OG nr. 88/2001
privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgenta
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 363/2002 7 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și fun…
Modificat prin 2
- OUG nr. 25/2004 21 aprilie 2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, o…
- OUG nr. 217/2020 30 decembrie 2020 (prevederi anume) pentru modificarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organi…
Pus în aplicare prin 1
- HG nr. 761/2002 18 iulie 2002 privind aprobarea programelor pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2001 privind î…
Stă la baza 4
- Ordinul nr. 290/2013 17 iunie 2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Națio…
- Ordinul nr. 409/2013 11 septembrie 2013 privind modificarea anexelor nr. 1 și 6 la Ordinul ministrului delegat pentru proiecte de …
- Acordul din 1 august 2018 1 august 2018 (Proiect privind îmbunătățirea managementului riscurilor de dezastre) între România și Ban…
- Procedura din 6 septembrie 2018 6 septembrie 2018 privind structura și periodicitatea transmiterii între Agenția Națională de Administrare F…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale
art. 1 pct. IV.6 din Legea nr. 324/2001
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adopta prezenta ordonanță.
Capitolul 1 Dispoziții generale
Articolul 1
Serviciile publice comunitare pentru situații de urgenta, denumite în continuare servicii publice comunitare, se organizează în subordinea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București.
Serviciile publice comunitare sunt profesioniste și voluntare.
Se înființează Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta, denumit în continuare Inspectorat, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, demilitarizat, cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Administrației Publice.
Articolul 2
Serviciile publice comunitare și Inspectoratul au ca scopuri principale: apărarea vieții, bunurilor și mediului împotriva incendiilor și dezastrelor, precum și realizarea măsurilor de protecție civilă.
Serviciile publice comunitare și Inspectoratul fac parte din forțele de protecție ale sistemului de securitate naționala.
Articolul 3
Serviciile publice comunitare și Inspectoratul asigura îndeplinirea atribuțiilor specifice de protecție civilă și de prevenire și stingere a incendiilor, potrivit competentelor stabilite prin legile în vigoare.
Capitolul 2 Serviciile publice comunitare pentru situații de urgenta
Articolul 4
Serviciile publice comunitare profesioniste se înființează în subordinea consiliilor județene prin preluarea de la Ministerul de Interne a structurilor unificate ale inspectoratelor de protecție civilă, a grupurilor și brigazilor de pompieri militari.
Serviciile publice comunitare profesioniste se înființează în subordinea Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale ale sectoarelor acestuia, prin preluarea de la Ministerul de Interne a structurilor unificate ale inspectoratelor de protecție civilă și Brigazii de Pompieri a Municipiului București și sectoarelor acestuia.
Serviciile publice comunitare profesioniste funcționează ca instituții publice cu personalitate juridică.
Articolul 5
Serviciile publice comunitare voluntare se organizează în subordinea consiliilor locale prin unificarea serviciilor publice de pompieri civili și a formatiunilor de protecție civilă din subordinea acestora.
Profesionalizarea serviciilor publice comunitare prevăzute la alin. (1) se va realiza eșalonat, o dată cu dotarea și cu asigurarea resurselor necesare, potrivit legii.
Articolul 6
Structura organizatorică și dotarea serviciilor publice comunitare se realizează pe baza criteriilor minime de performanță elaborate de Inspectorat și aprobate prin ordin comun al ministrului administrației publice și ministrului de interne.
Regulamentele de organizare și funcționare ale serviciilor publice comunitare se întocmesc pe baza metodologiei elaborate de Inspectorat și se aproba prin hotărâre de către consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, respectiv de consiliile locale ale comunelor, orașelor și municipiilor.
Articolul 7
Activitatea serviciului public comunitar este coordonata de președintele consiliului județean și de primarul general al municipiului București, respectiv de primării comunelor, orașelor, municipiilor și ai sectoarelor capitalei.
Capitolul 3 Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta
Articolul 8
Inspectoratul se înființează prin preluarea de la Ministerul de Interne a structurii unificate, realizată prin reorganizarea Comandamentului Protecției Civile și a Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari.
Inspectoratul este condus de un inspector general cu rang de secretar de stat, ajutat de doi inspectori generali adjuncți cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administrației publice.
Inspectoratul are un secretar general, funcționar public de conducere, numit prin concurs sau examen, potrivit legii, ale cărui atribuții se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Inspectoratului.
Articolul 9
Inspectoratul are sediul în municipiul București, str. Banul Dumitrache nr. 46, sectorul 2.
