Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1296/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 103-124 și art. 125-136 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

prezumat în vigoare

Data actului
2 decembrie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 98 din 18 februarie 2009
Citat de
2 acte
Citează
6 acte
Structură
1 articol · 9.074 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1 alin. (2) și

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 103-124 și

art. 125-136 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Victor Andrei în nume propriu și în calitate de reprezentant al Societății Comerciale "Visairi" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 2.823/99/2007 al Tribunalului Iași - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2.823/99/2007, Tribunalul Iași - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) și

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 103-124 și

art. 125-136 din Legea nr. 571/2003

privind Codul

fiscal, excepție ridicată de Victor Andrei în nume propriu și în calitate de reprezentant al Societății Comerciale "Visairi" - S.R.L. din Iași.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale atacate contravin dispozițiilor art. 11, 16, 20, 21, 24 și 135 din Constituție, precum și art. 7 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece reglementarea taxei pe valoarea adăugată - TVA - este de natură să împiedice activitatea normală de comerț, iar pe de altă parte, instituie discriminări inadmisibile între diferitele categorii de agenți economici.

Tribunalul Iași - Secția comercială și de contencios administrativ consideră excepția neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale atacate nu contravin Constituției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (2) și

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, ale art. 103-124 și

art. 125-136 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 1

alin. (2) și

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

au următoarea redactare:

- Art. 1 alin. (2): "Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România.";

- Art. 29 alin. (6): "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.";

- Art. 103 - art. 124 din Legea nr. 573/2001 sunt cuprins în titlul IV - Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și în titlul V - Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România;

- Art. 125-136 din aceeași lege sunt cuprinse în titlul VI - Taxa pe valoarea adăugată.

Textele constituționale invocate sunt următoarele: art. 11 privind Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 135 privind Economia României.

Este invocată și încălcarea art.7 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Prevederile

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 228 din 4 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 24 aprilie 2008,

Decizia nr. 421 din 10 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 5 mai 2008, și

Decizia nr. 840 din 8 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.590 din 6 august 2008, Curtea a statuat că aceste prevederi sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii.

Referitor la criticile de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , Curtea observă că acest text de lege dă expresie prevederilor cuprinse în art. 142 alin. (1) și art. 146 din Legea fundamentală, precizând rolul Curții de garant al supremației Constituției.

II. Cât privește critica de neconstituționalitate a art. 103-124 și

art. 125-136 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, față de art. 11, 16, 20 și 135 din Constituție, Curtea constată că este neîntemeiată. Aceste prevederi de lege, reglementând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, precum și obligativitatea plății taxei pe valoarea adăugată, reprezintă opțiunea legiuitorului, care astfel dă expresie preocupării statului pentru a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.

De altfel, cu privire la aceste texte de lege, autorii excepției sunt nemulțumiți de modul de impozitare a veniturilor realizate de microîntreprinderi, precum și de obligativitatea plății taxei pe valoarea adăugată, aspecte care, însă, excedează competenței Curții Constituționale.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al

art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) și al art.29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) și

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 103-124 și

art. 125-136 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Victor Andrei în nume propriu și în calitate de reprezentant al Societății Comerciale "Visairi" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 2.823/99/2007 al Tribunalului Iași - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.