Decizia nr. 1033/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 23, art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 și

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Anmar Jumaah Mohammed Saleh Al-Saadi în Dosarul nr. 6.832/302/2007 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.150D/2008, având ca obiect aceeași excepție, în Dosarul nr. 1.446D/2008, al cărui obiect îl constituie excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, și în Dosarul nr. 1.447D/2008, obiect al acestuia fiind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25, art. 26 alin. (1) și (2) pct. 3 și art. 63 din aceeași lege. Excepțiile au fost ridicate de Ammar Jumaah Mohammed Salih Mohammed Salih, Mergia Daniel Teshome și Calan Huseyn în dosarele nr. 6.830/302/2007, nr. 5.952/302/2007 și, respectiv, nr. 15.717/302/2006 ale Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde Mergia Daniel Teshome, autor al excepției ce formează obiect al Dosarului nr. 1.446D/2008, lipsind ceilalți autori ai excepției, precum și partea Oficiul Român pentru Imigrări, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă doamna Israk Ayalaw Lemenih, interpret de limba amharică.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în toate aceste dosare, partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis Curții note scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Autorul prezent și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 1.150D/2008, nr. 1.446D/2008 și nr. 1.447D/2008 la Dosarul nr. 986D/2008, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că textele de lege criticate sunt constituționale.

CURTEA

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 27 martie 2008, 18 februarie 2008, 26 mai 2008 și 21 februarie 2008, pronunțate în dosarele nr. 6.832/302/2007, nr. 6.830/302/2007, nr. 5.952/302/2007 și nr. 15.717/302/2006, Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 și

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Excepțiile au fost ridicate de Anmar Jumaah Mohammed Saleh Al-Saadi, Ammar Jumaah Mohammed Salih Mohammed Salih, Mergia Daniel Teshome și Calan Huseyn în cauze referitoare la obținerea statutului de refugiat.

În motivările excepțiilor de neconstituționalitate se critică mai întâi lipsa de uniformitate în ceea ce privește interpretarea noțiunii de persecuție, precum și existența riscului de arbitrariu în ceea ce privește prezentarea de dovezi și audierea solicitantului de azil. Referitor la textul art. 63 din lege, se susține că îngrădește dreptul la apărare, întrucât lasă la aprecierea judecătorului audierea solicitantului de azil, iar această restrângere a dreptului la apărare nu este justificată de niciunul dintre criteriile prevăzute în mod limitativ la art. 53 din Constituție.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 15 alin. (1) care consacră universalitatea drepturilor și a obligațiilor, art. 11 alin. (2) potrivit căruia tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, art. 18 alin. (2) potrivit căruia dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor la care România este parte, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) și (3) care statuează dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, art. 24 care garantează dreptul la apărare și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Se invocă, de asemenea, următoarele prevederi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 9 paragraful 2 care garantează libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile. În plus, sunt menționate și mai multe articole din Convenția privind Statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951: art. 16 care statuează dreptul refugiaților de a sta în justiție, art. 32 privind expulzarea refugiaților și art. 33 care stabilește condițiile în care expulzarea și returnarea sunt interzise. În fine, mai este amintit și art. 3 din Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, articol care prevede că niciun stat parte nu va expulza, nu va reîntoarce, nici nu va extrăda o persoană către un alt stat în care există motive serioase de a crede că acolo ea riscă să fie supusă la tortură.

Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 23, art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) și (2) pct. 2 și 3 și

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, al căror cuprins este următorul:

- Art. 23 - "Statutul de refugiat

(1) Statutul de refugiat se recunoaște, la cerere, cetățeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naționalitate, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social, se află în afara țării de origine și care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări, precum și persoanei fără cetățenie care, fiind în afara țării în care își avea reședința obișnuită datorită acelorași motive menționate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul străinilor care beneficiază de protecție sau de asistență din partea unui organism ori a unei instituții a Națiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR). Atunci când această protecție sau asistență a încetat pentru un motiv oarecare, fără ca situația acestor persoane să fi fost reglementată în mod definitiv, în conformitate cu rezoluțiile relevante adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia de prevederile prezentei legi.".

- Art. 25 alin. (1): "Cauzele de excludere de la recunoașterea statutului de refugiat

(1) Statutul de refugiat nu se recunoaște cetățenilor străini și apatrizilor cu privire la care există motive serioase să se creadă că:

a) au comis o infracțiune contra păcii și omenirii, o crimă de război ori o altă infracțiune definită conform tratatelor internaționale relevante la care România este parte sau altui document internațional pe care România este obligată să îl respecte;

b) au comis o infracțiune gravă de drept comun în afara României, înainte de a fi admiși pe teritoriul statului român;

c) au comis fapte care sunt contrare scopurilor și principiilor așa cum sunt ele enunțate în preambulul și în art. 1 și 2 din Carta Organizației Națiunilor Unite;

d) au instigat sau au fost complici la săvârșirea faptelor prevăzute la lit. a)-c).";

- Art. 26 - "Protecția subsidiară

(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: (...)

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;

sau

3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern ori internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă.";

- Art. 63 - "Audierea

Instanța poate dispune audierea solicitantului de azil atunci când apreciază că aceasta este utilă soluționării cauzei."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că susținerile autorilor excepției în legătură cu neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 23 din Legea nr. 122/2006 , potrivit cărora evaluarea elementului subiectiv în funcție de reacțiile psihologice ale persoanelor conduce la neuniformitatea interpretării noțiunii de persecuție, nu se constituie în veritabile critici de neconstituționalitate, ci reprezintă aserțiuni cu privire la modalități ipotetice de aplicare de către instanțele de judecată a prevederilor de lege criticate. Apoi, "acordarea beneficiului dubiului la stabilirea faptelor semnificative pe care solicitantul nu le poate dovedi", pe care doi dintre autorii excepției o invocă în motivarea acesteia, constituie un atribut exclusiv al instanței de judecată, excedând competenței Curții Constituționale.

Curtea nu poate reține nici criticile referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Curtea constată că legea amintită este rezultatul armonizării legislației naționale cu prevederile aquis-ului comunitar în domeniul azilului și observă că textul de lege criticat nu face altceva decât să transpună dispozițiile art. 12 alin. (2) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat ori persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate.

Cu privire la dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și 3 din Legea nr. 122/2006 , Curtea constată că acestea sunt în deplină concordanță cu documentele internaționale invocate de autorii excepției. De altfel, textele criticate reprezintă concretizarea în planul legislației naționale a Recomandării Rec(2001)18 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei către statele membre privind protecția subsidiară.

În fine, Curtea observă că asupra constituționalității dispozițiilor

art. 63 din Legea nr. 122/2006

s-a mai pronunțat, prin prisma acelorași dispoziții constituționale și convenționale ca și în prezenta cauză și analizând critici de neconstituționalitate similare, iar prin

Decizia nr. 439 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, pentru motivele acolo reținute. În cauza de față nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, astfel că soluția pronunțată cu acel prilej și argumentele pe care aceasta s-a sprijinit își păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (1) și (2) pct. 2 și 3 și

art. 63 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Anmar Jumaah Mohammed Saleh Al-Saadi, Ammar Jumaah Mohammed Salih Mohammed Salih, Mergia Daniel Teshome și Calan Huseyn în dosarele nr. 6.832/302/2007, nr. 6.830/302/2007, nr. 5.952/302/2007 și, respectiv, nr. 15.717/302/2006 ale Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 octombrie 2008.