Decizia nr. 420/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă și a dispozițiilor

art. 168 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dom Leasing" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.894/2004 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu aduc atingere principiului accesului liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.894/2004, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă și a dispozițiilor

art. 168 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dom Leasing" - S.R.L. din București într-un dosar având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins o contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține că prevederile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție. Astfel, o parte care dorește să invoce apărări de fond, prin intermediul contestației la executare, are această posibilitate numai în măsura în care legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac, inclusiv o cale administrativă. Așadar, în condițiile consacrării legale a unei căi administrative de soluționare a litigiilor privind fondul unui titlu executoriu nu se mai permite accesul la justiție, în sensul că o instanță judecătorească nu are posibilitatea să pronunțe o hotărâre cu privire la legalitatea celor cuprinse pe fond în acest titlu executoriu.

Cât privește dispozițiile art. 168 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, și acestea încalcă, pentru aceleași motive, accesul liber la justiție, în condițiile în care titlul executoriu - specific dreptului fiscal - nu poate fi atacat nici pe motive de fond, nici pe motive de formă, atâta timp cât pentru contestarea lui există o altă cale de atac, inclusiv o cale de atac administrativă, prevăzută de altfel de art. 169 din Codul de procedură fiscală.

Exigența fundamentală pentru calificarea ca echitabil a unui proces presupune ca "fiecare dintre părțile procesului să poată să-și susțină cauza în condițiile în care să nu o dezavantajeze substanțial, de-a lungul întregului proces, în raport cu părțile adverse". Pentru debitor contestația la executare reprezintă mijlocul legal de a înfrânge abuzul creditorilor urmăritori. Or, în cursul desfășurării unui asemenea proces, având ca obiect o contestație la executare silită, debitorul este împiedicat prin dispozițiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă să formuleze apărări de fond, iar în condițiile art. 168 alin. (2) din Codul de procedură fiscală să conteste însuși titlul executoriu, dacă există o cale administrativă de atac prin care acestea pot fi contestate.

Imposibilitatea invocării apărărilor de fond împotriva creditorilor, în condițiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă și ale art. 168 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, pe calea contestației la executare, este de natură să dezavantajeze în mod substanțial pe debitor în raporturile sale cu creditorii, de-a lungul întregului proces, ceea ce conduce în mod implicit la încălcarea dreptului constituțional la un proces echitabil.

Consacrarea constituțională a caracterului facultativ al jurisdicțiilor administrative semnifică faptul că partea are libertatea de a utiliza calea jurisdicțiilor administrative în vederea realizării drepturilor sale și, în același timp, că aceasta nu poate suferi nici o atingere a drepturilor sale prin neutilizarea unei asemenea jurisdicții.

Așadar, indiferent de exercitarea sau nu a dreptului său la o jurisdicție administrativă, partea va avea în patrimoniul său aceleași drepturi, atât din punct de vedere al dreptului material, cât și din acela al dreptului procesual.

Textele de lege criticate restrâng însă posibilitatea de a ataca pe cale judecătorească, prin contestație la executare, titlul executoriu care nu este emis de o instanță sau de alt organ jurisdicțional și de a formula împotriva acestuia apărări de fond, dacă legea prevede alte căi de atac.

Procedura alternativă prevăzută de lege este în mod expres, în cazul art. 168 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, cea a jurisdicției administrative, reglementată de art. 169 și următoarele din Codul de procedură fiscală. Abia la finalul acestei proceduri administrative partea interesată are posibilitatea să se adreseze justiției, care să cenzureze rezultatul, respectiv decizia prin care se încheie procedura administrativă, pe calea contenciosului administrativ, ceea ce contravine art. 21 alin. (1) și (4) din Constituție.

Altfel spus, pentru a deduce verificării judecătorești un titlu executoriu emis de către organul fiscal, partea este obligată să urmeze procedura jurisdicțional-administrativă, singura prevăzută de lege, încălcându-se astfel, deopotrivă, regula jurisdicției administrative facultative și principiul accesului liber la justiție.

