Decizia nr. 457/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) și art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, ridicată de Gheorghe Igna în Dosarul nr. 2.873/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 februarie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.873/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) și art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Igna într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de acesta împotriva Sentinței penale nr. 6 din 17 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, sentință prin care a fost condamnat la un an închisoare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2) și art. 129 din Constituție, care reglementează egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, înfăptuirea justiției și folosirea căilor de atac. În esență, în motivarea excepției se arată că normele procedurale penale criticate sunt neconstituționale, întrucât "pentru o anumită categorie de persoane [și anume persoanele prevăzute în art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală - judecătorii de la judecătorii și tribunale, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe și notarii publici] legea instituie un regim discriminatoriu și restrictiv, privând această categorie de persoane de accesul liber la justiție și posibilitatea de a folosi toate căile de atac pe care legea le prevede pentru toți cetățenii".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția ridicată nu este întemeiată, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fără a fi încălcat accesul liber la justiție, care nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. De asemenea, arată că nu se poate susține că prin nereglementarea în cazul magistraților și notarilor și a căii de atac a apelului, aceștia sunt privați de această cale, fiindu-le afectate drepturile procesuale, câtă vreme legiuitorul a stabilit prin prevederile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9, iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că dispozițiile criticate nu contravin principiului reglementat de art. 16 din Constituție, întrucât nu creează privilegii și discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție. Stabilirea competențelor instanțelor judecătorești este atributul exclusiv al legiuitorului, astfel cum se prevede în art. 126 alin. (2) din Constituție, iar instituirea unei competențe personale nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerută de calitatea oficială a persoanei în cauză. Dispozițiile legale criticate nu încalcă, în opinia Guvernului, nici dreptul de acces la justiție, deoarece nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege. De asemenea, posibilitatea exercitării unei singure căi de atac împotriva hotărârilor pronunțate de aceste instanțe nu reprezintă o încălcare a art. 16 și 21 din Legea fundamentală, deoarece principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, iar, în acest context, dreptul de acces la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești. În ceea ce privește susținerea autorului excepției, în sensul că prevederile art. 28^1 pct. 1 lit. b) și art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală ar contraveni dispozițiilor art. 53 și 124 din Legea fundamentală, Guvernul apreciază că aceasta nu poate fi primită, întrucât nu se poate vorbi de dreptul de a fi judecat de o anumită instanță, ci de dreptul de a fi judecat de instanța competentă potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, or acest ultim drept nu este restrâns. În concluzie, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reținută neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate față de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece situația juridică a anumitor categorii de persoane (în speță, notarii publici) justifică aplicarea unui tratament juridic diferit. Totodată, stabilirea competenței, inclusiv a celei după calitatea persoanei, precum și reglementarea utilizării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt atributul exclusiv al legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituție, iar acesta poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale și diferite de procedură, ceea ce nu este contrar principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, atât timp cât aceste reguli asigură egalitatea cetățenilor. Se mai arată că dispozițiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție, întrucât acesta nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) și art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală față de dispozițiile art. 53 și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, apreciază că textele constituționale invocate nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 28^1 pct. 1 lit. b): "Curtea de Apel: 1. judecă în primă instanță: [...]

b) infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și de notarii publici.";

- Art. 385^1 alin. 1 lit. c): "Pot fi atacate cu recurs: [...]

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel."

Autorul excepției de neconstituționalitate a criticat dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, referitoare la competența Curții de Apel și, respectiv, limitarea folosirii căii de atac a recursului numai pentru o anumită categorie de sentințe, și anume sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel, susținând că aceste prevederi sunt contrare dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2) și art. 129 din Constituție, republicată, dispoziții care reglementează egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, înfăptuirea justiției și folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece acestea nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție, iar situația juridică a anumitor categorii de persoane (în speță, notarii publici) justifică aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei mai bune înfăptuiri a justiției. De altfel, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că art. 16 din Constituție vizează "egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui". ( Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999). Totodată, este de observat că stabilirea competenței instanței de judecată nu impietează asupra modului de desfășurare a procesului penal, respectării principiilor și garanțiilor impuse de Codul de procedură penală.

2. Se constată, de asemenea, că textele de lege criticate nu încalcă nici prevederile art. 21 și nici pe cele ale art. 129 din Constituție, câtă vreme accesul liber la justiție este asigurat prin posibilitatea părților de a se adresa instanței de judecată și de a declara recurs împotriva hotărârii instanței de fond, exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime nefiind îngrădită prin stabilirea unei singure căi de atac (recursul). În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, în jurisprudența sa că accesul la justiție nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. De altfel, dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, în raport de prevederile art. 21 din Constituție. Statuând în sensul constituționalității textelor criticate, Curtea a reținut că "faptul de a nu putea folosi, în cauză, calea de atac a apelului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere dispozițiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd că recursul, în acest caz, nu se limitează la motivele de casare enumerate de art. 385^9 din Codul de procedură penală, iar instanța este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele" ( Decizia nr. 156 din 17 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 26 mai 2003). În plus, stabilirea competenței, inclusiv a celei după calitatea persoanei, precum și reglementarea utilizării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt atributul exclusiv al legiuitorului, conform prevederilor art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție.

3. În sfârșit, nu poate fi primită nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 53 și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și, respectiv, egalitatea și imparțialitatea actului de justiție, deoarece, astfel cum s-a arătat și în punctul de vedere al Guvernului, nu se poate vorbi despre dreptul de a fi judecat de o anumită instanță, ci despre dreptul de a fi judecat de instanța competentă determinată potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, or acest ultim drept nu este restrâns prin textele legale criticate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) și art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, ridicată de Gheorghe Igna în Dosarul nr. 2.873/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2004.