Ordinul nr. 51/2007
pentru aprobarea Procedurii de atestare a calificării - pregătire și experienta profesională - dobândite în România, în afară sistemului național de învățământ, de către cetățenii români care doresc sa desfășoare activități, în mod independent sau ca salariați, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene
prezumat în vigoare
În baza
art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 412/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere:
-
Ordonanța Guvernului nr. 129/2000
privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 4.543/468/2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare și certificare a competentelor profesionale obținute pe alte cai decât cele formale, cu modificările și completările ulterioare;
-
Ordonanța Guvernului nr. 66/1999
pentru aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizarii actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, aprobată prin
Legea nr. 52/2000 , cu modificările ulterioare;
-
privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent, cu modificările și completările ulterioare;
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.766/2004
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
privind autorizarea persoanelor fizice și asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent;
-
privind carnetul de muncă;
- Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului educației și cercetării nr. 284/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind emiterea, gestionarea și arhivarea certificatelor de calificare și a certificatelor de absolvire eliberate pentru programele/cursurile de formare profesională organizate de Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă,
ministrul muncii, solidarității sociale și familiei emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Procedura de atestare a calificării - pregătire și experienta profesională dobândite în România, în afară sistemului național de învățământ, de către cetățenii români care doresc sa desfășoare activități, în mod independent sau ca salariați, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
Procedura menționată la alin. (1) este prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
În sensul prezentului ordin:
1. calificarea în România, în afară sistemului național de învățământ, este rezultatul:
a) formării profesionale continue efectuate în întreprinderi și/sau în centre de formare ale ministerelor care eliberau și certificatele de calificare, până în decembrie 1989;
b) absolvirii programelor de formare profesională organizate de către direcțiile de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, iar ulterior de către agențiile de ocupare a forței de muncă ale județelor, respectiv a municipiului București, fie prin centrele proprii, fie prin asistența metodologică, în intervalul 1990 - decembrie 2003;
c) absolvirii programelor de formare profesională organizate de furnizori de formare profesională, autorizați în condițiile legii, și finalizate cu certificate de calificare/ absolvire, începând cu luna ianuarie 2004;
d) evaluării competentelor profesionale obținute pe alte cai decât cele formale în centre de evaluare a competentelor, autorizate conform legii, și finalizate cu un certificat de competente profesionale.
2. prin experienta profesională se înțelege suma competentelor dobândite în timpul exercitării unei activități la locul de muncă.
Articolul 3
Experienta profesională se dovedește prin însumarea perioadelor înscrise în carnetul de muncă, în adeverinta emisă de angajator sau în registrul general de evidenta a salariaților, documente care atesta ca persoana a avut una sau mai multe ocupații pentru care a dobândit calificări aferente activităților prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Ocupatiile și calificarile la care se face referire la alin. (1) sunt prevăzute în Clasificarea ocupatiilor din România, respectiv în Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 35/3.112/2004 pentru aprobarea Nomenclatorului calificarilor pentru care se pot organiza programe finalizate cu certificate de calificare, actualizat prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului educației și cercetării nr. 48/3.533/2006.
Articolul 4
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, prin direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie ale județelor, respectiv a municipiului București, atesta calificarile prevăzute la art. 1-3, prin eliberarea unui atestat al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Atestarea calificării se va realiza pentru ocupatiile/calificarile aferente activităților prevăzute în anexa nr. 3.
Articolul 5
Direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie ale județelor, respectiv a municipiului București, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 6
Prezentul ordin transpune prevederile art. 8 din
Directiva 1999/42/CE
a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iunie 1999 de instituire a unui mecanism de recunoaștere a calificarilor pentru activitățile profesionale reglementate de directivele privind măsuri de liberalizare și tranzitorii și de suplimentare a sistemului general de recunoaștere a diplomelor.
Articolul 7
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Gheorghe Barbu București, 17 ianuarie 2007. Nr. 51.
Anexa 1 PROCEDURA
de atestare a calificării - pregătire și experienta profesională - dobândite în România, în afară sistemului național de învățământ, de către cetățenii români care doresc sa desfășoare activități, în mod independent sau ca salariați, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene
Articolul 1
În vederea obținerii atestatului, cetățenii români, denumiți în continuare solicitanți, depun la direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie ale județelor, respectiv a municipiului București, personal sau prin împuternicit, pe bază de procura, o documentație care va cuprinde următoarele:
a) cerere-tip de solicitare a eliberării atestatului;
b) documentul de identitate, atât în copie, cat și în original;
c) documentul care atesta calificarea dobandita în România, în afară sistemului național de învățământ, după caz:
- certificatul de calificare/absolvire a unei forme de calificare/pregătire profesională, organizate în condițiile legii în vigoare la data eliberării acesteia (original și copie);
- adeverinta eliberata pe baza procesului-verbal al comisiei tehnice de încadrare și promovare a muncitorilor pentru cei calificați prin practica la locul de muncă*) (original și copie);
__________
- cartea de mestesugar, obținută în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare la data eliberării acesteia (original și copie);
- carnetul de muncă al solicitantului, prin care se dovedește ca acesta a fost încadrat în ocupația pentru care a obținut calificarea și pentru care se solicita atestatul**) (original și copie);
________
_________
privind întocmirea și completarea registrului general de evidenta a salariaților.