Din acest punct de vedere se remarcă și încălcarea dreptului la un proces echitabil, atâta timp cât prin contestația la executare nu se invocă nici o încălcare a formalităților de executare, ci numai vicii ale titlului executoriu, partea neputând să obțină protecția justiției, ci trebuind să aștepte finalul procedurii administrative, pentru a ataca decizia pronunțată, pe calea contenciosului administrativ.

În final, autorul excepției solicită să se admită excepția de neconstituționalitate și să se constate că prevederile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 168 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, sunt neconstituționale în sensul și în măsura în care trimit în vederea analizării și implicit a realizării unor drepturi la uzul obligatoriu al unei căi de jurisdicție administrativă.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în esență, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile produse în cursul executării silite sau să lămurească întinderea și înțelesul titlului executoriu. În principiu, în cadrul contestației la executare, instanța nu poate examina împrejurările care vizează fondul cauzei și care ar fi de natură să repună în discuție hotărârile judecătorești sau hotărârile care emană de la organe cu activitate jurisdicțională.

Posibilitatea invocării apărărilor de fond în cadrul contestației la executare este însă condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale, în cadrul cărora aceste apărări să poată fi invocate. Această posibilitate, reglementată de textele de lege criticate, nu poate fi apreciată ca o îngrădire a accesului liber la justiție și nici ca o atingere a dreptului la un proces echitabil, atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut accesul la instanțele judecătorești prin exercitarea altor căi de atac. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 187 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.

Acceptând că procedura administrativă prevăzută de art. 174 alin. (1) din Codul de procedură fiscală este o procedură administrativ-jurisdicțională, persoana interesată are posibilitatea de a o parcurge sau de a se adresa direct justiției.

Altfel spus, "facultativ" nu semnifică "interzis" și, ca atare, nimic nu poate împiedica persoana care se consideră vătămată într-un drept, într-o libertate sau interes legitim să se adreseze direct justiției.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție. Astfel, posibilitatea utilizării apărărilor de fond în contestația la executare, reglementată de textele de lege criticate, este condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora aceste apărări să poată fi invocate.

În speță, însă, debitorul avea posibilitatea formulării unei acțiuni în anulare a titlului executoriu care nu provine de la un organ de jurisdicție, așa încât nu mai putea utiliza apărări de fond în cadrul contestației la executare.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, conținând dispoziții privind procedura de judecată, adoptate în temeiul competenței conferite legiuitorului prin dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. Astfel, posibilitatea, instituită prin textele de lege criticate, a invocării pe calea contestației la executare a apărărilor de fond este condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului. Dacă însă legea pune la dispoziția debitorului o cale de atac specială, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestației la executare. O asemenea prevedere nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiție, de vreme ce partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opțiunii sale, în una sau în alta dintre căile de atac pe care le are la dispoziție. Adoptarea acestei măsuri nu face, în realitate, decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea acelorași apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă și

art. 168 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 399 alin. 3: "În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.";

- Art. 168 alin. (2): "Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu exista o altă procedură prevăzută de lege."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicțională, în fața cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluție contrară, sub acest aspect, ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, legea procesuală civilă prevede că debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestației, toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței constatate prin respectivul titlu executoriu. Totuși, posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea să poată fi invocate.

Aceste mijloace procedurale speciale sunt reglementate pentru titlurile de creanță și actele administrative fiscale. Astfel, potrivit

art. 174 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală: "Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii." În soluționarea contestației, organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal și se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz. Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.

Legea pune, așadar, la dispoziția debitorului căile de atac speciale menționate, așa încât acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestației la executare. O asemenea prevedere nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiție, de vreme ce partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opțiunii sale, în căile de atac pe care le are la dispoziție. Adoptarea acestei măsuri nu face, în realitate, decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea acelorași apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Întrucât accesul liber la justiție, ca, de altfel, orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituție, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, Curtea consideră că stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nici o îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept.

De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut, desigur, ca, în procesul de legiferare, să se circumscrie cadrului constituțional. Or, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului satisface exigența impusă de norma constituțională, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 21 din Legea fundamentală.

Pentru aceleași considerente nu pot fi primite criticile de neconstituționalitate referitoare la

art. 168 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, într-o cauză în care s-a invocat încălcarea acelorași prevederi din Constituție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă și a dispozițiilor

art. 168 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dom Leasing" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.894/2004 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2005.