Decizia nr. 105/2006

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Gabriel Constantin Apostu în Dosarul nr. 1.048/P/2005 al Tribunalului Galați.

La apelul nominal se prezintă, personal, partea Gheorghe Iosub, lipsă fiind autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea prezentă depune la dosar un memoriu în care este prezentată situația de fapt a cauzei deduse judecății, lăsând la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.048/P/2005, Tribunalul Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de inculpatul Gabriel Constantin Apostu în dosarul de mai sus.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece prin incriminarea unor fapte ce țin de activitatea comercială se instituie o sancțiune penală ce nesocotește libertatea comerțului și libertatea contractuală, în condițiile în care, în opinia sa, o eventuală eroare contractuală sau neîndeplinirea unei obligații contractuale poate fi sancționată doar în materie civilă. Într-o atare situație, aplicarea unor sancțiuni penale contravine prevederilor constituționale ale art. 11 și 20, prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 45 referitoare la libertatea economică și ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție referitoare la asigurarea de către statul român a libertății comerțului.

Tribunalul Galați și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile legale criticate nu îngrădesc libertatea comerțului, ci, dimpotrivă, încurajează exercitarea drepturilor cu bună-credință, ceea ce trebuie să stea la baza manifestării lor, protejându-i, deopotrivă, pe toți participanții la încheierea și derularea actelor comerciale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, invocând jurisprudența Curții Constituționale, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatului Poporului consideră că textul de lege criticat nu sancționează neîndeplinirea unei obligații contractuale, ci înșelăciunea practicată la încheierea sau executarea unui contract, fără ca aceasta să reprezinte o atingere adusă prevederilor constituționale invocate, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 58/2003, nr. 215/2005 și nr. 391/2005.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, cu următorul conținut: "Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate."

În susținerea excepției, autorul acesteia consideră că dispozițiile legale atacate contravin prevederilor constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 45 privind libertatea economică și ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitor la libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de protecție. Totodată, apreciază că prevederile legale criticate contravin și art. 1 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la interzicerea privării de libertate pentru datorii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 215 alin. 3, sub aspectul acelorași critici de neconstituționalitate ca și în prezenta cauză, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, prin

Decizia nr. 215 din 14 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reținut că alin. 3 al art. 215 din Codul penal incriminează înșelăciunea ca o gravă faptă antisocială contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înșelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată și sever sancționată.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 45 și ale art. 135 alin. (2) lit. a), s-a reținut că, așa cum rezultă din chiar conținutul textului criticat, elementul material al infracțiunii de înșelăciune are drept premisă o acțiune și, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condițiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale. De aceea, invocarea dispozițiilor constituționale menționate, precum și a celor ale art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, privitoare la interzicerea sancționării penale a neexecutării unei obligații contractuale, este total nepertinentă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii rămân valabile și în prezenta cauză.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Gabriel Constantin Apostu în Dosarul nr. 1.048/P/2005 al Tribunalului Galați.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2006.