Decizia nr. 392/1997

Articolul 110

din Regulamentul Senatului preia întocmai textul art. 74 din Constituție și prevede amânarea ședinței, dacă cvorumul de ședința de minimum 72 de senatori nu este realizat;

b) potrivit art. II, se respecta numai drepturile confirmate de "titlurile și alte acte de proprietate eliberate", ceea ce se susține ca ar insemna eliminarea celorlalte hotărâri ale comisiilor comunale și județene date în aplicarea

Legii nr. 18/1991 , dacă nu au fost eliberate părților, compromitandu-se drepturile astfel consfințite, mai ales ca administrația guvernamentală a dat dispoziții de a se sista executarea

Legii nr. 18/1991 , tocmai cu scopul de a putea face sa retroactiveze modificările preconizate.

În felul acesta, dispozițiile art. II retroactiveaza și vătăma interesele unui important număr de cetățeni, incalcandu-se astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție privind neretroactivitatea legii;

c) art. III lit. c) este neconstitutional în ceea ce privește nulitatea actelor de reconstituire sau de constituire de drepturi pe terenuri din intravilan, revendicate de foștii proprietari. Se arata, în acest sens, ca terenurile respective au fost atribuite valabil, în baza

Legii nr. 18/1991 , iar faptul ca unii fosti proprietari le-au revendicat, atunci sau ulterior, nu are relevanta, deoarece procesul de revendicare nu putea constitui temeiul legal de rezolvare a situației terenurilor, fiind subiectiv, partinitor și discriminatoriu între cetățeni și cu efecte retroactive, pe criterii politice sau de clasa socială, ce favorizează nejustificat pe foștii proprietari aflați în diverse procese;

d) art. III lit. c), privitor la izlazurile comunale, este neconstitutional prin retroactivitatea textului, netinand seama de modificările ulterioare ale situației terenurilor.

Se susține ca și lit. e) reflecta o reglementare retroactivă și ca, în totalitate, art. III este retroactiv;

e) art. I pct. 3, privind modificarea art. 9 din lege, face trimitere la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, norma care a fost desfiintata prin acte normative ulterioare. Modificarea art. 9 are ca scop retroactivitatea reglementării actuale, după 52 de ani.

Se considera, în sesizare, ca modificarea Legii fondului funciar este în fond o revizuire totală a legii, "iar revizuirea, fiind o retractare, este prin natura ei retroactivă". Aceeași situație se intalneste și în privinta nulităților instituite prin art. III, efectele nulităților fiind retroactive.

Prin sesizare se solicita, totodată, Curții Constituționale sa examineze în întregime legea contestată și să constate neconstituționalitatea ei în întregime, ținând seama și de faptul ca modificările aduse perturba grav ordinea socială și ordinea de drept în relațiile de fond funciar și creează o grava dezordine în raporturile juridice constituite, prin caracterul retroactiv a numeroase dispoziții modificatoare;

f) încălcarea art. 21 alin. (1) și (2) și a art. 15 alin. (2) din Constituție prin abrogarea alin. (4)-(10) ale

art. 11 din Legea nr. 18/1991 , referitoare la căile de atac ierarhic superioare și în justiție, care constituie garanții legale ale drepturilor cetățenilor, dându-se o reglementare diferita pe fond și pe proceduri prin cap. III^1 și art. 44^1-44^15. Prin art. 44^15 se instituie lex tertia pentru litigiile în curs de judecată, deoarece norme din noua reglementare sunt retroactive, în concurs cu reglementarea veche în procesele în curs de judecată.

Se apreciază ca întreg art. III este o revizuire a conceptiei legii și a mijloacelor realizării ei, a controlului judiciar ca garanție a drepturilor cetățenilor și a accesului liber la justiție;

g) abrogarea art. 33 alin. (1), text care prevede obligația de preluare a creditelor neachitate de cei cărora li s-au atribuit terenuri cu investiții efectuate pe ele pentru plantații și alte amenajări, se considera ca va conduce la o imbogatire fără justa cauza pentru dobanditori, constituind o discriminare pozitiva față de celelalte categorii și având ca efect nerecuperarea investițiilor efectuate și neamortizate, precum și modificarea retroactivă a raporturilor juridice constituite până la această dată, ceea ce contravine Constituției;

h) procedura de legiferare din Senat nu a respectat Regulamentul Senatului, deoarece dezbaterea proiectului nu a fost înscrisă în ordinea de zi, ci a fost propusă direct în sala de ședința. În consecința, se considera ca dreptul senatorului de a studia proiectele supuse dezbaterii fiind de ordin constituțional, modul de adoptare a legii a încălcat acest drept pentru senatorii din grupurile parlamentare din opoziție.

Printr-o alta sesizare, înregistrată la 26 septembrie 1997, formulată de un grup de 56 de deputați, respectiv de: Miron Tudor Mitrea, Florian Bercea, Viorica Afrasinei, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Victor Neagu, Alexandru Lapusan, Acsinte Gaspar, Niculae Napoleon Antonescu, Dumitru Buzatu, Neculai Grigoras, Gheorghe Marin, Dumitru Popescu, Ion-Florentin Sandu, Adrian Croitoru, Traian Sabau, Petru Godja, Ecaterina Adronescu, Ionel Marineci, Petru Șerban Mihailescu, Mihai Hlinschi, Marian Ianculescu, Gheorghe Ionescu, Mihai Nicolescu, Vasile Panteliuc, Alexandru Albu, Ion Pirgaru, Radu Liviu Bara, Ioan Bivolaru, Dumitru Paslaru, Petru Bejinariu, Virgil Popa, Marian Sarbu, Ioan Mircea Pascu, Carmen Hunea, Victor Traian Mihu, Gheorghe Dragu, Constantin Teculescu, Mihai Ioan Popa, Dan Nica, Florin Georgescu, Ioan Iuliu Furo, Ilie Neacsu, Florea Buga, Ion Dutu, Ștefan Baban, Valeriu Tabara, Nicolae Octavian Daramus, Gheorghe Secara, Lazar Ladariu, Nicolae Ionescu, Mitzura-Domnica Arghezi, Marțian Dan, Petre Turlea, Mitica Balaet, Sever Mesca, Nicolae Bud, Curtea Constituțională a fost sesizată cu privire la aceeași lege, invocandu-se neconstituționalitatea următoarelor texte:

a) art. 22 alin. (3) - poziția 12 - exclude de la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate persoanele cărora li s-a atribuit teren agricol ca lot de folosință, potrivit art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, cu excepția celor strămutate, pentru realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică.

