Decizia nr. 445/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Mohamad Ibrahim Mustafa Salim Al Mahdi în Dosarul nr. 417/RF/2005 al Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal, însoțit de traducător autorizat, domnul Bassam Dalati, și asistat de avocat, doamna Eugenia Crângariu. Se constată lipsa celeilalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, întrucât dispozițiile de lege criticate contravin dreptului la un proces echitabil și nu asigură accesul la dublul grad de jurisdicție. De asemenea, consideră că prevederile

art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

sunt contrare și dispozițiilor art. 18 din Constituție, referitoare la protecția cetățenilor străini și apatrizi, care include și dreptul lor la apărare; or, în practică, termenul de 10 zile, stabilit de textul criticat, nu poate fi respectat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Precizează că accesul liber la justiție nu presupune existența mai multor grade de jurisdicție, iar stabilirea acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Apreciază că termenul de 10 zile este în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care vizează celeritatea procesului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 417/RF/2005, Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Mohamad Ibrahim Mustafa Salim Al Mahdi într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care Judecătoria Sectorului 5 București a respins plângerea împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat îngrădește exercitarea dreptului de liber acces la justiție cu privire la un al doilea grad de jurisdicție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, fără a exista vreunul dintre motivele precizate în art. 53 alin. (1) și (2) din Constituție. În argumentarea acestor afirmații arată că termenul de 10 zile, prevăzut de

art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , nu poate fi considerat un termen rezonabil, întrucât "nu oferă timpul material minim strict necesar" realizării actului de justiție "cu respectarea tuturor garanțiilor unui proces echitabil, inclusiv a dreptului la apărare". În acest sens arată că procedura accelerată de soluționare a cererilor de acordare a statutului de refugiat presupune intervievarea petentului de către instanța de judecată, cu asigurarea unui interpret, propunerea probelor și administrarea acestora. Probele sunt reprezentate de înscrisuri care atestă, pe de o parte, statutul personal al petentului, care trebuie traduse, de regulă, într-o formă legalizată, iar pe de altă parte, relațiile referitoare la evoluția situației din țara de origine a acestuia, furnizate de Consiliul Național Român pentru Refugiați. De aceea, autorul excepției apreciază că termenul de 10 zile "contravine intervalului minim de timp rezonabil care este necesar atât apărării, cât și instanței de judecată pentru a soluționa plângerea cu administrarea tuturor probelor necesare". Făcând o analogie cu tratamentul juridic de care se bucură străinii în materia procedurii privitoare la obținerea cetățeniei române, apreciază că în procedura de acordare a unei forme de protecție se impune înlăturarea atât a alternativei procedurii accelerate, cât și a restricției exercitării căii de atac a recursului. De asemenea, consideră că prin introducerea, în

art. 19 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , a unor criterii, enumerate în mod limitativ, de apreciere a temeiniciei cererilor se încalcă principiul independenței justiției, prevăzut de art. 124 alin. (3) din Constituție. În final, în ceea ce privește garantarea dublului grad de jurisdicție, autorul excepției face referire și la dispozițiile

art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

și la cele ale art. 282^1 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Consideră că textul de lege criticat nu îngrădește accesul la justiție, petentul având posibilitatea să sesizeze instanța de judecată cu o plângere împotriva hotărârii date asupra cererii sale, analizată în procedura accelerată. Limitarea accesului la mai multe grade de jurisdicție nu reprezintă o încălcare a liberului acces la justiție, întrucât o instanță a analizat susținerile solicitantului statutului de refugiat, care a beneficiat de un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil, fără încălcarea dreptului la apărare.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură atât în ceea ce privește termenele de soluționare a cererilor, cât și posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate. Menționează în acest sens

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994

și

Decizia Curții Constituționale nr. 16/1999 . Mai arată că stabilirea termenului de 10 zile pentru soluționarea plângerii nu reprezintă un impediment în deplina exercitare a drepturilor de care pot beneficia străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecție, "acest termen fiind conceput să vină în sprijinul persoanelor care solicită acordarea statutului de refugiat și ale căror cauze comportă o urgență evidentă, prin asigurarea unui proces rapid". Observă că în nici una dintre cauzele supuse judecății Curții Europene a Drepturilor Omului cerința termenului rezonabil nu a fost interpretată în sensul obligării statelor de a asigura un proces mai lung, ci, dimpotrivă, soluția constantă a fost aceea că "justiția nu trebuie realizată cu întârzieri de natură să îi compromită eficacitatea și credibilitatea". Citează hotărârile pronunțate în cauzele Moreira de Azevedo împotriva Portugaliei (1990) și H. împotriva Franței (1989). De asemenea, arată că nici prevederile constituționale, nici cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră expres sau implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. Consideră că nu este încălcat dreptul la apărare și nici nu este restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, petentul bucurându-se de garanțiile și drepturile procesuale prevăzute în

art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 .

