Procedura din 29 septembrie 2008
de atestare tehnico-profesională a specialiștilor în activitatea de închidere și reconstrucție ecologică a minelor/carierelor (proiectarea și verificarea planurilor de încetare a activității obiectivelor miniere și a proiectelor tehnice de execuție a lucrărilor miniere, asistență tehnică - dirigenție de șantier pentru lucrări miniere și activități de execuție a lucrărilor miniere)
prezumat în vigoare
Capitolul I
Secțiunea 1 Prevederi generale
Articolul 1
Prezenta procedură stabilește metodologia de atestare tehnico-profesională a specialiștilor în activitatea de închidere și reconstrucție ecologică a minelor/carierelor (proiectarea și verificarea planurilor de încetare a activității obiectivelor miniere și a proiectelor tehnice de execuție a lucrărilor miniere, asistență tehnică - dirigenție de șantier pentru lucrări miniere și activități de execuție a lucrărilor miniere).
Activitățile prevăzute la alin. (1) se efectuează de către specialiști, atestați tehnico-profesional de comisia nominalizată prin decizie de către directorul Unității de management al proiectului din Ministerul Economiei și Finanțelor.
Fac excepție de la prevederile alin. (2) persoanele fizice cetățeni ai Uniunii Europene care pot proba absolvirea unui program de formare profesională echivalent cu cel organizat la Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni.
Articolul 2
Persoanele fizice care doresc să își desfășoare activitatea în domeniul lucrărilor de închidere a minelor pe teritoriul României sunt obligate să fie atestate tehnico-profesional în conformitate cu prevederile prezentei proceduri.
Articolul 3
Prezenta procedură stabilește modalitățile, tehnicile și domeniile de atestare, precum și condițiile de participare la examenele de atestare a specialiștilor care își desfășoară activitatea în domeniul lucrărilor de închidere și reconstrucție ecologică a minelor/carierelor, în calitate de proiectanți, diriginți de șantier și executanți ai lucrărilor de închidere a minelor, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (3).
Secțiunea 2 Termenii utilizați
Articolul 4
În contextul prezentei proceduri, termenii referitori la activitatea procedurală sunt definiți după cum urmează:
a) lucrări miniere - lucrări de proiectare, conservare, închidere, ecologizare și monitorizare postînchidere a obiectivelor miniere;
b) proiectant - persoana juridică responsabilă, în condițiile legii, cu activitatea de proiectare și verificare a soluțiilor tehnice de execuție a lucrărilor miniere, în conformitate cu exigențele cuprinse în prevederile legale, care îndeplinește următoarele atribuții:
1. elaborează conținutul planului de încetare a activității obiectivelor miniere și al documentațiilor aferente;
2. elaborează proiectul tehnic de închidere a obiectivelor miniere și al documentațiilor aferente;
3. verifică respectarea conținutului documentației, pe faze de proiectare;
4. asigură încadrarea soluțiilor tehnico-economice prevăzute în documentații în prevederile legale, inclusiv în normele PSI și de sănătate și securitate în muncă;
5. asigură respectarea prevederilor legale cu privire la sistematizare și urbanism;
6. răspunde de conformitatea documentației de execuție a lucrărilor miniere cu reglementările legale și tehnice specifice;
c) responsabil cu execuția lucrărilor miniere - persoana juridică responsabilă, în condițiile legii, cu implementarea sistemului de calitate în realizarea lucrărilor miniere, având disponibilități de personal calificat și de echipamente specifice, care să dea garanția respectării exigențelor de calitate stabilite în prevederile legale și în documentația aferentă executării lucrărilor miniere, verificată și aprobată;
d) diriginte de șantier pentru lucrări miniere - persoana juridică însărcinată de către investitor cu verificarea calității/cantității materialelor și produselor puse în operă și/sau cu verificarea execuției corecte a lucrărilor miniere;
e) diriginte de șantier rezident - persoana fizică însărcinată de către firma de dirigenție să asigure verificarea permanentă în șantier pe durata desfășurării lucrărilor;
f) diriginte de șantier coordonator - persoana fizică însărcinată de către firma de dirigenție să asigure coordonarea între mai multe șantiere, în cazul proiectelor complexe;
g) procedură - mod specific de a efectua o activitate;
h) verificare - confirmarea prin examinare și prezentare de probe obiective a faptului că cerințele specifice de calitate a lucrărilor miniere au fost satisfacute.
