Decizia nr. 215/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 3 și 4 din Codul penal, excepție ridicată de Silviu Iulian Pamfile în Dosarul nr. 3.493/2004 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece norma penală criticată pedepsește fapta săvârșită cu vinovăție, și nu o eroare contractuală. Dispozițiile fundamentale ale art. 45 și ale art. 135 alin. (2) lit. a) statuează că libertatea economică și libertatea contractuală trebuie să se exercite în condițiile stabilite de lege, și nu în afara acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 3.493/2004, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 și 4 din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Silviu Iulian Pamfile în dosarul penal cu numărul de mai sus, având drept obiect soluționarea unui recurs.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece prin incriminarea unor fapte ce țin de activitatea comercială se instituie o sancțiune penală ce nesocotește libertatea comerțului și libertatea contractuală, în condițiile în care, în opinia sa, o eventuală eroare contractuală sau neîndeplinirea unei obligații contractuale pot fi sancționate doar în materie civilă. într-o atare situație, aplicarea unor sancțiuni penale contravine și dispozițiilor din art. 1 al Protocolului nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interdicția privării de libertate a unei persoane pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală.

Curtea de Apel Ploiești - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece incriminarea penală a înșelăciunii în contracte sau prin emiterea unui cec, știind că pentru valorificarea acestuia nu există provizia sau acoperirea necesară în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, nu reprezintă o încălcare a libertății comerțului sau a libertății economiei.

În toate legislațiile europene, înșelăciunea, frauda sau escrocheria au fost incriminate și sancționate ca fapte de natură penală în scopul protejării celor ce-și exercită cu bună-credință drepturile și libertățile economice, comerciale ori contractuale.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat incriminează infracțiunea de înșelăciune care nu trebuie confundată cu neexecutarea unei obligații contractuale. Așa cum rezultă din chiar cuprinsul art. 215 alin. 3 din Codul penal, pentru existența laturii obiective fapta trebuie să fi fost săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat contractul în condițiile stipulate. Stabilirea existenței tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii este însă atributul exclusiv al instanței de judecată.

Dispozițiile constituționale ale art. 135 referitoare la economie trebuie interpretate în legătură cu art. 45 consacrat libertății economice, în sensul că ideea garantării accesului neîngrădit la libera inițiativă este privită prin prisma sarcinilor prevăzute la art. 135 alin. (2) și, pe cale de consecință, nu se poate reține încălcarea de către textul legal criticat a acestor prevederi fundamentale.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 215 alin. 3 și 4 din Codul penal nu îngrădesc libertatea economică și nici libertatea comerțului și nu sancționează neîndeplinirea unei obligații contractuale, ci înșelăciunea practicată la încheierea ori executarea unui contract, ca atentat la bunurile persoanei prin amăgire. Această infracțiune este prevăzută în toate legislațiile penale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 3 și 4 din Codul penal, cu următorul conținut: "Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

Emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 11 și ale art. 20, prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 45 referitoare la Libertatea economică și ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție referitoare la asigurarea de către statul român a libertății comerțului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, asupra constituționalității dispozițiilor art. 215 alin. 3 și 4 din Codul penal, s-a mai pronunțat, prin raportare la

art. 20 din Constituție, prin Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej, Curtea a reținut că atât alin. 3, cât și alin. 4 al art. 215 din Codul penal incriminează înșelăciunea ca o gravă faptă antisocială contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înșelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată și sever sancționată.

Cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea, întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 45 referitoare la Libertatea economică și ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertății comerțului, Curtea reține că, așa cum rezultă din chiar conținutul textului criticat, elementul material al infracțiunii de înșelăciune are drept premisă o acțiune și, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condițiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale. De aceea, invocarea dispozițiilor constituționale menționate, precum și a celor ale art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, privitoare la interzicerea sancționării penale a neexecutării unei obligații contractuale, este total nepertinentă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 3 și 4 din Codul penal, excepție ridicată de Silviu Iulian Pamfile în Dosarul nr. 3.493/2004 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2005.