Decizia nr. 248/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Cristiana Bălășescu, Mihail Cătălin Bălășescu și Manuela Corina Domnescu în Dosarul nr. 2.786/2003 al Judecătoriei Moreni.

La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, susținând că textul de lege criticat nu contravine dreptului la apărare, întrucât instanța are obligația de a pune în vedere pârâtului toate mijloacele de apărare care pot fi folosite de acesta și, la cerere, poate acorda un termen pentru pregătirea apărării. În acest sens există o constantă jurisprudență a Curții și, întrucât nu au apărut elemente noi de natură a justifica schimbarea acesteia, se apreciază că excepția este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.786/2003, Judecătoria Moreni a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Cristiana Bălășescu, Mihail Cătălin Bălășescu și Manuela Corina Domnescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat este totalmente restrictiv și creează discriminări între părțile aflate în proces care și-au angajat avocat și cele care nu au apărător. Prevederea legală nu permite o asimilare între pârâții fără avocat și cei care au angajat unul cu mai puțin de 5 zile înainte de termenul sorocit, care nu se bucură de același tratament pentru depunerea întâmpinării sau pentru propunerea de probe și excepții. Dispozițiile art. 118 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă lasă pârâtul la dispoziția judecătorului, care își exercită rolul activ adeseori sub imperiul formalismului exagerat, interpretării strict textuale și scolastice a legii procedurale, doar în litera și nu în spiritul ei.

Autorii excepției susțin lipsa de oportunitate a textului de lege criticat, prin raportare la diverse norme din Codul de procedură civilă, arătând că tratamentul procedural și probatoriul sunt mult mai facile în cadrul căilor devolutive de atac.

Judecătoria Moreni apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, pârâtul care nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege având la dispoziție mai multe norme procedurale în temeiul cărora să-și formuleze apărările, respectiv art. 171, art. 138 sau art. 103 din Codul de procedură civilă.

Cu privire la încălcarea principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, instanța consideră că nu există identitate de situații între persoana care beneficiază de asistență juridică și cea care nu are angajat apărător, identitate care să justifice aplicarea aceluiași regim juridic. Soluția consacrată de textul de lege criticat este de natură să asigure egalitatea de arme a părților, ceea ce dă expresie exigențelor prevăzute de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arată că textul de lege criticat consacră importanța întâmpinării în cadrul procesului civil. Acest act procedural prin intermediul căruia pârâtul răspunde la pretențiile formulate de reclamant, precizându-și apărările sale, este destinat în primul rând să asigure un echilibru în situația juridică a părților. Legiuitorul a considerat că este firesc ca părțile să cunoască de la început pretențiile și apărările lor, precum și mijloacele de probă, ceea ce este de natură să asigure "egalitatea de arme", prevăzută de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, reglementarea întâmpinării, ca și procedura de judecată în ansamblul ei, se întemeiază pe dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, care prevăd în mod expres că reglementarea competenței și a procedurii de judecată se face prin lege.

Avocatul Poporului apreciază excepția ca fiind neîntemeiată, textul de lege criticat contribuind la urgentarea soluționării cauzei și la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale de către pârât, fără a îngrădi accesul la justiție al acestuia. Se arată că legea procesuală civilă oferă suficiente garanții care să asigure dreptul la apărare și la un proces echitabil, soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și egalitatea de tratament a părților implicate în proces, în funcție de situația juridică diferită în care se află fiecare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze excepția de neconstituționalitate formulată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 118 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă. Textul legal criticat are următorul conținut: "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, președintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfățișare, să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de ședință; instanța va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării și depunerea întâmpinării."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) și (3) și ale art. 24 alin. (1) din Constituție, republicată, care au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (1), (2) și (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate sub aspectul încălcării principiilor constituționale al liberului acces la justiție și al dreptului la apărare. Astfel, prin

Decizia nr. 128/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, sau prin

Decizia nr. 17/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate.

Cu acest din urmă prilej s-a reținut că textul de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativității întâmpinării, se asigură de plano echilibrul procesual al părților în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaște apărările pârâtului, precum și probele utilizate în susținerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a acțiunii introductive a reclamantului.

Pe de altă parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluționării cauzei și la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanța fiind în măsură de a cunoaște încă de la început cadrul procesual, iar reclamantul își poate pregăti apărările, în cunoștință de cauză, în raport de susținerile pârâtului cuprinse în întâmpinare.

Instituirea obligativității depunerii întâmpinării, cu consecința decăderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, se circumscrie domeniului de reglementare a competenței instanțelor și a procedurii de judecată, rezervat, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, legiuitorului ordinar, care a acționat, deci, în limitele prerogativelor sale constituționale.

Față de utilitatea evidentă a reglementării cuprinse în art. 118 din Codul de procedură civilă, Curtea nu poate reține încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât alin. 3 al articolului criticat instituie obligația pentru instanța judecătorească, în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, de a-i pune în vedere, la prima zi de înfățișare, să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare, ce vor fi consemnate în încheierea de ședință, acordând, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării și depunerea întâmpinării.

Dacă totuși, deși protejat în această manieră împotriva consecințelor prejudiciabile ale propriei lipse de diligență sau insuficienței mijloacelor materiale care l-au împiedicat să apeleze la serviciile unui avocat, pârâtul nu înțelege să-și execute obligația de depunere a întâmpinării, el își asumă în deplină cunoștință de cauză riscurile decurgând din propria sa culpă și, în consecință, potrivit unui principiu de aplicație generală, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate invoca încălcarea dreptului său la apărare.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Așa fiind, Curtea constată că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 53 din Constituție, republicată.

În sfârșit, pentru argumentele arătate în prealabil, Curtea nu poate reține nici criticile referitoare la încălcarea de către art. 118 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă a art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, preluat de art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, care consacră dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Soluția adoptată în deciziile anterioare, ca și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.d), precum și al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Cristiana Bălășescu, Mihail Cătălin Bălășescu și Manuela Corina Domnescu în Dosarul nr. 2.786/2003 al Judecătoriei Moreni.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 iunie 2004.