibile, corespunzătoare gradului de îndeplinire a programului de reintregire a stocurilor, aprobat de Guvern;

- din sumele aprobate prin legea bugetului de stat anual pentru rezervele materiale naționale.

Articolul 4

Banca Naționala a României va acorda cu prioritate, în condițiile legii, valuta necesară efectuării importului cantităților de pacura destinate rezervelor materiale naționale.

Articolul 5

Atribuirea comenzilor externe pentru achiziționarea produsului se face prin licitații organizate de Ministerul Comerțului, prin organismul autorizat de Guvern în acest scop, cu participarea Ministerului Industriilor.

Articolul 6

Ministerul Industriilor va pune la dispoziția Administrației Naționale a Rezervelor Materiale, anual, până la data de 1 aprilie, în unitățile din subordine, fără plata de chirii, spațiile necesare pentru depozitarea stocului de pacura aprobat prin Programul energetic anual în limita a:

- minimum 400 mii tone (din care 100 mii tone în municipiul București) în spațiile unităților din subordinea Regiei Autonome de Electricitate "Renel";

- minimum 100 mii tone în spațiile Societății Comerciale "Rafirom" - S.A.

Articolul 7

Societatea Comercială "Petrotrans" - S.A. Ploiesti va presta serviciile aferente constituirii stocului de pacura rezerva naționala pe bază de contract încheiat cu Administrația Naționala a Rezervelor Materiale.

Articolul 8

Ministerul Transporturilor - S.N.C.F.R. - va asigura cu prioritate transportul produsului la locurile de destinație, fără perceperea eventualelor suprataxe de urgenta.

Articolul 9

Scoaterea cantităților de pacura din stocul constituit ca rezerva naționala se face în perioada rece (octombrie-martie), cu respectarea prevederilor Legii nr. 82/1992.

Articolul 10

Regia Autonomă de Electricitate "Renel" va achită Administrației Naționale a Rezervelor Materiale contravaloarea produsului la prețurile în vigoare la data scoaterii acestuia din rezervele materiale naționale, cheltuielile aferente transportului pe parcurs intern, comisionul importatorului, cheltuielile de manipulare în port, comisionul PECO și va suporta pierderile tehnologice legale la aceste operațiuni.

Articolul 11

Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriilor - Departamentul industriei chimice și petrochimice, Societatea Comercială "Rafirom" - S.A. și Regia Autonomă de Electricitate "Renel", Ministerul Comerțului, Banca Naționala a României, Ministerul Transporturilor - S.N.C.F.R., Societatea Comercială "Petrotrans" - S.A. și Administrația Naționala a Rezervelor Materiale vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
Ministrul industriilor,
Dumitru Popescu
p. Ministrul transporturilor,
Aurel Novac,
secretar de stat

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.