Decizia nr. 130/2003

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/2002

privind încetarea aplicabilitatii unor facilități, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 406/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Ifantis România" - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 1.124/2002 al Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin avocat Nichita Gheorghe, cu delegație la dosar, precum și partea Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, prin consilier juridic Simona Tanciu, cu delegație la dosar.

Autorul excepției de neconstituționalitate, prin avocat, solicita admiterea excepției, sustinand ca dispozițiile criticate încalcă dreptul de proprietate al investitorilor străini, precum și principiile statului de drept. Având în vedere ca, prin

Legea nr. 35/1991

privind regimul investițiilor străine, statul și-a asumat obligația de a respecta un anumit regim juridic aplicabil investitorilor străini pe toată durata de activitate a acestora, precum și ca, prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/2002 , s-a prevăzut încetarea aplicabilitatii facilităților acordate conform

Legii nr. 35/1991 , considera ca statul și-a încălcat propriile obligații și astfel au fost infrante principiile statului de drept, precum și dreptul de proprietate al investitorilor străini.

Reprezentantul părții Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov solicita respingerea excepției ca inadmisibila, față de dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, având în vedere faptul ca de excepția de neconstituționalitate ridicată nu depinde soluționarea cauzei. Obiectul cauzei aflate pe rolul instanței de judecată fiind o contestație introdusă de autorul excepției pentru anularea unui proces-verbal de constatare, emis de direcția generală a finanțelor publice, prin care s-a constatat neplata impozitului pe profit în perioada 27 aprilie 1999-31 decembrie 1999, dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/2002

nu au relevanta în cauza, deoarece aceasta a intrat în vigoare la data de 10 aprilie 2002. În subsidiar, solicita respingerea excepției ca neîntemeiată, având în vedere ca dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 41 și ale art. 1 alin. (3) referitoare la dreptul de proprietate și la principiile statului de drept.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibila, potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, apreciind ca soluționarea cauzei în fața instanței de judecată nu depinde de dispozițiile criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 14 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.124/2002, Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului unic din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/2002

privind încetarea aplicabilitatii unor facilități, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 406/2002 . Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Ifantis România" - S.R.L. din Otopeni, în cadrul unui recurs declarat de aceasta împotriva unei sentințe civile a Tribunalului București, prin care i s-a respins, pe de-o parte, cererea de anulare a unei decizii și a unui proces-verbal de control, ambele emise de direcția generală a finanțelor publice, iar pe de altă parte, recunoașterea scutirii de impozit pe profit pe o perioadă de 5 ani de la data începerii activității, respectiv pe perioada 27 aprilie 1999-27 aprilie 2004.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca abrogarea în mod expres a facilităților fiscale acordate investitorilor străini, în baza

Legii nr. 35/1991

privind regimul investițiilor străine, contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este un stat de drept, în care drepturile și libertățile cetățenilor reprezintă valori supreme și sunt garantate. De asemenea, se susține ca, "prin acordarea scutirii fiscale pentru o perioadă determinata investitorilor care indeplineau condițiile legii privitoare la cuantumul și destinația investiției, se poate considera ca Statul Roman a contractat față de aceștia o obligație patrimonială, pe care, atunci când o încalcă, creează în mod evident o vătămare a drepturilor de creanta ale acestora, care sunt garantate de art. 41 din Constituție. În consecința, față de prevederile art. 41 alin. (3), încălcarea acestui drept nu se poate face fără o dreapta și prealabilă despăgubire".

Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ opineaza ca dispozițiile criticate nu încalcă prevederile constituționale, deoarece "normele legale privind retragerea facilităților fiscale în baza

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 42/2002

operează de la data intrării în vigoare a acestui act normativ - 28 martie 2002 - și nu retroactiv de la data intrării în vigoare a actului normativ prin care s-au acordat facilitățile fiscale".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate este neîntemeiată, deoarece diferitele facilități acordate investitorilor străini prin

Legea nr. 35/1991 , precum și prin alte acte normative subsecvente nu au natura juridică a unui drept de creanta, iar instituirea sau încetarea lor "corespunde unor situații economice conjuncturale, existente într-o anumită perioada, fiind în corelare cu interesele economice naționale, respectiv cu obligația statului de a asigura protejarea acestor interese potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție". Cu privire la susținerile autorului excepției, conform cărora dispozițiile criticate ar contraveni prevederilor constituționale referitoare la expropriere, Guvernul apreciază că nu sunt întrunite condițiile specifice instituției exproprierii, a carei fizionomie juridică este stabilită prin dispozițiile constituționale ale

art. 41 alin. (3) și (5), precum și prin acelea ale Legii nr. 33/1994 .

