Decizia nr. 345/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Huang Juqin, Yang Yaofen, Liu Miaoyan și He Wangfen în dosarele nr. 12.110/2004, nr. 12.659/2004, nr. 12.920/2004 și nr. 14.500/2004 ale Judecătoriei Sectorului 5 București. Aceste cauze au fost înregistrate la Curtea Constituțională sub nr. 301D/2005, 303D/2005, 304D/2005 și nr. 305D/2005 și au fost conexate în cadrul dezbaterilor din ședința publică din 14 iunie 2005, conform încheierii din acea dată.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Textul de lege criticat reprezintă tocmai expresia prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție, acesta conținând, așadar, suficiente elemente de natură să pună în clar persoanei căreia i se adresează condițiile în funcție de care i se poate acorda una dintre formele de protecție umanitară solicitată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierile din 1, 24 și 28 februarie 2005, pronunțate în dosarele nr. 12.110/2004, nr. 12.659/2004 și nr. 14.500/2004, respectiv prin Încheierea din 1 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 12.920/2004, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Huang Juqin, Yang Yaofen, He Wangfen și Liu Miaoyan în cauze civile având ca obiect soluționarea unor plângeri împotriva unor hotărâri ale Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a protecției umanitare condiționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, având un conținut identic, se arată că dispozițiile "art. 5 alin. 1 și ale

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , modificate prin

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 43/2004 ", încalcă prevederile art. 20 alin. (2) și ale art. 22 alin. (2) din Constituție, precum și pe cele ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Textul de lege criticat nu este "suficient de accesibil și precis încât să înlăture orice risc de arbitrariu" și nu îndeplinește astfel criteriul de calitate consacrat atât în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

"Lipsa de calitate" a textului de lege atacat "permite arbitrariul, în sensul posibilității limitării condițiilor de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuție, pentru unul sau mai multe din cele cinci motive prevăzute în definiția Convenției de la Geneva: rasa, religia, naționalitatea, opinii politice, apartenența la un anumit grup social". Arbitrariul privește, totodată, și "natura pedepselor și tratamentelor ce pot fi considerate ca inumane și degradante", încălcându-se astfel și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentele inumane sunt cele care "au fost aplicate cu premeditare și au cauzat, dacă nu o suferință fizică, cel puțin o suferință psihică și mentală intensă", iar cele degradante sunt cele care "au fost de așa natură încât să provoace victimei un sentiment de teamă, de inferioritate și de umilință (cauza B. contra Franței, hotărârea din 25 martie 1992)". Se precizează că, "cel mai adesea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului se abține a face aprecieri cu privire la dispozițiile legii naționale", însă în ceea ce privește calitatea legii interne, această instanță exercită "un control de convenționalitate" asupra respectivei legi, iar constatarea nerespectării acestui criteriu din prisma încălcării caracterului absolut al protecției instituite de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "o determină să declare ca neconvențională o lege represivă".

În continuare, se susține în fapt că, întorcându-se în țara de origine, autorii excepției ar risca să fie supuși la pedepse și tratamente de natura celor prevăzute în Regulamentul privind planificarea natalității, în vigoare în China, cum ar fi aplicarea unor amenzi excesive sau sterilizarea forțată, iar cel de-al doilea copil, născut în România, ar fi lipsit de "cele mai elementare drepturi social-politice", întrucât nașterea și existența nu îi sunt recunoscute de către statul chinez.

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "dispozițiile art. 5 alin. (1) și ale

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum a fost modificată, sunt clare în stabilirea criteriilor pentru acordarea protecției umanitare condiționate". Textul face vorbire de tortură, pedepse și tratamente inumane, degradante, care urmează a se aprecia în mod concret, în funcție de atingerile aduse persoanei petente, drepturilor și libertăților acesteia.

În concluzie, se arată că textul de lege criticat corespunde pe deplin reglementării cuprinse în art. 22 alin. (2) din Constituție.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate a

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, devenit, în urma republicării acesteia, art. 5 pct. 2, este neîntemeiată.

