HG nr. 568/2002
privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară
prezumat în vigoare republicat 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- HG nr. 473/2004 1 aprilie 2004 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării de…
- HG nr. 1904/2006 22 decembrie 2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării de…
Stă la baza 2
- Normele din 31 martie 2003 31 martie 2003 privind parametrii de calitate și salubritate pentru producerea, importul, controlul calit…
- Normele din 15 aprilie 2003 15 aprilie 2003 privind parametrii de calitate și salubritate pentru producerea, importul, controlul calit…
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
- OG nr. 2/2001 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor
____________
pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 568/2002
privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei pentru animale și utilizării în industria alimentară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.038 din 28 decembrie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare.
Hotărârea Guvernului nr. 568/2002
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 12 iunie 2002 și ulterior adoptării a mai fost modificată prin
Hotărârea Guvernului nr. 473/2004
pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 568/2002
privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 21 aprilie 2004.
*) Republicată în temeiul
art. III din Hotărârea Guvernului nr. 1904/2006
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezenta hotărâre reglementează condițiile referitoare la iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, în scopul prevenirii tulburărilor prin carența de iod.
Articolul 2
În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
a) tulburările prin deficit de iod sunt stările patologice, manifeste sau fruste, apărute ca rezultat al disfuncțiilor tiroidei cauzate printr-un aport insuficient de iod în organism;
b) prevenirea tulburărilor prin deficit de iod este ansamblul de măsuri care au ca scop acoperirea nevoilor de iod ale organismului, consumul de sare iodată universal fiind mijlocul cel mai accesibil pentru realizarea acestui scop;
c) iodarea universală a sării reprezintă procesul de introducere a iodului în sare, pentru orice tip de consum: uman, animal, industrie alimentară;
d) sarea pentru consum alimentar uman este un produs cristalin în a cărui compoziție predomină clorura de sodiu (NaCl), obținut prin extragere din depozitele naturale subterane sau din apa de mare, potrivit Codex Standard pentru sarea destinată consumului alimentar;
e) sarea iodată este sarea destinată consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, la care s-a adăugat iod, sub formă de iodat sau iodură de potasiu.
Capitolul II Condiții de calitate și de securitate
Articolul 3
În România, în alimentația oamenilor se utilizează numai sare iodată.
În hrana animalelor și în industria alimentară utilizarea sării iodate este opțională, cu excepția fabricării pâinii și a produselor de panificație.
Articolul 4
Condițiile de calitate și de securitate pentru sarea utilizată ca suport în vederea obținerii sării iodate trebuie să fie conforme cu SR 13 360/1996. Conținutul de NaCl din sarea utilizată pentru iodare nu trebuie să fie mai mic de 97%.
Sarea iodată trebuie să conțină 30 mg iod/kg de sare, respectiv 50,6 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 39,2 iodură de potasiu/kg de sare. Se admite ca limită minimă un conținut de 25 mg iod/kg de sare, respectiv 42 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 32,5 mg iodură de potasiu/kg de sare, iar ca limită maximă un conținut de 40 mg iod/kg sare, respectiv 67,2 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 52 mg iodură de potasiu/kg de sare.
Articolul 5
Metoda de iodare a sării, calitatea și securitatea, concentrația de iod, metodele de control aplicate în procesul de iodare și păstrarea până în momentul consumului/utilizării a concentrației de iod stabilite prin prezenta hotărâre trebuie să întrunească toate condițiile prevăzute de reglementările în vigoare.
Articolul 6
Procesele de producție - purificare, recristalizare, iodare -, de ambalare și etichetare, precum și activitățile de transport, depozitare, comercializare a sării trebuie să se desfășoare cu respectarea strictă a normelor de igienă în vigoare privind siguranța alimentelor, evitându-se orice risc de contaminare.
Normele privind siguranța alimentelor se aplică și pentru sarea iodată importată.
Articolul 7
Pentru sarea iodată se folosesc ambalaje care mențin calitatea sării și concentrația de iod stabilite, până la data de durabilitate minimală stabilită de producător.
Articolul 8
Autoritățile/instituțiile cu atribuții de control în domeniul siguranței alimentelor au obligația să identifice/ determine prezența iodului/concentrația de iod din sarea iodată.
Articolul 9
Etichetarea sării iodate se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Denumirea sub care se vinde produsul este "Sare iodată".
Articolul 10
Pe teritoriul României este interzisă comercializarea cu amănuntul a sării neiodate, atât pentru uzul personal, cât și pentru utilizarea în alimentația publică și colectivă.