Capitolul II Cadrul legal
Articolul 5
La baza prevederilor prezentei proceduri au stat următoarele acte normative:
-
Legea minelor nr. 85/2003 , cu modificările și completările ulterioare;
-
Hotărarea Guvernului nr. 1.208/2003
privind aprobarea Normelor pentru aplicarea
Legii minelor nr. 85/2003 , cu modificările și completările ulterioare;
-
Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 273/2001
pentru aprobarea Manualului de închidere a minelor;
-
Ordinul ministrului economiei și comerțului nr. 172/2003
privind aprobarea formei contractului de execuție de lucrări de închidere a minelor și refacere a mediului/conservare;
- Ordinul ministrului economiei și finanțelor, al ministrului transporturilor și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor nr. 915/465/415/2008 pentru aprobarea condițiilor contractuale generale și speciale la încheierea contractelor de lucrări.
Capitolul III Obiectivele atestării tehnico-profesionale a specialiștilor în activitatea de închidere și reconstrucție ecologică a minelor/carierelor
Articolul 6
Obiectivele principale urmărite prin atestarea specialiștilor în activitatea de închidere și reconstrucție ecologică a minelor (proiectarea și verificarea planurilor de încetare a activității obiectivelor miniere și a proiectelor tehnice de execuție a lucrărilor miniere, asistență tehnică - dirigenție de șantier pentru lucrări miniere și activități de execuție a lucrărilor miniere), denumiți în continuare specialiști, sunt:
a) creșterea nivelului calitativ al lucrărilor;
b) folosirea corectă a resurselor bugetare alocate lucrărilor de închidere a minelor/carierelor și de refacere a mediului;
c) aplicarea celor mai bune practici internaționale în domeniul conservării și închiderii minelor/carierelor la proiectarea și execuția lucrărilor fizice;
d) asigurarea respectării normativelor tehnice și a prevederilor legale în proiectare, încredințarea contractelor și execuția lucrărilor miniere;
e) garanția că închiderea și reconstrucția ecologică respectă principiul dezvoltării durabile.
Aplicarea prezentei proceduri are drept scop realizarea, în mod unitar și în conformitate cu prevederile legale, a activităților specialiștilor pentru lucrările de închidere și reconstrucție ecologică a minelor/carierelor.
Articolul 7
Atestarea tehnico-profesională a specialiștilor prevăzuți la art. 6 alin. (2) de către comisia numită prin ordin al ministrului economiei și finanțelor nu conduce la transferul de responsabilități de la persoana autorizată la organul de autorizare și nici nu îi exonerează pe aceștia de obligațiile ce le revin.
Autorizarea tehnico-profesională a specialiștilor prevăzuți la art. 6 alin. (2) nu acoperă și autorizările necesare legiferate pentru activitățile specifice în domeniile reglementate de alte acte normative în vigoare și a căror respectare este obligatorie.
Capitolul IV Domeniul de aplicare
Articolul 8
Prezenta procedură se aplică pentru atestarea persoanelor fizice care solicită aceasta, ca specialiști în domeniul închiderii și reconstrucției ecologice a minelor/carierelor (proiectarea și execuția lucrărilor miniere și asistența tehnică pentru monitorizarea în timpul execuției lucrărilor și monitorizarea postînchidere).
Atestarea recunoaște capacitatea tehnică și experiența profesională a specialiștilor în vederea exercitării unor funcții în domeniul închiderii și reconstrucției ecologice a minelor/carierelor.
Articolul 9
Atestarea specialiștilor care exercită funcții conform art. 7 este obligatorie.