Textul de lege atacat "nu numai că nu încalcă art. 22 alin. (2) din Constituție, ci, dimpotrivă, în spiritul dispozițiilor constituționale, garantează protecția oricărei persoane, fără nici o discriminare, împotriva torturii, tratamentelor și pedepselor inumane și degradante". Dispozițiile art. 5 pct. 2 din ordonanța criticată "instituie tocmai o măsură de protecție suplimentară a străinilor care, neîndeplinind condițiile pentru acordarea statutului de refugiat, solicită protecție umanitară condiționată", acordată "în situația în care există motive serioase să se creadă că, dacă ar fi returnați în țara de origine, ar putea fi vătămați prin tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante". Pentru aceleași considerente, se apreciază că nu au fost încălcate nici prevederile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, se observă că susținerile autorilor excepției vizează, în realitate, "lipsa de claritate" a textului de lege criticat, și nu constituționalitatea sa, astfel că, sub acest aspect, excepția este inadmisibilă. Potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată", aplicarea și interpretarea unei legi constituind în exclusivitate atribute ale instanțelor judecătorești, iar controlul acestei interpretări realizându-se prin exercitarea căilor de atac. În acest sens este invocată și jurisprudența în materie a Curții Constituționale, de exemplu,

Decizia nr. 102/1994 ,

Decizia nr. 64/1997

și

Decizia nr. 183/1998 .

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 5 pct. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată, sunt constituționale. "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea statutului de refugiat și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale." Dispozițiile de lege criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se definește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, sens în care a statuat și Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 151/2003 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile "art. 5 alin. (1) și ale

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată prin

Legea nr. 323/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, modificate prin

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 43/2004 ". Anterior sesizării Curții Constituționale,

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, astfel că, în urma renumerotării textelor, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, în realitate, dispozițiile art. 5 pct. 2 din ordonanța menționată, acestea având următorul cuprins:

- Art. 5: "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în: (...);

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".

În motivarea excepției ridicate, autorul acesteia invocă încălcarea art. 20 și a art. 22 alin. (2) din Constituție, care prevăd următoarele:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 22 alin. (2): "Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant."

De asemenea, autorul excepției invocă și dispozițiile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".

Examinând textul de lege criticat, raportat la dispozițiile din Constituție invocate ca fiind încălcate, Curtea Constituțională constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Critica de neconstituționalitate vizează, în esență, lipsa de "calitate" și "claritate" a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, în sensul că acestea nu sunt "suficient de accesibile și precise încât să înlăture orice risc de arbitrariu" asupra posibilității de limitare a condițiilor de acordare a protecției umanitare numai la situațiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ar surveni dintr-o temere bine întemeiată pe persecuție, pentru unul sau mai multe dintre cele cinci motive prevăzute de Convenția din 1951 privind statutul refugiaților, respectiv rasa, religia, naționalitatea, apartenența la un anumit grup social sau opiniile politice. Pe de altă parte, riscul privește și posibilitatea aprecierii în mod subiectiv a pedepselor și tratamentelor ca fiind inumane sau degradante, ceea ce contravine art. 22 alin. (2) din Constituție, ale cărui prevederi nu permit nici un fel de limitări, ele fiind incidente pentru toate cazurile existenței riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, indiferent de motive.

Curtea Constituțională reține că, potrivit dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea statutului de refugiat și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. Norma juridică criticată nu încalcă sub nici un aspect prevederile art. 22 alin. (2) din Constituție, conform cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant" sau pe cele ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la interzicerea torturii, ci, dimpotrivă, este chiar în sensul acestor principii fundamentale de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În plus, prin

Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2003, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , reținând că nu sunt încălcate prevederile art. 22 din Constituție. Curtea a reținut cu acest prilej că "textele de lege criticate, reglementând condițiile în care se poate acorda protecția umanitară condiționată, sunt în deplină concordanță cu aceste prevederi constituționale prin care se consfințește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică". De asemenea, prin

Decizia nr. 281 din 7 iunie 2005 , nepublicată, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

față de aceleași dispoziții din Legea fundamentală și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate ca fiind încălcate și în prezenta cauză, astfel că, fără a interveni elemente noi de natură să schimbe această jurisprudență, considerentele și soluția reținute în decizia indicată își mențin valabilitatea.

În ceea ce privește susținerile referitoare la lipsa de claritate și precizie a textului de lege criticat, Curtea Constituțională reține că autorii excepției nu indică o jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul practicii instanței amintite de a impune legislațiilor naționale respectarea cerințelor de claritate și precizie a normelor interne. Într-adevăr, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că "individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat", însă "asemenea consecințe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O atare certitudine (absolută), oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat și, mai mult, poate da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării" (cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, 1999).

În considerarea celor arătate mai sus, Curtea Constituțională observă că textul de lege criticat oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acesta i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție umanitară. Determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau instanței de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Huang Juqin, Yang Yaofen, Liu Miaoyan și He Wangfen în dosarele nr. 12.110/2004, nr. 12.659/2004, nr. 12.920/2004 și nr. 14.500/2004 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2005.