Ordin · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Ordinul nr. 641/2007

privind aprobarea sumelor, a condițiilor și a modului de acordare a acestor sume pentru achiziția materialului seminal congelat de taur și a agentului criogenic folosit la conservare în anul 2007

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
2 august 2007
Emitent
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 543 din 9 august 2007
Modificări
1 act modificator, prima la 4 decembrie 2007, ultima la 4 decembrie 2007
Citat de
3 acte
Citează
4 acte
Structură
9 articole, 5 anexe · 12.794 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • Ordinul nr. 959/2007 4 decembrie 2007 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 641/2007 p…

Având în vedere prevederile

art. 35 din Legea zootehniei nr. 72/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 385/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

văzând Referatul de aprobare nr. 290.458 din 3 iulie 2007 al Direcției politici de piață în sectorul zootehnic,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1)

Se acordă sprijin financiar pentru achiziția materialului seminal congelat provenit de la tauri atestați și autorizați oficial, folosit la însămânțarea artificială, precum și pentru achiziția agentului criogenic folosit la conservare.

(2)

Prin taur atestat și autorizat oficial se înțelege orice taur testat după descendenți, a cărui valoare de ameliorare globală este de minimum 100%, cu o precizie a estimării valorii de ameliorare de minimum 50%, precum și tăurașul introdus în testare, pentru care a fost emis un document de autorizare de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu".

(3)

Pentru efectivele de animale din exploatații care dețin cotă de lapte se acordă material seminal de la tauri din rase de lapte și mixte, iar pentru efectivele de animale din exploatații care nu dețin cotă de lapte se acordă material seminal din următoarele rase de carne: Aberdeen Angus, Charolaise, Limousine, Chianina, Piemonteză, Bleu Blanc Belgique, Blonde a'Aquvitane și Marchiziana.

(4)

Sumele acordate pentru achiziția de material seminal congelat sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(5)

Agentul criogenic folosit la conservare este finanțat integral din fonduri bugetare și se achiziționează de direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, din bugetul alocat cu această destinație, conform

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Beneficiarii formei de sprijin financiar pentru achiziția materialului seminal congelat provenit de la tauri atestați și autorizați oficial sunt asociațiile crescătorilor de bovine care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt acreditate de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu";

b) au operatori însămânțători angajați sau contracte de colaborare cu operatori însămânțători independenți, atestați de unitatea pentru ameliorare și reproducție în zootehnie județeană, care să prevadă obligația asociației de a aproviziona punctele de însămânțare artificială cu material seminal și de a constitui o bază de date cu datele de însămânțare și fătare, conform modelului furnizat de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu", precum și obligația operatorilor însămânțători de a transmite datele privind însămânțările realizate;

c) achiziționează material seminal congelat de la tauri autorizați pentru însămânțări artificiale de către Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu", la solicitarea crescătorilor și cu avizul unității pentru ameliorare și reproducție în zootehnie județene, în scopul respectării programelor de ameliorare pe rase;

d) au protocol cu unitățile pentru ameliorare și reproducție în zootehnie județene, pentru aprovizionarea cu azot lichid și stocarea materialului seminal congelat în containerele criobiologice de depozit și de punct;

e) au angajat cel puțin un specialist pentru recepția materialului seminal congelat și distribuția acestuia către operatorii însămânțători autorizați, precum și pentru întocmirea documentelor privind decontarea materialului seminal congelat.

Articolul 3

Pentru acordarea sumelor necesare achiziției materialului seminal congelat provenit de la tauri atestați și autorizați oficial, solicitanții trebuie să depună la direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală județeană următoarele documente:

a) lunar:

1. cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2;

2. copie de pe factura de achiziție a materialului seminal congelat, din care să rezulte achiziția materialului seminal pentru care se solicită acordarea sprijinului financiar;

3. centralizatorul însămânțărilor artificiale realizate în luna pentru care solicită sprijinul financiar, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3, însoțit de copii de pe buletinele de însămânțare artificială, al căror model este stabilit de asociația acreditată;

b) anual, împreună cu prima cerere de solicitare a sprijinului:

1. copie de pe statutul asociației;

2. copie de pe acreditarea dată de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu";

3. copie de pe contractul de muncă al specialistului responsabil cu recepția și distribuția materialului seminal congelat;

4. necesarul de material seminal congelat pe rase, întocmit pe baza catagrafiei și a programului de reproducție prin însămânțări artificiale, vizat de unitățile pentru ameliorare și reproducție în zootehnie județene.