Textul - se arata - face o discriminare între beneficiarii lotului dat în folosință, deși au același regim juridic de atribuire, considerându-se ca situațiile fiind identice, nu este posibil un tratament diferit. De asemenea, se arata ca textul nu rezolva situația celor care au primit în folosință loturi, sub aspectul regimului pe care acestea ar urma sa îl aibă, și ca s-au încălcat astfel Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice și art. 20 din Constituția României;

b) prin art. 26 alin. (5) - poziția 17 - societățile agricole și alte forme de asociere în agricultura sunt desființate de drept, în cazul în care membrii și conducerea acestor societăți nu îndeplinesc procedurile prevăzute de alin. (1)-(3).

Se încalcă astfel - susțin autorii sesizării - dispozițiile constituționale cu privire la dreptul de asociere libera a cetățeanului, inviolabilitatea proprietății private, precum și normele de drept care stabilesc modurile de dizolvare și de lichidare a societăților agricole (art. 64 din Legea nr. 36/1991), care sunt limitative;

c) art. 41^1 (poziția 31) vizează recunoașterea fostelor composesorate fără a le asigura un contur juridic, suficient de riguros, ceea ce este de natura sa ducă la interpretări diferite.

Se susține că nu este clar dacă reconstituirea composesoratelor și a obstilor se face în raport cu fostele colectivități locale și chiar cu foștii membri ai acestora sau moștenitorii lor, ori dacă aceste instituții se raportează la actualele colectivități locale.

De asemenea, se observa ca în privinta proprietății funciare devălmașe, exploatată în cadrul obstilor și composesoratelor, nu exista cota indiviză a terenului pentru fiecare membru al comunității respective și nici un alt drept transmisibil pe cale succesorală, cu atât mai puțin prin acte între vii. Este vorba de accesul la uzul acestei proprietăți în virtutea calității de membru al comunității respective. În acest context se considera ca ar trebui văzut în ce măsura moștenitorii foștilor membri ai colectivităților locale, care, în prezent, locuiesc în alte zone ale tarii, pot justifica un interes pentru o astfel de vocație.

Se susține ca prin reglementarea propusă se încalcă dreptul de proprietate al colectivității respective, soluția propusă putând da naștere la disensiuni în interiorul acesteia.

Sesizarea grupului de deputați formează obiectul Dosarului nr. 543A/1997.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca obiecțiile de neconstituționalitate sunt neintemeiate, arătând, în esenta, următoarele:

1. Cu privire la neconstituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , datorată unor aspecte procedurale, se apreciază ca critica nu poate fi primită, deoarece prevederile art. 74 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora legile organice se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, au fost respectate în ședința din 16 septembrie 1997, în care legea a fost supusă adoptării Senatului. La aceasta ședința au votat în favoarea legii 81 de senatori, unul s-a abtinut și unul a votat împotriva, ceea ce ne indica faptul ca legea a fost adoptată cu majoritatea cerută de art. 74 din Constituție pentru adoptarea legilor organice. Autorii sesizării susțin ca aceasta majoritate ar fi trebuit realizată și în ședințele anterioare ale Senatului, când au fost dezbătute și aprobate cele 65 de puncte ale art. I al proiectului de lege. O asemenea exigenta nu are reazem constituțional, deoarece legea fundamentală cere o majoritate absolută de voturi doar la adoptarea legii organice, deci votul final asupra acesteia. Totuși, în privinta cvorumului se considera ca la adoptarea pe articole a Legii pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , acesta a fost întrunit, asa cum rezultă din stenograma ședinței din 14 iulie 1997. În aceasta ședința s-au făcut doua apeluri nominale, la care au răspuns 109 senatori, respectiv 72 de senatori (asa cum rezultă din Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 144 din 30 iulie 1997, pag. 9 și 17). Se menționează că unii senatori, deși au fost prezenți la lucrări, nu și-au manifestat votul la fiecare text, atitudinea lor fiind considerată abținere. În aceste condiții, Legea pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991

a fost adoptată cu respectarea prevederilor constituționale.

2. Cu privire la neconstituționalitatea art. II din lege, se apreciază ca cele susținute de autorii sesizării nu au un temei constituțional ori legal. Astfel, art. II din noua reglementare stabilește ca dispozițiile modificatoare sau de completare ori abrogare ale legii nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , la data întocmirii lor. Ca atare, dispozițiile art. II din lege nu numai că nu afectează titlurile și actele de proprietate obținute în mod legal, dar subliniaza o dată în plus neretroactivitatea legii. În aceste condiții, art. II din lege este considerat a fi constituțional.

3. Prevederile art. III lit. c) se apreciază a fi constituționale, deoarece nulitatea actelor de constituire sau de reconstituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenuri revendicate de proprietari nu operează în virtutea prevederilor acestei legi, ci, potrivit dispozițiilor art. III alin. (1), partea introductivă, în baza dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic. De altfel, potrivit art. 24 din legea în vigoare, foștii proprietari au redevenit de drept proprietari asupra terenurilor pe care le-au avut și care au fost atribuite ca loturi în folosință altor persoane, cu excepțiile prevăzute la art. 23. În felul acesta legea nu are caracter retroactiv.

