Decizia nr. 62/1998
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la dispozițiile art. 149 alin. 3 din același cod, ridicată de Chira Dragos în Dosarul nr. 3.424/1997 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 martie 1998 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 2 aprilie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 12 noiembrie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 3.424/1997, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la dispozițiile art. 149 alin. 3 al aceluiași cod.
Asa cum rezultă din cererea adresată instanței, autorul excepției a atacat exclusiv dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd ca "arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanța dispune revocarea ei", întrucât aceste dispoziții sunt în contradictie cu prevederile art. 23 din Constituție, potrivit cărora "măsura arestării preventive poate fi luată pe termen de cel mult 30 de zile și prelungită în condițiile legii". Din încheierea de sesizare rezultă ca excepția ridicată "vizează faptul ca instanța de judecată nu a verificat legalitatea menținerii arestării preventive din 30 în 30 de zile, începând cu primul termen de judecată, conform art. 300 din Codul de procedură penală, raportat la art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală". De asemenea, în încheiere se menționează că autorul excepției a arătat în fața instanței de judecată ca "art. 23 din Constituția României prevede că măsura arestării preventive poate fi luată pe termen de 30 de zile și ca, prin urmare, verificarea conform art. 300 din Codul de procedură penală trebuie facuta și atunci când inculpatul a fost trimis în judecata în stare de arest, din 30 în 30 de zile, iar nu numai la primul termen de judecată". El a mai susținut în continuare ca "nu se poate retine ca o exigenta a prelungirii arestării inculpatului doar cazul în care măsura arestării a fost luată de instanța, arătând ca, din interpretarea sistematica a art. 300, art. 149, coroborate cu art. 148 și 150 din Codul de procedură penală, ce definesc operațiunile premergătoare luării acestei măsuri, se demonstreaza fără echivoc ca prelungirea arestării dispusă de procuror nu poate fi facuta sine die doar prin confirmarea acesteia la primul termen de judecată".
În temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța de judecată a respins ca inadmisibila excepția privind dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, retinand ca, prin deciziile nr. 60/1994 și nr. 20/1995, Curtea Constituțională a statuat "ca este neconstitutional textul care dispune ca, după luarea măsurii arestării de către instanța de judecată, inculpatul este lăsat la dispoziția instanței, fără a mai fi nevoie sa i se prelungească durata arestării din 30 în 30 de zile".
Referitor la excepția ce privește dispozițiile art. 300 din Codul de procedură penală, instanța și-a exprimat opinia ca, pe calea excepției, s-a ridicat o problemă vizând modul de interpretare și aplicare a legii, iar Curtea Constituțională nu se poate pronunța în acest sens, "ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției". Cu toate acestea, instanța a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la cele ale art. 149 alin. 3 din același cod.
Cat privește art. 300 din Codul de procedură penală, luat ut singuli, instanța a apreciat ca "acesta este conform cu normele constituționale, constituind o garanție a dreptului la libertate individuală, a accesului liber la justiție".
În scopul soluționării cauzei, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca ceea ce se reclama, de fapt, nu este neconstituționalitatea art. 300 din Codul de procedură penală, ci neaplicarea de către instanța a dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală. Sub acest aspect, Curtea Constituțională "nu se poate pronunța nici asupra modului de interpretare și nici asupra modului de aplicare a legii".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, actele și lucrările dosarului, raportul judecătorului-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susținerile reprezentantului Ministerului Public și dispozițiile legale arătate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Articolul 300
din Codul de procedură penală are următorul cuprins:
"Instanța este datoare sa verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare.
În cazul când se constată că sesizarea nu este facuta potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este, de asemenea, datoare sa verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea luării și menținerii acestei măsuri".
Este de observat ca primele doua alineate nu reglementează durata arestării inculpatului și ca soluționarea cauzei nu depinde de aceste dispoziții.
Luând în considerare prevederile art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională decide numai asupra dispozițiilor legale în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei, excepția referitoare la prevederile alin. 1 și 2 ale art. 300 din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca inadmisibila.
Cu privire la dispozițiile art. 300 alin. 3 din Codul de procedură penală, se constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. În acest sens, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, statuand ca prevederile art. 300 alin. 3 sunt constituționale, deoarece nu contravin dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Constituție. Obligația instanței de a verifica la prima înfățișare regularitatea luării și menținerii stării de arest a inculpatului este în concordanta cu dispozițiile constituționale anterior menționate. Aceasta obligație a instanței de a verifica este o garanție legală a respectării principiului libertății individuale, prevăzut la art. 23 din Constituție, în mod deosebit a dispozițiilor alin. (6) al acestui articol, potrivit cărora "eliberarea celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut".
Considerentele care fundamentează decizia menționată subzistă și în speta de fața, întrucât nu au intervenit elemente noi care să le infirme și să facă necesară reconsiderarea lor.
Prin aceeași decizie Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală și a constatat ca prevederea potrivit căreia "Arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei" este neconstitutionala, urmând ca în legătură cu durata arestării să se facă aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constituție.
Asa cum rezultă din considerentele deciziei, la expirarea termenului de 30 de zile, instanța are obligația constituțională de a verifica, din oficiu, dacă se impune menținerea măsurii arestării preventive și, în caz afirmativ, de a se dispune prelungirea acesteia cu cel mult 30 de zile. După expirarea acestui termen, dacă subzistă motivele arestării, instanța de judecată poate, în condițiile prevăzute la art. 23 din Constituție, sa prelungească durata arestării, însă de fiecare data până la cel mult 30 de zile.
Având în vedere ca, potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală este obligatorie erga omnes, rezultă ca și prevederile art. 300 alin. 3 din Codul de procedură penală se vor raporta la dispozițiile art. 23 alin. (4) din Constituție, astfel cum s-a statuat prin decizia menționată.
Fața de aceste considerente, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1), (3) și (6) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Chira Dragos în Dosarul nr. 3.424/1997 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 aprilie 1998.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Claudia Miu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.