Decizia nr. 154/2004

privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală, excepție ridicată de primarul municipiului Constanța și de Consiliul Local Constanța în Dosarul nr. 9.577/2003 al Judecătoriei Constanța.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând, pe de-o parte, că dispozițiile legale criticate au fost abrogate, însă soluția legislativă a fost preluată de dispozițiile Codului fiscal, iar, pe de altă parte, că principiul autonomiei locale nu presupune independența totală a autorităților locale și, ca atare, dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 9.577/2003, Judecătoria Constanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 11, 12 și 23 din Legea nr. 232/2003

pentru aprobarea

privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală, excepție ridicată de primarul municipiului Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța într-un litigiu având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unei dispoziții a primarului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că modificarea prin

Ordonanței Guvernului nr. 36/2002 , în sensul că se exceptează de la plata impozitelor și taxelor locale "terenurile aferente complexelor hidrotehnice sau de navigație, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare ale acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare", este neconstituțională pentru mai multe motive: a) legea retroactivează cu 5 luni; b) lezează dreptul de proprietate privată a unității administrativ-teritoriale, c) îngrădește exercițiul drepturilor consiliului local; d) exceptarea de la plata taxei pentru folosința terenurilor este discriminatorie și contravine principiului autonomiei locale și f) lezează competențele reglementate pentru stabilirea impozitelor și taxelor. În acest sens, consideră că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 53 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 120 și art. 139 alin. (1) și (2) din Constituție, republicată.

Judecătoria Constanța apreciază că, referitor la susținerile autorilor excepției privind încălcarea art. 44 alin. (2), art. 53, 120 și 139 din Constituție, republicată, excepția ridicată nu este întemeiată, însă critica potrivit căreia dispozițiile legale criticate retroactivează este întemeiată, întrucât

a intrat în vigoare la data de 31 mai 2003 (data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României), iar anul fiscal 2003 a început la 1 ianuarie 2003. Astfel, aplicarea unor dispoziții din

începând cu data de 1 ianuarie 2003 este neconstituțională.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Nici una dintre autoritățile publice menționate nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum reiese din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie

art. I pct. 11, 12 și 23 din Legea nr. 232/2003

pentru aprobarea

privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 31 mai 2003).

a modificat și completat, printre altele, și dispozițiile

art. VI din Ordonanța Guvernului nr. 36/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 2 februarie 2003, dispoziții care, la rândul lor, au modificat și completat unele prevederi din

privind impozitele și taxele locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002.

În concluzie, dispozițiile legale criticate fac parte din

privind impozitele și taxele locale, iar celelalte acte normative ( Ordonanța Guvernului nr. 36/2003

și

de aprobare a acesteia) nu fac decât să le modifice sau să le completeze.

Curtea observă că, în realitate, criticile formulate de autorii excepției se referă la două puncte ale

art. I din Legea nr. 232/2003 , și anume punctele 11 și 12, care prevăd modificarea subpunctelor (12) și (14) ale punctului 7 din anexa nr. 2, respectiv, a punctului 5 al lit. B a anexei nr. 5 din

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la scutirea de impozit asupra unor construcții și terenuri, dispoziții având următorul cuprins:

- Anexa nr. 2: "Lista cuprinzând clădirile care nu sunt supuse impozitului [...] 7. Construcții speciale: [...] (12) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor [...] (14) rețele și conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare.";

- Anexa nr. 5: "Terenurile pentru care nu se datorează impozitul și taxa pe teren [...] B. Nu se datorează taxa pe teren pentru: [...] 5. terenurile aferente complexelor hidrotehnice sau de navigație, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare."

De asemenea, așa cum reiese din formularea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia critică și pct. 23 al

art. I din Legea nr. 232/2003

ca fiind retroactiv, însă, în realitate, Curtea constată că aceștia se referă la dispozițiile art. II alin. (1) din aceeași lege, care prevăd că "Modificările și completările aduse prin prezenta lege la

Legea nr. 414/2002

privind impozitul pe profit, precum și cele aduse prin prezenta lege la

privind impozitele și taxele locale se aplică începând cu anul fiscal 2003."