4. Cu privire la neconstituționalitatea art. III lit. c), referitoare la izlazurile comunale, critica formulată de senatori este apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece art. III lit. c) nu se referă la izlazuri, eventual putându-se avea în vedere prevederea de la lit. d). Și în acest caz se arata ca prevederea nu este retroactivă, ci de aplicare a dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii actului juridic. În plus, se menționează că, potrivit art. 32 din legea în vigoare, aceste terenuri au trecut în proprietatea privată a comunelor, orașelor sau, după caz, a municipiilor, putând fi folosite numai ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.

5. Cu privire la neconstituționalitatea art. I pct. 3 privind modificarea art. 9 din lege, pe motiv ca acesta contravine legii fundamentale prin faptul ca face referire la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, norma care nu mai exista, ceea ce face textul retroactiv, se arata ca autorii sesizării confunda retroactivitatea legii cu o dispoziție a acesteia, care, în loc sa instituie un nou plafon de suprafața deținută în proprietate, se raportează la unul stabilit anterior. În aceste condiții raportarea la Legea nr. 187/1945 este de ordin istoric și nu repune în vigoare acest text.

6. Cu privire la neconstituționalitatea abrogării alin. (4)-(10) ale

art. 11 din Legea nr. 18/1991 , se arata ca față de susținerile autorilor sesizării, înlocuirea unor proceduri judiciare sau extrajudiciare cu altele este o facultate pe deplin constituțională a legiuitorului. În cazul de fața, legiuitorul a considerat ca procedurile instituite prin art. 11 alin. (4)-(10) nu au dat rezultatele scontate, ba, mai mult, au blocat procesul de aplicare a legii. Pentru a ieși din acest impas, legiuitorul a instituit noi proceduri tocmai pentru a garanta petentilor exercitarea drepturilor pe care le au. Totodată, se arata ca noile proceduri sunt mai elaborate și mai bine conturate din punct de vedere juridic, ceea ce nu constituie o lex tertia și nu afectează constituționalitatea textului noii legi.

7. Cu privire la neconstituționalitatea abrogării art. 33 alin. (1), se arata ca abrogarea obligației de preluare a creditelor neachitate este o măsura de echitate, deoarece legiuitorul, prin alte legi, a iertat de datoriile față de stat chiar fostele cooperative agricole de producție. Astfel nu se creează nici o discriminare pozitiva, deoarece nici alți beneficiari de terenuri nu sunt chemați sa plătească datoriile celor în drepturile cărora se subroga. Nici în acest caz nu se poate vorbi de retroactivitate, deoarece legea îi vizează numai pe cei care au astfel de datorii după intrarea ei în vigoare. Pe de altă parte, acești proprietari au fost deposedati de aceste terenuri zeci de ani, ceea ce le-ar da dreptul sa ceara despăgubiri pentru exploatarea lor. Ca atare, se considera ca abrogarea art. 33 alin. (1) nu aduce nici o atingere legii fundamentale.

8. Cu privire la nerespectarea Regulamentului Senatului, în procesul de adoptare a legii, se susține ca un astfel de control excede prerogativelor Curții Constituționale, competentele sale vizând doar controlul constituționalității Regulamentului Senatului.

9. Cu privire la neconstituționalitatea art. 22 alin. (2), text nou introdus în lege, a cărui neconstituționalitate a fost invocată de grupul de deputați, critica este considerată neîntemeiată, deoarece, prin noua reglementare introdusă în

Legea nr. 18/1991 , nu se creează nici o discriminare între cele două categorii de beneficiari, ci, dimpotriva, se repara, o inechitate instaurată prin forma inițială a

Legii nr. 18/1991 . În privinta terenurilor din intravilan, chiar legea veche a consacrat dreptul foștilor proprietari de a li se restabili dreptul de proprietate asupra terenurilor atribuite ca loturi în folosință [ art. 24 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 ], cu excepția terenurilor care au fost atribuite pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești ( art. 23 din Legea nr. 18/1991 ). Prin noua lege se da o reglementare mai clara, stabilindu-se pentru viitor o excepție, care îi vizează pe cei stramutati pentru realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică și care astfel rămân în posesia actualelor terenuri. Exceptarea acestor persoane se justifica în baza faptului ca ele au fost lipsite o dată de dreptul de proprietate asupra unor terenuri similare, situate în intravilan în continuarea gradinii sau în extravilan, iar o noua dislocare a gospodariilor întemeiate ar avea consecințe deosebit de grave asupra acestora. Legea noua nu face decât sa nuanteze cele doua ipoteze: când se reconstituie dreptul de proprietate pe vechile amplasamente și când se reconstituie acest drept pe alte perimetre.

În aceste condiții nu se creează o discriminare între cele două categorii de beneficiari, ci se exceptează de la regula generală persoanele strămutate, excepție care se înscrie în limitele admise de Constituția României, pentru procesul de legiferare.

Se menționează, de asemenea, ca, în cazul în care beneficiarii prevederilor Decretului-lege nr. 42/1990 au fost proprietarii lotului primit în folosință, dispozițiile art. 22 alin. (3) nu se aplică, acestora urmând să le fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului respectiv.

Pe cale de consecința, se apreciază ca prevederile alin. (3) al art. 22 sunt în concordanta cu pactele internaționale privitoare la drepturile omului și cu prevederile art. 20 din Constituția României.