Capitolul V Domenii de autorizare
Articolul 10
Domeniile din activitatea de conservare, închidere, ecologizare și monitorizare postînchidere a obiectivelor miniere pentru care se atestă specialiști pentru proiectarea, execuția și urmărirea realizării lucrărilor sunt următoarele: ┌───┬────────────────┬───────────────────────────────────────┬─────────────────┐ │ │Clasificare CAEN│ │Direcția de │ │Nr.├──────────┬─────┤ Domeniul de atestare │specialitate din │ │crt│Secțiunea/│Grupa│ │Ministerul │ │ │Subsecțiu-│ │ │Economiei și │ │ │nea │ │ │Finanțelor │ ├───┼──────────┼─────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ ├───┼──────────┼─────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┤ │ 1.│ F/45 │ 4511│Demolarea construcțiilor, │Direcția generală│ │ │ │ │terasamente și organizare de șantier │resurse minerale │ │ │ │ │ │(DGRM) │ ├───┼──────────┼─────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┤ │ 2.│ KA/74 │ 7420│Activităti de arhitectură, inginerie și│DGRM │ │ │ │ │servicii de consultanță tehnică legată │ │ │ │ │ │de aceasta │ │ ├───┼──────────┼─────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┤ │ 3.│ O/90 │ 9001│Colectarea și tratarea apelor uzate │DGRM │ ├───┼──────────┼─────┼───────────────────────────────────────┼─────────────────┤ │ 4.│ G/51 │ 5157│Comerț cu ridicata al deșeurilor și │DGRM │ │ │ │ │resturilor │ │ └───┴──────────┴─────┴───────────────────────────────────────┴─────────────────┘
Articolul 11
Un specialist poate fi atestat, la cererea sa, în unul sau mai multe dintre domeniile prevăzute la art. 10.
Pot fi atestați, la cerere, numai absolvenții de studii superioare tehnice de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licență sau echivalent.
Articolul 12
Domeniile de activitate cuprinse la art. 10 sunt în conformitate cu Clasificarea activităților din economia națională - CAEN, aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 și 301 bis din 5 noiembrie 1997, actualizată prin
Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007.
Capitolul VI Procedura atestării
Articolul 13
Atestarea tehnico-profesională a specialiștilor se realizează de către Comisia de examinare, numită prin decizie a directorului Unității de management al proiectului din Ministerul Economiei și Finanțelor.
Articolul 14
Comisia de examinare în vederea atestării, numită prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, va avea în componență un număr de 7 membri:
1. președinte - directorul Unității de management al proiectului - Ministerul Economiei și Finanțelor;
2. membru - reprezentant al Direcției generale resurse minerale - Ministerul Economiei și Finanțelor;
3. membru - reprezentant al Direcției generale resurse minerale - Ministerul Economiei și Finanțelor;
4. membru - reprezentant al Școlii de Finanțe Publice și Vamă - Ministerul Economiei și Finanțelor;
5. membru - specialist financiar din cadrul Unității de management al proiectului - Ministerul Economiei și Finanțelor;
6. membru - specialist tehnic din cadrul Unității de management al Proiectului - Ministerul Economiei și Finanțelor;
7. membru - reprezentant al Direcției generale juridice - Ministerul Economiei și Finanțelor.
În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei proceduri se înființează, prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, Comisia de examinare.
Componența Comisiei de examinare se poate modifica/completa, după caz, în baza unei motivații justificate, prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
Articolul 15
Pentru atestarea tehnico-profesională a specialiștilor, persoanele fizice interesate trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. să aibă studii superioare tehnice de lungă sau scurtă durată în domeniul în care se solicită atestarea;
2. să aibă vechimea în activitatea de specializare (minieră, construcții industriale, protecția mediului, geologie/hidrogeologie etc.) de minimum un an;
3. să se înscrie și să frecventeze cursurile de atestare tehnico-profesională a specialiștilor în activitatea de închidere și ecologizare a obiectivelor miniere, organizate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni;
4. să susțină și să promoveze examenul scris și oral în fața Comisiei de atestare numite prin ordin al ministrului economiei și finanțelor;
5. să obțină la examen media notelor minimum 7 (șapte).
Articolul 16
Înscrierea la examenul de atestare și susținerea examenului în fața Comisiei de atestare sunt gratuite.
Celelalte cheltuieli legate de derularea procesului de instruire, în vederea însușirii cunoștințelor teoretice și practice, conform programei de specialitate aprobate, se suportă de partea interesată.
Articolul 17
Direcția generală resurse minerale din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Unitatea de management al proiectului, are obligația:
a) să facă propuneri de specialitate pentru întocmirea programei de pregătire a personalului propus pentru autorizare;
b) să reactualizeze și să promoveze spre aprobare, ori de câte ori este nevoie, programa de pregătire a personalului propus spre atestare.
