Decizia nr. 346/2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Bela Orban în Dosarul nr. 245/2004/C al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosarul cauzei de către autorul excepției de neconstituționalitate prin care acesta solicită soluționarea cauzei în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, considerând că procedura de înmânare a citației sau de afișare a acesteia este reglementată de art. 92 din Codul de procedură civilă, și nu de art. 86 din acest cod. Arată că autorul excepției de neconstituționalitate critică, în realitate, o serie de pretinse omisiuni ale reglementării legale, pe care Curtea, chiar dacă ar fi reale, nu le-ar putea complini, nefiind legislator pozitiv.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 15 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 245/2004/C, Curtea de Apel Târgu Mureș Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Bela Orban într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în constatarea nulității absolute parțiale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că, în condițiile în care afișarea actelor de procedură se face pe un spațiu public, la care are acces orice trecător, fie el interesat sau nu, șansele ca actele comunicate să parvină destinatarului sunt relativ mici, mai ales dacă adversarul din proces este vecin cu destinatarul, așa cum este cazul și în speța dedusă judecății. Apreciază că aceste inconveniente ar fi înlăturate dacă legea ar conține următoarea prevedere: "comunicarea actelor de procedură se va face, în toate situațiile, prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia". Arată că statul român pretinde tuturor justițiabililor să folosească numai calea scrisorii recomandate, în situația în care doresc să se adreseze autorităților judecătorești. Consideră că statul trebuie să se supună acelorași reguli pe care le impune cetățenilor săi, cu atât mai mult cu cât practica instanței constituționale este constantă în a egaliza drepturile de care se bucură justițiabilii, fie ei autorități ale statului, persoane fizice sau persoane juridice.
Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură civilă este întemeiată, întrucât "folosirea frecventă a procedurii de afișare, chiar în locuri de acces în imobile cu mai multe apartamente, nu oferă garanții de îndeplinire a comunicării procedurale".
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază că posibilitatea comunicării hotărârii judecătorești prin afișare rezultă din coroborarea prevederilor art. 86 din Codul de procedură civilă cu cele ale art. 92 alin. 6 din același cod. Arată că asupra constituționalității art. 92 alin. final din Codul de procedură civilă, care permite comunicarea oricărui act procedural prin afișare, cu aplicație în ceea ce privește comunicarea hotărârii judecătorești, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu, prin
Decizia nr. 243/2000 , statuând că dispozițiile de lege criticate nu încalcă accesul liber la justiție al persoanelor. Consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 coroborate cu cele ale art. 92 alin. (6) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 86 din Codul de procedură civilă sunt constituționale. În susținerea acestui punct de vedere, arată că procedura de comunicare a actelor procedurale prin afișare reprezintă o excepție de la regula procedurală enunțată în art. 92 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia înmânarea citației, respectiv a comunicării oricărui alt act procedural, se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că exigența unui proces echitabil implică, între altele, ca efectuarea actelor de procedură să se realizeze într-un mod care să facă posibilă desfășurarea normală a procesului, fără întreruperi și amânări de natură să întârzie în mod păgubitor stabilirea pe cale judiciară a situației drepturilor subiective disputate. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 62/2003 . Pe de altă parte, arată că împotriva unor eventuale abuzuri din partea terților sau a părților din dosar există garanții procesuale, prin incriminarea unor fapte precum reținerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanță de judecată sau de un alt organ de jurisdicție, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele arătate să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluționării unei cauze. Constată că, în realitate, critica autorului excepției are în vedere o pretinsă omisiune a legiuitorului, pe care însă instanța de contencios constituțional nu o poate complini, nefiind legiuitor pozitiv.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 86 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:
- Art. 86: "Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.
Instanța solicitată, când i se cere să îndeplinească procedura de comunicare pentru altă instanță, este obligată să ia de îndată măsurile necesare, potrivit legii, și să trimită instanței solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii.
În cazul în care comunicarea potrivit alin. 1 nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituție, republicată, care au următorul conținut:
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată și, în consecință, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 86 din Codul de procedură civilă nu consacră posibilitatea comunicării actelor de procedură prin afișare, această soluție practică avându-și temeiul în dispozițiile art. 92 alin. 4 din același cod. Aceste două texte nu pot fi coroborate, în primul rând, întrucât acestea au obiecte diferite, primul referindu-se la comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură, iar cel de-al doilea la înmânarea citațiilor. În al doilea rând, trebuie să se țină seama de formula redacțională a art. 86 din Codul de procedură civilă. Astfel, acesta, după ce, în alin. 1 consacră regula în materie, în alin. 3 consacră excepția de la această regulă. Așa fiind, nu se poate admite că procedura de citare reglementată prin alin. 1 ar putea fi îndeplinită și prin afișare, într-o atare interpretare fiind greu de înțeles în ce situații comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură nu ar fi totuși posibilă. Mai mult decât atât, admițând că, totuși, o asemenea situație s-ar putea ivi, cu titlu de excepție - nefiind deloc clar care ar putea fi situațiile în care comunicarea prin afișare nu ar fi posibilă, putându-se totuși realiza prin scrisoare recomandată - este dificil de acceptat că exigențele de validitate a comunicării ar fi, de această dată, substanțial mai riguroase decât cele impuse în mod obișnuit. Altfel spus, într-o atare interpretare, ar trebui să se accepte faptul că, în vreme ce agentul procedural sau substituenții acestuia pot să comunice cererile și, în general, actele de procedură, inclusiv prin afișare, în situația în care o atare comunicare nu este "posibilă" - în exprimarea legii aceasta urmează a se face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovada de primire etc.
Legiuitorul, instituind cu titlu de regulă, în art. 86 alin. 1 din Codul de procedură civilă, comunicarea cererilor și a actelor de procedură prin agenții procedurali sau substituenții lor, a avut în vedere exclusiv situația în care o asemenea comunicare se face prin înmânarea respectivelor acte personal titularului sau unei alte persoane legitimate, având același domiciliu sau reședință.
Imposibilitatea de realizare a procedurii de comunicare, în maniera la care se referă textul legal, are în vedere deci situația în care la domiciliul titularului comunicării nu este nimeni, agentul procedural neputând să înmâneze personal actele respective, ceea ce impune și legitimează utilizarea procedurii de comunicare prevăzute, cu titlu de excepție, de art. 86 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire.
Faptul că, în speță, ca urmare a unei interpretări și aplicări deficitare a reglementării legale în materie, comunicarea sentinței s-a făcut prin afișare, cu consecințe prejudiciabile pentru autorul excepției de neconstituționalitate, constituie exclusiv o problemă de aplicare a legii, de competența instanțelor ordinare, și nu poate fi convertită într-o problemă de constituționalitate, întrucât neconstituționalitatea unei norme legale constituie un viciu intrinsec al acesteia și niciodată produsul unei înțelegeri arbitrare, care se abate de la spiritul și finalitatea avute în vedere de legiuitor.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Bela Orban în Dosarul nr. 245/2004/C al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.