10. Cu privire la neconstituționalitatea alin. (5) al art. 26, atacat, de asemenea, de către grupul de deputați, se arata ca desființarea de drept a societăților agricole este o măsura legală pe care legiuitorul o poate lua în cazul în care o persoană juridică nu respecta prevederile legale în baza cărora este organizată și funcționează. În cazul de fața, legiuitorul a utilizat sintagma "desființate de drept" cu sensul de "dizolvare de drept", modalitate de încetare a activității unei persoane juridice, reglementată de art. 45 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice. În ceea ce privește motivul dizolvării de drept a asociației agricole, se înțelege ca legiuitorul a avut în vedere o faptă imputabilă asociației agricole. În acest sens, art. 35 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 precizează ca faptele licite sau ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obliga însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor, dispoziție care a fost avută în vedere de legiuitor la modificarea prevederilor

art. 26 din Legea nr. 18/1991 . Pe de altă parte, exista o strânsă corelatie între aportul fiecărui membru și patrimoniul asociației agricole. Din aceasta legătură decurge sancțiunea finala, pentru ca faptele imputabile membrilor se repercuteaza asupra existenței societății. De altfel, toți cei care au beneficiat de prevederile legii au obligația sa declare, în mod corect suprafețele pe care le aduc în asociație. Neexecutarea acestei obligații este culpabilă. Mai mult, potrivit art. 87 alin. (1) din noua lege, ocuparea în întregime sau în parte a terenurilor de orice fel, înființarea sau mutarea semnelor de hotar și a reperelor de marcare, fără aprobarea primită în condițiile legii, sau refuzul de a elibera terenul astfel ocupat fără drept constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Scopul acestor reglementări, corelate cu obligația generală a tuturor deținătorilor agricoli de a declara, într-un termen limitat, toate suprafețele deținute, este acela de a identifica terenurile ocupate abuziv de asociațiile constituite, situații foarte frecvente în prezent în țara. În consecința, prevederile art. 26 alin. (5) din lege sunt considerate a fi constituționale.

11. Cu privire la art. 41^1, a cărui neconstituționalitate a fost invocată de către grupul de deputați, se apreciază critica adusă textului ca fiind neîntemeiată, deoarece, prin lege, care dezvolta norma constituțională, se stabilesc condițiile concrete ale dobândirii, existenței și exercitării dreptului de proprietate, adică limitele și conținutul dreptului, conferite prin legea dezvoltatoare. Instituția juridică a composesoratelor a fost creata printr-o succesiune de acte normative (unele cu caracter general, altele cu caracter particular) și ele au fost considerate ca titulare ale drepturilor asupra terenurilor, nu numai prin intabularile în cartea funciară (în sistemul de carte funciară), dar și în legea din anul 1923 pentru extinderea aplicatiunii dispozițiilor Codului silvic din anul 1910, precum și în Regulamentul de administrație publică, care detaliază prevederile acestei legi. Nu exista nici o contradictie între drepturile conferite unor colectivități locale și, separat, cele conferite composesoratelor prin legea actuala modificatoare, iar reglementarea completa sau incompleta a unei instituții juridice nu poate constitui temei de neconstituționalitate. Dimpotriva, dacă nu s-ar recunoaște composesoratelor dreptul de reconstituire, abia atunci s-ar crea o discriminare negativa.

Se arata ca legea actuala va fi urmată de alte reglementări care vor dezvolta problematica în discuție.

În punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului se susțin următoarele:

1. Criticile aduse art. 22 alin. (3) sunt nefondate, deoarece "țin de fondul juridic al reglementărilor în domeniu", fiind o problemă de reglementare interna, care nu intră în competiție cu prevederile pactelor și tratatelor internaționale la care România este parte.

2. Legea având caracter organic, cvorumul necesar consta în majoritatea celor care compun Senatul (143), iar în ședința din 16 septembrie 1997 s-au înregistrat 81 de voturi în favoare, 1 vot împotriva și o abținere. Astfel legea a fost în mod regulat votată.

3. Se considera, de asemenea, că nu este fondată nici susținerea potrivit căreia a fost încălcat Regulamentul Senatului, deoarece în ședința din 16 septembrie 1997 legea nu a figurat pe ordinea de zi, fiind înscrisă pe ordinea de zi a ședinței din 15 iulie 1997, rămânând de efectuat doar votul final.

În ceea ce privește multiplele sustineri ca diverse texte ar fi retroactive, se arata ca legea are acțiune numai în viitor, respectându-se art. 15 alin. (2) din Constituție.

4. Se considera a fi nefondate și criticile aduse prevederilor art. 25 alin. (5), întrucât privesc probleme de fond, iar nu de ordin constituțional.

5. Cu privire la art. 41^1 din lege se arata ca este, de asemenea, nefondata sesizarea grupului de deputați.

Textul privește persoanele - foștii composesori sau moștenitorii acestora - care își pot dovedi dreptul de proprietate. Nu exista nici o referire în text la sintagma "cota indiviză", susținerea fiind de natura sa producă confuzii.

Guvernul apreciază, în punctul sau de vedere, ca dispozițiile atacate sunt constituționale și deci obiecțiile formulate în cele doua sesizări sunt neintemeiate pentru următoarele motive:

1. Critica referitoare la respectarea procedurii de adoptate a legii este apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece legea în discuție nu conține o reglementare privind regimul general al proprietății, fiind o lege ordinară, iar cvorumul cerut de art. 72 alin. (2) din Constituție a fost respectat.

2. Cat privește art. II din lege, se arata ca textul are în vedere atât titlurile de proprietate eliberate, cat și orice acte de proprietate, prin care se înțelege atât hotărârile comisiei județene prin care s-a confirmat constituirea și reconstituirea dreptului de proprietate în suprafața anume determinata, precum și procesele-verbale de punere în posesie și hotărârile judecătorești definitive.

