Decizia nr. 222/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugen Surdeanu în Dosarul nr. 5.940/2003 al Judecătoriei Focșani.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 februarie 2006, în prezența părților Nicolae țuțoiu , Viorel Necula și Zamfir Nițu, precum și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 23 februarie 2006, 2 martie 2006 și 7 martie 2006.

La acea dată părțile prezente au solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, deoarece prevederile legale contestate nu vin în contradicție cu nici o dispoziție constituțională.

În concluziile sale reprezentantul Ministerului Public a susținut că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, fiind încălcate dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un tribunal imparțial. S-a motivat, în esență, că judecătorul care admite plângerea și desființează hotărârea procurorului, pe baza probelor existente și apreciate ca suficiente, dispune prin încheiere judecarea cauzei, exercitând astfel atribuții specifice atât funcției de acuzare (punerea în mișcare a acțiunii penale), cât și funcției de judecată (judecarea cauzei în fond).

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 5.940/2003, Judecătoria Focșani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugen Surdeanu în dosarul cu numărul de mai sus.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 alin. (3) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece încheierea pronunțată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, prin care se desființează ordonanța parchetului și se reține cauza spre judecată, "reprezintă o măsură a judecătorului prin care acesta pune în mișcare acțiunea penală și dispune trimiterea în judecată". Astfel, prin aceste dispoziții "se atribuie judecătorului prerogative care țin de funcția acuzatoare a procesului penal și în același timp prerogative ale instanței care trebuie să decidă în mod imparțial". Mai arată că judecătorul care desființează ordonanța sau rezoluția de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale și reține cauza spre judecare nu poate fi considerat ca fiind "o instanță imparțială", deoarece și-a exprimat opinia cu privire la existența infracțiunii, iar judecarea ulterioară a cauzei are un caracter formal, neasigurându-se caracterul echitabil al procesului.

Judecătoria Focșani apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestei opinii se arată că prevederile criticate nu aduc atingere dreptului constituțional al cetățenilor de a beneficia de un proces echitabil, apreciindu-se că prin soluția de admitere a plângerii cu reținerea cauzei spre judecare se asigură deplina respectare a prevederilor art. 21 alin. (3) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile părților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

"Instanța pronunță una dintre următoarele soluții: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător."

În motivarea excepției autorul acesteia invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 124 alin. (2) referitoare la imparțialitatea justiției. De asemenea, mai este invocată și încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Se susține, în esență, că prevederile criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil și imparțialității justiției, câtă vreme instanța învestită cu plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, admițând această plângere, se substituie procurorului, iar, pe de altă parte, își exprimă anterior părerea cu privire la hotărârea ce ar putea fi dată în cauză. În acest sens se apreciază că în încheierea de admitere, pronunțată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c), judecătorul își exprimă opinia cu privire la existența infracțiunii, iar judecarea ulterioară a cauzei are un caracter formal, neasigurându-se caracterul echitabil al procesului.

Analizând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile de lege criticate, cu raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea reține următoarele:

Deși prin

Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 18 februarie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în fața Curții de Apel Galați - Secția penală, Curtea constată că în cauza de față nu este incidentă excepția puterii de lucru judecat, critica de neconstituționalitate raportându-se în prezenta cauză la alte texte din Constituție decât cele față de care s-a examinat excepția soluționată prin decizia menționată. În consecință, Curtea va proceda la examinarea în fond a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.

Examinând excepția în raport de noile motive de neconstituționalitate, se constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, în raport de aceleași dispoziții constituționale, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 73 din 8 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 10 martie 2005, statuând că acest text de lege este constituțional.

În considerentele acestei decizii Curtea a reținut că instanța de judecată, pronunțându-se asupra plângerii formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu judecă însăși cauza, ci doar temeinicia și legalitatea soluțiilor pronunțate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor probe scrise înfățișate instanței de părțile în proces. În limitele obiectului acestei categorii de cauze, părțile care se plâng împotriva ordonanței sau rezoluției de netrimitere în judecată au posibilitatea să demonstreze atât caracterul incomplet al urmăririi penale, cât și aprecierea eronată a probelor pe care s-a întemeiat soluția dată de procuror.