Articolul 18
În temeiul ordinului ministrului economiei și finanțelor de aprobare a programei de pregătire a candidaților pentru atestare tehnico-profesională a specialiștilor și de numire a Comisiei de atestare, Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni organizează activitățile aferente pregătirii profesionale și desfășurării examenelor de atestare tehnico-profesională a specialiștilor.
Activitatea de secretariat privind procedura de atestare tehnico-profesională a specialiștilor în activitatea de închidere și reconstrucție ecologică a obiectivelor miniere va fi asigurată de Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni.
Atribuțiile secretariatului sunt următoarele:
- primește și înregistrează cererile de înscriere la cursul de atestare tehnico-profesională;
- primește și verifică dosarele solicitanților;
- comunică persoanelor care au depus cereri și dosare pentru înscriere dacă în urma verificării au fost admise sau respinse;
- primește și înregistrează cererile de eliberare a atestatelor tehnico-profesionale;
- după admiterea la curs, asigură fiecărui cursant suportul de curs, conform programei aprobate.
Capitolul VII Documentele solicitate în vederea atestării
Articolul 19
Înscrierea la cursul pentru atestarea tehnico-profesională a specialiștilor se face pe baza:
a) cererii, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură;
b) dosarului candidatului, care conține obligatoriu următoarele documente:
1. curriculum vitae, conform modelului comun european aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.021/2004
pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 13 iulie 2004;
2. diploma de absolvire a instituției de învățământ superior sau, după caz, de licență, în copie legalizată;
3. copie de pe carnetul de muncă;
4. 3 fotografii 3 x 4 cm;
5. memoriu de activitate, conform modelului prezentat în anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezenta procedură.
Dosarul se depune la Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni, care analizează și comunică în termen de 15 zile solicitantului:
a) dacă dosarul este acceptat;
b) dacă documentele sunt complete;
c) domeniul (după caz, domeniile) pentru care este admis să participe la procedura de atestare.
Dosarele care nu corespund se restituie solicitanților, la cerere.
Articolul 20
Înscrierea la cursurile de atestare se face numai pentru persoanele al căror dosar este complet, în conformitate cu prevederile art. 19.
Articolul 21
Emiterea atestatului pentru persoanele care au absolvit cursul se face la cererea acestora.
Capitolul VIII Desfășurarea examenului de atestare
Articolul 22
Examenul de atestare tehnico-profesională se desfășoară după absolvirea cursului de pregătire, conform programei specifice fiecărei categorii de specialiști, și constă în două probe: scris și oral.
Articolul 23
Examenul este precedat de o dezbatere organizată de membrii comisiei în vederea clarificării tuturor problemelor ridicate de cursanți.
Articolul 24
Se consideră atestați candidații care au obținut la examen media notelor minimum 7.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), lectorii care asigură instruirea prin predarea cursului de instruire și consultanță "Reglementări și proceduri specifice de conservare, închidere și ecologizare a minelor" și membrii Comisiei de examinare, la absolvirea cursului, se consideră atestați și li se eliberează certificate de atestare.
Eliberarea certificatului de atestare pentru persoanele menționate la alin. (2) se face la cererea celor interesați, după depunerea dosarului cuprinzând documentele prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 1, 2 și 4.
Articolul 25
Rezultatul obținut la examenul de atestare se comunică oficial de către Secretariatul Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni, în termen de maximum 15 zile de la susținerea examenului de către candidați. Certificatul de atestare se eliberează personal candidaților de către Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni.
Modelul certificatului de atestare este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta procedură.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Secretariatul Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni și în temeiul procesului-verbal de examinare, al cărui model este prezentat în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta procedură, eliberează certificatele de atestare emise și le înregistrează în Registrul de eliberare a certificatelor de atestare.
Articolul 26
Evidența certificatelor de atestare, pe categorii de specialiști, de domenii de activitate, precum și a eventualelor sancțiuni se ține într-un registru de evidență la Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni.
Lista specialiștilor atestați, precum și lista celor cu atestare anulată sau suspendată temporar se vor publică pe site-ul www.minind.ro.
Articolul 27
Certificatul de atestare are un termen de valabilitate de 3 ani.