Textul trebuie corelat cu dispozițiile art. IV alin. (1), prin care se repun în termen și cei care nu au depus cereri ori acestea s-au pierdut sau cu privire la care nu s-a primit răspuns, astfel încât legiuitorul nu numai că nu a adus atingere dreptului de proprietate constituit sau reconstituit ori restituit, ci, dimpotriva, a luat măsuri de protecție a persoanelor care, din motive imputabile sau neimputabile lor, nu au beneficiat de dispozițiile

Legii nr. 18/1991 .

3. Cu privire la art. III lit. c) se arata, de asemenea, ca obiecția este neîntemeiată, întrucât actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, în măsura în care faceau obiectul unei revendicari la data emiterii lor, erau viciate chiar în acel moment, obiectul lor fiind, datorită caracterului litigios, ilicit; asemenea terenuri nu erau în fapt în circuitul civil, astfel încât soluția legislativă se impune în baza principiilor de drept, generale.

4. Referitor la art. III lit. d) [și nu lit. c), cum greșit se susține în sesizare], se precizează ca terenurile provenite din fostele izlazuri comunale trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor sau municipiilor potrivit

art. 32 și 40 din Legea nr. 18/1991 . Acestea nu puteau face obiectul constituirii dreptului de proprietate, deoarece aveau titular. Astfel, ele erau lovite de nulitate de la emitere, prevederea legală neavând deci efect retroactiv.

Nici dispozițiile art. III lit. e) nu se considera ca pot fi privite ca retroactive, întrucât

Legea nr. 18/1991

stabilea ca numai în localitățile cu excedent de suprafața agricolă se poate face constituirea, deci nu și în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege. O asemenea constituire era ilegala și, în consecința, actul respectiv era lovit de nulitate absolută.

Toate cazurile de nulitate prevăzute la art. III alin. (1) sunt justificate prin aceea ca actele vizate au fost întocmite cu încălcarea

Legii nr. 18/1991 , ceea ce conduce la nulitate.

Se considera ca este gresita teza potrivit căreia modificarea unei legi, fiind o măsura de retractare, este retroactivă.

5. Trimiterea la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, în art. I pct. 3 privind modificarea

art. 9 al Legii nr. 18/1991 , are rolul de a determina limitele măsurilor reparatorii prin indicarea suprafeței maxime care poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit legii modificatoare. Prin urmare, noua reglementare nu repune în vigoare Legea nr. 187/1945, astfel încât critica formulată este neîntemeiată.

6. Înlocuirea unei proceduri cu alta nu poate fi considerată ca o încălcare a dreptului cetățeanului de a se adresa justiției. O astfel de înlocuire nu contravine nici unui text constituțional. Noile dispoziții procedurale sunt de imediata aplicare pentru litigiile care se vor ivi după intrarea în vigoare a legii, iar litigiile în curs se vor judeca în continuare de către instanțele judecătorești, deci nu este vorba despre retroactivitate. Sintagma "ținând însă seama, când este cazul, și de dispozițiile prezentei legi" are rolul de a atrage atenția pentru a nu se face aplicarea noilor dispoziții atunci când s-ar aprecia ca sunt retroactive.

7. Prin abrogarea art. 33 alin. (1) s-a urmărit iertarea de datorii a unei categorii de debitori aflate într-o situație specială, pe care o face statul în calitate de creditor. Este o chestiune de apreciere politico-economică, ceea ce nu creează o discriminare pozitiva. Nu se poate susține ca dispoziția retroactiveaza, căci raporturile juridice, cărora li se aplică legea noua, erau în desfășurare, fapta pendentia.

8. Faptul ca dezbaterea proiectului nu a fost înscrisă pe ordinea de zi, ci propusă direct în ședința, nu are relevanta din punct de vedere al constituționalității. Presupusa neconstituționalitate este explicata prin încălcarea unor dispoziții din Regulamentul Senatului, ceea ce nu constituie un motiv de neconstituționalitate.

9. Excluderea de la reconstituire sau de la constituire a dreptului de proprietate al persoanei căreia i s-a atribuit lotul de folosință, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, este justificată, deoarece nu este obligatoriu ca un drept de folosință existent să fie transformat într-un drept de proprietate. Excepția de la aceasta regula este justificată de situația specială a celor stramutati, precum și de aceea ca este legată de realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică. Este de principiu ca o regulă încetează în momentul când ratiunea ei dispare, ceea ce se întâmplă și în cazul existenței sau apariției unor situații speciale, cum sunt cele arătate. Nimic nu împiedica în drept ca o regulă sa primească și excepții. Legea în discuție nu creează în mod necesar drepturi noi și mai ales nu are în vedere pe toți cetățenii, ci numai o anumită categorie, obiectul sau fiind stabilirea unor măsuri reparatorii.

10. Dispozițiile alin. (5) al art. 26 nu încalcă nici o prevedere constituțională cu privire la dreptul de asociere libera a cetățenilor și la inviolabilitatea proprietății private și nici cu privire la normele de drept care stabilesc cazurile de dizolvare și lichidare a societăților agricole prevăzute în art. 64 din Legea nr. 36/1991.

Legea pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991

poate să stabilească și a stabilit condiții și obligații noi în vederea eliberării titlurilor de proprietate și pentru societățile agricole și pentru alte forme de asociere în agricultura, în măsura în care aceste titluri de proprietate nu au fost încă eliberate. Asemenea dispoziții noi nu sunt deci retroactive. Nu se pune în nici un mod în discuție dreptul de asociere libera a cetățenilor și inviolabilitatii proprietății private.

Cat privește sancțiunea desființării de drept a societăților agricole în cazul încălcării obligațiilor stabilite prin textul în cauza, se considera ca o lege noua poate adauga și un asemenea nou caz de dizolvare a societăților agricole, fiind de principiu ca o lege noua poate modifica și completa o lege anterioară în aceeași materie.