- orice alt document, eliberat de angajator, care să ateste activitatea desfășurată de solicitant și vechimea în ocupația pentru care acesta a obținut calificarea, astfel cum rezultă din dosarul personal;
- autorizația eliberata de primărie, însoțită de copia certificată a acesteia, pentru desfășurarea de către persoane fizice a unor activități economice în mod independent, potrivit legii;
d) modelul comun european de curriculum vitae, completat de solicitant****);
________
pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae.
e) cel puțin o scrisoare de recomandare eliberata de angajator/beneficiarul serviciilor, relevante pentru obținerea atestării solicitate.
*) În cazul în care aceste adeverinte nu mai exista la titulari, dovada calificării la locul de muncă se va putea realiza pe baza înregistrării acesteia în carnetul de muncă.
- certificatul de competente profesionale, eliberat de un centru de evaluare autorizat conform legislației în vigoare (original și copie);
**) Carnetele de muncă ale salariaților, angajați la: persoane fizice; societăți comerciale cu capital integral privat; asociații cooperatiste; asociații familiale; asociații, fundații, organizații sindicale și patronale; orice alte organizații care sunt constituite și funcționează potrivit legislației române sunt verificate și certificate de către inspectoratele teritoriale de muncă. Carnetele de muncă ale salariaților angajați la instituții publice sau societăți cu capital mixt ori de stat vor fi completate și certificate de către aceștia.
- copie/copii, certificată/certificate de către reprezentantul legal al angajatorului sau de către persoana imputernicita de acesta***), a/ale paginii/paginilor din registrul electronic care cuprinde/cuprind înscrierile referitoare la persoana sa;
***) Conform
****) Conform
Articolul 2
Cererile de eliberare a atestatelor, însoțite de documentația prevăzută la art. 1, se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora.
Articolul 3
În cazul în care, în urma analizei documentației, se constata neregularități privind documentele prevăzute la art. 1, direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie ale județelor, respectiv a municipiului București, vor notifica acest lucru solicitantului, cu cel puțin 10 zile înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 2, indicând modul în care pot fi remediate acestea. În acest caz, termenul prevăzut la art. 2 se prelungește în mod corespunzător cu 10 zile.
Articolul 4
Respingerea cererii și motivele care au stat la baza acestei decizii se comunică în scris, în termenul prevăzut la art. 2. Decizia de neacordare a atestatului, precum și neacordarea acesteia în termenul prevăzut la art. 2 pot fi contestate la instanța judecătorească competența, în condițiile prevăzute de
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5
Atestatele vor fi documente cu regim special, inscriptionate cu serie și număr distincte.
Atestatele eliberate de direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie ale județelor, respectiv a municipului București, vor fi înscrise într-un registru special.
Articolul 6
Direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie ale județelor, respectiv a municipului București, eliberează atestatul direct solicitantului sau persoanei desemnate de acesta prin procura legalizată.
Anexa 2 MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂȚII SOCIALE ȘI FAMILIEI
Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Județului ...
Adresa: strada .................. nr. ..............
Telefon: .........; fax: .......; e-mail: ..........
ATESTAT
seria ...... nr. .......
privind calificarea - pregătire și experienta profesională
În baza prevederilor Ordinului ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. ...../..... se atesta ca domnul/doamna ........., născut/născută la data de ......., având cetățenia română, posesor/posesoare al/a documentului de identitate ....... seria ....... nr. ...., CNP ....., are calificarea de ......, în conformitate cu*) ...., seria ... nr. ..., eliberat de **) ..... la data de ....., și o experienta profesională în ocupația pentru care a dobândit calificarea, desfășurată în perioadele: ..........................................................
Prezentul document atesta calificarea dobandita în România, în afară sistemului național de învățământ, în scopul exercitării ocupației pentru care s-a obținut aceasta calificare, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
__________
....................
Semnatura titularului Data eliberării:
...................... ................
*) Se vor menționa denumirea și tipul documentului privind calificarea persoanei.
Notă
**) Se vor menționa instituția emitenta și localitatea.
Director executiv,
Anexa 3 LISTA ACTIVITĂȚILOR
pentru care se atesta calificarea - pregătirea și experienta profesională*)
_________
Directiva Comisiei Europene 1999/42/CE
.
