Decizia nr. 530/2005

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecator

Aspazia Cojocaru - judecator

Constantin Doldur - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Kozsokar Gabor - judecator

Petre Ninosu - judecator

Ion Predescu - judecator

Serban Viorel Stanoiu - judecator

Florentina Balta - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se afla solutionarea excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 655, art. 657 și art. 658 din Codul civil, precum și a celor ale art. 111, art. 118 alin. 1 și 2 și ale art. 156 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civila, excepție ridicata de Marian Petrisor Volintiru în Dosarul nr. 7.209/civ/2004 al Curtii de Apel Craiova - Sectia civila.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal indeplinita.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstitutionalitate ca neintemeiata.

În acest sens, arata ca dispozitiile art. 655 pct. 2 și 3 din Codul civil nu au legătură cu solutionarea cauzei, iar în ceea ce priveste dispozitiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civila, acestea au fost abrogate, astfel încât excepția de neconstitutionalitate a acestor dispozitii este inadmisibila. Referitor la critica de neconstitutionalitate a celorlalte dispozitii legale, Ministerul Public considera ca acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin Incheierea nr. 10 din 9 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 7.209/civ/2004, Curtea de Apel Craiova - Sectia civila a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 655, art. 657 și art. 658 din Codul civil, precum și ale art. 111, art. 118 alin. 1 și 2 și ale art. 156 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civila, excepție ridicata de Marian Petrisor Volintiru intr-o cauza civila ce are ca obiect o actiune în constatare.

În motivarea excepției de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 16, art. 20 raportat la art. 17 pct. 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 21 raportat la art. 7, 8 și 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 24 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2), art. 46, art. 53 alin. (1) și (2), art. 124, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apararea drepturilor omului și a libertatilor fundamentale. În acest sens arata ca dispozitiile art. 655 din Codul civil, potrivit cărora sunt nedemni de a succede și, prin urmare, sunt exclusi de la succesiune, între altii, condamnatul "care a omorat pe defunct", instituie o discriminare arbitrara între subiectii de drept participanti la raporturile juridice civile succesorale, subiecti care, în ipoteza mostenirii legale, ar trebui să se afle intr-o pozitie de egalitate juridica generata de vocatia succesorala concreta. Asa fiind, arata ca art. 655 din Codul civil, restrangand exercitiul unui drept garantat constituțional, și anume dreptul la mostenire, într-un mod lipsit de orice necesitate intr-o societate democratica, în afara ipotezelor prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constitutie, inlatura, practic, aceasta garantie constituțională. De asemenea, sustine ca dispozitiile art. 657 și 658 din Codul civil sunt neconstitutionale, intrucat instituie acelasi regim de discriminare arbitrara și opereaza o restrangere străină unei ordini de drept democratice și garantiei constitutionale a dreptului la mostenire, creand astfel o situație vadita de inegalitate în fața legii. Referitor la art. 111 din Codul de procedură civila, care consacra inadmisibilitatea unei cereri în constatare dacă partea poate cere realizarea dreptului, autorul excepției sustine ca aceste dispozitii legale încalcă prevederile constitutionale ale art. 21, raportate la art. 7, 8 și 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, intrucat orice persoană se poate adresa justiției pentru apararea drepturilor, a libertatilor și a inteserelor sale legitime, iar principiul disponibilității permite persoanei sa aleaga actiunea pe care o considera potrivita în acest scop, fără a i se impune o anume cale și a-i interzice o alta.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 118 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civila, autorul excepției sustine ca acestea sunt neconstitutionale, intrucat contravin prevederilor art. 16, art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (1) și (2) din Constitutie, precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apararea drepturilor omului și a libertatilor fundamentale și ale art. 8 și 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului. În acest sens, arata ca instituirea obligativitatii formulării intampinarii sub sancțiunea decaderii paratului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afară de cele de ordine publică, încalcă garantiile constitutionale ale dreptului la aparare, accesului la justiție în cadrul unui proces echitabil și instituie o restrangere a exercitiului dreptului la aparare, nejustificata de ipotezele prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constitutie. Totodata, apreciaza ca limitarile abuzive instituite prin art. 118 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civila sunt de natura a instaura "un formalism excesiv și pagubos", care aduce restrangeri exercitarii dreptului la aparare, nejustificate intr-o societate democratica. De altfel, aceste dispozitii procedurale creeaza discriminari și inegalitate între justițiabili, cărora ar trebui sa li se aplice în mod egal. Pe de altă parte, sancțiunea decaderii care opereaza conform alin. 2 al art. 118 din acelasi cod este foarte impovaratoare, de natura a crea o discriminare grava în defavoarea paratului în proces, astfel încât dreptul de aparare devine practic lipsit de continut, drastic restrans, iar aflarea adevarului în cauza este periclitata în considerarea unor exigente formale.

În sfârșit, autorul excepției sustine ca, intrucat art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civila prevede că instanța poate acorda doar un singur termen pentru lipsa de aparare, temeinic motivata, dreptul constituțional la aparare al paratului, "aflat intr-o situație de privare de libertate", este încălcat, el neputand beneficia, prin ipoteza, de asistența aparatorului sau chiar dacă acesta lipseste motivat la al doilea termen, operand astfel o restrangere nepermisa a dreptului la aparare. În opinia autorului excepției, nici prevederile alin. 2 al art. 156 din acelasi cod nu asigura garantarea constituțională a dreptului la aparare, deoarece, pe de o parte, acesta se referă doar la ipoteza refuzului acordarii chiar și unicei amanari posibile pentru lipsa de aparare temeinic motivata, iar pe de altă parte, încalcă atât normele constitutionale ale art. 24 alin. (1) și (2), cat și pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apararea drepturilor omului și a libertatilor fundamentale. Astfel, chiar dacă art. 124 din Constitutie prevede că judecatorul se supune doar legii, legea nu poate ingadui opțiunea magistratului spre o ipoteza de încălcare a unei garantii constitutionale, intrucat pentru realizarea dreptului la aparare este necesară garantarea efectiva și reala a unei protectii în cazul lipsei de aparare temeinic justificate, astfel încât solutionarea legala și temeinica a cauzei sa nu fie afectată.