Așadar, prin încheierea pronunțată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, de admitere a plângerii, cu desființarea rezoluției sau ordonanței atacate și reținerea cauzei spre judecare, instanța nu dezleagă fondul pricinii, ci apreciază numai cu privire la legalitatea actului atacat. Soluționarea fondului cauzei constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanță și în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stipulează în mod expres că se aplică "în mod corespunzător".

În sensul celor arătate, prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală asigură posibilitatea părților de a formula apărări, de a propune probe și de a recurge la căile de atac stabilite de lege, așadar de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil, în deplină concordanță cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocat, de asemenea, în motivarea excepției de neconstituționalitate.

Pentru motivele învederate nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare prin textele criticate a prevederilor constituționale care consacră imparțialitatea justiției. Astfel, după învestirea instanței în condițiile prevăzute de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, acțiunea penală se exercită tot de către procuror, care, în funcție de probele administrate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, poate să ceară condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal, neputându-se susține așadar că prin admiterea plângerii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală se realizează o "substituire" a Ministerului Public de către instanța de judecată, în contradicție cu principiul imparțialității justiției.

Totodată, faptul că judecătorul învestit cu soluționarea plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală pronunță o încheiere prin care admite plângerea și desființează rezoluția sau ordonanța atacată nu constituie în sine o prezumție a lipsei imparțialității acestuia la soluționarea fondului cauzei, atunci când o reține spre judecare, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat, judecata finalizată prin pronunțarea încheierii de admitere a plângerii are alt obiect decât judecata fondului cauzei.

De altfel, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător și în ipoteza soluționării cauzei după admiterea plângerii și desființarea actului atacat, judecătorul are posibilitatea să-și manifeste rolul activ și să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului, nefiind afectate în nici un fel garanțiile de independență și imparțialitate a justiției consacrate de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

În sfârșit, prin

Decizia nr. 172 din 22 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2005, și prin

Decizia nr. 288 din 7 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 12 august 2005, Curtea a reținut că "judecarea cauzei de către instanță după desființarea rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acțiunii publice și exercitarea tuturor atribuțiilor decurgând din această calitate".

Drept urmare, instanța, nici în judecarea plângerii și nici în judecarea în fond a cauzei, nu îndeplinește acte de urmărire penală specifice fazei urmăririi penale și procurorului, ci numai acte de judecată și dă numai soluții judiciare de competența instanței, a judecătorului. Administrarea de probe noi, refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci acte judiciare, prevăzute de lege pentru stabilirea adevărului și a elementelor răspunderii penale - pentru a da o hotărâre temeinică și legală.

Atât soluția, cât și considerentele acestor decizii sunt valabile și în cauza prezentă, neexistând temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenței Curții în materie.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugen Surdeanu în Dosarul nr. 5.940/2003 al Judecătoriei Focșani.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

Nu împărtășesc soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a art. 278^1 alin (8) lit. c) din Codul de procedură penală, adoptată cu majoritate de voturi, pentru următoarele considerente:

În sistemele moderne de drept procesual penal - atât în cele care conservă elemente ale procesului de tip inchizitorial, cât și în cele caracterizate prin contradictorialitate în toate fazele procesului - funcția de acuzare este separată de funcția de judecată. Judecătorul nu pornește din oficiu acțiunea penală, el este învestit cu judecarea faptelor prevăzute de legea penală fie de către procuror, fie de către partea vătămată - în cazurile limitativ prevăzute de lege, în care punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Această separare a funcției de acuzare de funcția de judecată garantează imparțialitatea justiției - trăsătură definitorie, consacrată prin art. 124 alin. (2) din Constituția României - și dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Reglementarea cuprinsă în art. 278^1 alin (8) lit. c) din Codul de procedură penală contravine principiilor evocate mai sus în măsura în care permite ca judecarea cauzei în primă instanță să se facă de același judecător care a dispus desființarea rezoluției sau ordonanței atacate căci, în această ipoteză, el va exercita atât funcția de acuzare, cât și funcția de judecată.

În acest sens, este de reținut că prin rezoluția sau ordonanța procurorului de netrimitere în judecată verificată și desființată de judecător, procurorul a stabilit fie că fapta penală reclamată nu există, fie că fapta nu întrunește trăsăturile constitutive ale unei infracțiuni, fie că, în sfârșit, deși fapta comisă este prevăzută de legea penală, făptuitorul nu poate fi tras la răspundere penală pentru că există o altă cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale, prevăzută de art. 10 din Codul de procedură penală.