Diviziunea
Codul grupei
Grupa
Codul clasei de activități
Denumirea clasei de activități
01
Agricultură și servicii auxiliare; vânătoare
.011
Cultivarea plantelor; grădinăritul destinat pieței; horticultura
.0111
Cultivarea cerealelor, porumbului și a altor plante n.c.a.
.0112
Cultivarea legumelor, a specialităților horticole și a produselor de seră
.0113
Cultivarea fructelor, a nucilor, a plantelor pentru băuturi și mirodenii
.012
Creșterea animalelor
.0121
Creșterea bovinelor
.0122
Creșterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, măgarilor, catârilor, asinilor
.0123
Creșterea porcinelor
.0124
Creșterea păsărilor
.0125
Creșterea altor animale
.014
Activități de servicii anexe agriculturii, cu excepția activităților veterinare
.0141
Activități de servicii anexe agriculturii; grădinărit peisagistic (arhitectură peisageră)
.0142
Activități de servicii pentru creșterea animalelor, cu excepția activităților veterinare
02
Silvicultură, exploatare forestieră și servicii anexe
.020
Silvicultură, exploatare forestieră și servicii anexe
.0201
Silvicultură și exploatare forestieră
.0202
Servicii auxiliare silviculturii și exploatării forestiere
05
Pescuitul, piscicultura și serviciile anexe
.050
Pescuitul, piscicultura și serviciile anexe
.0501
Pescuitul
10
Extracția și prepararea cărbunelui
101
Extracția și prepararea cărbunelui superior (PCS => 23.865 kJ/kg)
1010
Extracția și prepararea cărbunelui superior (PCS => 23.865 kJ/kg)
102
Extracția și prepararea cărbunelui inferior (PCS < 23.865 kJ/kg)
1020
Extracția și prepararea cărbunelui inferior (PCS < 23.865 kJ/kg)
103
Extracția și prepararea turbei
1030
Extracția și prepararea turbei
11
Extracția hidrocarburilor și servicii anexe
232
Fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului
2320
Fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului
111
Extracția hidrocarburilor
1110
Extracția hidrocarburilor
112
Activități de servicii anexe extracției petrolului
1120
Servicii anexe extracției petrolului
13
Extracția și prepararea și servicii anexe
131
Extracția și prepararea minereurilor feroase
1310
Extracția și prepararea minereurilor feroase
132
Extracția și prepararea minereurilor neferoase și rare (exclusiv minereuri radioactive)
1320 E n m
xtracția și prepararea minereurilor eferoase și rare (exclusiv inereurile radioactive)
14
Alte activități extractive
141
Extracția minereurilor pentru industria materialelor de construcții
1411
Extracția pietrei pentru construcții
1412
Extracția pietrei calcaroase, ghipsului și a cretei
1413
Extracția ardeziei
142
Extracția nisipului și argilei
1421
Extracția pietrișului și nisipului
1422
Extracția argilei și caolinului
15
Industria alimentară și a băuturilor
151
Producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne
1511
Producția și conservarea cărnii
1512
Producția și conservarea cărnii de pasăre
1513
Prepararea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)
152
Prelucrarea și conservarea peștelui și a produselor din pește
1520
Prelucrarea și conservarea peștelui și a produselor din pește
153
Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor
1531
Prelucrarea și conservarea cartofilor
1532
Fabricarea sucurilor de fructe și legume
1533
Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor
154
Fabricarea uleiurilor și a grăsimilor vegetale și animale
1541
Fabricarea uleiurilor și grăsimilor brute
1542
Fabricarea uleiurilor și a grăsimilor rafinate
1543
Fabricarea margarinei și produselor comestibile similare
155
Fabricarea produselor lactate
1551
Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor
1552
Fabricarea înghețatei
156
Fabricarea produselor de morărit, amidonului și produselor din amidon
1561
Fabricarea produselor de morărit
1562
Fabricarea amidonului și a produselor din amidon
158
Fabricarea altor produse alimentare
1581
Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de patiserie
1582
Fabricarea biscuiților, pișcoturilor și altor produse similare
1583
Fabricarea zahărului
1584
Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase
1589
Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
159
Fabricarea băuturilor
1591
Fabricarea băuturilor alcoolice distilate
1592
Fabricarea alcoolului etilic de fermentație
1593
Fabricarea vinurilor
1594
Fabricarea cidrului și a altor vinuri din fructe
1595
Fabricarea altor băuturi nedistilate, obținute prin fermentare
1596
Fabricarea berii
1597
Fabricarea malțului
1598
Producția de ape minerale și băuturi răcoritoare nealcoolice
17
Fabricarea produselor textile
171
Pregătirea fibrelor și filarea în fire
1711
Pregătirea fibrelor și filarea în fire de bumbac și tip bumbac
1712
Pregătirea fibrelor și filarea în fire de lână cardată și tip lână cardată
1713
Pregătirea fibrelor și filarea în fire de lână pieptănată și tip lână
1714
Pregătirea și filarea în fire a fibrelor tip in
1715
Prelucrarea și răsucirea mătăsii naturale și artificiale (inclusiv din scame) și a firelor sintetice
1717
Pregătirea fibrelor și filarea altor tipuri de fire
172
Producția de țesături
1721
Țesături din bumbac și din fire tip bumbac
1722
Țesături din lână cardată și din fire tip lână cardată
1723
Țesături din lână pieptănată și din fire tip lână pieptănată
1724
Țesături din mătase și din fire tip mătase
1725
Țesături din alte textile
173
Finisarea materialelor textile
1730
Finisarea materialelor textile
174
Fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcămintei și lenjeriei de corp)
1740
Fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcămintei și lenjeriei de corp)
175
Fabricarea altor articole textile
1751
Fabricarea de mochete și covoare
1752
Fabricarea de frânghii, sfori și plase
1753
Fabricarea de textile nețesute și articole din acestea, cu excepția confecțiilor de îmbrăcăminte
1754
Fabricarea altor articole textile n.c.a.
