Decizia nr. 895/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Daco Construct Intl" - S.R.L. din Pitești în Dosarul nr. 3.706/101/2007 al Tribunalului Mehedinți - Secția comercială și de contencios administrativ și de Societatea Comercială "Danubiana" - S.A. din Popești-Leordeni în Dosarul nr. 856/94/2006 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 1.035 D/2007 la Dosarul nr. 702 D/2007, care a fost primul înregistrat, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate este identic.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Reținând identitatea de obiect, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea celor două dosare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 4 mai 2007 și 9 august 2006, pronunțate în dosarele nr. 3.706/101/2007 și nr. 856/94/2006, Tribunalul Mehedinți - Secția comercială și de contencios administrativ, precum și Judecătoria Buftea au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Daco Construct Intl" - S.R.L. din Pitești și de Societatea Comercială "Danubiana" - S.A. din Popești-Leordeni.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 1 alin. (1) și cele ale art. 6 sunt neconstituționale, deoarece permit instanței să soluționeze cauza fără a-și exercită obligația de aflare a adevărului, doar pe baza susținerilor creditoarei și pe baza înscrisurilor depuse la dosar, fără ca pârâta să poată solicita și folosi în favoarea sa toate probele pe care le prevede Codul de procedură civilă, contravenindu-se astfel dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi, dreptul la apărare, accesul liber la justiție și la un proces echitabil. Se arată că dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile art. 16, 20, 21, 24, 53 și 126 din Constituție, precum și pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece prevăd norme procedurale contrare celor prevăzute de Codul de procedură civilă. De asemenea, se încalcă dispozițiile constituționale și prin aceea că ordonanța care va conține somația de plată poate fi atacată numai cu o acțiune în anulare, iar nu prin recurs.

Tribunalul Mehedinți - Secția comercială și de contencios administrativ consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Judecătoria Buftea consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și este menită doar a tergiversa judecarea cauzei.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale, așa cum a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001), aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 295/2002

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002), cu modificările și completările ulterioare.

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16, 20, 21, 24, 53 și 126. De asemenea, apreciază că dispozițiile legale criticate contravin și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că procedura somației de plată, reglementată prin

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , este o procedură specială, simplificată și accelerată în materia executării creanțelor, derogatorie de la dreptul comun, prin intermediul căreia se urmărește recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanțelor certe, lichide și exigibile.

Astfel, în ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 1 alin. (1) și cele ale

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

sunt neconstituționale, deoarece permit instanței să soluționeze cauza doar pe baza susținerilor creditoarei și pe baza înscrisurilor depuse la dosar, se constată că aceasta este neîntemeiată. Limitarea mijloacelor de probă doar la înscrisuri completate cu explicații și lămuriri date de părți a fost determinată tocmai de caracterul special al procedurii ce se aplică, potrivit art. 1 alin. (1), doar "creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege (...)". Întrucât ordonanța privind somația de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligații de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însușite de părți, este justificată cerința ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părți, ele având condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare, fără a se încălca prin aceasta egalitatea în drepturi sau accesul liber la justiție și la un proces echitabil.

În acest sens s-a pronunțat Curtea prin

Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, și prin

Decizia nr. 434 din 18 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004.

De asemenea, Curtea constată că prin

Decizia nr. 72 din 5 martie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, și prin

Decizia nr. 332 din 11 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 14 noiembrie 2003, a statuat că în timpul examinării cererii pentru emiterea ordonanței cu somația de plată, în termenul prevăzut pentru introducerea cererii în anulare, precum și în tot cursul soluționării cererii în anulare, debitorul are posibilitatea de a-și exercită neîngrădit dreptul la apărare, fiind asigurate pentru toate părțile condiții ca interesele lor legitime să fie realizate în cadrul unui proces echitabil. Posibilitatea exercitării dreptului la apărare de către debitor este asigurată și prin reglementarea, în

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , a posibilității de a formula cerere în anulare împotriva ordonanței prin care judecătorul a admis, integral sau în parte, cererea creditorului.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile

art. 8 alin. (1), (2), (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

sunt neconstituționale, deoarece ordonanța care va conține somația de plată poate fi atacată numai cu o acțiune în anulare, iar nu prin recurs, Curtea constată că și această critică este neîntemeiată. Astfel, prin

Decizia nr. 270 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 25 iulie 2003, Curtea a statuat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă, evident, o cale de atac împotriva ordonanței. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca, în considerarea anumitor particularități, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, și din redactarea adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident, cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , atât în ansamblul său, cât și asupra dispozițiilor art. 1 alin. (1), al art. 6 și 8, statuând că acestea sunt constituționale, de exemplu, prin

Decizia nr. 173 din 6 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 18 iunie 2003, prin

Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, prin

Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, sau prin

Decizia nr. 198 din 13 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 19 iunie 2003.

Atât considerentele, cât și soluțiile pronunțate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Daco Construct Intl" - S.R.L. din Pitești în Dosarul nr. 3.706/101/2007 al Tribunalului Mehedinți - Secția comercială și de contencios administrativ și de Societatea Comercială "Danubiana" - S.A. din Popești-Leordeni în Dosarul nr. 856/94/2006 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2007.