Decizia nr. 664/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Bataturescu Luiza împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 55 din 19 martie 1997 *).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18 decembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 13 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 și a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Bataturescu Luiza.
Prin Decizia nr. 55 din 19 martie 1997 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată.
Împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 55 din 19 martie 1997
a declarat recurs, în termen legal, Bataturescu Luiza.
Prin cererea înregistrată sub nr. 3.802 din 25 noiembrie 1997, recurenta a arătat ca își retrage recursul declarat, solicitând restituirea Dosarului nr. 609/1996 la Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă.
Ținând seama de prevederile art. 267 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională ia act de cererea de renunțare la calea de atac, care nu este contrară prevederilor art. 25 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992, al art. 267 din Codul de procedură civilă, precum și al art. 25 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de Bataturescu Luiza împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 55 din 19 martie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof.univ.dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.