176
Fabricarea de metraje obținute prin tricotare sau croșetare
1760
Fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare
177
Fabricarea de articole tricotate sau croșetate
1771
Fabricarea de ciorapi, șosete și ciorapi pantalon, tricotați sau croșetați
1772
Fabricarea de pulovere, veste și articole similare tricotate sau croșetate
18
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; aranjarea și vopsirea blănurilor
181
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele
1810
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele
182
Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte și accesorii
1821
Fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru
1822
Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
1823
Fabricarea de articole de lenjerie de corp
1824
Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte și accesorii n.c.a.
183
Prepararea și vopsirea blănurilor; fabricarea articolelor din blană
1830
Prepararea și vopsirea blănurilor; fabricarea articolelor din blană
19
Tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, a harnașamentelor și încălțămintei
191
Reproducerea înregistrărilor pe suporți
1910
Tăbăcirea și finisarea pieilor
192
Fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnașament
1920
Fabricarea de articole de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnașament
193
Fabricarea încălțămintei
1930
Fabricarea încălțămintei
20
Fabricarea lemnului și a produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din împletitură de pai și alte materiale
201
Tăierea și rindeluirea lemnului; impregnarea lemnului
2010
Tăierea și rindeluirea lemnului; impregnarea lemnului
202
Fabricarea de produse stratificate din lemn
2020
Fabricarea de produse stratificate din lemn: placaj, panel, furnire, plăci din așchii de lemn, plăci fibrolemnoase etc.
203
Fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții
2030
Fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții
204
Fabricarea ambalajelor din lemn
2040
Fabricarea ambalajelor din lemn
205
Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie și împletituri
2051
Fabricarea altor produse din lemn
2052
Fabricarea articolelor din plută, paie și împletituri
21
Fabricarea celulozei, hârtiei și a produselor din hârtie
211
Fabricarea celulozei, hârtiei și cartonului
2111
Fabricarea celulozei
2112
Fabricarea hârtiei și a cartonului
212
Fabricarea articolelor din hârtie și carton
2121
Fabricarea hârtiei și cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie sau carton
2122
Fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar, din hârtie sau carton
2123
Fabricarea articolelor de papetărie
2124
Fabricarea tapetului
2125
Fabricarea altor articole din hârtie și carton n.c.a.
22
Edituri, poligrafie și reproducerea pe suporți a înregistrărilor
221
Activitatea editurilor
2211
Editarea cărților
2212
Editarea ziarelor
2213
Editarea revistelor și periodicelor
2214
Editarea înregistrărilor sonore
2215
Alte activități de editare
222
Tipărirea și activități anexe
2221
Tipărirea ziarelor
2222
Alte activități de tipărire n.c.a.