Articolul 10
În subordinea Inspectoratului funcționează instituții de învățământ, studii și experimentari, unități și subunitati specializate, baze, ateliere și depozite de asigurare tehnica, logistica și de reparații.
Articolul 11
Inspectoratul asigura, la nivel național, punerea în aplicare, într-o conceptie unitară, a legislației în vigoare în domeniile date în competența prin lege, precum și coordonarea și controlul metodologic al serviciilor publice comunitare.
Inspectoratul face parte din sistemul național pentru managementul situațiilor de urgenta și de criza.
Articolul 12
Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Inspectoratul colaborează cu Ministerul de Interne, cu celelalte ministere și autorități ale administrației publice centrale, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Articolul 13
Organigrama și regulamentul de organizare și funcționare ale Inspectoratului se elaborează de Ministerul Administrației Publice și se aproba prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 14
Pentru aplicarea unitară a prevederilor legale la nivelul unităților administrativ-teritoriale, Inspectoratul elaborează metodologii, norme și regulamente care se aproba prin ordin al ministrului administrației publice.
Capitolul 4 Personalul serviciilor publice comunitare
Articolul 15
Personalul serviciilor publice comunitare, al Inspectoratului și al unităților și instituțiilor subordonate acestuia trebuie să îndeplinească cerințele de calificare potrivit standardelor de pregătire și ocupationale pentru profesiile respective și sa participe la programele specifice de formare profesională continua.
Articolul 16
Personalul serviciilor publice comunitare profesioniste, al Inspectoratului, al unităților și instituțiilor subordonate acestuia se compune din:
a) ofițeri, maiștri și subofiteri de protecție civilă, pompieri și specialiști;
b) funcționari publici calificați în specialitatile necesare îndeplinirii atribuțiilor specifice;
c) personal contractual operativ de execuție, atestat în meseriile de protecție civilă, pompieri și alte specialități;
d) personal contractual auxiliar.
Articolul 17
Selecționarea, pregătirea, încadrarea, numirea, evaluarea, promovarea, recompensarea, sancționarea, transferul și încetarea raporturilor de muncă ale personalului serviciilor publice comunitare se realizează potrivit statutului personalului din serviciile pentru situațiile de urgenta.
Articolul 18
Personalul serviciilor publice comunitare profesioniste și al Inspectoratului cu atribuții de îndrumare, control și constatare a respectării legii privind protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor, precum și de intervenție, desemnat potrivit legii, este investit, pe timpul îndeplinirii serviciului, cu exercițiul autorității publice.
Capitolul 5 Asigurarea financiară și materială
Articolul 19
Autoritățile administrației publice centrale și locale care înființează servicii publice comunitare potrivit prezentei ordonanțe vor prevedea, distinct, în proiectele bugetelor proprii, resursele financiare necesare în vederea organizării, inzestrarii, funcționarii și îndeplinirii atribuțiilor legale de către serviciile respective și vor exercita controlul folosirii acestora conform atribuțiilor legale.
Articolul 20
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital aferente activității serviciilor publice comunitare se asigura din bugetele locale.
Articolul 21
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Inspectoratului și ale structurilor din subordine se asigura din bugetul de stat.
Articolul 22
Resursele bugetare prevăzute la art. 20 și 21 se completează cu venituri extrabugetare, donații, sponsorizări și alte surse, potrivit legii.
Articolul 23
Serviciile publice comunitare și Inspectoratul au în inzestrare autospeciale și utilaje de intervenție, de descarcerare și acordare a primului ajutor, echipament și aparatura de transmisiuni, gestionare apeluri de urgenta, alertare-înștiințare, de informatica, de identificare riscuri și de protecție a personalului, mijloace de transport, substanțe și alte materiale tehnice specifice, precum și animale de căutare-salvare, necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege.
Personalul serviciilor publice comunitare și al Inspectoratului are dreptul la uniforma, în condițiile legii. Uniforma, echipamentul de protecție, tehnica și clădirile au însemne distinctive specifice.
Capitolul 6 Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 24
Bunurile mobile și imobile, proprietate publică sau privată a statului, aflate în folosință Comandamentului Protecției Civile, Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari și structurilor subordonate acestora, se transmit din administrarea Ministerului de Interne în administrarea Ministerului Administrației Publice - Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta, respectiv în administrarea serviciilor publice comunitare.
Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face pe bază de protocol și se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației Publice și a Ministerului de Interne.