Avocatul Poporului considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece acordarea unor facilități de către stat nu constituie un drept, asa cum susține autorul excepției, de care trebuie să beneficieze anumite societăți comerciale cu capital privat, ci un mijloc, aflat la indemana statului, prin care se atrag investitorii și el este folosit în funcție de anumiti factori economici și sociali, în anumite etape. Acordarea acestor facilități presupune adoptarea unor acte normative care deroga de la principiile generale ale legii în materie, nu în sensul restrângerii unor drepturi, ci, dimpotriva, al largirii acestora.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile articolului unic din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42 din 28 martie 2002

privind încetarea aplicabilitatii unor facilități (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 10 aprilie 2002), aprobată cu modificări prin

Legea nr. 406 din 20 iunie 2002

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 27 iunie 2002), având următorul conținut:

- Articol unic: "Facilitățile în derulare, acordate conform

Legii nr. 35/1991

privind regimul investițiilor străine, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 2 august 1993, își încetează aplicabilitatea."

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.

(4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiție.

(6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.

(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii."

I. Analizând excepția de neconstituționalitate sub aspectul condițiilor de admisibilitate, Curtea constata ca soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești depinde de prevederile criticate, deoarece litigiul are ca obiect, pe de-o parte, cererea de anulare a unei decizii și a unui proces-verbal de control, ambele emise de direcția generală a finanțelor publice, precum și recunoașterea scutirii de plată impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani de la data începerii activității, respectiv pe perioada 27 aprilie 1999-27 aprilie 2004.

II. Cu privire la constituționalitatea dispozițiilor criticate, Curtea constata următoarele:

În vederea atragerii investițiilor străine în România, prin

Legea nr. 35 din 3 aprilie 1991

(republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 2 august 1993) s-au adoptat unele dispoziții "de natura să asigure investitorilor străini garanții și facilități, precum și folosirea integrală și nelimitată a rezultatelor". Între facilitățile acordate potrivit art. 14-17 din această lege se numara scutiri de la plata taxelor vamale pentru mașini, utilaje, instalații, echipamente, mijloace de transport, materii prime, materiale și subansambluri importate necesare producției, precum și scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe profit.

Curtea constata ca prin adoptarea acestei legi nu s-a încheiat un contract între statul român și potentialii investitori străini, asa cum fără temei susține autorul excepției de neconstituționalitate și nici nu s-a constituit în favoarea acestora un drept de proprietate sau un drept de creanta, ci s-a creat cadrul legislativ care, ținând seama de imperativele trecerii de la economia de stat, centralizata, la economia de piața, să le ofere investitorilor străini un climat atragator de afaceri. Faptul ca dispozițiile criticate prevăd încetarea aplicabilitatii acestor facilități nu poate avea, în consecința, semnificatia rezilierii unui contract și, cu atât mai puțin, al încălcării dreptului de proprietate ori a drepturilor de creanta ale investitorilor, ci modificarea cadrului legislativ în raport cu conjunctura economică. Măsura nu este de natura sa prejudicieze investitorii străini, aceștia aflându-se, în continuare, în situația de a-și desfășura activitatea în condițiile obișnuite ale economiei de piața, fără facilitățile care constituiau discriminări pozitive în raport cu ceilalți participanți la circuitul economic.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (3), Curtea retine ca acestea nu au relevanta în cauza, deoarece dispozițiile criticate nu instituie trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri proprietate privată.

Pe de altă parte, Curtea retine ca încetarea facilităților acordate în urma cu 11 ani investitorilor străini corespunde obligației statului, prevăzută în art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, de a proteja interesele naționale în activitatea economică, financiară și valutară. Măsura este luată în limitele principiului statului de drept care presupune, în primul rând, respectarea Legii fundamentale de către toate autoritățile statului, deci și de autoritatea legiuitoare, potrivit prevederilor art. 51 din Constituție.

Ca atare, Curtea constata ca dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 41 referitoare la protecția proprietății private și nici celor ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept.

Fața de cele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (3), ale art. 41, 51, 134, art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 și

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 42/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Ifantis România" - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 1.124/2002 al Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2003.