2223
Legătorie
2224
Servicii pregătitoare pentru tipărire
2225
Lucrări auxiliare legate de activitatea de tipografie
223
Reproducerea înregistrărilor pe suporți
2231
Reproducerea înregistrărilor audio
2232
Reproducerea înregistrărilor video
2233
Reproducerea înregistrărilor informatice
23
Industria de prelucrare a țițeiului, cocsificarea cărbunelului și tratarea combustibililor nucleari
231
Fabricarea produselor de cocserie
2310
Fabricarea produselor de cocserie
24
Fabricarea substanțelor și a produselor chimice
247
Fabricarea fibrelor și firelor sintetice și artificiale
2470
Fabricarea fibrelor și firelor sintetice și artificiale
241
Fabricarea produselor chimice de bază
2411
Fabricarea gazelor industriale
2412
Fabricarea coloranților și a pigmenților
2413
Fabricarea altor produse chimice anorganice de bază
2414
Fabricarea altor produse chimice organice de bază
2415
Fabricarea îngrășămintelor și produselor azotoase
2416
Fabricarea materialelor plastice în forme primare
2417
Fabricarea cauciucului sintetic în forme primare
242
Fabricarea pesticidelor și a altor produse agrochimice
2420
Fabricarea pesticidelor și a altor produse agrochimice
243
Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice și masticurilor
2430
Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice și masticurilor
244
Fabricarea de medicamente, produse farmaceutice și naturiste
2441
Fabricarea produselor farmaceutice de bază
2442
Fabricarea preparatelor farmaceutice
245
Fabricarea săpunurilor, detergenților și a produselor de întreținere
2451
Fabricarea săpunurilor, detergenților și a produselor de întreținere
2452
Fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice (de toaletă)
246
Fabricarea altor produse chimice
2461
Fabricarea explozivilor
2462
Fabricarea cleiurilor și gelatinelor
2463
Fabricarea uleiurilor esențiale
2464
Fabricarea preparatelor chimice de uz fotografic
2465
Fabricarea suporților destinați înregistrărilor
2466
Fabricarea altor produse chimice n.c.a.
25
Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice
251
Producția de articole din cauciuc
2511
Fabricarea anvelopelor și a camerelor de aer
2512
Reșaparea anvelopelor
2513
Fabricarea altor produse din cauciuc
252
Fabricarea articolelor din materiale plastic
2521
Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor și profilelor din material plastic
2522
Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic
2523
Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții
2524
Fabricarea altor produse din material plastic
26
Fabricarea altor produse din minerale nemetalice
264
Fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții, din argilă arsă
2640
Fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții, din argilă arsă
261
Fabricarea sticlei și a articolelor din sticlă
2611
Fabricarea sticlei plate
2612
Prelucrarea și fasonarea sticlei plate
2613
Fabricarea articolelor din sticlă
2614
Fabricarea fibrelor din sticlă
2615
Fabricarea de sticlărie tehnică
262
Fabricarea produselor din ceramică refractară și nerefractară (exclusiv cele pentru construcții)
2621
Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental
2622
Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică
2623
Fabricarea izolatorilor și pieselor izolante din ceramică
2624
Fabricarea altor produse ceramice de uz tehnic
2625
Fabricarea altor produse ceramice
2626
Fabricarea produselor ceramice refractare
263
Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică
2630
Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică
265
Fabricarea cimentului, varului și ipsosului
2651
Fabricarea cimentului
2652
Fabricarea varului
2653
Fabricarea ipsosului
266
Fabricarea elementelor din beton, ciment și ipsos
2661
Fabricarea elementelor din beton pentru construcții
2662
Fabricarea elementelor din ipsos pentru construcții
2663
Fabricarea betonului
2664
Fabricarea mortarului
2665
Fabricarea produselor din azbociment
2666
Fabricarea altor elemente din beton, ciment și ipsos
267
Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei
2670
Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei
268
Fabricarea altor produse din minerale nemetalice
2681
Fabricarea de produse abrazive
2682
Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.
27
Industria metalurgică
271
Producția de metale feroase sub forme primare și semifabricate
2710
Producția de metale feroase sub forme primare și cea de feroaliaje
272
Producția de tuburi din fontă și oțel
2721
Producția de tuburi (țevi) din fontă
2722
Producția de tuburi (țevi) din oțel
273
Alte activități metalurgice
2731
Tragere la rece
2732
Laminare la rece
2733
Producția altor profile obținute la rece
2734
Trefilare
274
Producția metalelor prețioase și a altor metale neferoase
2741
Producția metalelor prețioase
2742
Metalurgia aluminiului
2743
Producția plumbului, zincului și cositorului
2744
Metalurgia cuprului
2745
Producția altor metale neferoase
275
Turnarea metalelor
2751
Turnarea fontei
2752
Turnarea oțelului
2753
Turnarea metalelor neferoase ușoare
2754
Turnarea altor metale neferoase
28
Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal (exclusiv mașini, utilaje și instalații)
281
Fabricarea de construcții metalice
2811
Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice
2812
Fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie din metal
282
Producția de rezervoare, cisterne și containere metalice; producția de radiatoare și cazane pentru încălzire centrală
2821
Producția de rezervoare, cisterne și containere metalice
2822
Producția de radiatoare și cazane pentru încălzire centrală
284
Fabricarea produselor metalice obținute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor
2840
Fabricarea produselor metalice obținute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor
285
Tratarea și acoperirea metalelor; operațiuni de mecanică generală
2851
Tratarea și acoperirea metalelor
2852
Operațiuni de mecanică generală
286
Producția de unelte și articole de fierărie
2861
Fabricarea produselor de tăiat și de uz casnic
2862
Fabricarea uneltelor de mână
2863
Fabricarea articolelor de feronerie
287
Fabricarea altor produse prelucrate din metal
2871
Fabricarea de recipienți, containere și alte produse similare din oțel
2872
Fabricarea ambalajelor din metale ușoare
2873
Fabricarea articolelor din fire metalice
2874
Fabricarea de șuruburi, buloane, lanțuri și arcuri
2875
Fabricarea altor articole din metal
29
Industria de mașini și echipamente
291
Fabricarea de echipamente pentru producerea și utilizarea energiei mecanice (cu excepția motoarelor pentru avioane, autovehicule și motociclete)
2914
Fabricarea lagărelor, angrenajelor și organelor mecanice de transmisie
293
Fabricarea de mașini agricole și forestiere
2931
Fabricarea tractoarelor
2932
Fabricarea altor mașini și utilaje agricole și forestiere
294
Fabricarea mașinilor-unelte
2941
Fabricarea mașinilor-unelte portabile acționate electric
2942
Fabricarea altor mașini-unelte pentru prelucrarea metalului
2943
Fabricarea altor mașini-unelte n.c.a.
