Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 392/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
9 mai 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 477 din 2 iunie 2006
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 15.829 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 219/2005 6 iulie 2005 (prevederi anume) privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și co…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Maria Stanca Buru în Dosarul nr. 4.981/CIV/2005 al Curții de Apel Craiova - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarele nr. 154D/2006, nr. 160D/2006, nr. 163D/2006, nr. 189D/2006 și nr. 190D/2006. La apelul nominal în Dosarul nr. 154D/2006 răspunde partea Lucica Lefter Răducu, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal în Dosarul nr. 160D/2006 răspund părțile Ion Dobrinoiu, Ștefan Dobrinoiu, Silvia Elena Dobrinoiu, Paul Dobrinoiu și Antoaneta Andrei, lipsind autorii excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal în dosarele nr. 163D/2006, nr. 189D/2006 și nr. 190D/2006 lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererilor de amânare a judecării cauzei depuse de avocatul Valentin Șerbănescu, apărătorul autorilor excepției de neconstituționalitate din dosarele nr. 154D/2006, nr. 163D/2006, nr. 189D/2006 și nr. 190D/2006, pentru imposibilitate de prezentare, din motive medicale.

Părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererilor de amânare, deoarece acestea nu au fost însoțite de înscrisuri doveditoare ale motivelor medicale invocate.

Curtea, constatând că nu s-au depus dovezi în sprijinul acestor cereri, respinge solicitările de acordare a unui nou termen.

Președintele Curții, din oficiu, pune în discuție conexarea celor 6 dosare. Părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor.

În temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 154D/2006, nr. 160D/2006, nr. 163D/2006, nr. 189D/2006 și nr. 190D/2006 la Dosarul nr. 153D/2006, care este primul înregistrat, și acordă cuvântul pe fond părților prezente.

Partea Lucica Lefter Răducu solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ridicate, arătând că singurul scop urmărit de autorul excepției a fost tergiversarea judecării cauzei aflate pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția civilă.

Părțile Ion Dobrinoiu, Ștefan Dobrinoiu, Silvia Elena Dobrinoiu, Paul Dobrinoiu și Antoaneta Andrei solicită, de asemenea, respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că doresc finalizarea cât mai grabnică a judecării cauzei aflate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 4.981/CIV/2005, Curtea de Apel Craiova - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de către Ana Maria Stanca Buru cu prilejul soluționării unui recurs civil.

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 29.683/2/2005 (nr. vechi 3.336/2005), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de către Cornel Lefter Răducu cu prilejul soluționării unui recurs civil.

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 28.516/2/2005 (nr. vechi 3.102/2005), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de către Gheorghe Dobrinoiu și Laurențiu Dobrinoiu cu prilejul soluționării unui recurs civil.

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 27.106/2/2005 (nr. vechi 984/2005), Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de către Alina Delia Angelescu cu prilejul soluționării unui recurs civil.

Prin Încheierea din 30 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 26.673/2/2005 (nr. vechi 2.813/2005), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de către Doina Maria Chirvase cu prilejul soluționării unui recurs civil.

Prin Încheierea din 7 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.060/2005, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de către Mihail Boureanu cu prilejul soluționării unui recurs civil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că judecarea recursurilor de către curțile de apel care au soluționat apelul în aceeași cauză este inadmisibilă și contrară Constituției, chiar dacă pricinile vor fi soluționate de alți judecători decât cei care s-au pronunțat deja. De asemenea, se susține că dispozițiile

art. II din Legea nr. 219/2005

sunt neconstituționale și prin raportare la art. 15 din Legea fundamentală, deoarece își extind efectele și în trecut, pentru litigii care intrau sub reglementările vechii legi și care au fost inițiate și și-au produs efectele sub reglementările acesteia. Mai mult, apreciază că este încălcat principiul egalității în fața legii și al accesului liber la justiție, de vreme ce părțile din cauzele care vor fi trimise pe cale administrativă la aceleași instanțe de judecată ce au pronunțat hotărârea supusă unei căi de atac nu vor beneficia de un control judiciar real, exercitat de către o instanță de judecată superioară, în condițiile în care imparțialitatea, parte esențială a unui adevărat act de justiție, este grav lezată prin soluționarea căii de atac de către aceeași instanță de judecată care a pronunțat hotărârea supusă căii de atac. Totodată, consideră că dispozițiile legale criticate le lezează dreptul la apărare, prin privarea de posibilitatea exercitării unui grad de jurisdicție, ceea ce contravine și art. 53 din Constituție, întrucât dreptul de a exercita calea de atac a recursului este evident și nejustificat restrâns. De asemenea, trimiterea pe cale administrativă a cauzelor încalcă în mod flagrant normele de procedură privind declinarea competenței și dispozițiile art. 24 și 129 din Constituție, deoarece părțile nu se pot apăra, în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat, iar împotriva actului de declinare a competenței nu poate fi exercitată nici o cale de atac.

Curtea de Apel Craiova - Secția civilă, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispoziții potrivit cărora:

"(1) Procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii.

(2) Apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale.

(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1, 11, 15, art. 16 alin. (1), art. 20, 21, 24, art. 53 alin. (1) și (2), art. 124, 126 și 129 din Constituție, referitoare la statul român, dreptul internațional și dreptul intern, neretroactivitatea legii, egalitatea în drepturi, tratatele internaționale privind drepturile omului, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești și folosirea căilor de atac. De asemenea, s-a invocat încălcarea art. 6, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale și a art. 1-11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, fără a se arăta în ce constă, în concret, încălcarea acestor documente internaționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost examinate în cadrul controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, Curtea a reținut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Cu același prilej, Curtea a respins critica privind retroactivitatea legii, dat fiind că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor și nu pentru trecut. De asemenea, nu este întemeiată nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constituția nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege. Având în vedere și prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2), Curtea a reținut că legiuitorul are competența de a stabili atât căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, cât și procedura de exercitare a acestora. Astfel, atunci când calea de atac implică un control judiciar, ca în cazul recursului, nimic nu împiedică efectuarea acestui control de către alți judecători de la instanța care a pronunțat hotărârea atacată.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în decizia de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Maria Stanca Buru în Dosarul nr. 4.981/CIV/2005 al Curții de Apel Craiova - Secția civilă, de Cornel Lefter Răducu în Dosarul nr. 29.683/2/2005 (nr. vechi 3.336/2005) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de Gheorghe Dobrinoiu și Laurențiu Dobrinoiu în Dosarul nr. 28.516/2/2005 (nr. vechi 3.102/2005) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de Alina Delia Angelescu în Dosarul nr. 27.106/2/2005 (nr. vechi 984/2005) al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, de Doina Maria Chirvase în Dosarul nr. 26.673/2/2005 (nr. vechi 2.813/2005) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și de Mihail Boureanu în Dosarul nr. 1.060/2005 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 mai 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mădălina Ștefania Diaconu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.