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textele de lege criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. Precizează că prevederile

art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

"nu îngrădesc sub nici un aspect posibilitatea părților de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime". Petentul are posibilitatea de a formula plângere în fața instanțelor judecătorești cu privire la hotărârea pronunțată de Oficiul Național pentru Refugiați și de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil. Menționează în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 140/2005, nr. 389/2004 și nr. 389/2003. Apreciază că nu este întemeiată nici critica prin raportare la dispozițiile art. 24 din Constituție, întrucât străinul care solicită acordarea statutului de refugiat are posibilitatea de a formula pretenții și apărări. Arată că art. 14 și 53 din Constituție nu au incidență în soluționarea cauzei.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au următorul conținut:

- Art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (5): "(4) Instanța soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată, prin care:

a) respinge plângerea pentru cel puțin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1); [...]

(5) Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă."

În motivarea excepției autorul acesteia face trimitere și la prevederile art. 2 lit. a), b) și c), ale art. 19 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a)-d) din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , însă obiectul excepției de neconstituționalitate este circumscris la dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din ordonanță, așa cum Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a precizat în încheierea de sesizare a Curții Constituționale.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost exprimată în fața instanței de judecată, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 14 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 și ale art. 53. Cât privește invocarea art. 14 din Constituție, Curtea observă că, atât din motivarea excepției, cât și din precizarea expresă formulată în scris și depusă la dosarul Curții Constituționale în ședința publică din 15 septembrie 2005, rezultă că, în realitate, textele din Constituție la care își raportează autorul excepției critica de neconstituționalitate sunt art. 18 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 și art. 53. Acestea au următorul cuprins:

- Art. 18 alin. (1): "Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi.";

- Art. 21 alin. (1), (2) și (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

De asemenea, autorul excepției invocă în susținerea acesteia și art. 6 - "Dreptul la un proces echitabil" - paragraful 1 și art. 14 - "Interzicerea discriminării", ambele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține:

O primă observație constă în aceea că în urma renumerotării și republicării

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, prevederile art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (5), ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, au căpătat conținutul fostului art. 20 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din ordonanță, în redactarea anterioară republicării. Curtea constată, de asemenea, că dispozițiile acestui din urmă articol au mai format obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 389 din 30 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004, Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, a reținut, în esență, următoarele: în legătură cu invocarea încălcării dreptului la un proces echitabil, constând în imposibilitatea de a ataca la o instanță superioară hotărârea definitivă și irevocabilă a instanței de judecată care soluționează plângerea, nici art. 21 din Constituție, nici art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră expres sau implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, termenul de 10 zile, impus de

art. 21 alin. (4) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , pentru soluționarea plângerii împotriva hotărârii de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, "nu este de natură să impieteze asupra independenței judecătorilor și nu reprezintă un impediment în deplina exercitare a drepturilor de care pot beneficia străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecție din partea statului român. Această protecție constă în dreptul străinului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de serviciile unui interpret, precum și de toate celelalte garanții procesuale care dau conținut conceptului de proces echitabil". În plus, prin

Decizia nr. 140 din 10 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 13 mai 2005, Curtea Constituțională a constatat că termenul de 10 zile, stabilit de art. 21 alin. (4) lit. a) din ordonanță, "se circumscrie condiției termenului rezonabil, așa cum apare acesta în interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, observă că în nici una dintre cauzele supuse judecății Curții de la Strasbourg această cerință nu a fost interpretată în sensul obligației statelor și a autorităților de a asigura un proces mai lung. Din contră, soluția constantă a fost aceea că «justiția nu trebuie realizată cu întârzieri de natură să-i compromită eficacitatea și credibilitatea», sens în care pot fi amintite hotărârile pronunțate în cauzele Moreira de Azevedo contra Portugaliei (1990) și H. contra Franței (1989)".

De altfel, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat, cu valoare de principiu, că stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură atât în ceea ce privește termenele de soluționare a cererilor, cât și relativ la posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate.

Cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât în speță nu au fost aduse elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale.

Curtea observă că nu poate fi reținută nici critica prin raportare la prevederile art. 18 alin. (1) din Constituție, dispozițiile

art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. 5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

neafectând în nici un fel protecția generală a persoanelor și a proprietății, garantată străinilor și apatrizilor prin prevederile constituționale menționate. De asemenea, Curtea constată că textul de lege criticat nu instituie restrângeri ale exercițiului dreptului de acces liber la justiție, astfel încât nu se poate reține critica referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (4) lit. a) și alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Mohamad Ibrahim Mustafa Salim Al Mahdi în Dosarul nr. 417/RF/2005 al Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2005.