Decizia nr. 680/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a dispozițiilor art. 278 și art. 278^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș în Dosarul nr. 537/2006 al Judecătoriei Fetești.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.746 D/2006, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 și 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Popa în Dosarul nr. 5.166/P/2005 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 2.057 D/2006, având ca obiect excepția de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș în Dosarul nr. 536/2006 al Judecătoriei Fetești.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că autorul excepției a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Curtea, având în vedere conținutul excepțiilor de neconstituționalitate care fac obiectul dosarelor nr. 1.219 D/2006, 1.746 D/2006 și 2.057 D/2006, pune în discuție, din oficiu, conexarea dosarelor.

Constantin Caraș este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public solicită conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.746 D/2006 și nr. 2.057 D/2006 la Dosarul nr. 1.219 D/2006, care a fost primul înregistrat.

Având cuvântul, Constantin Caraș arată că excepțiile de neconstituționalitate pe care le-a invocat au fost "răstălmăcite" de instanța de judecată. Susține că, în realitate, în Dosarul înregistrat la Curtea Constituțională cu nr. 1.219 D/2006, a criticat dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, iar în Dosarul nr. 2.057 D/2006, a criticat dispozițiile art. 278^1 alin. 1 și 7 din același cod, aspecte precizate în concluziile scrise depuse în cele două dosare. Solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost precizată în notele scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 537/2006, și Încheierea din 22 august 2006, pronunțată în Dosarul nr. 536/2006, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș în dosarele menționate.

Prin Încheierea din 21 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5.166/P/2005, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 și art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Popa în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Constantin Caraș susține, în esență, că nu este constituțional ca prim-procurorul să soluționeze plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror și ca instanța de judecată să soluționeze plângerea împotriva rezoluțiilor date de procurori. Se arată că, în acest mod, s-a creat situația ca procurorii "să se verifice ei între ei, după interesul lor". Adrian Popa susține că textele de lege criticate sunt în contradicție cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la justiție, cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, deoarece nu reglementează posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanței în cazul în care cauza trenează la parchet, "neefectuându-se niciun act, deși, formal, există o anchetă în curs de desfășurare", limitând actele procurorului care pot fi controlate de către instanța de judecată.

Judecătoria Fetești consideră că excepția de neconstitu-ționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu aduc atingere egalității în drepturi a cetățenilor și, de asemenea, nu încalcă liberul acces la justiție și dreptul la apărare al persoanei.

Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că ceea ce se solicită, în realitate, este completarea prevederilor legale criticate, în sensul de a se permite atacarea la instanțele judecătorești nu doar a actelor la care fac referire aceste prevederi, ci și a altor acte și măsuri ale procurorului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, referindu-se la jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile din Codul de procedură penală cuprinse în art. 278, privind plângerea contra actelor procurorului, și în art. 278^1, privind plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

În ceea ce privește precizările autorului Constantin Caraș, care, atât în concluziile orale susținute în fața Curții Constituționale, cât și în concluziile scrise depuse în dosarele nr. 1.219 D/2006 și nr. 2.057 D/2006, arată că excepția de neconstituționalitate are alt obiect decât cel reținut în încheierile de sesizare a Curții, acestea nu pot fi primite. Astfel, atât din încheierile de sesizare a Curții Constituționale, cât și din cererile referitoare la ridicarea acestei excepții, rezultă că autorul său a criticat dispozițiile art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală în mod generic. În plus, Curtea nu se poate învesti cu soluționarea excepției astfel cum a fost precizată, deoarece dreptul de ridicare a excepției de neconstituționalitate a unor prevederi legale se realizează în fața instanțelor de judecată, inclusiv prin exercitarea căilor legale de atac împotriva încheierilor de sesizare în care s-au strecurat, eventual, erori.

Curtea mai constată că, ulterior sesizării sale prin încheierile din 28 aprilie 2006 și, respectiv, din 21 iunie 2006, dispozițiile

art. 278^1 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, păstrându-se însă substanța reglementării legale supuse controlului.

Așa fiind, Curtea este legal sesizată și urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală, în actuala redactare.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 278 (Plângerea contra actelor procurorului): "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

În cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 și art. 249 alin. 2.

Rezoluțiile sau ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.

Dispozițiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.";

- Art. 278^1 (Plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată): După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.

Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.

Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezența persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.

La judecarea plângerii, prezența procurorului este obligatorie.

La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale și apoi procurorului.

Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.

Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

În situația prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.

Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.

Plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent."

Dispozițiile constituționale pretins încălcate prin textele de lege criticate sunt cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, în art. 16 privind egalitatea în drepturi, în art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la justiție, în art. 24 privind dreptul la apărare și în art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

Astfel, contrar susținerilor lui Constantin Caraș, în opinia căruia textele de lege criticate sunt contrare Constituției, întrucât stabilesc ca prim-procurorul să soluționeze plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror și ca instanța de judecată să soluționeze plângerea împotriva rezoluțiilor date de procurori, prevederile legale ce fac obiectul excepției reprezintă chiar expresia unor dispoziții cuprinse în Legea fundamentală. Astfel, art. 278 din Codul de procedură penală, care reglementează plângerea contra actelor procurorului, constituie concretizarea dispozițiilor constituționale privind rolul Ministerului Public și dă expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, prevăzut de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Art. 278^1 din Codul de procedură penală, care reglementează posibilitatea formulării plângerii la instanța de judecată împotriva acelor acte prin care procurorul soluționează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în fața instanței, reprezintă concretizarea prevederilor constitu-ționale ce consacră liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Aceste texte de lege nu cuprind privilegii sau discriminări în raport de criteriile egalității în drepturi prevăzute de art. 4 din Legea fundamentală, orice persoană vătămată în drepturile sale prin măsuri sau acte ale procurorului având posibilitatea să promoveze împotriva acestora căile de atac prevăzute de lege, iar în acest cadru, să beneficieze de toate garanțiile specifice dreptului la apărare, criticile formulate în raport de dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 24 privind dreptul la apărare fiind, prin urmare, neîntemeiate.

De asemenea, art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală nu conțin nicio dispoziție de natură să încalce dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevăzut de art. 52 din Legea fundamentală.

În ceea ce privește susținerile lui Adrian Popa, Curtea constată că ceea ce solicită acesta, în realitate, este completarea prevederilor de lege criticate, în sensul reglementării posibilității persoanei interesate de a se adresa instanței în cazul în care cauza trenează la parchet. O asemenea solicitare excedează competenței Curții Constituționale, care, în conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "[...] se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii asupra constituționalității art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală, statuând, în mod constant, că acestea nu încalcă egalitatea în drepturi, liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, ci dau expresie acestor garanții constituționale. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 182 din 29 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 27 mai 2005,

Decizia nr. 405 din 14 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 4 august 2005, și

Decizia nr. 141 din 21 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate în deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș în dosarele nr. 537/2006 și nr. 536/2006 ale Judecătoriei Fetești și de Adrian Popa în Dosarul nr. 5.166/P/2005 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2006.