Ulterior sesizării,

Ordonanței Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost expres și integral abrogată prin

art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003), dar dispozițiile subpunctelor (12) și (14) ale punctului 7 din anexa nr. 2, precum și cele ale punctului 5 al lit. B a anexei nr. 5 din

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost preluate, cu un conținut similar, în actul normativ abrogator, în conținutul prevederilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) și n), precum și în cele ale art. 257 lit. j). Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, dacă prevederile unui act normativ au fost abrogate, însă soluția legislativă prevăzută de acestea a fost preluată în conținutul altui act normativ, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor corespunzătoare din noua reglementare. Astfel, în cazul de față, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) și n), precum și ale

art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, care au următorul conținut:

- Art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) și n): "(1) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: [...] 11. oricare dintre următoarele construcții speciale [...] l) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor; [...] n) rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare;";

- Art. 257 lit. j): "Impozitul pe teren nu se datorează pentru: [...] j) orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare."

În ceea ce privește dispozițiile

art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 , referitoare la aplicarea modificărilor și completărilor

începând cu anul fiscal 2003, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin

Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, nefiind preluate în actul normativ abrogator.

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia apreciază că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2), art. 49, art. 53 alin. (2), art. 119, art. 138, care, în urma revizuirii și republicării Constituției în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 53, art. 56 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 139, având următorul conținut:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.";

- Art. 120 alin. (1): "Administrarea publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.";

- Art. 139: "(1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

(2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.

(3) Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. Ulterior sesizării Curții Constituționale prin Încheierea din 26 noiembrie 2003,

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin prevederile

art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003 și care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004. Dispozițiile

art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003

(de aprobare a

Ordonanței Guvernului nr. 36/2003 , care, la rândul ei a modificat și completat

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 ) nu au fost preluate în noua reglementare.

Având în vedere dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare [...]", Curtea urmează a respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 , ca devenită inadmisibilă.

II. Referitor la celelalte dispoziții legale criticate, care exceptează de la plata impozitului pe clădiri și pe teren construcțiile, respectiv terenurile aferente complexelor hidrotehnice de navigație, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și spațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurilor aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare, Curtea reține că stabilirea prin lege a obligației de plată a anumitor impozite sau taxe, ca și a eventualelor scutiri de la plata acestora, ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu condiția ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situații egale.

Cu privire la invocarea prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (2), referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private în mod egal de lege, indiferent de titular, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză, întrucât bunurile la care se referă dispozițiile legale criticate constituie, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, bunuri aparținând domeniului public.

Având în vedere aceste considerente, critica autorilor excepției privind încălcarea prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, nu poate fi primită.

Referitor la pretinsa încălcare a principiului autonomiei locale, consacrat de art. 120 alin. (1) din Constituție, republicată, Curtea reține că acest principiu nu presupune totală independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării, dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. În acest sens, art. 121 alin. (2) din Constituție, republicată, prevede: "Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe".

Ca atare, Curtea constată că autoritățile administrației publice locale nu au totală independență nici în privința stabilirii impozitelor și taxelor locale. Astfel, potrivit art. 139 alin. (2) din Constituție, republicată, "Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii". Această prevedere constituțională obligă legiuitorul să determine, la modul general, domeniile, activitățile și veniturile pentru care consiliile locale sau județene sunt competente să stabilească impozite și taxe locale. În același sens, legea poate prevedea domeniile, activitățile, veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori taxelor locale.

Stabilirea obligației de plată a impozitelor și taxelor locale, precum și scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, republicată.

Cu privire la dispozițiile

art. I pct. 12 din Legea nr. 232/2003 , Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 460 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 28 ianuarie 2004, statuând că acestea sunt constituționale. Neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003

pentru aprobarea