Prin derogare de la prevederile alin. (1) este permisă comercializarea sării neiodate numai prin rețeaua de magazine PLAFAR, magazine naturiste și farmacii, în segmentul produselor care nu necesită rețete pentru achiziționare, ambalată în cantități ce nu depășesc 0,5 kg.
Capitolul III Inspecția și controlul sării iodate
Articolul 11
Inspecția și controlul aplicării prevederilor prezentei hotărâri se efectuează de către reprezentanții Ministerului Sănătății, Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, conform competențelor.
Capitolul IV Sancțiuni
Articolul 12
Constituie contravenții următoarele fapte:
a) comercializarea sării iodate pentru consumul uman sau pentru fabricarea pâinii și a produselor de panificație, cu un conținut de iod în afara limitelor stabilite de art. 4 alin. (2);
b) comercializarea cu amănuntul a sării neiodate, cu excepția situației prevăzute la art. 10 alin. (2);
c) nerespectarea condițiilor de transport, depozitare și comercializare a sării iodate, stabilite de producător în conformitate cu prevederile legale;
d) utilizarea sării neiodate la fabricarea pâinii și a produselor de panificație, precum și la consumul în alimentația publică și colectivă.
Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. b) și d) se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Odată cu aplicarea amenzii contravenționale, agentul constatator poate dispune următoarele sancțiuni complementare:
a) confiscarea sării neiodate folosite la comercializarea cu amănuntul, cu excepția situației prevăzute la art. 10 alin. (2), sau utilizate la fabricarea pâinii și a produselor de panificație, precum și la consumul în alimentația publică și colectivă;
b) confiscarea sării iodate folosite la comercializarea cu amănuntul sau utilizate la fabricarea pâinii și a produselor de panificație, precum și la consumul în alimentația publică și colectivă, ce prezintă data durabilității minimale depășită;
c) confiscarea sării iodate folosite la comercializarea cu amănuntul sau utilizate la fabricarea pâinii și a produselor de panificație, precum și la consumul în alimentația publică și colectivă, ce prezintă conținutul de iod în afara limitelor stabilite la art. 4 alin. (2);
d) confiscarea sării iodate folosite la comercializarea cu amănuntul sau utilizate la fabricarea pâinii și a produselor de panificație, precum și la consumul în alimentația publică și colectivă, ce nu prezintă elementele de identificare și caracterizare în conformitate cu prevederile în vigoare referitoare la etichetarea alimentelor.
Articolul 13
Săvârșirea faptelor prevăzute la art. 12 se sancționează, pe lângă amendă, și cu suspendarea activității operatorului economic, potrivit reglementărilor specifice ale autorităților prevăzute la art. 11.
Articolul 14
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit al autorităților competente prevăzute la
art. 11, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 15
Contravențiilor prevăzute la
art. 12 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Contravenienții pot achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzilor prevăzute la art. 12, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Capitolul V Dispoziții finale
Articolul 16
Ministerul Economiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au obligația de a elabora planurile de măsuri pentru aplicarea prezentei hotărâri.
Articolul 17
Prevederile prezentei hotărâri se aplică, pentru sarea destinată consumului uman, începând cu data de 31 decembrie 2002, iar pentru sarea utilizată în industria alimentară și pentru sarea utilizată pentru hrana animalelor, începând cu data de 31 decembrie 2003, cu excepția prevederilor art. 16 care se aplică de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 18
Pe data de 31 decembrie 2002 se abrogă
Hotărârea Guvernului nr. 779/1995
privind reglementarea consumului de sare iodată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 10 octombrie 1995, și lit. c) a pct. 16 din anexa nr. 1a) la
Hotărârea Guvernului nr. 106/2002
privind etichetarea alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2002, precum și orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile
art. II din Hotărârea Guvernului nr. 473/2004
pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 568/2002
privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară, și ale
art. II din Hotărârea Guvernului nr. 1.904/2006
pentru modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 568/2002
privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei pentru animale și utilizării în industria alimentară, care nu fac parte din prezenta formă republicată:
-
art. II din Hotărârea Guvernului nr. 473/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 21 aprilie 2004:
"Art. II. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I."
-
art. II din Hotărârea Guvernului nr. 1.904/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.038 din 28 decembrie 2006:
"Art. II. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. I pct. 1 și 3, care intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Cantitățile de sare iodată aflate în stoc sau contractate înainte de intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se pot comercializa cu parametrii inițiali și cu elementele de identificare și caracterizare marcate inițial, dar nu mai târziu de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri."
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.