Ordinul nr. 370/2004
pentru aprobarea structurii-cadru a Regulamentului privind organizarea și funcționarea inspectoratelor județene, respectiv al municipiului București, pentru situații de urgență
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. 6 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 88/2001
privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 363/2002 , cu modificările ulterioare,
în temeiul
art. 9 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 63/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 604/2003 , cu modificările ulterioare,
ministrul de stat, ministrul administrației și internelor, emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă structura-cadru a Regulamentului privind organizarea și funcționarea inspectoratelor județene, respectiv al municipiului București, pentru situații de urgență, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Regulamentele de organizare și funcționare ale inspectoratelor județene, respectiv al municipiului București, pentru situații de urgență se întocmesc pe baza organigramelor și statelor de organizare, aprobate de ministrul administrației și internelor, precum și a actelor normative ce reglementează activitatea specifică.
Articolul 3
Regulamentele de organizare și funcționare ale inspectoratelor județene, respectiv al municipiului București, pentru situații de urgență se întocmesc de fiecare inspectorat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a statului de organizare.
În anexele regulamentelor se prezintă fișele posturilor șefilor inspectoratelor și adjuncților acestora, organigramele și diagramele de relații ale inspectoratelor.
Articolul 4
Regulamentele de organizare și funcționare ale inspectoratelor județene, respectiv al municipiului București, pentru situații de urgență se aprobă de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Articolul 5
Șefii inspectoratelor județene, respectiv al inspectoratului municipiului București, pentru situații de urgență sunt responsabili pentru elaborarea regulamentelor.
Articolul 6
Regulamentele inspectoratelor județene, respectiv al inspectoratului municipiului București, pentru situații de urgență se elaborează în două exemplare, care, după aprobare și înregistrare, se difuzează astfel: exemplarul nr. 1 la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și exemplarul nr. 2 la inspectoratul emitent.
Articolul 7
Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 noiembrie 2004 și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministru de stat, ministrul administrației și internelor, Marian Florian Săniuță Ministrul delegat pentru administrația publică, Gheorghe Emacu București, 28 septembrie 2004. Nr. 370.
Anexa MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
Inspectoratul Județean.../al Municipiului București pentru situații de urgență
REGULAMENT
privind organizarea și funcționarea
inspectoratelor județene, respectiv al municipiului București,
pentru situații de urgență
(STRUCTURA-CADRU)
Partea I Dispoziții generale
În această parte sunt cuprinse prevederi referitoare la:
- actul normativ de înființare a inspectoratului;
- data înființării;
- prezentarea succintă a misiunii în funcție de tipurile de riscuri specifice județului și detaliile principalelor caracteristici organizaționale;
- subordonarea ierarhică;
- statutul juridic;
- elementele specifice inspectoratului;
- alte date de interes general.
Partea II Organizarea inspectoratului
Cuprinde:
- structura organizatorică, detaliile legate de conducerea inspectoratului și de structurile ce o alcătuiesc;
- relațiile dintre structuri:
- relațiile de autoritate:
● relații ierarhice;
● relații funcționale;
- relațiile de cooperare;
- relațiile de coordonare;
- relațiile de control;
- precizări cu privire la sistemul informațional și rolul lui în procesul decizional;
- structurile subordonate.
În final, ca element distinct al acestei părți va fi organigrama inspectoratului, care este anexă la regulament.
Partea III Atribuțiile inspectoratului
Se trec atribuțiile inspectoratului, așa cum rezultă ele din actul normativ de înființare și din alte acte normative emise pe parcurs, în funcție de factorii de risc specifici județului, potrivit domeniilor de competență, și care se prezintă sub formă de:
- misiune;
- scop;
- obiective generale;
- atribuții generale.
Partea IV Conducerea inspectoratului
Cuprinde elemente privind:
- organele de lucru ale conducerii;
- datele referitoare la conducerea operativă curentă în funcție de factorii de risc specifici, potrivit domeniilor de competență.
Partea V Atribuțiile fiecărei structuri
Structurile sunt organizate ca servicii, birouri, grupuri de intervenție, detașamente speciale, detașamente, secții, stații, gărzi de intervenție, pichete, echipaje, echipe, ateliere etc.
Pentru fiecare structură vor fi precizate:
- obiectivele de realizat, derivate din obiectivul general al inspectoratului;
- sarcinile specifice de îndeplinit.
Partea VI Dispoziții finale
Această parte cuprinde:
- dispoziții privind obligativitatea cunoașterii și aplicării prevederilor regulamentului de către personalul inspectoratului;
- dispoziții privind intrarea în vigoare a regulamentului.
ANEXE:
● nr. 1 - Organigrama inspectoratului;
● nr. 2 - Fișele posturilor cadrelor cu funcții de conducere;
● nr. 3 - Diagrama de relații.
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.