Decizia nr. 42/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost modificate prin

art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Liliana Poenaru în Dosarul nr. 14.053/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse de autorul excepției de neconstituționalitate în susținerea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 127 din Constituție, "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", astfel încât legiuitorul are posibilitatea să deroge de la principiul publicității ședinței de judecată. De asemenea, precizează că principiul contradictorialității nu este un principiu de ordin constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 14.053/2004, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004

de modificare și completare a

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru", excepție ridicată de Liliana Poenaru.

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile menționate încalcă prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 11 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24, 124, 127 și 129 din Constituție, pe cele ale art. 121 din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată că ședințele de judecată trebuie să fie publice, iar părțile trebuie să fie citate, în vederea respectării principiilor oralității și contradictorialității, precum și pentru a li se oferi părților posibilitatea de a se apăra conform dispozițiilor legale. Consideră că încheierea "trebuie atacată cu recurs, pentru a nu prejudicia partea de o cale de atac", cu atât mai mult cu cât primirea acțiunii de către judecătorul de serviciu, acordarea termenului de judecată și fixarea taxei de timbru reprezintă etape ale procedurii necontencioase ce pot fi atacate cu recurs.

Arată că prin soluționarea cererii de reexaminare de către aceeași instanță, chiar de către un alt complet de judecată, petentul nu poate beneficia de o instanță imparțială.

De asemenea, mai susține că, în condițiile în care taxele de timbru se stabilesc de către consiliile locale și se fac venit la bugetul local, iar nu la Ministerul Finanțelor, "normal ar fi ca și soluționarea cererii de reexaminare să se facă de autoritatea locală competentă". Ca atare, de lege lata, soluționarea cererii de reexaminare de către instanța de judecată constituie o imixtiune a acesteia în actul administrativ (al autorității locale). Pentru ca instanțele de judecată să poată soluționa cererile privind taxele judiciare de timbru ar trebui ca fondurile provenite din aceste taxe să fie vărsate la Ministerul Justiției, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (4) din Constituție.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea în fond a cererii contestatoarei.

În același timp, apreciază că modul de reglementare a soluționării cererii de reexaminare nu contravine dispozițiilor constituționale privind publicitatea ședințelor de judecată, în Codul de procedură civilă fiind reglementate mai multe situații în care judecarea anumitor cereri nu se face în ședință publică.

Rațiunea textului pretins încălcat este de a asigura, prin publicitatea ședinței de judecată, posibilitatea reală pentru părți de a-și face apărarea. În speță însă, soluționarea cererii de reexaminare în Camera de consiliu nu este de natură să încalce dreptul la apărare al părților, atât timp cât contestatorul are posibilitatea de a-și susține cererea atât în scris, cât și verbal.

În concluzie, instanța de judecată consideră că excepția de neconstituționalitate a " art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004

de modificare și completare a

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 " este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul constată că, deși caracterul public al dezbaterilor este consacrat cu valoare de principiu în Constituție, art. 126 din Legea fundamentală permite ca, prin lege, să se deroge de la caracterul public al dezbaterilor. O astfel de derogare este cuprinsă în

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 . De asemenea, arată că art. 129 din Constituție consacră stabilirea prin lege a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Nici din perspectiva dreptului la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu există o încălcare, deoarece o asemenea cale de atac o reprezintă tocmai cererea de reexaminare reglementată de

art. 18 din Legea nr. 146/1997 .

În ceea ce privește destinația sumelor rezultate din perceperea taxei de timbru, opinează în sensul că stabilirea cuantumului acestora și soluționarea cererilor de reexaminare de către instanțele judecătorești nu impietează în nici un fel asupra principiului separației puterilor în stat și deci nu are nici o relevanță din perspectiva art. 1 alin. (4) din Constituție.

În concluzie, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004

față de art. 127 din Constituție. În acest sens, arată că Legea fundamentală lasă în sarcina legiuitorului să stabilească în ce cazuri ședințele de judecată nu sunt publice, precum și că, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea procedurii de judecată este de competența legiuitorului.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004

sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost modificate prin

art. V pct. 2 din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004. Textul de lege criticat are următorul conținut: "Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă."

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 11 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24, 124, 127 și 129, care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (3), (4) și (5): "(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.

(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- Art. 11 alin. (1): "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 124: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.";

- Art. 127: "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.";

- Art. 129: Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

De asemenea, autorul excepției consideră că se încalcă și dispozițiile art. 6 § 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul cuprins:

- Art. 6 § 1: Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță, atunci când, în împrejurări speciale, publicarea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

- Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată și, în consecință, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Deși obiectul textului criticat îl constituie o normă procedurală care reglementează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru, așadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanța de judecată, autorul excepției face total abstracție de această particularitate esențială, atât textele constituționale de referință indicate, cât și argumentele criticate lăsând impresia că în discuție ar fi o normă având ca obiect reglementarea soluționării în fond a litigiului. Din acest motiv raționamentul este viciat, iar concluzia desprinsă, aceea a neconstituționalității normei de lege criticate, este neîntemeiată.

În condițiile în care în discuție este o chestiune prealabilă, soluționarea acesteia este guvernată de principiul celerității, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralității și contradictorialității, a obligativității citării părților, ca și a posibilității exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare.

Această procedură derogatorie, stabilită de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, are în vedere asigurarea dreptului la un proces echitabil, în mod evident afectat, prin prelungirea sa artificială, în maniera preconizată de autorul excepției.

Nu se poate reține, ca un fine de neconstituționalitate, nici pretinsa încălcare a principiului oralității, în măsura în care Constituția, consacrându-l prin art. 127, prevede în același articol posibilitatea legiuitorului de a deroga de la el.

În ceea ce privește principiul contradictorialității, acesta nu este consacrat ca atare de Legea fundamentală și, mai mult decât atât, nici nu este de esența procedurii în materie, în cadrul căreia contrarietatea de interese, care impune și justifică acest principiu, nu intervine între părți, ci între reclamant, în calitate de debitor, și stat, în calitate de creditor.

Nici critica având ca obiect inexistența unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare nu poate fi primită, în condițiile în care, potrivit art. 129 din Constituție, stabilirea căilor de atac este de competența legiuitorului.

În final, nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea principiului separației puterilor, argumentată pe baza unei pretinse imixtiuni a instanțelor de judecată, autorul excepției considerând că, de vreme ce "taxele de timbru se stabilesc de consiliile locale, normal ar fi ca și soluționarea cererii de reexaminare să se facă de autoritatea locală competentă". O atare susținere apare cel puțin hazardată dacă se are în vedere că ceea ce se consideră a fi, în această materie, un viciu de constituționalitate se subsumează competenței generale a instanțelor judecătorești de aplicare a legii la situații concrete. Or, așa fiind, dacă s-ar accepta susținerea autorului excepției, s-ar putea conchide că activitatea puterii judecătorești constituie o imixtiune în actul de legiferare și, pe cale de consecință, o încălcare a principiului separației puterilor. În realitate, reglementarea în cauză, în concordanță cu reglementarea de drept comun, consacrând competența instanțelor judecătorești în termenii în care o face, departe de a contraveni principiului separației puterilor, îi dă expresie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Liliana Poenaru în Dosarul nr. 14.053/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2005.