Capitolul IX Drepturile și obligațiile titularilor de certificate de atestare
A. În domeniul proiectării
Articolul 28
Proiectarea și verificarea conținutului planurilor de încetare a activității obiectivelor miniere și al proiectelor tehnice de execuție a lucrărilor miniere se fac pentru cerințele stabilite în
Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 273/2001
și în
Articolul 29
Sunt supuse verificării următoarele documente:
a) documentația tehnică de proiectare necesară pentru obținerea autorizației de construire-demolare și a avizelor prevăzute la
art. 14 din anexa la Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 273/2001 ;
b) documentațiile tehnice și detaliile de realizare a lucrărilor miniere sub formă de planșe, breviare de calcul, caiete de sarcini, necesare pentru constatarea cerințelor impuse de lege.
Persoana atestată verifică orice alte modificări sau completări ale planului de încetare a activității și ale proiectelor tehnice de execuție a lucrărilor miniere, survenite pe durata execuției lucrărilor miniere.
Persoana atestată efectuează verificări numai pentru domeniile în care a fost atestată.
Articolul 30
Persoana atestată are obligația ca în cadrul verificărilor pe care le efectuează să urmărească:
a) condițiile specifice de pe amplasamentul lucrărilor miniere din punct de vedere calitativ și cantitativ;
b) modul de respectare a reglementărilor tehnice în vigoare, referitor la cerințele legale privind planul de încetare a activității și proiectele tehnice de execuție a lucrărilor miniere.
Articolul 31
Persoana atestată semnează și ștampilează piesele scrise și desenate numai în condițiile în care documentația transmisă de proiectant este corespunzătoare din punctul de vedere al cerințelor stabilite prin prevederile legale.
Articolul 32
Pentru încadrarea într-o formă unitară, ștampila este confecționată conform detaliilor prevăzute în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta procedură.
Articolul 33
Persoana atestată întocmește și ține la zi un registru de evidență a proiectelor verificate.
Articolul 34
Persoana atestată nu poate verifica, semna și ștampila, în această calitate, proiectele întocmite de ea sau la a căror elaborare a participat.
Articolul 35
Eventualele litigii dintre proiectantul verificator și proiectant pot fi rezolvate de către un expert tehnic atestat, angajat de investitor. Decizia expertului este obligatorie pentru ambele părți, iar răspunderea pentru soluțiile date îi revine acestuia.
B. În domeniul execuției lucrărilor de închidere și ecologizare a minelor
Articolul 36
Asigurarea calității execuției lucrărilor miniere se face în mod diferențiat în funcție de domeniile de activitate prevăzute la art. 10, printr-un sistem propriu de calitate, conform reglementărilor legale în vigoare.
Articolul 37
Persoana atestată are în principal drepturile și obligațiile prevăzute în
Ordinul ministrului economiei și comerțului nr. 172/2003 , precum și alte drepturi și obligații specifice, așa cum sunt precizate în contractul de execuție a lucrărilor miniere.
C. În domeniul dirigenției de șantier
Articolul 38
Persoana atestată are dreptul să ocupe o funcție de diriginte de șantier pentru asigurarea asistenței tehnice pe durata execuției lucrărilor de închidere și reconstrucție ecologică a minei/carierei.
Diriginții de șantier răspund față de investitor/beneficiar, conform legii, pentru verificarea realizării corecte a obligației de a urmări realizarea prevederilor din contract privind execuția lucrărilor de închidere și reconstrucție ecologică a minei/carierei și au în principal drepturile și obligațiile prevăzute în
Ordinul ministrului economiei și comerțului nr. 172/2003 , precum și alte drepturi și obligații specifice, așa cum sunt precizate în contractul de asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor.
Articolul 39
Dacă persoana atestată, în mod justificat, ajunge la concluzia că se impune luarea de măsuri imediate pentru prevenirea producerii de accidente cu urmări grave - victime omenești sau pagube materiale -, le aduce la cunoștință, în scris, investitorilor sau beneficiarilor lucrărilor și, după caz, investitorului, care sunt obligați să le pună în aplicare.
Capitolul X Dispoziții finale
Articolul 40
Certificatul unui specialist atestat poate fi suspendat pe o perioadă de 6 luni sau anulat prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
Comisia de atestare decide suspendarea sau anularea temporară a certificatului de atestare tehnico-profesională, în baza unui raport de constatare, întocmit de Direcția generală resurse minerale, ca urmare a unor sesizări din partea unor organe cu atribuții de control stabilite prin lege.