11. Prin dispozițiile art. 41^1 din lege nu s-a urmărit reinfiintarea fostelor composesorate sau a obstilor și deci nici conturarea regimului juridic al acestora, ci doar inventarierea cererilor foștilor composesori sau, după caz, ale moștenitorilor acestora, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prevăzute la art. 41, pe baza actelor ce atesta aceasta calitate și în limitele suprafețelor prevăzute în acele acte. Legea vizează și pe foștii moșneni sau răzeși în cadrul obstilor nedivizate. Se apreciază ca este vorba de o procedură prealabilă, cu caracter administrativ.

Întrucât cele doua sesizări privesc neconstituționalitatea aceleiași legi, s-a decis conexarea lor.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

ținând seama de sesizările de neconstituționalitate formulate, de punctele de vedere comunicate, de raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum și de concordanta dintre textele legale ce fac obiectul sesizarilor și dispozițiile constituționale, retine următoarele:

În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională constata ca este competența să soluționeze sesizările care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

1. Cu privire la adoptarea legii

În sesizarea grupului de senatori se susține ca legea care face obiectul acestei sesizări a fost votată de Senat cu încălcarea prevederilor constituționale referitoare la adoptarea legilor organice. În acest sens, se arata ca atât la dezbaterea pe articole, cat și la votul final al legii, majoritatea necesară de 72 de senatori nu a fost întrunită.

Potrivit stenogramei ședinței Senatului din 16 septembrie 1997, proiectul a fost adoptat cu o majoritate de 81 de voturi pentru, 1 vot împotriva și o abținere. Rezultă ca noua reglementare, care constituie o lege organică, a fost adoptată cu majoritatea cerută de art. 74 alin. (1) din Constituție.

Teza potrivit căreia aceasta majoritate era necesară și la discutarea pe articole a proiectului de lege nu este o problemă de constituționalitate, întrucât art. 74 alin. (1) din Constituție se referă exclusiv la adoptarea legilor, deci la votul exprimat asupra ansamblului reglementării. În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 73/1995 și nr. 122/1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995 și, respectiv, nr. 265 din 28 octombrie 1996.

În sesizare s-au mai formulat o serie de critici privitoare la modul de interpretare și de aplicare a Regulamentului Senatului, dar care nu se referă la aspecte de ordin constituțional. Astfel cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 68/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea Constituțională nu este competența sa examineze actele de aplicare a regulamentelor parlamentare. Autorii sesizării invoca faptul ca, deoarece grupurile parlamentare din care fac parte "au părăsit sala de ședința și nu au participat la dezbateri și nici la votul pe articole, ca și la cel final", au fost privati de posibilitatea participării la dezbaterea și adoptarea legii. Curtea considera ca, în cazul de fața, aceasta opțiune politica nu a avut consecințe de ordin constituțional.

2. Cu privire la controlul constituționalității legii în ansamblul ei

În sesizarea grupului de senatori se solicita Curții Constituționale sa examineze în întregime legea contestată și să constate neconstituționalitatea acesteia, ținând seama de faptul ca modificările perturba grav ordinea socială și ordinea de drept în relațiile de fond funciar și creează o grava dezordine în raporturile juridice, datorită caracterului retroactiv al unor prevederi.

Obiecția privește, în fond, o problemă de politica legislativă. Legiuitorul - Parlamentul - dezbate proiectele de legi ținând seama de toate circumstanțele în care intervine reglementarea și de toate consecințele, eventual, disfunctiile ei. De aceea Parlamentul este suveran în stabilirea politicii legislative și acest aspect nu intră în sfera controlului de constituționalitate.

Orice lege este în fond un experiment social, care, în caz de nereusita sau de schimbare a voinței politice, poate fi remediat de legiuitor prin modificarea reglementării.

Totodată, în sesizare se cere Curții sa analizeze constituționalitatea noii reglementări în ansamblul ei, fără însă a se invoca o prevedere constituțională și nici un alt motiv de ordin juridic în justificarea acestei solicitări, incalcandu-se astfel prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora orice sesizare trebuie motivată. Textul fiind imperativ, încălcarea prevederilor sale are drept consecința imposibilitatea exercitării controlului, Curtea neputându-se substitui autorilor sesizării în ce privește invocarea unui motiv de neconstituționalitate. În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții, asa cum rezultă din Decizia nr. 338/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997.

În ceea ce privește caracterizarea noii reglementări ca fiind o retractare cu efecte retroactive a reglementării anterioare, nici normele metodologice de tehnica legislativă aflate în vigoare și nici, în general, legistica formala nu cunosc instituția "retractarii". Asa-numita "retractare" a legii sugereaza ca legiuitorul ar fi renunțat la o anumită reglementare.

Instituțiile consacrate în legistica formala, care ar putea fi aplicabile într-o asemenea situație, sunt numai abrogarea și modificarea. Potrivit principiului neretroactivitatii legii, acestea produc efecte numai pentru viitor.

3. Cu privire la controlul constituționalității textelor din lege ce au format obiectul sesizarilor

A. Referitor la sesizarea grupului de senatori

Obiecția de neconstituționalitate privind art. II din legea atacată este nefondata. Art. II din lege prevede că "dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate, eliberate cu respectarea prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , la data întocmirii lor".

În sesizare se susține ca, dacă titlurile nu au fost eliberate părților, ele nu se mai respecta, compromitandu-se, datorită efectului retroactiv, drepturile cetățenilor.

Prevederea legală ce face obiectul sesizării vizează evident negotium juris, iar nu instrumentul probator care poarta denumirea "titlu de proprietate".

