Decizia nr. 9/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 și ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. și Sindicatul Liber "Amonil" în Dosarul nr. 2.181/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 563/2004 și nr. 375/2004, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.181/2004, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 și ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. și Sindicatul Liber "Amonil" într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 38 din Constituție. Astfel, în ceea ce privește dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arată că acestea "sunt de natură a afecta sau a îngrădi (fie și într-o manieră indirectă)" dreptul salariaților la muncă, respectiv dreptul privind alegerea în mod liber a profesiei, a meseriei, a ocupației ori a locului de muncă, prin impunerea, în sarcina angajatorului, a depunerii unei cauțiuni. De asemenea, apreciază că, în aceeași manieră indirectă, este afectat și "dreptul la negocieri colective în materie de muncă, respectiv caracterul obligatoriu al convențiilor colective de muncă". Afectarea, încălcarea ori îngrădirea acestor drepturi ale salariaților Societății Comerciale "Amonil" - S.A. (membri ai Sindicatului Liber "Amonil") este "mediată" de faptul că angajatorul căruia îi incumba sarcina de a depune cauțiunea fixată de instanță "nu va putea să o facă datorită blocajului total în care acesta se află", atât datorită popririi tuturor conturilor sale bancare, cât și ca urmare a executării silite mobiliare și imobiliare asupra întregului său patrimoniu de către creditorul urmăritor, în speță Societatea Comercială "Petrom Gas" - S.R.L. din București. Totodată, arată că "blocarea (poprirea) tuturor conturilor bancare ale angajatorului și aplicarea dispozițiilor art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă au ca efect neplata salariilor și a obligațiilor conexe acestora către bugete, ceea ce, în fapt, înseamnă afectarea și îngrădirea dreptului la muncă al salariaților acelui angajator". În concluzie, autorii excepției consideră că dispozițiile art. 403 alin. 1 și ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât, prin efectele pe care le produc, nu numai că îngrădesc drepturile membrilor Sindicatului Liber "Amonil", așa cum sunt ele consfințite în art. 38 din Constituție, ci, practic, duc la înlăturarea acestora.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Din examinarea încheierii de sesizare și a notelor scrise ale autorilor excepției, se observă că instanța de judecată și-a extins motivarea netemeiniciei excepției de neconstituționalitate și în raport cu prevederile constituționale ale art. 21. În acest sens, arată că obligația de plată a unei cauțiuni, instituită de art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu constituie un impediment în promovarea unei contestații la executare, ci vizează exclusiv soluționarea cererii de suspendare a executării silite, având ca scop asigurarea unei garanții pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia de către instanță. Această obligație de plată a cauțiunii, nefiind o condiție de admisibilitate a contestației la executare, nu îngrădește accesul liber la justiție.

Instanța de judecată apreciază că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă prevederile constituționale ale art. 38 alin. (1) și (5), întrucât "obligația debitorului de a achita cauțiunea nu îngrădește dreptul la muncă al angajaților săi în cazul în care nu este îndeplinită și nu se obține suspendarea executării silite".

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța consideră că este neîntemeiată.

Astfel, arată că acest text de lege dă "posibilitatea societății bancare (în calitate de terț poprit) ca, din momentul indisponibilizării sumelor debitorului și până la achitarea integrală a obligațiilor din titlul executoriu, să se efectueze și alte părți sau operațiuni, în condițiile prevăzute de lege". În continuare, apreciază că nu se poate reține că este încălcat dreptul la muncă prin neplata salariilor către angajații debitorului ale cărui conturi bancare au fost poprite, deoarece, potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, arată că în speță nu este vorba despre o problemă de constituționalitate, întrucât susținerile autorilor excepției privesc, în primul rând, aspecte legate de aplicarea textelor procedurale, în funcție de datele concrete ale cauzei. În acest sens, apreciază că, "departe de a îngrădi principiile constituționale enunțate de semnatarii excepției, textele criticate constituie expresia aplicării lor, garantând desfășurarea procedurii de executare silită, cu respectarea legii și a Constituției". De asemenea, consideră că procedura de judecată, în ansamblul ei, inclusiv faza executării silite, se întemeiază pe prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și, din această perspectivă, dispozițiile criticate reprezintă norme privind executarea silită, "instituție procedurală al cărei scop este reprezentat de realizarea definitivă și practică a unor drepturi recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu".

În final, Guvernul invocă faptul că, asupra constituționalității dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în numeroase rânduri, prin decizii precum

Decizia nr. 55/2003 ,

Decizia nr. 178/2003 ,

Decizia nr. 227/2004

și

Decizia nr. 67/2004 .

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiție și nici nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale. În susținerea acestui punct de vedere este invocată jurisprudența Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 227/2004 . De altfel, arată că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, reprezentând opțiunea legiuitorului, în deplină conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. În ceea ce privește contrarietatea art. 403 alin. 1 și ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă față de prevederile constituționale ale art. 38 alin. (1) și (5), devenit art. 41 alin. (1) și (5) în Constituția republicată, Avocatul Poporului apreciază că "dispozițiile legale criticate referitoare la suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare și a indisponibilizării sumelor existente nu conțin norme contrare dreptului la muncă și protecției sociale a muncii". În final, apreciază că dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, referitoare la jurisdicțiile speciale administrative, nu au relevanță în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 403 alin. 1 și ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:

- Art. 403 alin. 1: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.";

- Art. 457 alin. 2: "La data sesizării băncii, sumele existente, precum și cele provenite din încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creanței. Din momentul indisponibilizării și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu terțul poprit nu va face nici o altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 38, care, în noua lor redactare și numerotare din Constituția republicată, a devenit art. 41, cu următorul conținut:

- Art. 41: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.

(2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații.

(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea instanței de a suspenda executarea silită până la soluționarea contestației la executare, dacă se depune o cauțiune al cărei cuantum este fixat de instanță. Instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și a limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Totodată, din interpretarea dispozițiilor art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă rezultă că în cazul debitorului titular de conturi bancare, la cererea creditorului, poprirea se înființează asupra sumelor existente și viitoare, acestea fiind indisponibilizate numai în limita necesară realizării creanței. Prin această măsură este anihilată reaua-credință a debitorului care refuză să execute voluntar o obligație certă, lichidă și exigibilă ce constituie titlu executoriu.

Întrucât indisponibilizarea operează numai în limita creanței, nu poate fi reținută critica potrivit căreia această procedură paralizează întreaga activitate a agentului economic, iar prin aceasta ar fi afectat dreptul la muncă al salariaților.

Având în vedere toate aceste argumente, Curtea apreciază că textele de lege supuse controlului de constituționalitate nu sunt de natură să contravină art. 41 din Constituție, iar prin aceasta să diminueze nejustificat șansele de încadrare în muncă, sau protecția socială a salariaților, așa cum susțin autorii excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 și ale art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Amonil" - S.A. și Sindicatul Liber "Amonil" în Dosarul nr. 2.181/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2005.