Articolul 41
Pe durata suspendării certificatului de atestare, persoana fizică nu mai poate îndeplini activitățile pentru care a fost atestată.
Suspendarea certificatului de atestare se anulează de către emitent la propunerea Comisiei de atestare, în baza următoarelor documente:
a) cerere întocmită de persoana căreia i s-a suspendat certificatul de atestare;
b) actul organului administrativ de control care a întocmit procesul-verbal de constatare a abaterilor, prin care se certifică îndeplinirea măsurilor înscrise în procesul-verbal de constatare.
Articolul 42
Anularea certificatului de atestare se face atunci când se produc accidente tehnice la lucrările miniere:
- în cazul antreprenorului, pentru nerespectarea soluțiilor din proiectul tehnic de execuție;
- în cazul dirigintelui de șantier, pentru neurmărirea modului de respectare a soluțiilor tehnice din perimetrul tehnic de execuție;
- în cazul proiectanților, pentru soluțiile tehnice dovedite neviabile la punerea în operă.
Certificatul de atestare, ștampila și legitimația, prezentate în anexele nr. 4 și 5, care fac parte integrantă din prezenta procedură, se vor depune de către titular la Secretariatul Comisiei de atestare, pe bază de proces-verbal, în termen de 72 de ore de la data primirii ordinului ministrului economiei și finanțelor pentru anularea certificatului de atestare.
Articolul 43
În cazul în care abaterile pentru care s-a suspendat sau s-a anulat certificatul de atestare constituie contravenție sau infracțiune privind calitatea lucrărilor miniere, în afara sancțiunilor menționate mai sus se vor aplica și sancțiunile prevăzute de legea penală.
Persoana căreia i s-a anulat certificatul de atestare tehnico-profesională nu se mai poate prezenta la Comisia de atestare pentru obținerea unui nou certificat de atestare.
Articolul 44
Contestația la decizia de suspendare sau de anulare a certificatului de atestare se depune de către persoana în cauză la Ministerul Economiei și Finanțelor - Secretariatului Comisiei de examinare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință de raportul în scris al organelor de control.
În cazul în care contestația nu este fondată, cheltuielile generate de rezolvarea acesteia se suportă de către persoana care a făcut contestația.
Soluționarea contestației se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor prin Comisia de examinare. Decizia este definitivă și poate fi atacată în justiție.
Anexa 1 la procedură
Domnule director,
Subsemnatul ............................, de profesie .............., domiciliat în ...................., posesor al buletinului/cărții de identitate seria .... nr. ............, cod numeric personal ...................., în conformitate cu prevederile Procedurii de atestare tehnico-profesională a specialiștilor în activitatea de închidere și reconstrucție ecologică a minelor/carierelor, solicit înscrierea la examenul de atestare pentru ................................................... în domeniul ................................................... .
Anexez la prezenta dosarul aferent candidatului la atestare, care conține următoarele documente:
- curriculum vitae;
- diploma de absolvire (copie);
- memoriu de activitate profesională;
- copie de pe carnetul de muncă;
- 3 fotografii 3 x 4 cm;
- memoriu de activitate.
Data
Semnătura,
...............
...............