Formularea folosită de legiuitor "titlurilor și altor acte de proprietate eliberate" este foarte larga, cuprinzând nu numai titlurile propriu-zise, ci orice document: hotărârile comisiei județene, procesele-verbale de punere în posesie, hotărârile judecătorești etc., deci întreaga arie de înscrisuri oficiale ce ar putea constata calitatea de proprietar.

Scopul legii este deci respectarea dreptului persoanelor care au beneficiat, în mod legal, de prevederile

Legii nr. 18/1991 , nicidecum compromiterea acestor drepturi. Folosirea cuvantului "eliberate" ar putea, însă, în context, evoca numai simpla inmanare a documentelor, iar nu operațiunea juridică în sine.

Curtea considera, de aceea, ca textul în discuție este constituțional numai în măsura în care expresia "act eliberat" se înțelege actul de constatare a existenței dreptului de proprietate, emis în condițiile legii.

Obiecția de neconstituționalitate privind art. III lit. c) din lege este și ea nefondata. Art. III lit. c) prevede că sunt lovite de nulitate actele de reconstituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege.

În sesizare se susține ca aceste terenuri au fost atribuite în mod legal, iar procesul de revendicare nu putea constitui criteriul legal de rezolvare a situației terenurilor, fiind subiectiv, partinitor și discriminatoriu și creând efecte retroactive pe criterii politice.

Prevederile art. III lit. c) nu fac însă decât să constate o nulitate ce rezultă din caracterul imperativ al reglementării anterioare, întrucât un teren revendicat, potrivit legii, nu putea fi atribuit cu încălcarea drepturilor adevăratului proprietar.

Articolul III

lit. d) din lege [iar nu lit. c), cum se menționează în sesizare] loveste cu nulitate actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal. În sesizare se susține ca dispoziția este retroactivă, deoarece nu tine seama de modificarea destinației terenurilor respective, ci are în vedere doar destinația pe care au avut-o înainte de instaurarea regimului totalitar.

Se retine însă ca

art. 32 din Legea nr. 18/1991

prevede că terenurile provenite din fostele izlazuri comunale - pajiști și arabil -, care s-au aflat în folosință cooperativelor agricole de producție, trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor și municipiilor și în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere. În consecința, terenurile respective nu puteau fi atribuite în proprietatea unor persoane fizice sau juridice, întrucât aceasta ar fi însemnat încălcarea destinației lor legale, stabilită în mod imperativ. De aceea nulitatea prevăzută de art. III lit. d), ca și ipoteza anterioară, era preexistenta.

În aceiași termeni se pune problema și în cazul nulității prevăzute în art. III lit. e), întrucât, potrivit

art. 20 din Legea nr. 18/1991 , nu se puteau atribui terenuri în localitățile cu excedent de suprafața agricolă și cu deficit de forta de muncă, în condițiile în care nu s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea foștilor proprietari, termenul "excedent" presupunand ca drepturile acestora sa fi fost respectate.

În art. I pct. 3 privind modificarea art. 9 din lege se face trimitere la prevederile Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.

În sesizare se susține ca o trimitere la o lege abrogată este ilegala.

Legistica formala, analizând procedeul trimiterii de la un text de lege la un altul care face parte dintr-o alta lege, include procedeul trimiterii la o lege abrogată în categoria tehnicilor legislative care au ca scop economia de mijloace. Trimiterea se face pentru ca legiuitorul sa nu fie nevoit sa reproduca, în textul noii legi, întregul text la care se face trimitere, deoarece aceasta ar amplifica nejustificat conținutul legii. Prin trimitere, legiuitorul "nostrifica" textul la care se face trimitere, inglobandu-l în noua lege. Ceea ce urmează a se aplică nu este legea la care se face trimitere, care prin aceasta să fie repusă în vigoare, ci legea care trimite, incluzând textul "nostrificat".

Faptul ca legea la care se face trimitere nu mai este în vigoare nu are, sub acest aspect, nici o concludenta, deoarece de la ea nu s-a împrumutat decât textul la care se face trimitere.

De altfel, tehnica legislativă - chiar cea antebelica - cunoaște numeroase cazuri de trimiteri la legi care nu mai erau în vigoare. Un astfel de procedeu nu este nici ilegal și nici neconstitutional.

În sensul celor arătate este și practica jurisdicțională a Curții, asa cum rezultă din Decizia nr. 82/1995, definitivă prin Decizia nr. 4/1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996.

Cu privire la abrogarea

art. 11 alin. (4)-(10) din Legea nr. 18/1991 , introdus prin art. I pct. 17 din noua lege, texte care cuprindeau reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor comisiei județene, se susține în sesizare ca măsura este contrară prevederilor art. 21 alin. (1) și (2) și ale art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece elimina căile de atac la organele ierarhic superioare și în justiție, care constituie garanții legale ale dreptului cetățenilor și conferă un caracter retroactiv dispozițiilor art. 44^1-44^15 din lege.

Se retine însă ca prin legea modificatoare s-au stabilit noi cai de atac care formează obiectul cap. III^1. Prin aceasta, drepturile cetățenilor interesați nu au fost nicidecum afectate prin dispariția garanțiilor corespunzătoare. Rezultă ca intenția legiuitorului a fost de a perfectiona sistemul căilor de atac și nicidecum de a priva pe cetățeni de garanțiile procesuale necesare apărării drepturilor lor.

Potrivit regulilor de soluționare a conflictului legilor în timp, în materie de procedura civilă noile cai de atac pot fi exercitate de la data intrării în vigoare a legii, deci fără efect retroactiv, iar vechile cai de atac mai pot fi folosite doar pentru litigiile născute sub imperiul vechii legi. Ca atare, textele constituționale invocate nu au fost incalcate.

