Decizia nr. 971/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 966 și 968 din Codul civil
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 966 și 968 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bucovina Enterprises" - S.R.L. din localitatea Vatra Dornei, în Dosarul nr. 5.398/86/2009 al Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.872D/2010.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.398/86/2009, Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 966 și 968 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bucovina Enterprises" - S.R.L. din localitatea Vatra Dornei într-o cauză având ca obiect constatare nulitate act.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că orice persoană este liberă să își exercite drepturile, inclusiv dreptul de a dispune de bunurile sale și dreptul de a încheia convenții. Textele legale criticate impun însă limitări în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenilor, care se situează peste restrângerile și limitările permise de Constituție și de tratatele internaționale la care România este parte.
Până la data pronunțării Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 966 și 968 din Codul civil, Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia acestei excepții, limitându-se a se pronunța numai în ceea ce privește admisibilitatea acesteia.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 966 și 968 din Codul civil, publicat în Broșura din 1 ianuarie 1997, care au următorul conținut:
- Art. 966: "Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau ilicită , nu poate avea niciun efect.";
- Art. 968: "Cauza este ilicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice."
Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și celor ale art. 57 referitoare la exercitarea drepturilor și a libertăților.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași norme din Legea fundamentală și cu o motivare similară.
În acest sens este
Decizia nr. 1.145 din 15 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 octombrie 2009, sau
Decizia nr. 587 din 8 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.159 din 21 decembrie 2005, prin care Curtea a constatat că, potrivit art. 948 din Codul civil, cauza licită constituie una dintre condițiile esențiale de validitate a convențiilor.
Așa fiind, absența cauzei, falsitatea acesteia - în sensul neconcordanței cu realitatea - ori caracterul său ilicit lipsește de eficiență juridică convenția, consecință consacrată în mod expres de art. 966 din același cod. Prevederile art. 968 din Codul civil definesc termenul de "ilicit" în sensul de calificativ impus de încălcarea unor prevederi legale și, cu un sens mai larg, a unor reguli de morală ori aparținând ordinii publice.
Totodată, Curtea a constatat că aceste norme legale consacră reglementări de maximă generalitate, cu valoare principială, a căror aplicare nu este condiționată de criterii cu finalitate sau eficiență discriminatorie, ci este exclusiv dependentă de identitatea dintre situația de fapt reală și cea definită prin ipotezele lor, astfel încât nu se poate reține niciun fine de neconstituționalitate în ceea ce le privește în raport cu art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.
Nici critica textelor legale menționate prin raportare la art. 20 din Constituție nu poate fi reținută, deoarece invocarea acestuia ca text de referință este lipsită de relevanță, în măsura în care nu este indicată prevederea încălcată din pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Aceeași concluzie se impune și cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, care nu este incident în cauză, în condițiile în care nu este evidențiat dreptul al cărui exercițiu este restrâns prin dispozițiile legale criticate. În acest sens, Curtea a statuat în mod constant că exercițiul unui drept nu poate fi absolutizat, prin eliminarea oricăror îngrădiri, inerente în considerarea existenței altor drepturi aparținând altor titulari, cărora autoritatea statală este ținută, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Altfel spus, libertatea - cu semnificația îndeobște conferită de cadrul juridic în ale cărui limite valorificarea dreptului este legitimă - încetează acolo unde începe libertatea altor subiecte de drept.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 966 și 968 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bucovina Enterprises" - S.R.L. din localitatea Vatra Dornei în Dosarul nr. 5.398/86/2009 al Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.