Domnului director al Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni
Anexa 2 la procedură
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR │ │ ┌──────────────┐ │ │ │ │ │ │ │ Fotografie │ │ │ M │ 3 x 4 │ │ │ I │ │ CERTIFICAT DE ATESTARE │ │ N └──────────────┘ Seria A nr. ....... din .......... │ │ I │ │ S Se atestă domnul (doamna) ............................................................................│ │ T născut(ă) în anul ........., luna .........., ziua ........, în localitatea ............................,│ │ E județul (sectorul) ......................., țara ........................, de profesie .................,│ │ R domiciliat(ă) în localitatea ............................., str. ......................... nr. .........,│ │ U bl. ...., sc. ...., ap. ....., județul (sectorul) ........................., să desfășoare activitatea de│ │ L │ │ SPECIALIST ACTIVITĂȚI ÎNCHIDERI DE MINE │ │ E pentru lucrări miniere: │ │ C ................................................... │ │ O ................................................... │ │ N ................................................... │ │ O │ │ M Atestarea se acordă în concordanță cu prevederile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările │ │ I ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii │ │ E minelor nr. 85/2003, cu modificările ulterioare, și ale Ordinului ministrului economiei și finanțelor │ │ I nr. 2.827/2008 pentru aprobarea Procedurii de atestare tehnico-profesională a specialiștilor în │ │ activitatea de închidere și reconstrucție ecologică a minelor/carierelor (proiectarea și verificarea │ │ Ș planurilor de încetare a activității obiectivelor miniere și a proiectelor tehnice de execuție a │ │ I lucrărilor miniere, asistență tehnică - dirigenție de șantier pentru lucrări miniere și activități de │ │ execuție a lucrărilor miniere), ca urmare a îndeplinirii condițiilor de atestare, și dă dreptul de │ │ F exercitare a activității pentru care s-a eliberat prezentul certificat, cu respectarea prevederilor │ │ I legale. │ │ N │ │ A Valabil până la data de ........................... │ │ N │ │ Ț Secretar general, │ │ E ............................. │ │ L │ │ O Directorul general al Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni, │ │ R ........................................................ │ │ │ │ (Notă - pe hârtie fond albastru-deschis) │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Anexa 3 la procedură
PROCES-VERBAL DE EXAMINARE
pentru atestarea tehnico-profesională a ..................
din data de .................................
Comisia de atestare, numită prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. ....., având următoarea componență:
1. ............................................................ președinte;
2. ............................................................ membru;
3. ............................................................ membru;
4. ............................................................ membru;
5. ............................................................ membru;
6. ............................................................ membru;
7. ............................................................ membru,
a supus examinării candidații înscriși pentru atestarea tehnico-profesională în domeniul .................... pentru titlul de ................... .
Examinarea din data de ............. s-a desfășurat în ........................... și a constat în următoarele probe: .............................................................................................................. .
Candidații înscriși la examenul de atestare în domeniul ................ pentru funcția de ......................... au obținut următoarele rezultate:
Nr.
Numele și
Titlul pentru care
Media la examen
crt
prenumele
au fost examinați
Observații
candidaților
Proba scrisă
Proba orală
Media
0
1
2
3
4
5
6
În urma rezultatelor obținute la examen, următorii specialiști sunt declarați atestați de către comisie:
Nr.
crt.
Numele și prenumele
specialiștilor
atestați
Titlul pentru care
au fost examinați
Media la examen
Observații
0
1
2
3
4
În conformitate cu prevederile procedurii de atestare aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 2.827/2008, nu au obținut atestarea următorii candidați:
Nr.
crt
Numele și prenumele
candidaților care nu
au obținut atestarea
Titlul pentru care
s-au înscris la examen
Motivul pentru
care nu au
fost atestați
Observații
0
1
2
3
4
Data ...............
Comisia de atestare,
........................
Anexa 4 la procedură
Ștampila specialiștilor atestați tehnico-profesional care desfășoară activitatea de închidere și reconstrucție ecologică a minelor/carierelor.
Anexa 5 la procedură
Forma și conținutul legitimației aferente specialiștilor pentru lucrări de închidere și reconstrucție ecologică a minelor/carierelor, atestați tehnico-profesional
Anexa 6 la procedură
MEMORIU DE ACTIVITATE
Numele ............................
Prenumele .........................
Data nașterii .....................
I. Studii superioare
Facultatea .......................................................
Specialitatea ....................................................
Data absolvirii ..................................................
II. Activitatea profesională
A. Locuri de muncă și funcții deținute
Nr.
crt.
Unitatea
(instituția)
Anul
Funcția
Descrierea sumară
a atribuțiilor de serviciu
0
1
2
3
4
B. Lucrări elaborate/executate
Nr.
crt.
Denumirea
lucrării
Anul,
luna
Beneficiarul
Precizarea principalelor caracteristici
tehnico-economice ale lucrării
0
1
2
3
4
III. Activitatea științifică
a) lucrări publicate (titlul lucrării, editura, anul);
b) activități didactice în învățământul superior (instituția de învățământ superior, facultatea, catedra, disciplina, funcția didactică);
c) doctorat (data înmatriculării ca doctorand, teza de doctorat, data susținerii).
Semnătura,
.................
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.