Articolul 25
Personalul actual încadrat în marile unități, unitățile și subunitatile de pompieri și protecție civilă se transfera sau se detaseaza în interesul serviciului în structurile serviciilor publice comunitare profesioniste, ale Inspectoratului, instituțiilor și unităților subordonate acestuia.
Numărul și structura personalului prevăzut la alin. (1) se aproba prin hotărâre a Guvernului.
Cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract, transferati sau detasati în condițiile prevederilor alin. (1), își păstrează drepturile și obligațiile specifice prevăzute de legislația în vigoare, aplicabile personalului militar din sistemul ordinii publice.
Militarii în termen din marile unități, unitățile, subunitatile și instituțiile prevăzute la alin. (1) își continua executarea serviciului militar în structurile serviciilor publice comunitare profesioniste, iar înlocuirea acestora se va face eșalonat cu personal civil profesionist.
Propunerile de efective pentru încorporare și încadrare cu personal civil profesionist se fac de Inspectorat.
Personalul disponibilizat în urma infiintarii serviciilor publice comunitare, Inspectoratului și structurilor subordonate acestuia beneficiază de drepturile, ajutoarele și facilitățile prevăzute de lege.
Articolul 26
Organizarea, funcționarea și atribuțiile serviciilor publice comunitare pentru situații de urgenta, precum și statutul personalului încadrat în acestea se stabilesc prin lege.
Articolul 27
Demilitarizarea, profesionalizarea, elaborarea cadrului juridic specific, precum și principalele activități și etape pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe se realizează pe baza unui program, elaborat de Ministerul de Interne și Ministerul Administrației Publice, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe se realizează pe măsura asigurării resurselor umane, materiale și financiare necesare.
Articolul 28
Obligațiile și acțiunile internaționale privind integrarea euroatlantica, protecția civilă și apărarea împotriva incendiilor asumate de Comandamentul Protecției Civile și de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari se preiau, eșalonat, de către Ministerul Administrației Publice și se îndeplinesc de către Inspectorat.
Articolul 29
Inspectoratul coordonează prin serviciile publice comunitare profesioniste planificarea și mobilizarea resurselor pentru situațiile și starile excepționale prevăzute de lege.
Articolul 30
Prezenta ordonanță va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2002.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul administrației publice, Octav Cozmanca p. Ministru de interne, Abraham Pavel, secretar de stat p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat
Anexa 1 L I S T A
Cuprinzând actele normative care se modifica corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe
1.
Legea protecției civile nr. 106 din 25 septembrie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 3 octombrie 1996, cu modificările ulterioare
2.
Legea nr. 121 din 16 octombrie 1996
privind organizarea și funcționarea Corpului Pompierilor Militari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 23 octombrie 1996
3.
Legea nr. 40 din 18 decembrie 1990
privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 18 decembrie 1990, cu modificările ulterioare
4.
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179 din 26 octombrie 2000
privind trecerea unităților militare de protecție civilă de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul de Interne, precum și modificarea și completarea
Legii protecției civile nr. 106/1996 , a
Ordonanței Guvernului nr. 47/1994
privind apărarea împotriva dezastrelor și a
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 14/2000
privind înființarea formatiunilor de protecție civilă pentru intervenție de urgenta în caz de dezastre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 31 octombrie 2000, aprobată prin
5.
Legea nr. 80 din 11 iulie 1995
privind Statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările ulterioare
6.
Hotărârea Guvernului nr. 8 din 4 ianuarie 2001
privind înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului Administrației Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 10 ianuarie 2001
7.
Ordonanța Guvernului nr. 47 din 12 august 1994
privind apărarea împotriva dezastrelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobată prin
Legea nr. 124/1995 , cu modificările ulterioare
8. Hotărârea Guvernului nr 209 din 19 mai 1997 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Guvernamentale de Apărare Împotriva Dezastrelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 28 mai 1997
9.
Hotărârea Guvernului nr. 210 din 19 mai 1997
privind aprobarea Regulamentului de de organizare și funcționare a Comisiei Centrale pentru Apărarea Împotriva Inundatiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase și Accidentelor la Construcțiile Hidrotehnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 28 mai 1997
10.
Ordonanța Guvernului nr. 60 din 28 august 1997
privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 30 august 1997, aprobată și modificată prin
Legea nr. 212/1997 , cu modificările ulterioare
11.
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 14 din 13 martie 2000
privind înființarea formatiunilor de protecție civilă pentru intervenție de urgenta în caz de dezastre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 16 martie 2000, cu modificările ulterioare, aprobată și modificată prin
--------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.