295
Fabricarea altor mașini cu destinație specifică
2951
Fabricarea utilajelor pentru metalurgie
2952
Fabricarea utilajelor pentru extracție și construcții
2953
Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturilor și tutunului
2954
Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei și a pielăriei
2955
Fabricarea utilajelor pentru industria hârtiei și cartonului
2956
Fabricarea altor mașini și utilaje specifice
297
Fabricarea mașinilor și aparatelor pentru uz casnic
2971
Fabricarea de mașini și aparate electrocasnice
2972
Fabricarea de aparate neelectrice, de uz casnic
30
Industria de mijloace ale tehnicii de calcul și de birou
300
Producția de mijloace ale tehnicii de calcul și de birou
3001
Fabricarea mașinilor de birou
311
Producția de motoare, generatoare și transformatoare electrice
3110
Producția de motoare, generatoare și transformatoare electrice
312
Producția de aparate pentru comanda și distribuția electricității
3120
Producția de aparate pentru distribuția și comanda electricității
313
Producția de fire și cabluri electrice și optice, izolate
3130
Producția de fire și cabluri electrice și optice, izolate
314
Producția de acumulatori, baterii și pile electrice
3140
Producția de acumulatori, baterii și pile electrice
315
Producția de lămpi electrice și echipamente de iluminat
3150
Producția de lămpi electrice și echipamente de iluminat
316
Producția de alte aparate, echipamente și materiale electrice
3161
Producția de componente electrice pentru motoare și vehicule n.c.a.
3162
Producția altor componente electrice n.c.a.
32
Industria de echipamente pentru radio, televiziune și comunicații
321
Producția de tuburi electronice și alte componente electronice
3210
Producția tuburilor electronice și a altor componente electronice
322
Producția de emițătoare radio-televiziune, echipamente și aparate telefonice și telegrafice
3220
Producția de emițătoare radio-televiziune, echipamente și aparate telefonice și telegrafice
323
Producția de receptoare de radio și televiziune; aparate de înregistrare și reproducere audio sau video
3230
Producția de receptoare de radio și televiziune; aparate de înregistrare și reproducere audio sau video
33
Industria de aparatură și instrumente medicale de precizie, optice și fotografice, ceasornicărie
331
Producția de aparatură și instrumente medicale
3310
Producția de aparatură și instrumente medicale
333
Producția de echipamente de măsură, reglare și control pentru procesele industriale
3330
Producția de echipamente de măsură, reglare și control pentru procesele industriale
334
Producția de aparatură și instrumente optice și fotografice
3340
Producția de aparatură și instrumente optice și fotografice
335
Producția de ceasuri
3350
Producția de ceasuri
34
Industria mijloacelor de transport rutier
341
Producția de autovehicule
3410
Producția de autovehicule
342
Producția de caroserii, remorci și semiremorci
3420
Producția de caroserii, remorci și semiremorci
343
Producția de piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule
3430
Producția de piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule
35
Industria altor mijloace de transport n.c.a.
351
Construcții și reparații de nave
3511
Construcții și reparații de nave
3512
Construcții și reparații de ambarcațiuni sportive și de agrement
352
Construcția și repararea materialului rulant
3520
Construcția și repararea materialului rulant
353
Construcția și repararea de aeronave și nave spațiale
3530
Construcții și reparații de aeronave și nave spațiale
35
Industria mijloacelor de transport rutier
354
Producția de motociclete, biciclete și vehicule pentru invalizi
3541
Producția de motociclete
3542
Producția de biciclete
355
Producția altor mijloace de transport n.c.a.
3550
Producția altor mijloace de transport n.c.a.
36
Producția de mobilier și alte activități industriale n.c.a.
361
Producția de mobilier
3611
Producția de scaune
3612
Producția mobilierului pentru birou și magazine
3613
Producția mobilierului pentru bucătării
3614
Producția altor tipuri de mobilier
3615
Producția de saltele și somiere
362
Fabricarea bijuteriilor și articolelor similare
3621
Baterea monedelor
3622
Fabricarea bijuteriilor și articolelor similare din metale și pietre
363
Fabricarea instrumentelor muzicale
3630
Fabricarea instrumentelor muzicale
364
Fabricarea articolelor pentru sport
3640
Fabricarea articolelor pentru sport
365
Fabricarea jocurilor și jucăriilor
3650
Fabricarea jocurilor și jucăriilor
366
Fabricarea altor produse n.c.a.
3661
Fabricarea bijuteriilor de fantezie
3662
Confecționarea măturilor și periilor
3663
Fabricarea altor produse manufacturiere
40
Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze și apă caldă
401
Producția și distribuția energiei electrice
4011
Producția de energie electrică
4012
Transportul energiei electrice
4013
Distribuția și comercializarea energiei electrice
402
4021
Producția gazelor
4022
Distribuția și comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte
403
Producția și distribuția energiei termice și a apei calde
4030
Producția și distribuția energiei termice și a apei calde
45
Construcții
451
Organizarea de șantiere și pregătirea terenului
4511
Demolarea construcțiilor, terasamente și organizare de șantiere
4512
Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții
452
Construcții de clădiri sau părți ale acestora; geniu civil
4521
Construcții de clădiri și lucrări de geniu civil
4522
Lucrări de învelitori, șarpante și terase la construcții
4523
Construcții de autostrăzi, drumuri, aerodroame și baze sportive
4524
Construcții hidrotehnice
4525
Alte lucrări speciale de construcții
453
Lucrări de instalații pentru clădiri
4531
Lucrări de instalații electrice
4532
Lucrări de izolații și protecție anticorozivă
4533
Lucrări de instalații tehnico-sanitare
4534
Alte lucrări de instalații
454
Lucrări de finisare
4541
Lucrări de ipsosărie
4542
Lucrări de tâmplărie și dulgherie
4543
Lucrări de pardosire și placare a pereților
4544
Lucrări de vopsitorie, zugrăveli și montări de geamuri
4545
Alte lucrări de finisare
50
Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor; comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule
502
Întreținerea și repararea autovehiculelor
5020
Întreținerea și repararea autovehiculelor
504
Întreținerea și repararea motocicletelor
5040
Întreținerea și repararea motocicletelor
51
Comerț cu ridicata și servicii de intermediere în comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete)
511
Activități de intermediere în comerțul cu ridicata
5111
Intermedieri în comerțul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile și cu semifabricate
5112
Intermedieri în comerțul cu combustibili, minerale și produse chimice pentru industrie
5113
Intermedieri în comerțul cu material lemnos și de construcții
5114
Intermedieri în comerțul cu mașini, echipamente industriale, nave și avioane
5115
Intermedieri în comerțul cu mobilă, articole de menaj și de fierărie
5116
Intermedieri în comerțul cu textile, confecții, încălțăminte și articole din piele
5117
Intermedieri în comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun
5118
Intermedieri în comerțul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, n.c.a.
5119
Intermedieri în comerțul cu produse diverse
512
Comerț cu ridicata al produselor agricole și al animalelor vii
5121
Comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor și furajelor
5122
Comerț cu ridicata al florilor și al plantelor
5123
Comerț cu ridicata al animalelor vii
5124
Comerț cu ridicata al pieilor brute și al pieilor prelucrate
5125
Comerț cu ridicata al tutunului neprelucrat
513
Comerț cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului
5131
Comerț cu ridicata al fructelor și legumelor
5132
Comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne
5133
Comerț cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor și grăsimilor comestibile
5134
Comerț cu ridicata al băuturilor
5135
Comerț cu ridicata al produselor din tutun
5136
Comerț cu ridicata al zahărului, ciocolatei și produselor zaharoase
5137
Comerț cu ridicata cu cafea, ceai, cacao și condimente
5138
Comerț cu ridicata, specializat, al altor alimente, inclusiv pește, crustacee și moluște
5139
Comerț cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, băuturi și tutun
514
Comerț cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare
5141
Comerț cu ridicata al produselor textile
5142
Comerț cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei
5143
Comerț cu ridicata al aparatelor electrice și de uz gospodăresc, al aparatelor de radio și televizoarelor
5144
Comerț cu ridicata al produselor din ceramică, sticlărie, tapete și produse de întreținere
5145
Comerț cu ridicata al produselor cosmetice și de parfumerie
5146
Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice
5147
Comerț cu ridicata al altor bunuri de consum, nealimentare, n.c.a.
515
Comerț cu ridicata al produselor intermediare neagricole și al deșeurilor
5151
Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate
5152
Comerț cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice
5153
Comerț cu ridicata al materialului lemnos și de construcții
5154
Comerț cu ridicata al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire
5155
Comerț cu ridicata al produselor chimice
5156
Comerț cu ridicata al altor produse intermediare
5157
Comerțul cu ridicata al deșeurilor și resturilor
518
Comerț cu ridicata al mașinilor, echipamentelor și furniturilor
5181
Comerț cu ridicata al mașinilor-unelte
5182
Comerț cu ridicata al mașinilor pentru industria minieră și construcții
5183
Comerț cu ridicata al mașinilor pentru industria textilă și al mașinilor de cusut și de tricotat
5184
Comerț cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software- ului
5185
Comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente de birou
5186
Comerț cu ridicata al altor componente și echipamente electronice
5187
Comerț cu ridicata al altor aparaturi utilizate în industrie, comerț și transporturi
5188
Comerț cu ridicata al mașinilor, accesoriilor și uneltelor agricole, inclusiv al tractoarelor
52
Comerț cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete); repararea bunurilor personale și gospodărești
526
Comerț cu amănuntul neefectuat prin magazine
5263
Comerț cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine
55
Hoteluri și restaurante
551
Hoteluri
5510
Hoteluri
552
Campinguri și alte facilități pentru cazare de scurtă durată
5521
Tabere de tineret și refugii montane
552
Campinguri și alte facilități pentru cazare de scurtă durată
5522
Campinguri, inclusiv parcuri pentru rulote
552
Campinguri și alte facilități pentru cazare de scurtă durată
5523
Alte mijloace de cazare n.c.a.
553
Restaurante
5530
Restaurante
554
Baruri
5540
Baruri
555
Cantine și alte unități de preparare a hranei
5551
Cantine
5552
Alte unități de preparare a hranei
60
Transporturi terestre; transporturi prin conducte
602
Alte transporturi terestre
6021
Alte transporturi terestre de călători, pe bază de grafic
6023
Transporturi terestre de călători, ocazionale
603
Transporturi prin conducte
6030
Transporturi prin conducte
63
Activități anexe și auxiliare de transport, activități ale agențiilor de turism
632
Alte activități anexe transporturilor
6321
Alte activități anexe transporturilor terestre
6322
Alte activități anexe transporturilor pe apă
633
Activități ale agențiilor de voiaj și ale turoperatorilor; activități de asistență turistică n.c.a.
6330
Activități ale agențiilor de voiaj și al turoperatorilor; activități de asistență turistică n.c.a.
634
Activități ale altor agenții de transport
6340
Activități ale altor agenții de transpor
64
Poștă și telecomunicații
641
Activități de poștă și de curier
6411
Activitățile poștei naționale
6412
Alte activități de curier (altele decât cele de poștă națională)
642
Telecomunicații
6420
Telecomunicații
70
Tranzacții imobiliare
701
Activități imobiliare cu bunuri proprii
7011
Dezvoltare (promovare) imobiliară
7012
Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii
702
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
7020
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
703
Activități imobiliare pe bază de tarife sau contract
7031
Agenții imobiliare
7032
Administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract
74
Alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor
741
Activități juridice, de contabilitate și revizie contabilă, consultanță în domeniul fiscal; activități de studii de piață și de sondaj; consultanță pentru afaceri și management
7411
Activități juridice
742
Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică legate de acestea
7420
Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică legate de acestea
747
Activități de întreținere și curățare a clădirilor
7470
Activități de întreținere și curățare a clădirilor
748
Alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor
7481
Activități fotografice
92
Activități recreative culturale și sportive
921
Activități cinematografice și video
9211
Producția de filme cinematografice și video
9212
Distribuția de filme cinematografice și video
9213
Proiecția de filme cinematografice
925
Activități ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte activități culturale
9251
Activități ale bibliotecilor și arhivelor
9252
Activități ale muzeelor, conservarea monumentelor și clădirilor istorice
9253
Activități ale grădinilor botanice și zoologice și ale rezervațiilor naturale
926
Activități sportive
9261
Activități ale bazelor sportive
9262
Alte activități sportive
927
Alte activități recreative
9272
Alte activități recreative n.c.a.
93
Alte activități de servicii personale
930
Alte activități de servicii
9301
Spălarea, curățarea și vopsirea textilelor și blănurilor
9302
Coafură și alte activități de înfrumusețare
9305
Alte activități de servicii personale n.c.a.
95
Activități ale personalului angajat în gospodării personale
950
Activități ale personalului angajat în gospodării particulare
9500
Activități ale personalului angajat în gospodării particulare
-------
*) Lista reprezintă activitățile din Clasificarea activităților din economia naționala - CAEN, aprobată prin
Ordinul președintelui Institutului Național de Statistica nr. 601/2002 , ce corespund activităților prevăzute în anexa A la
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.