Articolul 4

Cererea verificată și avizată de unitatea pentru ameliorare și reproducție în zootehnie județeană se aprobă de către directorul executiv al direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală județene.

Articolul 5

Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene întocmesc și transmit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale decontul justificativ privind sumele necesare sprijinului financiar, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4.

Articolul 6

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Economiei și Finanțelor cererea de deschidere a creditelor bugetare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5.

Articolul 7

După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene care virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor sprijinului financiar, conform legislației în vigoare.

Articolul 8

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 9

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Decebal Traian Remeș
București, 2 august 2007.
Nr. 641.

Anexa 1 SUMELE ACORDATE

pentru achiziția materialului seminal congelat

Specia

Categoria reproducătorului

Suma acordată

(lei/doză

material seminal

congelat)

Bovine

Tauri cu valoare de ameliorare globală peste

125,1% și precizie peste 50%

7 lei

Tauri cu valoare de ameliorare globală între

112,1%-125% și precizie peste 50%

6,5 lei

Tauri cu valoare de ameliorare globală între

100%-112% și precizie peste 50%

6 lei

Tauri în testare

6 lei

Tauri din rasele de carne

6 lei

Anexa 2 Direcția pentru Agricultură

Verificat

și Dezvoltare Rurală

Unitatea pentru Ameliorare și Reproducție

a Județului ..........

în Zootehnie a Județului ...............

Verificat și aprobat

pentru suma de .......... lei

la data de ..........

Director executiv,

...................

CERERE

pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului

financiar pentru achiziția materialului seminal congelat de taur,

folosit la însămânțări artificiale în luna ..........

Denumirea asociației crescătorilor de bovine care efectuează însămânțarea

artificială ..........

Sediul ..........

Codul unic de înregistrare ..........

Nr. de înregistrare la judecătorie în Registrul asociațiilor și

fundațiilor ..........

Nr. certificat de înregistrare ..........

Cont nr. ..........

Banca .......... Sucursala ..........

Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt

reale, în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare

privind falsul în declarații.

Nr. din

registrul

genealogic

sau codul

taurului

Rasa

taurului

Valoarea

de ameli-

orare a

taurului

Precizia

Nr. de doze

utilizate la

însămânțarea

artificială

Suma

acordată

pe doză

Valoarea

totală

(col. 3 x

x col. 4)

0

1

2

3

4

5

Data ..........

Semnătura și ștampila

................

Anexa 3 CENTRALIZATORUL

însămânțărilor artificiale realizate în luna

........., pentru care se solicită sprijinul financiar

Nr. din registrul genealogic

sau codul taurului donator

Nr. de vaci

însămânțate

Nr. de doze utilizate

(conform buletinelor de

însămânțare artificială)

0

1

2

Anexa 4 Direcția pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală ..........

DECONTUL JUSTIFICATIV

privind încasarea de la bugetul de stat a sprijinului

financiar pentru achiziția materialului seminal congelat de taur,

folosit la însămânțări artificiale în luna ..........

Nr. din

registrul

genealogic

al taurului

sau codul

taurului

Valoarea de

ameliorare

a taurului

Precizia

Nr. de doze

utilizate la

însămânțarea

artificială

Suma

acordată

pe doză

Valoarea

totală

(col. 3 x

x col. 4)

0

1

2

3

4

5

Total:

Director executiv,

Director executiv adjunct (economic),

................

...................

Anexa 5 MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Se aprobă

Ordonator principal de credite

CERERE

pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului

financiar pentru achiziția materialului seminal congelat de taur,

folosit la însămânțări artificiale în luna ..........

Județul

Nr. de doze de material seminal

consumate

Suma de plată de la

bugetul de stat

Direcția buget-finanțe

Director,

................

--------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.