Abrogarea art. 33 alin. (1), prin același art. I pct. 20 din lege, text care prevedea obligația de preluare a creditelor neachitate de cei cărora li s-au atribuit terenuri cu investiții efectuate pe ele pentru plantații sau alte amenajări, reprezintă, se susține în sesizare, o imbogatire fără just temei pentru primitori și o discriminare pozitiva în favoarea acestora, ele fiind terenuri cu investiții făcute din fonduri de stat centralizate și modifica retroactiv raporturile juridice stabilite.

Măsura adoptată nu este neconstitutionala, ea se justifica prin consideratiuni de politica economică, care, atât timp cat nu încalcă o prevedere constituțională, este de competența exclusiva a legiuitorului. Evident ca în temeiul art. 16 din Constituție, prevederea legală este, deopotrivă, aplicabilă atât debitorilor actuali, cat și celor cărora li s-ar putea atribui în viitor terenuri cu asemenea investiții.

Este de reținut, totodată, ca o astfel de măsura conduce, incontestabil, la modificarea raporturilor dintre părți, însă aceasta se produce pe data intrării în vigoare a legii, fără efect retroactiv. Până la data intrării în vigoare a noii legi, persoanele respective rămân cu calitatea de debitori, iar părțile de credit achitate nu sunt afectate de noua reglementare.

B. Referitor la sesizarea grupului de deputați

În aceasta sesizare se susține ca alin. (3) al art. 22 din legea atacată este neconstitutional, întrucât ar crea o discriminare între beneficiarii lotului în folosință, care au locuit întotdeauna în localitate, și cei care au primit acest lot fiind stramutati.

Exceptarea celor care au fost stramutati este însă o măsura de reparatie materială, dar, în același timp, și morala - față de o categorie de persoane care au fost lipsite în timpul regimului totalitar de dreptul de proprietate asupra unor terenuri aflate în intravilan.

Asadar, cei stramutati sunt în situația de a evita o noua dăuna - damno vitando -, pe când localnicii beneficiau anterior de un drept de folosință care nu echivaleaza cu un drept de proprietate. Ei sunt în situația de a-și apara un câștig - lucrum captando -, astfel ca exceptarea celor stramutati nu reprezintă o discriminare, ci confirmarea unui drept propriu, pe care ceilalți nu l-au avut. Evident însă ca, dacă beneficiarii lotului sunt foștii proprietari ai acestuia, ei se bucura de prevederile legii, dar nu ca beneficiari ai acestui lot, ci pe temeiul vechii lor calități.

În art. 26 alin. (5) din lege, introdus prin art. I pct. 17, se prevede desființarea de drept a societăților agricole care încalcă procedurile prevăzute de acest articol pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

În sesizare se susține ca prin desființarea de drept a societăților agricole, constituite în temeiul Legii nr. 36/1991, se încalcă dispozițiile constituționale cu privire la dreptul de asociere libera a cetățenilor, inviolabilitatea proprietății private, precum și normele de drept care stabilesc modurile de dizolvare și lichidare a societăților agricole, care sunt limitative.

Potrivit Legii nr. 36/1991, societățile agricole se constituie, asa cum rezultă din dispozițiile art. 1 din această lege, numai de către proprietarii al căror aport în societate nu poate fi decât folosință terenurilor pe care le stapanesc în calitate de proprietar. Fiind o condiție constitutivă, înființarea unei asemenea societăți cu persoane care nu au calitatea de proprietar sau pe terenuri care nu le aparțin în aceasta calitate este ilegala.

Folosirea termenului "desființarea de drept" a societăților sus-menționate reprezintă o inabilitate de exprimare a legiuitorului, pentru ca, în însuși sistemul introdus prin textul criticat, apare necesară o constatare și apreciere a condițiilor legale în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă societății agricole. În nici un caz nu rezultă din text voința legiuitorului de a institui un caz de răspundere obiectivă sau pentru fapta altuia.

Curtea retine, în consecința, ca prevederile în cauza sunt constituționale numai în măsura în care fapta este imputabilă societății agricole, iar constatarea desființării se face în condițiile legii.

Articolul 41

^1 din lege stabilește posibilitatea foștilor composesori sau foștilor moșneni și răzeși ori a moștenitorilor acestora de a-și reconstitui dreptul de proprietate.

Textul a fost criticat pentru ca renasterea fostelor composesorate nu are un contur juridic riguros, iar prin reglementarea propusă se încalcă dreptul de proprietate al colectivității locale, datorită disensiunilor ce pot aparea în interiorul acestora.

Noua reglementare nu defineste conținutul și limitele dreptului de proprietate conferite composesorilor. Potrivit art. 41 alin. (2) din Constituție, o asemenea reglementare este absolut necesară pentru acordarea drepturilor ce revin acestora. Noua reglementare are însă un caracter premergător, devansand o viitoare reglementare care să stabilească conținutul și limitele drepturilor respective, potrivit alin. (4) al art. 41, introdus prin art. I pct. 30 din lege, în concordanta cu art. 41 alin. (2) din Constituție. În consecința, obiecția de neconstituționalitate nu este intemeiata.

Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 72, art. 74 alin. (1) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. A.a) și ale art. 17-20 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Constata ca adoptarea Legii pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale.

2. Constata ca prevederile art. 26 alin. (5), introdus prin art. I pct. 17 din Legea pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , sunt constituționale numai în măsura în care fapta este imputabilă societății agricole în cauza, iar constatarea desființării se face în condițiile legii.

3. Constata ca dispozițiile art. II din Legea pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991

sunt constituționale numai în măsura în care prin act eliberat se înțelege orice act de constatare a existenței dreptului de proprietate, emis în condițiile legii.

4. Constata ca celelalte dispoziții ale Legii pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , care au făcut obiectul sesizarilor, sunt constituționale.

Decizia se comunică Președintelui României.

Dezbaterea a avut loc la data de 15 octombrie 1997 și la ea au participat: Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica și Victor Dan Zlatescu, judecători.