Curtea de Apel Craiova - Sectia civila apreciaza ca excepția de neconstitutionalitate invocata este neintemeiata. În acest sens, arata ca, în ceea ce priveste dispozitiile art. 655, 657 și 658 din Codul civil, prin raportare la art. 46 din Constitutie, trebuie avut în vedere ca, pentru a mosteni, în temeiul legii, persoana în cauza trebuie să indeplineasca o serie de condiții, și anume să aibă capacitate succesorala, vocatie succesorala și sa nu fie nedemna de a mosteni. Persoana care nu indeplineste aceste condiții nu se poate prevala de calitatea de mostenitor și, ca atare, nu poate beneficia de dreptul de mostenire. Or, prin prevederile art. 46, Constitutia garanteaza un drept de mostenire existent, adica dreptul pe care îl au persoanele ce indeplinesc calitatea de mostenitor. Cu privire la art. 111, art. 118 alin. 1 și 2 și art. 156 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civila, aceste prevederi procedurale reglementeaza modul de desfășurare a procesului civil, conform principiilor egalitatii părților și dreptului de aparare, inclusiv posibilitatea pe care o are orice persoană de a se adresa instanței pentru recunoasterea unui drept al său.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciaza ca excepția de neconstitutionalitate este neintemeiata. În acest sens, în ceea ce priveste contrarietatea art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civila cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, arata ca obligativitatea depunerii intampinarii este impusa de nevoia fireasca ca părțile sa cunoasca inca de la inceput pretentiile și apararile lor reciproce, precum și mijloacele de dovada, iar despre aceasta să fie informat și judecatorul, chiar înainte de începerea dezbaterilor, asigurandu-se astfel egalitatea de mijloace, de "arme" între reclamant și pârât. Sancțiunea decaderii intervine însă dacă intampinarea nu a fost depusa în termenul prevăzut de art. 114^1 alin. 2 din Codul de procedură civila, adica cu 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecata, astfel încât instanța nu este indreptatita sa acorde un termen pentru depunerea intampinarii. Instituirea unui termen procedural este pe deplin justificata de asigurarea unei durate rezonabile a procesului dedus judecatii, sancțiunea decaderii nefiind de natura a vatama în vreun fel drepturile constitutionale ale paratului. Asa fiind, prin reglementarea cuprinsa în art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civila, legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenta unor situații procesuale diferite. Cat priveste critica de neconstitutionalitate a art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civila, în raport cu prevederile art. 21 din Constitutie, arata ca textul criticat nu reprezinta o ingradire a accesului la justiție, ci, dimpotriva, reprezinta o garantie a aplicarii principiilor fundamentale ale procesului civil, a respectarii drepturilor și obligațiilor procesuale ale părților. De asemenea, Guvernul apreciaza că nu poate fi primita nici susținerea privind infrangerea art. 53 din Constitutie, intrucat reglementarea de către legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrangere a exercitiului acestuia. Referitor la susținerea privind infrangerea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apararea drepturilor omului și a libertatilor fundamentale, raportate la prevederile art. 20 din Constitutie, arata ca dispozitiile textului legal mentionat nu le aduc atingere, ci, dimpotriva, stabilesc cadrul juridic pentru valorificarea legitima a accesului liber la justiție.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, prin numeroase hotărâri, ca dreptul de acces la o instanța nu este absolut, putand fi supus limitarilor, astfel încât nu poate fi primita critica potrivit careia institutia intampinarii contravine dreptului la un proces echitabil. În sfârșit, în ceea ce priveste constitutionalitatea art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civila, Guvernul invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, și anume

Decizia nr. 38/2002 .

Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 655, 657 și 658 din Codul civil, precum și cele ale art. 111, art. 118 alin. 1 și 2 și art. 156 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civila sunt constitutionale.

În acest sens, arata că nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate a art. 111, art. 118 alin. 1 și 2 și a art. 156 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civila față de art. 21 din Constitutie, intrucat, instituind obligativitatea intampinarii, textele de lege criticate asigura echilibrul procesual al părților în litigiu și contribuie la urgentarea solutionarii cauzei și la prevenirea exercitarii abuzive sau cu intarziere a drepturilor procesuale, fără a ingradi accesul la justiție. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a acelorasi dispozitii legale din Codul de procedură civila față de art. 24 din Constitutie, arata ca aceste dispozitii legale nu aduc atingere prevederilor constitutionale privind dreptul la aparare, ci ofera suficiente garantii care să asigure exercitarea acestuia. De asemenea, apreciaza că nu poate fi retinuta nici critica de neconstitutionalitate a art. 655, art. 657 și art. 658 din Codul civil față de art. 46 și 53 din Constitutie, intrucat aceste dispozitii legale, care stabilesc condițiile în care o persoană poate veni la mostenire, aduc o restrangere a exercitiului dreptului la mostenire, în deplina concordanta cu art. 53 din Constitutie. În plus, exercitarea unui drept de către titularul sau nu poate avea loc decat într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, care dau expresie ordinii de drept.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozitiile

Legii nr. 47/1992 , retine urmatoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , sa solutioneze excepția de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.

Obiectul excepției de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 655, art. 657 și art. 658 din Codul civil, precum și ale art. 111, art. 118 alin. 1 și 2 și ale art. 156 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civila.

Dispozitiile legale criticate din Codul civil au urmatorul continut: